HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

Ţi-am dat în dar un Mărţisor.

Gingaşul mesager al primăverii şi afecţiunii

 

Julia Maria Cristea, Viena

 

Primăvara, ne bate la uşă... chiar dacă ursuza iarnă nu vrea să-şi ia aşa usor tălpăşiţa...

De zile bune, bărbatii se pregătesc să cumpere de 1 martie, pentru prietene, iubite, sotii, surori, mame - micutul simbol al primăverii, ca semn al prieteniei si afectiunii. Chiar dacă in mediul urban, mărtisorul este doar un bun prilej de business, asa ca si Valentine's Day, este păcat să nu se reamintească cu fiecare prilej, semnificatiile acestei traditii, legate de trezirea la viată a naturii.

Denumirea de Mărtisor, sau Mărtigus este de fapt un diminutiv al lunii martie. Această lună - denumită în latină mens Martius, in mitologia romană era dedicată lui Mars  - initial Zeu de natură, al fertilitătii si vegetatiei, apoi al războiului. (Romulus - intemeietorul Romei era considerat  copilul său). In calendarul roman,  prima lună a anului era dedicată lui, iar la 1 Martie se serba Anul Nou - Dies Martis, ziua nasterii zeului Mars. In calendarul roman, februarie - Făurar, era ultima lună a anului. Ca un argument decisiv este denumirea lunilor septembrie (7 = septem); octombrie (8 = octo) noiembrie (9= novum); decembrie (10= decem)

Anul nou la geto-daci începea la 1 martie. Este semnificativă astfel colinda Pluguşorul unde se vorbeste de plug, brazdă, arat, semănat - munci agricole care nu puteau fi executate in ianuarie.

Pe teritoriul Galiei a fost sărbătorit la 1 martie până în 751, în unele regiuni din Italia până la sârşitul sec. XVIII, în Europa Occidentală până prin 1661 şi în Tările Române până  în 1701

Obiceiul Mărtisorului  a fost pentru prima oară descris de către Iordache Golescu  (1768-1848) în manuscrisul său  "Pilde, povături si cuvinte adevărate si povesti". Fiul marelui Ban - Radu Golescu si fratele lui Dinicu Golescu, Iordache Golescu a fost unul dintre marii cărturari și oameni de stat ai Tării Românesti în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Originea acestui talisman este incertă, după unii este de fapt o reminiscentă a cultului Soarelui si se crede că ar fi existat incă din timpul Tracilor - cei mai vechi locuitori din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic. La romani si mai târziu la scotieni, exista obiceiul de a se pune la gâtul copiilor, contra deochiului, un talisman de formă rotundă, care simboliza Soarele.

Preluat în timp, cel mai reprezentativ talisman la români era bănutul de argint, pe care părintii îl puneau la gâtul sau mâna copiilor, indiferent de sex, în luna martie – nu cu dată fixă, ci, atunci când apărea luna nouă, înainte de răsăritul Soarelui, pentru „a fi sănătosi şi curati ca argintul la venirea primăverii şi peste vară să nu-i scuture frigurile”. Acest bănut purta numele de mărtisor  iar obiceiul era cunoscut în toate regiunile locuite de români.(Gh.F.Ciauşanu – Superstitiile poporului român).

Obicei similar este intâlnit si la bulgari - unde amuletele poartă denumirea de Martenitza. Ele sunt purtate nu numai de oameni ci si de animale casei si gospodăriei, pentru a fi apărati cu totii de spiritele rele si a fi sănătosi tot timpul anului. Denumirea vine de la Baba Marta - analoaga Babei Dochia, ambele având ziua pe 1 martie si personificând Primăvara. La fel ca si ea, este foarte capricioasă, prognostic vremii, al anotimpului fiind determinat de buna sau reaua ei dispozitie.  Baba Marta iubeste curătenia, de aceea la sfârsitul lui februarie se face curătenia rituală si se aruncă toate vechiturile - un simbol al purificării asemănător cu pregătirea Pastelui; nu suportă bătrânetea - pentru asta oamenii bătrâni nu trebuie să iasă pe stradă la primele ore ale diminetii de 1 martie. Dacă i se respectă dorintele, ea e multumită, deci toată primăvara va fi vreme bună. Martenitza este purtată diferit: fetele nemăritate o poartă  pe rochie, in partea stângă - a inimii, cele bătrâne - la degetul mic al mânii stângi; bărbatii cătoriti - la soseta dreaptă.

Aromânii puneau mărţişorul în ajunul zilei de 1 martie, în ultima zi a lunii februarie.

Fetele şi femeile tinere purtau mărtisoare deoarece erau considerate un adevărat “talisman solar”, cu rol în îndeplinirea unui rit arhaic de înfrumusetare, născut din credinta că “cine purta mărtisor nu va avea pistrui tot anul”. Cum decurgea acest ritual? Fetele sau femeile ieseau de cum se desprimăvera în grădină, sau la câmp, luau mărtisorul si îl aruncau în sus – spre soare, zicând: “Sfinte Soare, sfinte Soare, / dăruescu-ti mărtisoare, / în locu lor mă fereste / de pistrui ce mă-negreste. / Ia-mi te rog negretele / si dă-mi albetele, / fă-mi fata ca o floare / sfinte Soare, sfinte Soare”.(R.Vulcănescu – Mitologie română).

Purtarea mărtisorului – adică a banului găurit, de aur, argint, sau aramă, era de fapt un ritual magic, el trebuia tinut la gât sau la mână un anumit timp – în funcţie de zona etnografică, în Dobrogea până la venirea berzelor, care, ”trebuiau să ia negreata si să aducă albeata”, apoi erau aruncate in aer pentru a le aduce bucurie innaripată. In altele se scotea cu ocazia unor sărbători de primăvară ca Măcinicii (cei 40 de Mucenici – 9 martie), Floriile, Pastele sau Armindean (sărbătoare cu dată mobilă dedicată zeului vegetaţiei).

Apoi cu acest ban, fetele cumpărau cas sau brânză si vin rosu – pentru a fi un an întreg albe la fată si rosii în obraz, iar snurul bicolor era agătat de un pom fructifer sau arbust înflorit – zarzăr, măr, visin, cires, măces, trandafir etc. si felul în care-i mergea pomului în tot timpul anului era de bun sau de rău augur pentru proprietara mărtisorului.

În unele zone din Moldova, fetele oferă mărtisoare pe 1 martie băietilor,  iar băietii le dau fetelor mărtisoare de 8 martie. Acestea sunt doar câteva dintre traditiile si credintele legate de mărtisor. Am făcut doar o scurtă trecere in revistă.

 

............................................................................................

 

Snurul de care se agată bănutul, reprezenta - după unele versiuni, cele 365 de zile ale anului alcătuind „funia anului” Legenda spune că această funie ar fi fost împletită de Baba Dochia, în zilele când se urca cu oile pe munte. Asemenea zeitelor Moire din mitologia greacă, cu Parcele din mitologia romană, cu Laima-Dalia din mitologia tărilor baltice, similare cu Feele în Anglia, Tara Galilor, Scotia si Irlanda, sau cu Ursitoarele noastre - care torc firul vietii la nasterea pruncului, se spune că Baba Dochia toarce firul anului, la „nasterea anului calendaristic” si străvechiul început de an agrar - adică Primăvara.

Au existat ipoteze conform cărora această îmbinare a culorilor rosu - alb din snurul mărtisorului ar fi insemnând: alb - culoarea păcii, iar rosu - culoarea răboiului sau: primăvara - iarna. O altă variantă fiind: vitalitate (roşu) şi victorie (alb), sau purificarea şi înaugurarea. (N.A. Ştiucă - Sărbătoarea noastră cea de toate zilele).

Culorile alb-roşu ale şnurului nu sunt întâmplătoare, iar îmbinarea lor are origini străvechi astfel în săpăturile arheologice din Schela Cladovei - Jud. Mehedinţi - Oltenia (considerate urmele celei mai vechi civilizații ale Europei, cu o vechime de aproximativ 10.000 de ani) - s-au găsit mici pietre - gen amulete,  care au fost vopsite în aceste culori.

Referindu-mă la acestă controversată  temă a celei  mai vechi civilizaţii europene, citez doar două lucrări de specialitate (sursa:  România - o civilizatie de mii de ani - Forum Roportal): 

- William Schiller, arheolog american, lucrarea "Unde s-a nascut civilizatia? :“Civilizatia s-a născut acolo unde trăieste astazi poporul roman, răspândindu-se apoi, atât spre răsărit, cât si spre apus, acum circa 13-15.000 de ani!”

- Marija Gimbutas, arheoloagă americană de origine lituaniană: “România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturală cuprinsă intre anii 6.500 – 3.500 i.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, pasnică, iubitoare si creatoare de artă, care a precedat societatile indo-europene patriarhale de luptatori din epocile bronzului si fierului.”

         În hinduismul mitic -  culoarea roşie reprezintă principiul feminin, cea albă - principiul masculin - impletirea lor reprezentând de fapt  perpetuarea vietii. Această imbinare de culori se regăseste pe Steagul Căluşarilor, la Bradul de nuntă, la podoabele Junilor, la Sâmbra oilor şi la alte obiceiuri populare românesti.

         Impletirea celor două culori a sugerat nenumărate ipotetice semnificatii: simbolul generării si regenerării vietii sau vasta semnificatie din toate domeniile a dualismului si sintezei contrariilor - care mentine echilibrul universal, principiu fundamentat nu numai de Hegel  dar, care a preocupat omenirea din cele mai vechi timpuri (Dualismul Iranian: Mazdeismul, Mithraismul, Zoroastrismul, Parsismul; Dualismul Gnostic; Maniheismul; Mandeismul; Catari, Yin şi yang etc.)

 

............................................................................................

 

 

O veche legendă din (Republica) Moldova, spune că in prima zi a lunii martie, Primăvara, iesind din pădure, a observat in poiană un mic ghiocel, apărut de sub zăpadă, intr-o tufă de porumbari. Vrând să-l apere de frigul iernii, pentru ca să nu inghete, Primăvara l-a acoperit cu mâinile ei, rănindu-se astfel  in spinii Porumbarului. Iar sângele ei, a căzut pe ghiocel si albeata zăpezii, iar  cele două culori ale snurului simbolizează victoria Primăverii asupra iernii.

O altă legendă, care alătură obiceiul Mărtisorului de Mitul Soarelui, este "Voinicul care a eliberat Soarele". Se spune că demult, Soarele a dorit să cunoască cum trăiesc oamenii si, luând chipul unei fete fermecătoare, s-a coborât pe pământ. Zmeul - antipodul binelui din toate basmele, văzând fata, a furat-o si a ascuns-o in palatul său de dincolo de lume, să se bucure doar el de frumusetea ei. Si astfel, Soarele fiind ascuns, pământul a căzut in beznă, si viata a inceput să se stingă incet, incet.

Evident, ca in toate basmele, a existat si un Voinic neînfricat, ce a pornit in căutarea zmeului, pentru a elibera Fata-Soare. Si cum in basme, intotdeauna Binele invinge Răul, după un an intreg de căutare, Voinicul a găsit Zmeul, s-a luptat cu el, l-a invins si astfel Soarele a putut să revină pe Bolta Cerului, luminând pământul.

Dar, in timpul luptei Voinicul a fost grav rănit si a murit, iar in locul unde sângele lui s-a scurs pe zăpadă, au răsărit ghiocei - vestitorii Primăverii, care certificau victoria Luminii asupra Întunericului. Si oamenii recunoscători, in fiecare an serbează memoria Voinicului care si-a sacrificat viata pentru a readuce Soarele pe cer, legând impreună o ată rosie si una albă, ce reprezintă sângele Voinicului si ghioceii Primăverii care au apărut pe pământ, pe locul unde acesta s-a scurs.

Evident, există versiuni diferite ale acestor legende dar esenta este identică.

 In timp, traditia si simbolismul initial al mărtisorului, a căpătat in mediu urban alte conotatii.  

Gingasul simbol al Mărtisorului inseamnă pentru cei tineri, un prilej de a-si arăta afectiunea, prietenia fată de o anume persoană feminină din viata lor.

Iar pentru cei ajunsi in IARNA vietii este O NOUĂ PRIMĂVARĂ, de care trebuie să ne bucurăm ca de un mare DAR AL  VIETII  

 

Julia Maria Cristea

Viena 2011

 

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Numele meu este NEDELCIUC CORNELIU cu următoarele date personale :
         - domiciliul :or. Balş, jud.Olt, ROMÂNIA;
         - e-mail : nedelnelu@yahoo.com
         - tf. fix : 0249450713 (prefix România);
         - tf. mobil : 0727821220
   Eu nu am mai trimis pentru revista AGERO niciun comentariu, dar articolul respectiv mi-a plăcut mult şi de aceea am dorit să trimit acest comentariu. Am mai citit şi alte articole scrise de această ziaristă şi le-am apreciat întotdeauna pentru seriozitatea conţinutului şi plusul de suflet pe care îl adaugă de fiecare dată.


   Iată textul comentariului :
      Articolul "Ţi-am dat un Mărţişor. Gingaşul mesager al primăverii şi al afecţiunii" este mai mult decât competent, aşa cum abordează orice temă asupra căreia se apleacă această ziaristă şi scriitoare.
      În acelaşi timp, limbajul folosit nu este unul sec, de text strict ştiinţific, ci plin de multă căldură şi culoare, plin de suflet, pentru că Julia Maria Cristea pune întâi suflet în orice temă şi apoi vine documentarea strictă, la obiect.
     Mulţumesc AGERO, mulţumesc mult Julia Maria Cristea.

       Nedelciuc Corneliu ROMÂNIA.

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com