Reclama Dvs.

  Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri

Asigurarea de sanatate in Germania, necesara si sigura!
Tratamentul nu constă numai în remedierea sechelelor ci, în combinaţie cu metode traditionale si moderne din domeniul fizioterapiei, chiropatiei,naturologiei,medicina quantică,etc. permite să se acţioneaze cu precizie, încercându-se în primul rând să se înlăture „rădăcinile răului iniţial”, care stau la baza/originea problemei, nu să se efectueze doar un tratament simptomatic. Scopul nu este doar calmarea durerilor, ci combaterea cauzei care provoacă durerea, înlăturarea ei definitivă.

 

Asigurare de sanatate in Germania, ghid practic pentru cetatenii romani, de la locuinta, servici, sanatate, ieftin, eficient, medic, sanatate, limba romana

 

Ţara mea de dincolo de Prut

Valeriu Dulgheru

„Tara mea de dincolo de Prut, mi s-a dat poruncă sa te uit…”.(Nicolae Dabija)

 

Zilele trecute Basarabia a comemorat 75 de ani de cand hoardele sovietice au invadat Basarabia. A fost cea mai groaznica ocupare din cele 12 asa numite « eliberari ». Conform studiilor istoricului Larry Wats populatia Basarabiei dupa ocuparea de la 28 iunie 1940 practic a fost injumatatita prin: deportări în masă în cele trei valuri (13 iunie 1941, 6 iulie 1949 şi 31 martie 1951), de asemenea, prin deportarea „benevolă” în perioada 1955-1990; prin foametea groaznică din 1946-1947 când s-a ajuns la cazuri de canibalism; închisorile staliniste; colectivizarea forţată ş.a. Este o zi neagră în istoria aşchiei de popor român dintre Nistru şi Prut, declarată ca atare de preşedintele interimar al Republicii Moldova M. Ghimpu. Valeriu Dulgheru

 

La 28 iunie 1940 ni s-a dat ordin să te uităm. Zilele acestea s-au împlinit 75 de ani de la acest trist eveniment. Comisarii sovietici asistaţi de lepădături autohtone îmi ordonau să-l uit pe fratele de peste Prut, iar pentru a-l uita mai uşor m-a deportat în celălalt capăt al lumii, tocmai în fundul Siberiei la Cercul Polar. Celor lăsaţi (deocamdată) la vatră li se spunea că de acum înainte pe veci au o altă ţară – u.r.s.s., iar ţarcul se numeşte „republica sovietică socialistă moldovenească”. Învăţătorii în mare parte aduşi de peste Nistru le spuneau copiilor veniţi la şcoală la 1 septembrie că au o altă ţară, că trebuie să înveţe o altă hartă, o altă limbă – limba moldovenească, îmbrăcată în alte straie – grafia slavă (chirilică). Locul chipului luceafărului poeziei românești - Eminescu în clasă îl ocupa portretul „celui mai iubit dintre oameni” I. Stalin. Vă puteţi imagina starea elevului român de ieri devenit peste noapte octombrel, pionier, comsomolist sovietic, impus să-şi uite rădăcinile, ţara, strămoşii, tradiţiile, limba îmbrăcată în straiele ei naturale – grafie latină. Iar cei care refuzau să-şi uite Ţara erau deportaţi, împuşcaţi.

  Trecuţi prin deportări în câteva valuri, prin închisorile nkvd-iste, prin cumplita foamete din 1946-47, când unii au fost aduşi la stare animalică, prin colectivizarea forţată, prin toate treptele şcolii sovietice, menirea cărora era deznaţionalizarea, rusificarea şi formarea noului om sovietic – „homo sovieticus”, marea majoritate de români basarabeni nu şi-au uitat rădăcinile, apartenenţa de neam. Chiar şi după 50 de ani de urgie sovietică, de satanism comunist la sfârşitul anilor 90’ această aşchie de popor român a renăscut ca pasărea Phoenix din cenuşă. Mişcarea populară constituită în Frontul Popular era cea mai puternică în fosta u.r.s.s. Această mişcare ia trezit şi pe fraţii de peste Prut. Însă prea repede s-a stins, nefiind atins scopul principal – revenirea acasă. Frontul Popular, încăput pe mâna trădătorului Iu. Roşca, s-a transformat încetul cu încetul într-o formaţiune politică antinaţională, care s-a stins lent până şi-a dat obştescul sfârşit. Visul de reunire cu Ţara se stingea şi el încet. Nu se mai vorbeşte astăzi despre Frontul Popular (rebotezat ulterior ppcd), despre liderul lui Iu. Roşca. „Maurul şi-a făcut treaba, maurul poate să plece”. Şi a plecat. Au venit alţii care au preluat flamura căzută şi ne-au îndemnat spre un nou orizont – cel al integrării europene. Cu câtă amărăciune în suflet constatăm astăzi că şi unii dintre aceştia ne-au trădat amarnic aşteptările. Mă refer la cea mai însemnată (ca pondere în organul legislativ) formaţiune politică de centru – dreapta – PLDM, condusă de V. Filat (de partidul lui Lupu nici nu mai vorbesc, acesta nu este al nostru). Atât de aproape de acest vis la 28 iunie 2014, când Iu. Leancă a semnat Acordul de Asociere la Uniunea Europeană, şi atât de departe suntem astăzi. Politicienii noştri au transformat acest vector european într-un miraj. Cu cât ne-am apropiat mai mult de el cu atât mai departe suntem astăzi. Prin găinăriile politice şi financiare din ultimul timp au compromis extrem de mult acest vis, au compromis numele de politician, au compromis guvernarea democratică proeuropeană.

  Ceva e putred în Danemarca noastră. Pe toate căile posibile s-a creat o impresie eronată despre politicul basarabean unde se crede că nu mai e locul cumsecădeniei, bunelor moravuri. Poate de aceea oamenii cumsecade cu o bună pregătire şi cu simţul durerii de Neam nu-şi găsesc locul în politica basarabeană. Dorin Chirtoacă este unul dintre puţinii. Priveam cu dezgust bătăile electorale şi îl compătimeam pe Dorin Chirtoacă atacat bădărăneşte de tot soiul de duşmani şi „prieteni”. Cu toate acestea Dorin a câştigat Capitala, a câştigat cu un scor hotărâtor în pofida comportamentului mai mult decât bădărănesc al oponenţilor lui. Bravo Dorin! Ciuma roşie a fost oprită la porţile oraşului nu însă şi lichidată.

  Mare a fost dezamăgirea talimbului Dodon în noaptea de după alegeri care atunci când situaţia era deja clară s-a coborât la un limbaj de birjar. E de înţeles, are de făcut raport şefului şi nu prea are ce raporta la atâția bani cheltuiţi (puţini bani l-au costat puzderia de megabanere reînnoite de câteva ori pe parcursul campaniei electorale, corturile roşii cu oameni angajaţi împrăştiate prin tot oraşul, tonele de maculatură electorală distribuită la kilograme (fiind într-un troleibus la staţie taxatoarea s-a apropiat de un astfel de cort roşu primind un braţ de ziare. La întrebarea mea ce va face cu atâtea ziare ea mi-a răspuns „Sunt bune pentru ştersul geamurilor troleibuzului!”)? Actualmente toată clasa politică este compromisă în faţa cetăţenilor. Nu în zadar instituţiile statului se bucură de cel mai prost raiting. La aceasta au contribuit în mare parte mijloacele de informare în masă aservite unor grupuri de interes sau aflate în goană după senzaţii, partidele politice, scopul de bază al cărora nu este propunerea unor soluţii mai bune pentru a scoate această aşchie de popor atât de prost guvernată din mizeria materială şi morală, ci distrugerea cu orice preţ a oponenţilor politici, promovarea nepotismului, cumătrismului şi corupţiei. Pe scena politică a apărut un nou tip uman, pentru care sensul vieţii este achiziţia, consumul şi parada. Este un fenomen trist şi foarte periculos în politica promovată pe malul Bâcului.

  Toate acestea au dus la erodarea puterii, la pierderea lamentabilă a încrederii în guvernare. Alegerile locale recente au confirmat acest lucru. În Chişinău, unde electoratul este mai informat, PLDM are doar 2 consilieri, iar PDM – doar unu. Atât de murdare au fost aceste alegeri. Pe parcursul campaniei electorale se crea impresia că acest lucru se făcea în mod special dirijat de undeva de cineva. Ar putea exista un plan bine chibzuit al Kremlinului de erodare cât mai puternică a puterii, a forţelor proeuropene democrate. De fapt nu le este prea greu să-şi atingă scopul deoarece cei din vârful puterii democrate le-au ajutat puternic prin găinăriile politice şi financiare din ultimul timp. Tot mai mult constat şi eu ca şi cunoscutul intelectual român Andrei Pleşu că „Ţara mea nu mai are mare legătură cu mine. E ţara altora: a unei reţele de indivizi care au ajuns la vârf prin grosolane manevre de partid, de familie şi de gaşcă. Faţă de ţara „lor” mă simt nu numai străin, ci pur şi simplu ameninţat…Se fură lacom, se fură obraznic, se fură până la pierderea instinctului de conservare. Infractorii se simt infailibili, invulnerabili, nemuritori…Dacă sunt prinşi, se declară victimele unor manevre politice. Încearcă eventual, să scape, turnându-se între ei”. Parcă sunt scrise cu referire la situaţia actuală din Basarabia. Numai la noi se poate întâmpla aşa ceva ca unul dintre principalii învinuiţi de furtul secolului şă-şi cumpere imunitate cu voturile orheienilor. La întrebarea unui orheian de ce l-au vot pe cel învinuit de furtul miliardelor el a răspuns nonşalant „Poate a investi ceva din ceea ce a furat la Orhei”. Sfântă naivitate să nu o numesc mai dur. Acelaşi lucru îl putem spune şi referitor la Bălţi unde un alt hoţoman legat cu lumea interlopă câştigă alegerile din primul tur cu majoritate de voturi ale bălţenilor! Pentru multă lume este clar că scenariile Bălţi şi Chişinău fac parte din aceeaşi schemă construită la Kremlin. Vă puteţi imagina că R. Usatîi obişnuit cu luxul Moscovei (unde are o întreagă moşie cu o suprafaţă de 2 ha şi un adevărat conac) sau al Chişinăului a fost liber dispus să-şi lege destinul de această urbe provincială. Nu observaţi în discursurile lui cum tinde la postul de preşedinte al Republicii (să ne ferească Domnul de această năpastă!).

  Prostul nu este suficient de prost dacă nu este şi fudul. Sau tovarăşa Z. Greceanîi, fost prim ministru, este oare încântată de acest post de primar al Capitalei, care mai cere să te mai cațări uneori pe schele de construcţie sau să te cobori în subteranele reţelelor de canalizare (o priveam pe tovarăşă în noapte de după alegeri şi nu am observat să fie distrusă de insucces!). Este clar că fac acest lucru la ordinul celor care-i plătesc, iar ordinele se execută. Scopul Kremlinului este să fie cât mai rău în acest colţ de ţară, să fie compromise cât mai mult ramurile puterii şi atunci această aşchie de popor va fi o pradă uşoară şi singură îşi va pune juvăţul pe gât prin „vot democratic”.

  Când mă gândesc că aceşti indivizi îmi hotărăsc soarta mă cutremur. La ce timpuri, la ce moravuri am ajuns. Partidele politice au devenit simple trambuline pentru afacerişti şi hoţomani iar noi îi înjurăm în gând însă îi votăm fiindcă nu avem alţii, fiindcă în locul lor ar veni alţii mult mai periculoşi. Iar miticii moldoveneşti profită de impasibilitatea situaţiei noastre. Biserica face propagandă electorală pentru reprezentatul satanei chiar în biserică! Mai toate televiziunile ruseşti fac campanie electorală doar pentru un singur candidat (Z. Greceanîi), iar puţinele din cele naţionale o fac pe imparţialii, promovând de altfel nemeritul. Diverşi „analişti politici” devin experţi mai în toate domeniile spălându-le creierii telespectatorilor.

 

Ce-i de făcut în această situaţie ambiguă şi deosebit de dificilă?

 

Există două căi de salvare de pericolul asiatic şi aceste căi trebuie să se complementeze una pe alta: continuarea paşilor de integrare europeană şi reactualizarea ideii de Reunire cu Patria-mamă! Deşi tot mai iluzorie va trebui de susţinut pe toate căile ideea de integrare europeană sau ce a mai rămas din ea. Aici avem nevoie de o coalizare mai largă a forţelor democrate, care trebuie să lupte pe două fronturi: împotriva lui Dodon şi Usatîi, care îşi doresc acapararea puterii, rezilierea Acordului de Asociere şi reorientarea spre uniunea euroasiatică (rusă!); şi împotriva celor care au furat miliardele (Plahotniuc, Filat, dar şi Voronin, Dodon, Greceanîi, Şor ş.a.). Să te arunci cu pieptul dezgolit asemenea lui Matrosov nu faci prea mare treabă. Nu pot accepta nici în ruptul capului aruncarea tuturora în acelaşi ceaun cum fac cei de la Jurnal TV şi Platforma DA, unde îi găsim pe preşedintele N. Timofte, Iu. Leancă, dar şi pe D. Chirtoacă alături de Plahotniuc, Filat, Voronin, Dodon, Greceanîi ş.a. Ideea integrării europene mai este încă susţinută de electorat. Drept dovadă sunt rezultatele ultimelor alegeri generale locale unde electoratul le-a mai dat o şansă partidelor proeuropene, votând în peste ľ de raioane candidaţi proeuropeni în funcţiile de primari locali şi consilieri. Însă un vechi proverb românesc spune că „ulciorul nu se duce de multe ori la fântână”, până la urmă se strică. De-ar înţelege acest lucru guvernanţii.

  O altă cale tot mai frecvent auzită în ultimul timp este Reunirea cu Ţara, de la trupul căreia am fost rupţi la 28 iunie 1940. Veţi spune că e puţin reală, dar să ne amintim cât de reală era la începutul anilor şaizeci ai sec. XIX mica Unire a Principatelor Moldova şi Muntenia. A devenit posibilă doar după pierderea de către Rusia a războiului din Crimeea. Şi Marea Unire de la 1918 nu ar fi fost posibilă dacă în rezultatul primului război mondial imperiile austro-ungar şi rus nu se destrămau. Această cale, destul de reală în anii 90, pe parcurs a fost serios compromisă. Lumânarea aproape stinsă a Reîntregirii a fost preluată de tinerii români de pe ambele maluri ale Prutului, viitorul cărora este cel mai mult compromis de situaţia actuală. Aceşti minunaţi tineri au organizat mitingul de comemorare a 203 ani de la raptul Basarabiei de la 1812, la care au participat peste 40000 de manifestanţi. Tot aceşti tineri organizează tocmai trei evenimente majore: Marea Adunare Națională (5 iulie 2015), Marșul lui Ștefan cel Mare si podul de flori de la Prut (11 iulie 2015). Să-i susţinem cu toţii în nobila lor idee, îndemnul lor către noi fiind „Vara asta doar așa puteți contribui pentru Unire. Orice om care și-o dorește trebuie să fie prezent măcar la unul dintre evenimente; în caz contrar – va privi de la televizor cum alții fac Unirea. Punctul de apogeu pentru tot ce înseamnă Unire este acum, în iulie. Este acum sau niciodată pentru oricine visează la Unire. Dacă nici cu această ocazie nu lăsăm tot ce avem de făcut la o parte și nu ne dedicăm doar Unirii pentru o zi, pentru o săptămână, atunci când?”.

  Vorbind în limbajul bravilor tineri să vedem ce ne uneşte: aceeaşi limbă, istorie, cultură, tradiţii, religie, tricolor. De fapt suntem aceeaşi doar despărţiţi temporar la 28 iunie 1940.

 

De ce avem nevoie de unire?” se întreabă tinerii. Pentru că doar: „Dacă DNA-ul trece Prutul – hoţii vor intra la puşcărie, iar noi vom scăpa de corupţie; Dacă vom institui leul moldovenesc ca valută naţională–vom avea o piaţă valutară stabilă; Dacă autostrăzile românești vor ajunge şi la Chişinău – vom conecta infrastructura noastră rutieră cu cea europeană; Dacă Republica Moldova se va integra în România – va accede automat în UE şi NATO, eliminând astfel pericolul unui război ca cel din Ucraina; Dacă vom beneficia şi noi de sistemul de educaţie din România – condiţiile de trai ale studenţilor s-ar îmbunătăţi vizibil, iar bursele tinerilor ar fi de nivel european; Dacă procurorii de la Bucureşti vin la noi – se va recupera miliardul furat; Dacă vom trăi ca-n România – salariile noastre vor fi în mediu de 530 Euro; Dacă ne vom aproviziona în întregime cu gazul românesc – vom plăti mai puţin şi nu vom depinde de cel rusesc; Dacă vom beneficia de granturile, pe care le are România la dispoziţie în următorii ani – la noi ar ajunge miliarde de euro subvenţii pentru agricultură; Dacă vom putea trece Prutul fără graniţe–ne vom bucura de Munte şi Mare la noi acasă”.

 

  La cele spuse de tineri aş mai putea adăuga: pensiile ar fi ca-n România de apr. 300 Euro în loc de 70-80 Euro; cercetătorii ştiinţifici ar avea salarii la nivelul celor europene; cadrele didactice vor avea salarii între 500-1000 Euro nu 80-150 Euro cum este acum la noi.

Şi atunci să ne întrebăm: de ce nu facem REUNIREA? „…Dar de-o fi să mi te uit, suflet al meu/, Uite-mă pre mine Dumnezeu!”.

 

Valeriu Dulgheru

 

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 

 

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)