Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Transilvania în pragul Sfintelor Sărbători de iarnă

Maximinian MENUŢ

 

 

Din câte sate se-nşiră pe Valea Ţibleşului năsăudean, nici unul n-are sufletul mai fierbinte ca Diugul. Satul care a dat ţării cei mai mulţi preoţi şi dăscăliţe are inima încă vie, în ciuda încercărilor timpului. Munca nu lâncezeşte, cinstea nu rugineşte, tradiţia şi credinţa în Dumnezeu sunt prinse lângă icoane. Sprijinită ca-ntotdeauna de dascăli, neosteniţii luminători ai Ardealului, constiinţa de sine a satului flutură victorioasă peste ogoarele pregătite de rod.

La Diug, prezentul şi-a săpat matcă sigură. Fără diugani, nu înţelegi mai nimic din vorba dulce de aici. Vocala „ă” a fost total înlocuită cu „a”: „pa aici, sarantoc, sarat, nanaş, maritată, Craciun, matuşă, mamaligă” şi lista ar putea continua. Diuganii nu se simt complexaţi că au accentul respectiv.  Nu vor să vorbească „curat”. Şi bine fac, pentru că altfel România ar pierde din bogăţia culturală şi din diversitate! Ştiu că sunt cazuri când românii care vorbesc „curat” râd de accentul ardeleanului. Dar astea sunt cazuri destul de izolate chiar dacă zgomotoase şi cu siguranţă sunt produse de oameni nu foarte educaţi şi cu caracter destul de discutabil. Oameni sunt la fel ca vorbele lor: mândri, dar nu trufaşi. Oameni aşezaţi şi „rabdatori”. Oameni mici ca „înalţâme” şi vânjoşi. Oameni demni, care însă îi respectă ca nimeni altcineva pe domni: domnul „învaţator”, domnul „parinte”. Dascălul e salutat cu evlavie şi urmărit de la ferestre. Când iese pe uliţă, femeia işi leagă „naframa” sub bărbie - semn că are o supărare şi nu e cazul să o întrerupi din mers. Dacă se leagă la spate e semn de bucurie, de normalitate. Totul se opreşte la „pamânt”, la „locuri”. Pentru o palmă de fâneaţă e in stare să se bată, să meargă în procese până moare. La Diug, totul se ia în serios: dragostea şi ura. Duşmăniile se moştenesc din generaţie în generaţie. La fel şi prostul renume. Dacă ai furat odată, toţi copiii, până la a patra generaţie, poartă stigmatul hoţiei. Eşti al lui ăla care „a facut şi a dres”. Aici, dacă nu ai poreclă, nu eşti în rândul oamenilor. Nu exişti! „vai de cei fără poreclă”, zic diuganii, „...ori eşti slab de minte, ori n-ai copii şi ţi s-a stins neamul”.

La Diug, fiecare ştie de unde vine şi încotro se îndreaptă. Respectul faţă de şcoală, faţă de cei cu carte e şi acum nestins. Ai copii mulţi, dar pe cei mai sprinteni la minte îi dai mai departe. Istoria a trecut peste ei cu multă şi adâncă blândeţe. De aceea poate nu-i prea au la inimă pe venetici. Nu poţi fi decât ceea ce eşti. Chiar dacă viaţa îl poartă prin lume, diuganul revine, îşi face măcar casă de odihnă şi de bătrâneţe. Nu uită. Orice ar face, îşi ia ţara după el.

Nu e uşor să înţelegi sufletul diuganului. Pentru asta îţi trebuie timp. Îţi trebuie răbdare să-i asculţi în parte pe ţărani şi, nu în ultimul rând, să mergi la pas până pe deal, simţind respiraţia tainică a locului, glasul „pamântului” şi cântul “taraganat” al Văii Ţibleşului,  - hotar despărţitor şi loc de intemeiere româneasca. Da izvorul acesta este uneori prieten, sursă de apă, alteori duşman, apele învolburate făcând în această vară şi victime. Cu sumanele negre, în picioare cu opinci, pe omătul pufos, babele din Diug se îndreaptă spre biserică.  Este ceas de rugăciune în postul Crăciunului. Se reîntorc acasă cu tămâia şi cuvântul popei în suflet. Mai este puţin şi vine „Craciunu”. Fetele fac în şezători haine noi, pe care le vor îmbrăca de Sărbători. Feciorii le ajută la colind: “Sculaţi gazde nu dormiţi/ Că soarele-o rasarit/ În oblonu’ boilor/ Şi-n staulu’ oilor/ Şi-n fereastra gazdelor/ De ieşi gazdă până-n prag/ Că te colindăm cu drag/ Şi iară te băgă-n casă/ Ş-aprinde lumina-n masă/ Că-ţi intră Hristos în casă/ C-un mănunchi de busuioc/ Să aibă gazda noroc/ Tăt margând şi stând pe loc/ C-un mănunchi de nintă creaţă/ Să aibă gazda viaţă/ Tăt margând şi stând pe laiţă”.

Diuganii vă aşteaptă la ei de sărbători. Veţi avea ce învăţa, veţi avea ce vedea. Pentru că nicăieri nu e mai fain ca la ţară de Crăciun. Simbolic, cu traista în spate, copiii de aici vă vor colinda: “Lasaţî Craciunu în casă?” Cu siguranţă răspunsul este afirmativ.

Vine Craciunul, Sarbatori fericite!

 

Maximinian MENUŢ

 

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)