Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Timişoara, patria din memorie 

Fragment din “Vacanţe, vacanţe…Românie, plai de dor”

Elena Rodica Lupu

 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Razele sorelui de dimineaţă mângîie „Oraşul florilor”, Timişoara, centru industrial, ştiinţific şi cultural situat pe malurile canalului Bega, afluent pe stânga al Tisei, care izvorăşte din munţii Poiana Ruscăi.

 

  Prima menţiune documentară a cetăţii Timişoara datează din anul 1212; cetatea distrusă în timpul invaziei tătare, a fost refăcută treptat. Începând din secolul 14, a devenit unul dintre cele mai mportante centre economice şi militare ale Transilvaniei în evul mediu.

  În anul 1514 sub zidurile Timişoarei s-a dat bătălia hotărâtoare dintre armata ţăranilor răsculaţi, conduşi de Gheorghe Doja, şi oastea nobiliară, condusă de voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya.

  Ridicat în rândul micii nobilimi datorită meritelor câştigate în luptele cu turcii, Gheorghe Doja a fost numit în 1514 comandant al cruciadei antiotomane, iniţiate de papa Leon al X-lea, care promisese iobagilor participanţi la cruciadă eliberarea din iobăgie.

  Cruciada n-a avut loc; nemulţumirile maselor ţărăneşti oprimate au dus la transformarea ei într-un mare război ţărănesc, îndreptat împotriva asupritorilor.

  Doja a formulat o platformă ideologică clară, care exprima năzuinţele maselor de ţărani iobagi, justificarea răscoalei îmbrăcând o formă teoretică umanistă. Discursul lui Doja, ţinut în faţa ţărănimii răsculate, cuprindea teza egalităţii originare a oamenilor. „El proclama republica, desfiinţarea nobilimii şi suveranitatea poporului”. Sub conducerea lui Doja, armatele răsculaţilor, formate mai ales din iobagi români şi unguri, au înfrânt armata nobililor, condusă de Ştefan Bathory, comitele Timişoarei, şi de episcopul Nicolaie Csaki, la Nădlac, pe Mureş, dar au fost înfrânte sub zidurile Timişoarei de către voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya. Rănit şi făcut prizonier împreună cu fratele său Grigore şi cu alţi şefi ai răscoalei, Doja a fost ucis în chinuri, iar resturile trupului său ţinute pe porţile cetăţilor Buda, Pesta, Alba Iulia şi Oradea.

  În anul 1552, după o rezistenţă eroică, Timişoara a fost cucerită de turci şi transformată în reşedinţă a paşalâcului cu acelaşi nume, eliberată în 1716 de Eugeniu de Savoia şi fortificată. A devenit capitala Banatului Timişoarei, iar în a doua jumătate a secolului18 şi prima jumătate a secolului 19, a comitatului Timişoara.

  Aici a fost un important centru al mişcării muncitoreşti şi a activat o secţie a Internaţionalei I.

  Printre monumentele mai importante ale oraşului sunt: castelul Huniazilor, datând din secolele 14-15, refăcut în anul 1852, muzeu după o nouă restaurare, biserica în stil baroc, de rit catolic, casa prinţului Eugeniu de Savoia, castelul Paşa Buinen, Teatrul Naţional, catedrala ortodoxă.

  La Timişoara există trei teatre dramatice, român, german şi magiar, operă, teatru de păpuşi, filarmonică, muzee. O imensă clădire îţi atrage atenţia, fostă trezorerie, tribunal austriac, prefectură, care după 1948 a devenit sediul Institutului Agronomic.

  La câţiva metri distanţă se află un alt monument care-i îmbogăţeşte zestrea arhitecturală şi spirituală, sinagoga. Aceasta cuprinde elemente de influenţă orientală, maură, specifice.

  Am vizitat Muzeul Banatului din Timişoara. Secţia de Ştiinţele Naturii a muzeului este urmaşul direct al Societăţii de Ştiinţele Naturii din Timişoara, 1873-1918 care a focalizat în jurul ei atât personalităţi de seamă ale oraşului de atunci, precum şi personalităţi mondiale.

  Acum 125 de ani, Societatea de Ştiinţele Naturii şi-a propus cultivarea şi răspândirea tuturor domeniilor ştiinţelor naturii, în general, şi cercetarea condiţiilor naturale ale Banatului, în special. În acest scop a ţinut conferinţe de popularizare, a organizat excursii şi expediţii de colectare şi studiu în Banat, a înfiinţat Muzeul de Ştiinţele Naturii, o bibliotecă de specialitate, a editat buletinul Societăţii, Caiete de Ştiinţele Naturii şi a intrat în legătură cu alte societăţi similare, prin corespondenţă, a făcut schimb de publicaţii şi vizite.

În perioada interbelică colecţiile vechi, care s-au diminuat datorită spaţiilor inadecvate şi dăunătorilor specifici, au fost treptat înlocuite cu noile colecţii. Se construiesc primele expoziţii, iar noile modalităţi de expunere, în biogrupuri şi diorame, deschid perioada modernă a muzeologiei româneşti, ai cărei mentori spirituali şi principali organizatori au fost Grigore Antipa la Bucureşti şi Dionisie Lintia la Timişoara. Vânător, dermoplastician şi ornitolog erudit, Dionisie Lintia, a condus şi a construit Muzeul de Ştiinţele Naturii, până la sfârşitul vieţii, a pus bazele celei mai mari colecţii de păsări autohtone din România, a înlocuit primul catalog al acestei colecţii, a înfiinţat prima Staţiune Ornitologică, - la Jurilovca-Timişoara - din ţară, a participat la organizarea Primului Congres al Naturaliştilor din România.

Lucrarea sa în trei volume „Păsările României”, este cartea de căpătâi a ornitologilor şi cuprinde toate datele privind această specialitate până la data publicării ei. În 1954 Muzeul de Ştiinţele Naturii se mută în Castelul Huniade, etajul II, ca parte integrantă a Muzeului Bănăţean, mai târziu Muzeul Banatului Timişoara, unde fiinţează şi astăzi.

Secţia de Ştiinţele Naturii oferă vizitatorilor expoziţii permanente cum este „Flora şi fauna Banatului”, ultimul tronson documentar de micro şi macrodiorame primordiale ale muzeotehnicii româneşti, „Evoluţia omului”, reconstituire revizuită în 1997 după modelul iniţial din 1964, „Evoluţia Vieţuitoarelor”, sub formă de microdiorame, unicate naţionale şi „Mineralogie”, repunere selectivă în 1998 a materialului din expoziţia 1969. Această secţie dispune de peste 50000 de piese muzeale, repartizate pe baza criteriilor ştiinţifice în colecţii, dintre care cele mai semnificative sunt: Colecţia de paleontologie cu 500 de eşantioane, din paleobotanică reprezintă, în special, flora liastică din zona minieră Anina-Steierdorf, iar paleozoologia are provenienţă diferită de cea din Banat de la punctul fosilifer Rădmăneşti; Colecţia de roci şi minerale cuprinde peste 3000 de eşantioane provenite în marea lor majoritate din regiunea minieră din România şi din Brazilia, California, Munţii Urali; Colecţia de plante presate, Herbarul, în care sunt comasate toate herbarele provenite de la diferiţi colecţionari; Colecţia de fluturi, Lepidoptere, este cea mai de seamă colecţie regională din România, cu specii reprezentative, în special pentru Banat. Aceasta cuprinde peste 25000 de exemplare, aparţinând la 1750 de specii. Peste 200 de specii şi subspecii sunt considerate de mare valoare faunistică, rarităţi, unicate, endemice, specii periclitate şi în regres; Colecţia de gândaci, Coleoptere, cuprinde peste 10000 de piese aparţinând la 870 de specii încadrate în 45 de familii sistematice.

Ea reflectă componenţa faunei de coleoptere a României; Colecţia de păsări, Ornitologie, cuprinde peste 3000 de piese muzeale, fiind compusă din colecţia ştiinţifică, balguri, aranjate în ordine sistematică, precum şi păsări naturalizate, montate, pentru expoziţii. Colecţii anexe sunt ouăle şi oasele păsărilor. Aceasta este considerată ca cea mai mare colecţie autohtonă de păsări din ţară. Întâlnim aici numeroase specii, rarităţi, apariţii accidentale, monumente ale naturii, colecţia fiind catalogată în 1972.

  Ridicând privirea peste izvorul cu apă termală, nu poţi să nu remarci clădirea cu lei înaripaţi, simbol veneţian, o alta cu turnuri şi turnuleţe stil maghiar 1900 şi o farmacie cu aceeaşi destinaţie de la începuturi.

  Toate vorbesc despre vremuri de altădată, despre un decembrie mult mai aproape de noi şi sufletele noastre, despre acel decembrie ’89 al curajului, rezistenţei şi speranţei. Memoria greu încercată a Timişoarei vorbeşte însă pretutindeni.

  Ca în fiecare an, din decembrie 1989 încoace, timişorenii îşi plâng morţii şi omagiază momentul în care Timişoara devenea, pe 20 decembrie, primul oraş liber din România. Acum când aproape au trecut 17 ani de la acele momente pline de speranţă şi curaj, ne amintim de oamenii care eram atunci şi de spiritul libertăţii care ne stăpânea sufletele.

  Este timpul potrivit pentru aducere aminte şi reculegere faţă de cei care s-au sacrificat pentru idealul unei vieţi libere, mai bune. Avem datoria să le cinstim memoria ducând o viaţă după principiile pentru care ei au luptat. Dumnezeu să-i odihnească în pace!

  Se vor împlini, aşadar, 17 ani de la scânteia care a declanşat incendiul Revoluţiei... Istoria a vrut ca acest lucru să se întâmple la Timişoara, oraş ce va rămâne, indiferent de mersul vremii, în posesia unui fanion ce-i dă dreptul să se mândrească cu faptul de a fi fost locul unde, în zidul care ne despărţea de libertate, s-a produs prima spărtură. Cinci zile mai târziu întregul edificiu al dictaturii urma să se prăbuşească sub presiunea enormă a unei nemulţumiri populare îndelung ţinută în frâu. Evenimentele de la Timişoara – poate încă nu suficient clarificate – au avut, în principal, meritul de a arăta lumii o altă faţă a românilor. Că acest lucru s-a întâmplat într-un loc în care românismul este o idee de solidaritate culturală, mai mult decât un dat etnic, mi se pare a fi, de departe, aspectul cel mai încărcat de semnificaţii. Pentru că sub călcâiul dictaturii au fost strivite şi conştiinţe ungureşti, şi săseşti sau şvăbeşti, şi sârbeşti, şi bulgăreşti sau ţigăneşti, şi evreieşti, nu doar româneşti. Au avut teoria şi practica marxistă această „calitate”, de a nu face discriminări atunci când trebuiau create „opinii” şi conştiinţe „de masă”.

  Acum, după aproape 17 ani, la Timişoara pare să fi rămas doar amintirea fugară a incandescenţei acelor zile. Viaţa are tipicul său şi după zbuciumuri majore, existenţa se reaşează în tiparele obişnuite. Timişorenii au modestia oamenilor care ştiu că ceea ce au făcut, trebuia făcut. Că odată datoria împlinită, eroii se întorc la locurile lor. Şi-şi văd de treabă... Mai grav mi se pare faptul că dincolo de zidurile Timişoarei, oamenii încep să uite. Sau să trateze cu indiferenţă ceea ce au realizat semenii lor din oraşul de pe Bega. Uitând aceste lucruri, sunt în pericol de a ignora ceea ce ar putea face ca astfel de lucruri să se repete. Or, aşa ceva nu trebuie, nu poate să se întâmple. Este motivul pentru care astăzi, mă închin şi las gândul să-mi cutreiere în voie, în Piaţa Operei, printre cei care astăzi sunt sau nu mai sunt...

 

Elena Rodica Lupu

Fragment din “Vacanţe, vacanţe…Românie, plai de dor”

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)