Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

Tradiţii şi obiceiuri de Paşte
Julia Maria Cristea - Viena

 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Tradiţia ouălor vopsite şi simbolul ancestral al oului.
 

Încă din sec.XIII există tradiţia ouălor vopsite. Cum s-a ajuns la aceasta? O variantă explicativă susţine că pur şi simplu, din simţ practic. După strictele dogme ale religiei creştine, în Postul Mare este interzis să se mănânce ouă. Ei, dar găinile nu cunoşteau aceste restricţii religioase şi continuau să facă ouă, aşa că acestea erau fierte şi vopsite în roşu – pentru ca ulterior să se poată face deosebirea. Explicaţie destul de simplistă...
Încercând să pătrundem mai adânc semnificaţia ouălor colorate, aflăm însă că oul vopsit a fost prezent în ritualul fertilităţii din Orientul antic, încă înaintea creştinismului.
Astfel din izvoare istorice şi arheologice se ştie că vechii perşi îşi dăruiau ouă de diferite culori cu ocazia sărbătorilor sezoniere importante de înnoire a anotimpului - cum ar fi Anul Nou, care de fapt reprezenta o serbare a fertilităţii şi a primăverii, oul fiind simbolul eternităţii vieţii, al germenului care rodeşte, a totalităţii lumii, fiind comparat cu întregul Univers. Şi astăzi în Iran există tradiţia ca de Anul Nou – sărbătoare care are loc întotdeuna la echinocţiul de primăvară - 21 martie şi ţine 13 zile, oamenii să-şi facă cadou ouă roşii, pe care le ciocnesc cap în cap în ultima zi, cel care sparge oul având dreptul să-l ia, deci identic ca la Paştele Creştin. La fel, ouăle colorate sunt împodobite cu desene precum şi diferite scrieri. Prin acest ceremonial ritual de spargere a ouălor prin lovire, vechii perşi considerau că natura, timpul şi spaţiul moare şi renaşte anual împreună cu zeităţile adorate, concepţie preluată de-alungul timpurilor de numeroase popoare.
În Roma antică, tinerii îşi dăruiau ouă roşii şi diferite cadouri la sărbătorirea zeului Ianus – păzitorul porţilor oraşului şi caselor, după numele căruia s-a dat denumirea lunii Ianuarie. Aşa cum uşa priveşte înspre casă şi spre afară, aşa şi Ianus a fost conceput cu două feţe – devenind astfel un motiv tradiţional în artă precum şi comparaţie pentru oamenii falşi „ care au două feţe precum Ianus”.
Oul a fost considerat dintotdeauna simbol arhetipal al genezei, al începutului, al vieţii, regenerării şi nemuririi, iar colorarea lui în roşu – simbolul vieţii, îi conferea proprietăţi magice.
Chinezii aveau credinţa că Cerul şi Pământul sunt un ou enorm al unei găini magice născute din haos, cerul învelind pământul aşa precum coaja oului înveleşte gălbenuşul.
Multe culturi ca cea, greacă, feniciană, vietnameză, japoneză, polineziană - şi lista nu se încheie aici, au considerat naşterea Universului din „Oul Lumii”.
Cultura indiană consideră că la începutul genezei, zeul suprem Brahma ar fi scos din Apele Primordiale - Lotusul Lumii, care a ieşit din germenele strălucitor al pământului – Oul de Aur ancestral ( Hiranya-garbha), aşa se explică şi faptul că aurul este considerat sfânt – de aici speculaţiile afirmă şi legătura indestructibilă cu alchimia...şi dragostea indienilor pentru aurul dătător de putere şi viaţă.
La egipteni mitologia spune că din Oceanul Primordial – Nun, ar fi ieşit o movilă pe care a apărut Oul Primordial, din care s-a născut primul zeu Hnum – zeul Haosului, iar din acest haos a izvorât întreaga viaţă – asta explică faptul că denumesc şi acum sarcofagele „Ou”.
Mitologia tibetană consideră că din cele cinci elemente primordiale (aerul, apa, focul, pământul şi lemnul) ar fi apărut oul ancestral, din el ar fi ieşit un lac mare alb, apoi alte ouă – cele cinci simţuri şi în cele din urmă oamenii şi restul lumii.
În mitologia greacă eroi ca Polux şi Castor au ieşit din oul zeiţei Leda – ce avea întruchiparea unei lebede pe care zeul suprem Zeus, ar fi iubit-o.
Numele zeiţei Primăverii la vechii germani, Ostara justifică şi denumirea sărbătorii Paştelui – „Oster”. Deoarece ea aducea din nou soarele arzător pe cer ceea ce făcea ca întreaga natură să se trezească la viaţă, în cinstea ei se făceau la începutul primăverii serbări spectaculoase, iar tradiţia de a se dărui ouă colorate s-a păstrat până în zilele noastre.
Acelaşi ritual exista şi în Anglia unde aceeaşi zeiţă a primăverii se chema Eostra de aici denumirea Paştelui – „Easter”.

Sculptura „Inceputul lumii” a lui Constantin Brâncuşi reflectă esenţializarea formei primare a cosmosului sub forma Oului cosmic, care reflectă nu numai începuturile genuine ale oricărei creaţii dar şi faptul că marele sculptor când a creat forma ovoidului perfect, a fost familiarizat cu miturile cosmogonice care explică geneza.
O legendă arhetipală din Bucovina, relatată de Elena Niculiţă-Voronca în cartea sa „Datinile şi credinţele poporului român” apărută în 1903 la Cernăuţi, consemnează mitul naşterii soarelui dintr-un ou.
Germenele oului dătător de viaţă a fost întotdeauna considerat Energia Vieţii, pentru aceasta oul a fost folosit dintotdeuna în ritualurile magice, în farmece, în cultul ferilităţii precum şi in călătoria spre altă lume.
Descoperirile arheologice au atestat existenţa unor ouă de lut în mormintele străvechi din Suedia şi Rusia interpretate ca simboluri ale nemuririi şi învierii.
În Grecia s-au găsit statui ale lui Dionysos ţinând în mână un ou, deci nădejdea reîntoarcerii la viaţă.
Oul este considerat simbol al prosperităţii. Astfel în Laos există superstiţia că dacă visezi o găină care face multe ouă e semn sigur că te vei îmbogăţi.
Ca simbol al fertilităţii oul este folosit în diferite ritualuri. Astfel în Finlanda plugarul când merge la arat şi semănat poartă cu el un ou în buzunar. În Estonia, în timpul muncilor agricole ţăranii mănâncă doar ouă, iar la noi, ţăranii ţineau coji de ouă în sacul cu seminţele ce trebuiau semănate, le îngropau în brazdă sau le aruncau înaintea boilor care trăgeau plugul.
În ceremonialul nupţial românesc exista tradiţia ca mirii, după celebrarea cununiei religioase, la masa nupţială să mănânce întâi un ou, simbolul fertilităţii raportat nu numai la copii ci şi la o viaţă îmbelşugată.( S.Fl. Marian - Nunta )

Şi exemplele pot continua, întrucât oului i s-au acordat din cele mai vechi timpuri semnificaţia permanenţei vieţii.
Aceste credinţe şi tradiţii considerate păgâne au fost atât de înrădăcinate, încât biserica a fost nevoită să accepte acest simbol ancestral dându-i evident interpretări legate de credinţa creştină, după ce mult timp l-a combătut fără şanse de succes.
Dacă la poporul evreu care a serbat Paştele - Pesah (în traducere - a sări peste, a trece peste, a cruţa) încă din jurul anului 1445 î.e.n. – ca „o lege veşnică” ce aminteşte de fuga din Egipt şi eliberarea din robie, oul de Paşte reprezenta simbolul Creaţiunii Universului, la creştini tradiţia este preluată cu semnificaţie oarecum similară - el reprezentând noua creaţiune a lumii care a început în momentul când fiul lui Dumnezeu – Isus Christos a făcut jertfa supremă pe Golgota şi s-a reîntors din moarte.
În acest sens coaja oului întruchipează piatra de mormânt care s-a spart atunci când Mântuitorul a înviat şi s-a întors la viaţă, asemenea cojii oului care se sparge când puiul născut în găoace, iese la lumină.

Încondeierea sau vopsirea ouălor

Iniţial ouăle au fost vopsite cu roşu – culoarea vieţii şi a soarelui la asfinţit, şi cu galben – culoarea soarelui când răsare. Ulterior culoarea roşie a fost atribuită sângelui Mântuitorului (V. Aga - Simbolica biblică şi creştină).
Tradiţia românească consideră oul roşu simbol al nemuririi şi prosperităţii. La sate există obiceiul de a te spăla pe faţă în prima zi de Paşti cu apă în care s-a pus busuioc, câţiva bănuţi şi un ou roşu – „ca să fii rumen şi frumos”, ( E.N.Voronca – Datinile). Această tradiţie a vopsirii ouălor este un ritual ce trebuie păstrat cu sfinţenie, deoarece – aşa cum relatează folcloristul şi etnologul S. Fl. Marian, credinţa populară este: „când oamenii n-ar mai înroşi ouă de Paşti, lumea se va potopi”.
Ceremonialul nu este întâmplător. Tradiţia spune că pentru „a juca rolul de substitut ritual al personajului sacru” se folosesc doar cele ouate la mijlocul Păresemilor ( Postul Mare), doar cele „fără bănuţ” adică fără rod – nefecundate, iar vopsirea lor se face doar miercurea din Săptămâna Mare, pentru ca apoi să fie simbolic ucise prin lovire violentă şi mâncate sacramental în zilele de Paşti.
De-alungul secolelor, procedeul vopsirii ouălor pascale s-a dezvoltat deosebit. În tradiţia noastră populară există numeroase procedee ce necesită multă răbdare şi îndemânare artistică: ouă pictate, ouă săpate – tehnică în care se folosesc ornamente din ceară în relief, ouă scrise, ouă împietrite, ouă împistrite sau încondeiate cu frunze de plante, ouă cu mărgele, ouă picurate. În unele regiuni ale ţării ele mai sunt denumite „ouă muncite” sau „ouă necăjite” aceasta referindu-se la faptul că sunt atât de laborios făcute, ca apoi să sfârşească violent.
Tematica ornamentării ouălor este luată din simbolurile ancestrale ale fertilităţii şi perpetuării vieţii – simboluri vegetale, animale şi astrale. Există astfel peste 70 de desene diferite, folosite în anumite zone ale ţării, ceea ce este interesant că fiecare dintre ele are o denumire proprie şi mai ales o semnificaţie precisă. Evident, nu voi putea aminti decât câteva dintre ele.
„Ciobanul cu oile” reprezintă constelaţia Lira – mijloc de orientare a ţăranilor în timpul nopţilor de vară, ciobanul fiind reprezentat de steaua Vega, iar oile de celelalte patru stele. Motiv întâlnit în regiunea Braşovului.
„Creasta Cocoşului” şi „Cocoşul”, pasăre considerată încă din antichitate ca având origine divină, datorită faptului că vesteşte prin cântecul său timpul exact: primul cântat - la miezul nopţii, al doilea cântat - la trei ore înainte de ziuă şi al treilea cântat - la venirea zorilor. În Evul Mediu schimbarea gărzilor de noapte a cetăţilor se făcea după criteriul cântecului cocoşului. Datorită faptului că anunţă exact miezul nopţii este considerat paznic nocturn, după primul cântat lumea malefică a spiritelor, demonilor, vrăjitoarelor îşi pierde puterea. Şi astăzi ţăranii se orientează după cântecul cocoşului. Motiv ornamental folosit în Oltenia.
„Furca” reprezintă unealta uzuală cu care torc lâna femeilor la ţară. Motiv folosit în Moldova.
„Clopoţelul” simbol cu implicaţii precise, reprezentând clopotele care anunţă Învierea – prin analogie deşteptarea la viaţă a întregii firi. Transilvania – jud. Arad.
„Creasta Găinii” simbolizează constelaţia Cloşca cu Pui, după care se orientează noaptea ţăranii şi ciobanii. Motiv din Muntenia.
„ Cucul”, principalul vestitor al primăverii care vesteşte cu primul cântat echinocţiul de primăvară ( Ziua Cucului- asimilată în popor cu sărbătoarea Bunavestire)- ziua pornirii plugurilor şi prin ultimul său cântat - solstiţiul de vară. Este pasărea cea mai des întâlnită în folclorul românesc, în cultul strămoşilor, în ritualurile agrare de fertilitate, practici magice, în lirica populară de dragoste, în legende, proverbe, superstiţii. Ornament folosit în Transilvania – jud.Braşov.
„ Floarea” –folosit în Muntenia, Moldova, Transilvania.
Am enumerat doar câteva desene tradiţionale, dar, vă daţi seama că până la 70 lista rămâne deschisă.
Ouăle se ciocnesc după ritual: prima zi – cap în cap, a doua zi - cap în dos şi a treia zi – dos în dos.

Tradiţii şi superstiţii de Paşte

- Există credinţa că între Paşte şi Rusalii cerurile sunt deschise. Cine moare în acest timp ajunge direct în rai. Cine se naşte atunci va avea o viaţă frumoasă şi îmbelşugată.
- Cine nu poate merge la slujba învierii trebuie să-şi ia de la neamuri ramuri sfinţite de măr, salcie sau brad, copaci consideraţi cu forţe magice, să le pună la icoană pentru ca tot anul să fie feriţi de necazuri.
- Fetele nemăritate, când spune preotul prima oară „Cristos a înviat” tebuie să răspundă repede „eu să joc prima”, astfel există speranţa să fie luate la joc şi să se mărite.
- De obicei se aprind focuri mari în jurul bisericii pentru a lumina drumul sufletelor morţilor care în această noapte se întorc pe pământ.
- Deoarece se crede că şi demonii se pot întoarce, flăcăii iau toaca de la biserică şi o bat toată noapte în cimitir, pentru a-i alunga.
-Cei care fără de motiv nu merg la biserică în noaptea învierii, vor fi tot anul bolnavi şi vor avea pagube.
- Lumânările aprinse cu care te întorci acasă după slujba din noaptea Învierii, trebuiesc păstrate cu mare sfinţenie, deoarece sunt bune în momentele grele, se aprind în caz de mare furtună, de grindină, de boală, necaz, se folosesc la farmece şi descântece.
- Alimentele şi plantele sfinţite în noaptea de Paşte se păstrează ca leacuri şi talismane. Sarea este folosită la sfinţirea fântânilor, slănină ca leac pentru boli ale vitelor, busuiocul pentru vindecarea durerilor de gât şi farmece, tămâia se pune pe jar când sunt furtuni violente, salcia este tămăduitoare, cine înghite trei muguri de salcie scapă de temperatură. Cine bea zilnic apă în care a pus coajă pisată de salcie uscată, scapă de durerile reumatismale. Interesant cât de mult adevăr există în această superstiţie. În 1897 din Salix – numele botanic al salciei, s-a descoperit acidul acetil-salicilic adică aspirina.
- De Paşte trebuie să te îmbraci cu veşmânt nou – semn al înnoirii.
- Pentru pasca de Paşte care se face în joia mare de o femeie „curată”, se foloseşte făină cernută prin sită fină, se pune în cuptor doar cu mâna dreaptă şi în tăvi cu soţ ( altfel îi moare femeii bărbatul)
- Anafura şi pasca sfinţită în noaptea de înviere sau ziua de Paşte, nu trebuie mâncată în întregime. Ea e bună împotriva frigurilor, de dat la găini când sunt bolnave şi la vacă pentru a face viţeluşe, nu viţei. (Botoşani)
- Tot aşa, fărămiturile care rămân pe masă nu se aruncă. Ele se îngroapă în pământ, iar în locul acesta va creşte o plantă numită Măruncă, şi cine va bea ceai făcut din ea, va avea mulţi copii. (Moldova)
- Trebuie avut grijă ca şoarecii să nu apuce la pască, deoarece dacă mănâncă se transformă în lilieci. (Moldova )
- Cine nu doarme în ziua Paştelui, va fi tot anul foarte activ şi-i va merge bine. (Com.Mihalcea)
- Cine doarme în ziua de paşte, îi va ploua şi i se va strica fânul în polog. (Siret)
- Nu e voie să iei sare cu mâna la Paşte, deoarece tot anul vei transpira la mâni (Botoşani)
- Mama căruia i-au murit copiii, deci nu are noroc de urmaşi, în ziua de Paşte să vândă copilul care-i mai trăieşte la o mamă cu mulţi copii şi apoi să-l cumpere înapoi. Atunci va trăi şi el, căci în ziua Paştelui şi Christos a înviat din morţi.( Com.Mihalcea)
- Trei zile cât ţine sărbătoarea Paştelui se stă cu masa întinsă, pregătită pentru oaspeţi şi cine vine e poftit să mănânce. Asta aduce prosperitate şi belşug anul întreg.
- În Scheia, obiceiul este ca toată ziua de Paşte să se tragă clopotele, asta face ca să crească cânepa.
- La sate, oamenii îngroapă ciolanele purcelului sfinţit în pământ şi cred că din el va răsări un liliac.( A. Gorovei - Credinţi şi superstiţii)
- Cei care mănâncă miel, n-au voie să dea oasele la câini ci trebuie să le îngroape sub un măr, pentru a fi până la Paştele următor frumoşi şi sănătoşi ca mărul.
- Cojile de ouă se dau pe apă, ca să le dai de ştire şi blajinilor că soseşte Paştele ( A. Fochi –Datini şi eresuri)- Blajinii sunt personaje mitologice româneşti, denumite şi Rohmani, Rocmani sau Rucmani, fii lui Set – cel de al treilea fiu al lui Adam şi Eva. Se consideră că trăiesc sub pământ, dincolo de Apa Sâmbetei, unde susţin stâlpii Pământului. Sărbătoarea lor este o dată pe an, la Paştele Blajinilor, care este prima sâmbătă după Paşte sau a doua zi după Înviere. Cine nu ţine sărbătoarea lor, ploaia îi va distruge toată recolta.
- La Paşte, cine merge la biserică să-şi pună un ou roşu în sân, ca tot anul să fie roşu şi frumos, iar fetele să aibă peţitori.( A. Fochi –Datini şi eresuri).
- În noaptea de Paşte ( la fel de Sânzâiene, Crăciun, Anul nou, Săngiorz) se credea că se poate vedea focul comorilor ascunse. În speranţa că se vor îmbogăţi oamenii privegheau după primul cântat al cocoşului, pentru a vedea „flăcările albastre fără căldură”care se crede că joacă pe comori.
- În prima zi de Paşte în Ardeal este obiceiul udatului. Băieţii vin la casele fetelor şi spun: „am auzit că aveţi o floare frumoasă, am venit s-o ud să nu se veştejească”, apoi le stropesc cu colonie.
- Tot în prima zi de Paşte era obiceiul ca flăcăii şi fetele, înainte de al treilea cântec al cocoşului să se scalde pe ascuns, într-o apă curgătoare, pentru a fi tot anul sprinteni, sănătoşi, harnici şi voioşi.


- În Transilvania înainte era obişnuită datina Bricelatului, Alegerii Craiului sau Vergelului. Tradiţa era să se aleagă drept Crai pe cel mai harnic flăcău din sat ( cel care a ieşit primul la arat) care judeca pe cei ce au greşit în Postul Mare, bătându-i simbolic la tălpile picioarelor cu vergeaua numită şi bricelă sau bătălău. Totul era un prilej de petrecere.

 

- În Moldova între Paşte şi Rusalii erau montate scrâncioburi în care oamenii se dădeau pentru ca până la următorul Paşte s-o ţină doar într-o bucurie.
- În ultimul rând, dar nu cel mai lipsit de importanţă este tradiţia iepuraşului, care aduce ouă şi cadouri copiilor. Ce legătură poate exista între ouă şi iepuri? Simplu, ambele sunt simbolul fertilităţii deci a înnoirii şi perpetuării vieţii.

Cel mai celebru iepure din lume.
Grafica lui Albrecht Dürer (1471-1528) aflată în posesia muzeului Albertina din Viena
.

Toate aceste datini, tradiţii şi superstiţii, unele uitate, altele încă practicate, se datorează încorporării în sărbătoarea Paştelui a tradiţiilor precreştine legate de venirea primăverii şi renaşterea naturii, a datinilor străvechi de celebrare a cultului: strămoşilor, a unor divinităţi din natură, a unor fenomene naturale, sau practici magice legate de fertilitatea pământului şi fecunditatea oamenilor.
Poate că acum, când practic „fugim prin viaţă” fără să avem prea mult timp să vedem şi să ne bucurăm de frumuseţea ei, ni se vor fi părând puerile, mituri ce aparţin unor alte timpuri de mult apuse...


Şi totuşi, să încercăm barăm pentru cele trei zile, să avem seninătatea, liniştea şi de ce nu? – inocenţa străbunilor noştrii şi mai ales aceeaşi bucurie a preaplinului sufletesc, de Sfintele sărbători ale Paştelui.

Christos a înviat!

 

Julia Maria Cristea - Viena

Scriitoare si jurnalista independenta

Fost redactor Radio, Electrocord - Bucuresti

 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco  [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.