Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Tradiţiile primăverii (1)

Mucenicii – Anul Nou Agrar – 9 martie

Julia Maria Cristea - Viena

 Impresii si pareri personale in FORUM

 

 Şi-acum simt parcă mireasma colăceilor cu formă ciudată, ce-mi aminteau de cozonacii Crăciunului. Proaspăt scoşi din cuptor, stăteau cuminţi pe tăvi, să fie „înobilaţi” cu miere şi nuci râşnite, iar noi copiii, aşteptam ca nişte căţeluşi pe lângă masă, doar, doar, căpătam ceva. Aşa de poftă...

- Aşteptaţi până mâine să fie sfinţiţi la biserică, de mâncaţi astăzi e păcat şi tot anul o să vă meargă prost – se răstea bunica la noi. Nu prea pricepeam cum venea treaba, dar pe semne era ceva serios, dacă bunica atât de bună, în fiecare an când făcea „Sfinţişorii”, era atât de neîngăduitoare cu noi. Şi cred că Sfinţişori, adică Mucenici ca la Blaj, n-am mai mâncat niciodată. Gustul lor minunat să fie doar amintirea copilăriei?

Sărbătoare denumită în Calendarul popular şi Măcinicii, Moşii de Mărţişor, Sfinţişorii, Cap de Primăvară, Sâmbra plugului  semnificând începutul primăverii, întruneşte o seamă de ritualuri şi datini foarte importante în lumea satului.

 

  În Calendarul ortodox ziua de 9 martie este dedicată Sfinţiilor 40 de mucenici din Sevastia În timpurile împăratului Lichinie, în Sevastia – Armenia, trăia voivodul  Agricolae ce avea în slujba sa 40 de soldaţi toţi creştini. Prinzând voivodul de veste, i-a obligat să-şi renege credinţa şi să se închine idolilor Şi pentru că aceştia au refuzat să renunţe la religia creştină, au fost cumplit torturaţi – iniţial au fost ţinuţi dezbrăcaţi într-un iezer cu apă care a îngheţat, apoi li s-au zdrobit picioarele iar în final au fost arşi pe rug.           

Măcinici se numesc şi spiritele moşilor şi strămoşilor cărora li se face pomană la 9 martie – începutul Anului Agrar, sub forma Mucenicilor – adică preparate speciale din aluat ce se mănâncă ritual şi se dau de pomană la biserică sau cimitir. Acestea sunt din aluat ca de cozonac, dospit, având forma de opt, de albină, de porumbel sau de om, unşi cu miere şi nucă pisată, sau colăcei din aluat nedospit, fierţi în apă îndulcită cu miere, la care se adaugă nucă pisată, cum le spunea bunica – regăţeneşti, adică “nu ţienau de lumea Ardealului”. Credinţa sau superstiţia este că cine va da de pomană mucenici, le va merge bine tot anul, vor fi feriţi de boli şi necazuri.

Se presupune că tradiţia acestor alimente obligatorii în această zi, este o perpetuare sub altă formă a sacrificiilor rituale umane din ceremoniile Anului Nou ce se celebrau la echinocţiu de primăvară.

 

Tradiţii şi ritualuri de Măcinici.

 

Serbarea zilei numelui

Toţi oamenii care nu au nume de sfinţi, serbează în această zi onomastica.

 

Focurile de Măcinici denumite şi Focurile Sfinţilor

 

Ca toate focurile rituale, au simbolismul purificării şi renaşterii. Ciudat cât de asemănătoare este credinţa hinduistă şi budistă unde încinerarea morţilor este condiţia renaşterii. Iar dacă ne gândim că în negurile ancestrale, această tradiţie a existat inclusiv la strămoşii noştrii, se pot face legături logice.

Focul echinocţial de Măcinici, reprezintă “încinerarea simbolică a iernii şi renaşterea spiritului verii”, în acelaşi timp are rol de purificare, precum şi ritual magic prin care se credea că se ajută soarele pentru a depăşi momentul crucial al echinocţiului – “echilibrul perfect dintre lumină şi întuneric” să-şi recapete puterea şi să-şi reia noua coordonată pe bolta cerului, corespunzătoare anotimpului nou.

Faptul că aceste focuri erau aprinse cu exactitate la dată echinocţiul de primăvară în stil vechi, confirmă originea lor (ca şi a celorlalte focuri rituale legate tot de date astronomice) în vechiul cult al soarelui, existent în forme surprinzător de asemănătoare în toată lumea. Un exemplu - şi acum pe insula Fidji, apusul soarelui este omagiat zilnic cu un ritual de torţe aprinse – cu caracter nu turistic ci tradiţional. În Mexicul antichităţii, la echinocţii, pentru ca astrul zilei să revină şi să lumineze la fel pământul, i se aducea ca jertfă pe Piramida Soarelui - inima încă pulsând, scoasă din pieptul unui om VIU de către Marii Preoţi. Cercetătorii au apreciat că s-ar fi făcut în jur de 60.000 de astfel de jertfe umane.

Revenind la focurile de Măcinici, acestea nu se făceau pe dealuri ci în curţile sau grădinile oamenilor, unde se strângeau gunoaiele grajdului, uscăturile grădinii, gunoiul rezultat din curăţenia riguroasă a casei. Peste focurile aprinse, tinerii săreau pentru a li se îmbiba hainele cu fum, acesta având rol de purificare. În unele regiuni erau şi vitele trecute prin foc, ca să fie astfel apărate de boli – ca şi la alte focuri tradiţionale. Focul presupunea distrugerea tuturor forţelor malefice care în perioada de cumpănă a anotimpurilor erau întotdeauna pribegite prin lume. După felul cum erau flăcările focului şi cum mergea fumul se făceau diferite prognosticuri meteorologice.

Gospodina casei amesteca cenuşa rămasă de la foc cu cea din vatră, apoi  înconjura de trei ori casa, grajdul, coteţelor, aceasta  era de fapt un ritual magic pentru a le proteja astfel de şerpi  şi dihori, apoi o punea la rădăcina pomilor fructiferi, pentru a da rod şi a-i feri de dăunători. În unele regiuni există superstiţia ca femeile să se uite la foc printr-o sită de cernut făină, astfel pot să-şi vadă copiii morţi. În altele se crede că focurile sunt făcute pentru a încălzi cei 40 de mucenici ( Speranţia)

 

Baterea pământului cu maiurile.

            Este tot o practică rituală – cu rol magic de a scoate căldura din pământ şi a alunga frigul. Ceremonialul este executat de copii şi tineret, care, bătând cu beţele, mailurile sau ciomegele în pământ – in timpul focului ritual, sau ziua, strigau versuri cu caracter de descântec: “ Intră frig şi ieşi căldură / să se facă vreme bună / Pe la noi pe bătătură/ ( Muntenia, Oltenia)

            Aşa cum relatează Ion Ghinoiu, în unele regiuni există credinţa că pământul este bătut cu maiurile de către Moşi – adică spiritele strămoşilor, asimilate celor 40 de mucenici din sărbătoarea ortodoxă. Strigăturile erau legate de aceştia: “ Patruzeci de sfinţi voinici/ Daţi cu botele-n pământ / Ca să tune (intre) frigul / Să iasă căldura. ( Moldova) Ceremonialul era menit să stimuleze norocul şi sănătatea oamenilor, pe tot timpul anului. Se crede că forma antropomorfă a ofrandei din aluat (copt sau fiert), ar fi inspirată de maiurile, botele sau măciucile folosite pentru a « scoate căldura din pământ »

 

Retezatul stupilor de Mucenici

Se scot stupii din adăpăsturi, se curăţă fagurii uscaţi, se recoltează mierea folosită pentru leacuri, apoi stupii se ung cu rachiu de drojdie şi zeamă de mucenici, pentru ca să se înmulţească albinele şi mierea ( Speranţia). Tot atunci se împarte miere la vecini şi pâine ( idem)

Apicultorii fac în unele zone, mucenici în formă de albine, ca să aibă stupii miere multă.

 

Turta de Măcinici.

În unele regiuni, din acelaşi aluat de cozonac se face o turtă mare în formă de om, având nas şi urechi dar fără ochi. Ea poartă denumirea de « Uitata » şi se dă de pomană pentru toţi morţii care în timpul anului nu au fost pomeniţi la biserică – adică au fost uitaţi.

Ca pomeni rituale se mai dau nuci, fructe, alune şi mâncare de fasole uscată.

 “În alte regiuni femeile fac Turtele – câte una de fiecare sfânt. Turtelele sunt nişte plăcintuţe de făină de grâu, nedospite, sărate, unse pe deasupra cu jertfă- care este zama prăgătită din turtoiul de bostan” ( A. Viciu)

 

Beţia rituală.

Obiceiul cere ca în această zi să se bea 40 de pahare de vin(corespunzător cu cei 40 de martiri din Sevastia), deoarece credinţa era că vinul băut la Măcinici se transforma în sânge şi omul era astfel mai puternic şi mai sănătos tot timpul anului. Cine nu putea bea atât - gusta doar, sau se mulţumea cu 40 de linguriţe de vin, sau era stropit cu băutură – lucru mai logic. O altă variantă este că e bine să se dea de pomană 40 de pahare de vin sau ţuică.

 

Sâmbra plugului.

            Era de fapt obiceiul asocierii plugarilor pe considerente de prietenie, rudenie, vecinătate,  pentru a efectua împreună muncile agricole de primăvară. În acest sens se stabileau condiţiile, numărul de vite, ordinea la arat, condiţiile de lucru – iar înţelegerea se pecetluia cu o petrecere ( Moldova, Bucovina) ( I.Ghinoiu)

 

Pornirea plugului

           

Plugul este simbolul fertilităţii dar şi al fecundităţii. Caracterul sacral al plugului reiese din unele legende mitice în care “Valul lui Traian”  ar fi fost făcut de nişte uriaşi cu puteri supraomeneşti ( Novac cu fii săi), care au învăţat locuitorii cum se face agricultura. Sursa acestei legende mitice s-ar putea să fie scrierile lui Herodot care vorbind despre sciţii din Dacia  spune de “iniţierea muncii sacre a pământului cu plugul de aur căzut din cer”. O altă legendă spune că Fârtatul ( Dumnezeu) pentru a uşura munca oamenilor le-a dat uneltele -aratrul ( plugul) şi secera, considerată şi ea unealtă cerească prin forma asemănătoare lunii.( R. Vulcănescu)

Aşa cum relatează I. Evseev – citându-l pe L. Frobenius: „Cele dintâi utilizări ale plugului în agricultură au fost ceremonii, în desfăşurarea cărora plugul era falusul vitei „bărbăteşti” care-l trăgea şi care-şi dăruia mamei-pământ, sămânţa”.

Pe vremurile antecomuniste, antecolectiviste, pornitul plugului era o sărbătoare rituală, îndeplinită înaintea ieşitului la arat. Ea era anticipată încă din februarie, “se scotea plugul de sub straşină” unde era pus de cu toamnă, se curăţa, se ascuţeau cosoarele la fierar ( numiţi şi covaţi) însăşi numele popular al lunii – Făurar, simboliza meşterii care pregăteau uneltele.

 În ziua de Cap de Primăvară – 9 martie, plugul era scos în curtea gospodăriei şi la el se înjugau boii. Apoi urma un adevărat ritual magic, diferenţiat neesenţial după zonă deoarece credinţa era că: „una din grijile Strigoilor este să împiedice pe oameni la  pornitul plugului” ( T.Pamfilie – Duşmani şi prieteni)

Astfel în Moldova, Transilvania, Bucovina şi Basarabia de coarnele boilor sau de plug se atârna un colac din grâu în formă de 8 făcut la Crăciun şi păstrat special pentru Pornirea Plugului, pentru a fi mâncat după ceremonie, o parte de plugari şi vite şi în unele regiuni o parte era îngropată în brazdă.

În Bucovina, se aşeza în curte o strachină cu apă sfinţită la Bobotează – cu un mănunchi de busuioc uscat, un vas mai mic cu boabe de grâu, o mână de sare şi un ciob de oală cu tămâie aprinsă. Vasele trebuiau ocolite de trei ori în sensul mersului soarelui pe cer, apoi se ocolea plugul şi boii, stropindu-i cu  apă sfinţită şi tămâindu-i, iar în final vasul cu tămâie se spărgea de coarnele lor, iar apa sfinţită li se  vărsa pe picioare. În acest timp gospodina rostea cuvinte cu rol de descântec:

« Precum nimic de tămâie şi aghiasmă / nu se poate apropia / Tot aşa / De arătură şi sămânţă / Nu se pot apropia / Şi de dobitoacele noastr „ Sau : „Cât de curată e tămâia / Şi aghiasma / Aşa de curaţi şi voi să umblaţi / Nicând să nu daţi / Peste vreun moroi / sau vreun strigoi / Să vă facă rău”.( S.Fl.Marian)

Sunt două exemple, în funcţie de regiune versurile diferă dar esenţa este aceiaşi.

După ce se încheia acest ceremonial, gospodarul făcea o brazdă circulară în curte sau în jurul casei, în timp ce restul familiei şi ceilalţi ţărani stăteau tăcuţi în genunchi. În tot timpul ceremonialului gospodarul nu avea voie să scoată nici un cuvânt „ ca să nu-i mănânce păsările şi dăunătorii recolta”. În alte regiuni, se arunca un ou în faţa plugului, se punea un topor sau se răspândea în faţa porţii un făraş cu jăratic, pentru a trece boii peste el – “ ca să fie iuţi la arat”. În Ardeal, cel care ieşea primul la arat era decretat Crai şi avea dreptul să judece pe cei leneşi şi  cei care au făcut fapte necuvincioase în timpul postului. Această judecată făcută în faţa bisericii duminica după masă, purta denumirea de datina Bricelatului.

„Înconjurarea de trei ori a plugului, afumarea lui cu tămâie şi stropirea cu aghiasmă se face cu scopul ca atât plugarilor cât şi vitelor să le meargă bine în tot cursul aratului şi să iasă cu arătura în capăt tot aşa voioşi şi sănătoşi cum au intrat,  să-i ferească Dumnezeu de rele, să nu iasă înainte vreun moroi sau strigoi ori vreo pocitură şi să-l pocească, să rodească pâinea ce vor semăna-o, mai pe scurt să nu fie lipsă de nimic” ( Simion Fl. Marian)

Iată o altă credinţă legată de începutul muncilor agrare: „ţăranul când bagă plugul în brazdă, udă plugul ca să-i meargă bine, apoi în noaptea de dinaintea muncii, nu se culcă laolaltă cu femeia, nu dă nimic din casă, iar dimineaţa se spală şi se îngrijeşte de el femeia ca să se îmbrace curat” ( Gh. Rusu Togan – Viziuni străvechi)

Am vrut să aflu mai multe amănunte despre acest ritual şi am dat dat “sfoară-n ţară”, „internaţionalul” s-a încins la „roşu” de atâta solicitare - din cunoştinţă-n cunoştinţă (gen Ioneasca la Popeasca, Popeasca la Protopopeasca, Protopopeasca la Piscupeasca etc) ajungând la oameni necunoscuţi din lumea satului – care între timp a fost urbanizat şi... eşecul a fost total. Unii habar nu aveau să fi existat vreodată aşa ceva, alţii parcă-şi aduceau ceva aminte – dar foarte vag căci erau prunci în acele timpuri, iar cei mai mulţi mi-au răspuns stupefiaţi: - După  zeci de ani de comunism, de ateism, de colectivizare, ce vă trece prin cap? Pe ce lume trăiţi? Se vede că nu aveţi problemele noastre de vă puteţi gândi la asemenea prostii…Aşa să fie oare ?        

 

Vechi superstiţii de Măcinici

            - Cine nu ţine această sărbătoare va boli 40 de zile. ( Speranţia)

-Legumele sădite de femei în grădină până să răsară soarele, vor rodi de 40 de ori mai mult şi se nu vor putrezi toamna. Înaintea semănatului femeile trebuie însă să facă  40 de mătănii, 40 de mucenici şi să pregătească 40 de lumânări pentru biserică.

- Apa de zăpadă sau ploaie strânsă în această zi e bună pentru dureri de cap şi ochi, sau alte boli.

- Pâinea casei se împunge de 40 de ori cu o ţeavă, pentru ca toţi cei din casă să fie sănătoşi. În unele regiuni, ca şi la anul Nou se pune un ban, apoi pâinea este tăiată după numărul membrilor familiei şi cine găseşte banul va avea noroc.

- În unele regiuni fetele şi flăcăii merg la câmp să strângă rădăcină de “Iarbă Mare” bună pentru vrăji şi leacuri – cine găseşte o rădăcină mare şi întreagă, e semn că va avea nevastă/ bărbat – frumos.

- Ca să fereşti vitele de şerpi sau nevăstuici, de boli şi  animale de pradă le ungi cu mujdei de usturoi

 

Previziuni meteorologice.

 - Cum este vremea la Mucenici, aşa va fi următoarele 40 de zile.

- Dacă plouă, şi Paştele va fi ploios. Dacă tună înainte de această zi, va fi o vară ploioasă şi recolta slabă. Dacă tună de Mucenici vara va fi roditoare şi călduroasă.

- Aşa cum fac femeile în Zilele Babelor, şi bărbaţii îşi alege dinainte o zi, începând cu 10 martie – timp de 40 de zile ( după numărul Mucenicilor). Cum va fi vremea atunci, aşa îi va fi sufletul tot anul.

            Seria acestor superstiţii nu poate fi epuizată aici.

 

Câteva ritualuri legate de începutul muncilor agricole în alte timpuri şi la alte popoare.

 

La vechii romani Anna Perenna, era venerată ca zeiţa fertilităţii pământului. In cinstea ei, înaintea primului arat, pe 15  martie se făcea o adevărată sărbătoare populară, pentru a o cinsti şi astfel ea să fie recunoscătoare şi să facă recolta bogată. Cercetătorii atestă că  originea ei datează încă de pe vremea etruscilor, când, era cinstită şi sărbătorită ca zeiţă a fertilităţii, atât a pământului cât şi a oamenilor.

Tot în panteonul zeilor romani, Ceres era considerată mama agriculturii alături de Tellus Mater.  Aceasta din urmă reprezenta însuşi pământul, iar Ceres era cea care se îngrijea de puterea lui de zămislire, de fertilitatea lui. Inainte ca Ceres să fie considerată varianta romană a zeităţii grece Demeter, ea avea o identitate proprie. Numele ei derivă de la rădăcina cuvântului „a creea”. In fiecare an, nu chiar la începutul primăverii ci pe 19 aprilie era serbată într-un adevărat ritual dedicat bunului mers al semănăturilor, în marele circ din Roma. Aici, erau lăsate să fugă vulpi libere, de coada cărora erau fixate beţe aprinse. Ele alergau înebunite în toate părţile în timp ce publicul arunca după ele lemne aprinse. Acest ritual sălbatic avea semnificaţia ca focul să ardă şi să distrugă tot răul şi lanurile de cereale ce creşteau pe câmp să fie păzite de boli şi dăunători. Zeiţa ocrotea şi apăra planta pentru a creşte şi a ajunge la maturitate.

Ca zeiţa recoltei ea era serbată în luna august, când femeile făceau în cinstea ei adevărate ritualuri secrete. Totodată ea era considerată şi zeiţă a morţii şi a renaşterii, pentru că doar prin moartea plantei ea putea fi mâncată. De asemenea se credea că după moartea unui om, Ceres îl reda lui Tellus Mater (pământului) înapoi.

La francezi, pe toate mărcile poştale uzuale, între anii 1849-50 şi 1870-75 era capul zeiţei Ceres, ca semn al bunăstării şi fertilităţii.

            În China – ceremoniile pentru recolta bogată erau făcute de însuşi impăratul ţării.Templul Cerului, construit în anul 1420, în timpul dinastiilor Ming şi Qing (1368-1911) era şi este cel mai impunător şi important din Beijing, deoarece era dedicat recoltei. Aici împăraţii Chinei, în fastuase ceremonii rituale, se rugau cerului, pentru a avea o recoltă bogată de orez. El este construit în Sudul Oraşului Interzis (palatul imperial de iarnă) iar parcul în care este plasat este de 4 ori mai mare ca întindere, decât suprafaţa totală a Palatului Interzis, ceea ce denotă consideraţia şi importanţa ce se dădea templului. Zidul ce-l înconjoară are aspect simbolic – în partea sudică este pătrat, în cea nordică este semirotund,  aceasta reprezentând concepţia antică chineză conform căreia “Cerul este rotund, iar Pământul pătrat”. De fapt întreaga construcţie este de un simbolism perfect, încerc să exemplific cu această fotografie din interiorul templului:

 Cele 4 coloane principale (roşu-portocaliu) ce susţin întreaga construcţie simbolizează cele 4 anotimpuri ale anului. Cele 12 coloane (roşii) care susţin primul acoperiş simbolizează ziua (în antichitate aceasta era împărţită în 12 timpi) Al doilea acoperiş este plasat pe 12 coloane (verzi), ce simbolizează lunile anului, iar suma totală a coloanelor mici simbolizează  cele 24 de sărbători agricole, după calendarul tradiţional chinezesc.

            În Thailanda o sărbătoare deosebit de importantă este „ceremonia plugului regal, adică a semănatului”care se păstrează cu sfinţenie.Ea are loc în piaţa Sanam Luang din Bangkok, într-o duminică din luna mai – stabilită de către preoţii brahmani şi astrologi. Este o tradiţie de peste 2500 de ani, simbolizând cultul fertilităţii pământului şi este practicată înaintea primului semănat anual al orezului, tocmai pentru ca recolta să fie îmbelşugată.

După o serie întreagă de preliminări fastuoase, ministrul agriculturii, cu un plug aurit la care se înhamă o pereche de boi albi cu coarnele împodobite, face trei brazde simbolice în trei „direcţii ale cerului”( nu spre vest care este direcţia morţii), în care seamănă boabele sfinţite de călugării budişti în templu.Orezul este adus în coşuri argintate, purtate pe umeri precum cobiliţele, de fete tinere în costume strălucitoare de sărbătoare, cu fireturi de aur – înainte rolul acesta îl aveau doar prinţesele.Alte boabe sfinţite sunt aruncate asupra ţăranilor care vin în urma plugului şi acoperă brazda cu pământ, simbolizând astfel o recoltă bogată.     

Când totul a fost terminat, se pun în faţa boilor talere cu orez, porumb, susan, apă şi whisky de orez şi, în funcţie de alegerea lor, astrologii spun cum va fi recolta următoare. Această procesiune, urmată de preoţii brahmani îmbrăcaţi în costume de sărbătoare, de soldaţi în uniforme roşii de paradă, de nenumăraţi muzicanţi instrumentişi, precum şi ţărani din întreaga ţară, trece prin faţa regelui, a curţii regale şi a înalţilor demnitarei care asistă în tribune special amenajate, toţi îmbrăcaţi în costumele luxoase de ceremonie, ce se purtau în vechiul Siam. Regele declară astfel deschis sezonul semănatului.

Dacă ziua este senină şi cu soare, este semn bun. După încheierea ceremoniei, fiecare ţăran primeşte câte un bob de orez sfinţit, pe care îl seamănă pe câmpul propriu, pentru ca recolta să fie bogată ( J.M.Cristea – In Ţara Surâsului-Thailanda)

La populaţia Bedik, din sudul Senegalului-Africa, la graniţă cu Guineea, cea mai importantă sărbătoare este Minymor - serbarea rituală, anuală a însămânţatului, ce are loc în luna mai. Tot satul, întrunit în cerc sub pomul de sfat - vatra satului, se roagă pentru ca forţele naturii să fie favorabile pentru o recoltă bogată, apoi dansează în ritmul unor tobe primitive, înconjurând în cerc copacul, unul după altul, în sensul drumului sorelui pe cer – de la răsărit la apus, ca să gonească duhurile rele, potrivnice. Este unul dintre cele mai vechi ritualuri din Africa. Legătura cu spiritele o fac oamenii care poartă pe faţă o mască alcătuită din coaja unui copac special, care creşte în pădurea sfântă.

(Carol Beckwith, Angela Fischer. Afrika - Kulte, Feste, Rituale)

            Am dat doar câteva exemple, din sutele existente, căci pretutindeni – în toate religiile, primul semănat precum şi fazele importante al muncilor agricole erau şi în parte mai sunt precedate de un ceremonial ritual, pământul fiind considerat sacru, cel care ne hrăneşte, cel ce ne este atât leagăn cât şi mormânt.

           

            Nu pot încheia sumara dar totuşi lunga mea expunere – fără să redau o mică povestioară a lui Ion Creangă, editată în 1914 – necunoscută din programa şcolară, care poate pentru mulţi dintre cititori este inedită.

„Un ţigan vrea să încalece pe iapa sa dar nu putea. Se rugă de Sf. Ilie să-l pună călare, se opinti, dară se ridică numai puţintel; se rugă apoi de Sf. Nicolae, dar nici acesta nu ajută mai mult ca cel dintâi. Stăi, zise ţiganul, că ştiu eu de cine să mă rog: de cei patruzeci şi unu de mucenici.

-Sânţi patruzeci şi unu de mucenici, puneţi-mă pe cal, că vă dau o lumânare de nouă parale.

Se opinti ţiganul şi de asta-dată şi sări dincolo de iapă.

-Ei, istoria dracului! zise ţiganul; am greşit cu unul, dacă mă rugam de patruzeci, drept pe iapă ajungeam”.

 

Julia Maria Cristea

Viena

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]