Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri


 

Ultimatumul sovietic din iunie 1940 la judecata Istoriei

Nicolae Enciu

 

Motto: „Il est probable que dans cette hypothѐse – la guerre – la Roumanie aurait beacoup souffert. Elle aurait été piétiné et pressurée par les troupes étrangѐres. Mais son avenir aurait été mieux préservé. Et surtout, elle se devait de prouver – ce qui était vital, et cela rongera désormais la conscience de toutes les générations de Roumains – que la Grande Roumanie était une réalité, non une création fortunée de Versailles. Qu’elle était soudée pour le meilleur et pour le pire. Il y a dans la vie d’une nation des revers de fortune dont on peut discuter; il y a des coups du destin qu’il faut savoir affronter sans discuter, sous peine de ne plus avoir le front de croire dans son destin. Ce coup du destin, les chefs irresponsables de la Roumanie de 1940 l’ont manqué”.  Titus Barbulesco, Si le 26 Juin 1940 la Roumanie avait rejeté l’ultimatum soviétique, Artes Gráficas Benzal, Madrid, 1969

 

În seara zilei de 26 iunie 1940, la orele 22, şeful diplomaţiei sovietice Veaceslav M. Molotov i-a înmânat, la Kremlin, ministrului român la Moscova, Gheorghe Davidescu, textul unei note ultimative în care Uniunea Sovietică cerea ca România să „înapoieze cu orice preţ” Basarabia şi să-i „transmită” partea de nord a Bucovinei, răspunsul fiind aşteptat în cursul zilei de 27 iunie. Preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului şi ministrul de externe, Molotov, a ţinut să precizeze verbal că, dacă răspunsul afirmativ nu va veni la timp, „atacul va fi lansat în seara următoare”.

            Aşa cum nota ultimativă sovietică conţinea afirmaţii în flagrantă contradicţie nu numai cu dreptul istoric, ci şi cu normele şi principiile juridice internaţionale unanim acceptate, Gh. Davidescu a declarat că, fără a prejudicia cu nimic decizia Bucureştilor, ţine de datoria sa să declare, că „argumentele inserate în notă sunt cu totul lipsite de temei”. A expus, apoi, „drepturile istorice, etnice şi politice”, care au format „temelia Unirii Basarabiei cu România”, şi a subliniat că Decizia din 27 martie / 9 aprilie 1918 „a fost un act al majorităţii populaţiei basarabene, a cărei voinţă s-a exprimat în Hotărârea Sfatului Ţării”. Diplomatul a mai contestat faptul că România „ar fi profitat de slăbiciunea militară” a Rusiei sovietice în 1918 şi a combătut teza după care Basarabia ar fi fost unită cu Ucraina, expunând împrejurările în care Poarta Otomană cedase această parte a Principatului Moldovei, deşi „se obligase a apăra graniţa pe Nistru a Moldovei”.

            Analize recente ale istoricilor efectuate în baza tuturor documentelor de arhivă accesibile, arată că încercările disperate ale lui Gheorghe Davidescu de a-l convinge, în acea seară, pe V.M. Molotov asupra drepturilor istorice, etnice, politice ale României asupra Basarabiei şi a faptului că Bucovina n-a fost niciodată sub stăpânirea rusească erau din start sortite eşecului. În consecinţă, partea de nord a Bucovinei a fost cerută de sovietici ca despăgubire „pentru dominaţia română în Basarabia timp de 22 de ani”. Mai mult, graniţa trasată pe o hartă la scara de 1/800.000 cu un creion roşu bont, a cărei urmă acoperea un teritoriu lat de 7 mile, era confuză, făcând imposibil să se stabilească, de care parte cădeau anumite localităţi.

            În aşa mod, dacă este adevărat că anul 1918 a semnificat intrarea în modernitate a Basarabiei , la fel de adevărat rămâne şi faptul că notele ultimative sovietice din iunie 1940 au marcat căderea în barbarie a acesteia.

            Consecinţele imediate – dar şi de durată – ale anexării Basarabiei de către Uniunea Sovietică au fost cel mai bine formulate şi explicate de către marele istoric Nicolae Iorga care, cu excepţionala putere de prevedere ce l-a caracterizat, la doar câteva zile de la raptul teritorial săvârşit de colosul geografic de la Răsărit, în articolul „Ce se duce cu noi din Basarabia”, menţiona următoarele:

            „Se poate ca la ieşirea din Basarabia să plece cu noi unele greşeli în administraţie, pe care le plătim aşa de scump, dar care vor fi întrecute, fără îndoială, de regimul social şi mai ales naţional care se aşează acuma, dar împreună cu noi pleacă de acolo şi însuşiri a căror lipsă, pregătind alte vremuri, se vor resimţi îndată.

            Aşa cum eram în acea ţară, care făcea parte, după orice judecată dreaptă, din casa noastră, noi reprezentam Apusul. Un fel de a gândi şi de a lucra care nu are a face cu ce vine în loc. Apusul altei libertăţi decât a celei de azi, o libertate care, în ciuda jandarmilor şi a unor teorii mai noi, se simţea în toate. De acuma înainte asupra întregii vieţi, şi asupra celei casnice, până în intimitatea ei, se lasă perdeaua de fier. Ca în Galiţia, despre care de zece luni nu se mai aude nimic.

            Pleacă împreună cu noi, o religie de două ori milenară, pe care o împărtăşean şi o respectam. Vor tăcea clopotele între Prut şi Nistru. Vor tăcea cu toate până la... Până la cea de-a doua înviere, care va veni !

            Pleacă iubirea pentru limba a două-trei milioane de oameni care vor putea să întrebuinţeze doar în cele mai mici ale lor un dialect moldovenesc dispreţuit.

            Şi pleacă forme de viaţă potrivite cu tot trecutul acelui pământ care se cufundă în apele cenuşii ale tulburelui internaţionalism marxist” . 

            Din nefericire, previziunile lui N.Iorga aveau să se adeverească întocmai deja în primul an de ocupaţie sovietică.

            Anexată la 28 iunie 1940 conform Pactului de neagresiune von Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Basarabia a fost supusă, în primul rând, unei dramatice amputări de teritoriu şi de populaţie.

            La 11 iulie 1940, bunăoară, ziarul moscovit „Pravda” promitea că „suprafaţa RSS Moldoveneşti va fi de peste 50.000 km2” , deci cu mult mai mare chiar faţă de suprafaţa Basarabiei interbelice. Contrar acelor promisiuni, sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al URSS a procedat la dezmembrarea teritoriului Basarabiei, adoptând la 2 august 1940 Legea cu privire la includerea judeţelor Hotin, Cetatea Albă şi Ismail în componenţa Ucrainei sovietice . Procesul în cauză a continuat până la 4 noiembrie 1940, când a fost adoptat Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS Cu privire la stabilirea graniţei dintre RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească. Ca urmare, în componenţa Moldovei sovietice a rămas o suprafaţă de numai 33.700 km2 faţă de 44.422 km2 pe care a avut-o în perioada dintre cele două războaie mondiale, sau 80-85 % din teritoriul Basarabiei interbelice.

            Ruperea unităţii administrative a Basarabiei a făcut ca frontierele acesteia să nu mai coincidă cu cele etnice. Procedând în atare mod, Moscova şi-a facilitat, deja în primul an de ocupaţie a Basarabiei, obiectivul rusificării şi comunizării acesteia, aruncând, totodată, în spiritul politicii comune oricărui imperiu – divide et impera – mărul discordiei dintre românii basarabeni şi ucraineni .

            Dezmembrarea teritoriului Basarabiei a condus implicit la importante modificări în numărul populaţiei acesteia. În perioada dintre cele două războaie mondiale, populaţia Basarabiei sporise de la 2.642.000 de locuitori în 1918 la 3.191.016 către finele anului 1939. În perioada anilor 1930-1939, populaţia Basarabiei sporise cu 326.614 locuitori sau cu 11,4 %, astfel încât ponderea populaţiei Basarabiei în totalul populaţiei României ajunsese la 16,0 % către finele anilor ’30 .

            În numărul deja menţionat al ziarului „Pravda” , din 11 iulie 1940, se relata că populaţia viitoarei RSS Moldoveneşti va fi cu mult superioară celei din Basarabia propriu-zisă, constituind aproximativ 3.700.000 de locuitori. Contrar acelor promisiuni, în procesul trasării graniţei moldo-ucrainene, nou-creata RSSM a rămas cu doar 2.329.432 de locuitori, proiectul ucrainean de „repartizare” a populaţiei Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a RASS Moldoveneşti între RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească probând clare intenţii anexioniste.

 

 

            Tabelul 1.- Date privind repartizarea populaţiei Basarabiei, Bucovinei de Nord şi RASS Moldoveneşti între RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească (proiectul RSS Ucrainene) :

 

 

Total populaţie

% din total

Basarabia

2.864.402

100,0

Bucovina de Nord

   476.088

100,0

RASS Moldovenească

   599.156

100,0

                                                     Total

3.939.646

 

Atribuite RSS Moldoveneşti

 

 

    a) de la judeţele Basarabiei

2.077.157

  72,52

    b) de la RASS Moldovenească

   252.275

  42,15

Total atribuite RSS Moldoveneşti

2.329.432

 

Atribuite RSS Ucrainene

 

 

    a) de la judeţele Basarabiei

   787.245

  27,48

    b) de la Bucovina de Nord

   476.088

100,0

    c) de la RASS Moldovenească

   346.881

  57,85

Total atribuite RSS Ucrainene

1.610.214

 

 

            Precum lesne se poate observa, oficialităţile sovietice au operat exclusiv cu datele recensământului populaţiei din 29 decembrie 1930, din care motiv, pentru o evaluare mai exactă a consecinţelor demografice ale anexării Basarabiei şi Nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică este necesară precizarea situaţiei din 1940, înainte de ocuparea teritoriilor în cauză. Din nefericire, recensământul general al populaţiei României preconizat pentru luna decembrie 1939 sau ianuarie 1940 s-a realizat abia în prima jumătate a anului 1941, în situaţia în care Basarabia şi Nordul Bucovinei se aflau sub ocupaţie sovietică. Precum pe bună dreptate menţiona prof. Octav Onicescu, preşedintele recensământului general al populaţiei României din 1941, „dacă administraţia românească îşi făcea în decembrie 1939, sau în ianuarie 1940, datoria şi executa cu organele admirabil pregătite, ale Institutului Central de Statistică, recensământul la care era obligată, dureroasa dezbatere privind fruntariile ţării ne-ar fi găsit mult mai pregătiţi. Datele proaspete, corespunzând exact situaţiilor, ar fi avut poate mai mare greutate. Şi chiar de n-ar fi fost aşa, am fi păstrat un inventar precis al oamenilor şi bunurilor ce ni s-au luat” .

            În lipsa unui inventar precis al oamenilor şi bunurilor din prima jumătate a anului 1940, sporeşte importanţa studiilor lui Sabin Manuilă , Anton Golopenţia  şi D.C.Georgescu . Din studiile dr. D. C. Georgescu, în special, rezultă că la 31 decembrie 1939, populaţia totală a  României era de 20.045.488 locuitori. Considerând că la 1 ianuarie 1920, România a avut o populaţie de 15.502.840 de locuitori, rezultă o creştere de 4.542.648 de locuitori între 1920 şi 1939, respectiv un spor de 29,3 % în decursul a două decenii interbelice .

            La rândul său, dr. S.Manuilă a stabilit că, între recensământul din 29 decembrie 1930 şi 31 decembrie 1939, populaţia Basarabiei a sporit cu 326.614 locuitori sau 11,4 %, ajungând la 3.191.016 locuitori.

 

            Tabelul 2. Evoluţia numerică a populaţiei Basarabiei în anii

                                             1931-1939 :

 

      

        Judeţe

 

   Rec. din 29.XII.1930

Populaţia probabilă la 31.XII.1939

       Creştere în anii

          1931-1939

   Cifre absolute

     %

          Basarabia

2.864.402

3.191.016

326.614

11,4

1. Bălţi

   386.721

   442.430

  55.709

14,4

2. Cahul

   196.693

   227.922

  31.229

15,9

3. Cetatea Albă

   341.176

   381.181

  40.005

11,7

4. Hotin

   392.430

   431.017

  38.587

  9,8

5. Ismail

   225.509

   252.156

  26.647

11,8

6. Lăpuşna

   419.621

   445.676

  26.055

  6,2

7. Orhei

   279.292

   308.212

  28.920

10,4

8. Soroca

   316.368

   354.709

  38.341

12,1

9. Tighina

   306.592

   347.713

  41.121

13,4

 

            O încercare de evaluare exactă a consecinţelor demografice ale anexării Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Regiunii Herţa a fost efectuată de Institutul Central de Statistică din Bucureşti, în cadrul inventarierii populaţiei şi bunurilor din teritoriile eliberate de sub ocupaţia sovietică, în perioada august-septembrie 1941. Urmare a inventarierii respective, Institutul Central de Statistică din Bucureşti a realizat două serii de date: primele, obţinute prin calcul la data de 1 ianuarie 1940, pe baza excedentului natural al populaţiei şi o a doua serie de date, rezultate în urma inventarierii populaţiei şi bunurilor din august-septembrie 1941. Datele obţinute au fost următoarele .

 

            Tabelul 3. Datele generale ale inventarierii populaţiei şi bunurilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Regiunea Herţa, realizate de Institutul Central de Statistică din Bucureşti:

 

 

                 1 ianuarie 1940

       August-Septembrie 1941

Totalul populaţiei

Români

Alţii

Totalul populaţiei

Români

Alţii

Total

3.776.309

2.020.129

1.756.180

3.229.847

1.969.416

1.260.431

Basarabia

3.191.016

1.820.895

1.370.121

2.744.953

1.800.212

   944.741

Bucovina de Nord

   549.947

   166.095

   383.852

   456.322

   141.898

   314.424

Regiunea Herţa

     35.346

     33.139

      2.207

     28.572

     27.306

       1.266

 

            Precum menţiona dr. S.Manuilă, directorul Institutului Central de Statistică, faţă de cifrele din ianuarie 1940, datele din 1941 au avantajul de a corespunde stărilor reale de fapt, constatate şi înregistrate cu prilejul inventarierii din vara acelui an.

            Se constată, în aşa mod, că în lunile august-septembrie 1941, în Basarabia, Bucovina de Nord şi Regiunea Herţa s-au numărat cu 546.462 de locuitori mai puţini comparativ cu cifra probabilă calculată pentru 1 ianuarie 1940. În opinia dr. S.Manuilă, cifra respectivă – de 546.462 de locuitori – reprezintă pierderile suportate de teritoriile în cauză: „prin ocupaţia sovietică, prin deportarea populaţiei evreieşti, prin refugierea românilor, odată cu ocuparea provinciilor şi prin expatrierea populaţiei de origine etnică germană” .

            Din totalul celor 546.462 de locuitori, pierderile directe de populaţie cauzate Basarabiei în consecinţa anexării acesteia de către Uniunea Sovietică au fost de 446.063 locuitori. O reducere atât de drastică a numărului populaţiei Basarabiei în intervalul unui singur an de ocupaţie sovietică, inclusiv reducerea la jumătate a populaţiei oraşelor basarabene, a fost determinată de o serie de factori particulari, inclusiv :

•      refugierea populaţiei româneşti – funcţionari, preoţi, învăţători, liber profesionişti, comercianţi etc. – în consecinţa cedării Basarabiei (circa 120.000 de persoane);

•      deportarea populaţiei în timpul ocupaţiei sovietice;

•      mobilizarea tineretului în armata sovietică şi retragerea unui număr important din populaţia civilă, în special evrei, cu ocazia retragerii trupelor sovietice;

•      repatrierea germanilor din Sudul Basarabiei, numărul cărora s-a estimat la circa 110.000 de persoane;

•      dispariţia unui număr important de locuitori.

 

            Revenind ulterior la aceeaşi problemă a pierderilor de populaţie din primul an de ocupaţie sovietică, directorul general al Institutului Central de Statistică, dr. S.Manuilă, va propune Preşedinţiei Consiliului de Miniştri un proiect mult mai amplu „în vederea unei eventuale folosiri în tratative diplomatice asupra frontierei răsăritene” a României, şi anume: completarea constatărilor făcute prin inventarierea Basarabiei din iulie-august 1941, prin inventarierea Transnistriei din ianuarie 1942 şi recensământul populaţiei României din 29 decembrie 1930, cu alte lucrări cum ar fi:

•      comparaţia între recensămintele din 1897, 1930 şi inventarierea din 1941 în cazul Basarabiei, pe sate, comune, plăşi şi judeţe;

•      cercetări speciale, presupunând culegerea de declaraţii, documente, fotografii în satele care au suferit pierderi mai mari de populaţie, prin deportări, ucideri în masă, foamete, colectivizare etc. .

 

            Datele respective urmau a fi culese după un formular special, elaborat de Institutul Central de Statistică din Bucureşti.

            Cu toate că au fost depuse eforturi considerabile în această direcţie, „o inventariere exactă a tuturor averilor din Basarabia şi Bucovina, precum şi din Transilvania” nu s-a mai efectuat în anii războiului mondial, reuşindu-se doar „date de o valoare şi exactitate relativă” (dr. S.Manuilă), rămase la departamentele care administrau diferitele  sectoare ale activităţii publice din respectivele provincii, astfel încât directorul Institutului Central de Statistică solicita, la un moment dat, că, „în cazul când se vor face centralizări de astfel de date, rezultatele să fie comunicate şi Institutului Central de Statistică” .

            Referitor la repercusiunile în viaţa economico-socială a Basarabiei, mărturiile documentare ale martorilor acelor evenimente ilustrează întreg dezastrul şi cataclismul social provocat  de  raptul teritorial sovietic din iunie 1940.

            Astfel, parohul din comuna Cobâlnea, jud. Orhei, refugiat în ziua de 8 septembrie 1940, mărturisea că în Basarabia e „sărăcie mare. Satul a rămas gol, desculţ şi flămând” . La rândul său parohul bisericii din Nisporeni, jud. Lăpuşna, menţiona că „agricultura, după sistemul de până acum, e pe cale de lichidare, iar poporul va fi silit să treacă la colhoz, pentru că numai membrii anumitelor organizaţii şi a colhozurilor, vor avea dreptul la cumpărarea lucrurilor de primă necesitate pe preţ mai redus, iar ceilalţi vor plăti preţuri fabuloase, ceea ce se vede de pe acum. Ţăranii, de frica rechiziţiilor, şi-au vândut lucrurile din casă şi vitele pe preţuri mari în bani româneşti, care n-au avut mai târziu nici o valoare, populaţia devenind peste noapte săracă, scopul urmărit de sovietici. Starea poporului român este deprimantă” . Un alt preot din jud. Lăpuşna mărturisea că „Pădurile se exploatează fără milă. Vitele sunt duse la abator pentru tăiere. Lumea trăieşte în sărăcie, frică şi descurajare. Tineri,- fete şi băieţi,- sunt amăgiţi prin vorbe, încheie contracte şi sunt trimişi la scos cărbune în Donbas, de unde nu vor mai veni şi astfel Basarabia se pustieşte de fiii ei”. Potrivit mărturiilor aceluiaşi preot, „la o adunare, tovarăşul propagandist rosti către oamenii adunaţi: «fraţilor tovarăşi, cred că fiecare din voi are o rană la inimă, vă rog ieşiţi şi spuneţi ce vă doare şi ce aţi suferit»; s-a făcut tăcere, nimeni n-a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva stăpânirii româneşti; tovarăşul s-a înroşit, s-a îngălbenit şi apoi a început să vorbească de armata roşie” .

            În privinţa armatei roşii din Basarabia, Inspectoratul Regional de Poliţie Galaţi relata, la 11 noiembrie 1940, că „la Sud de Colibaşi, de-a lungul Prutului, pe muchiile dealurilor basarabene, Sovietele fac organizarea terenului (tranşee şi adăposturi)”, iar „locuitorii din satele de pe malul Prutului basarabean nu au voie să se deplaseze în interiorul regiunii basarabene, ci numai în satele de pe malul Prutului care au un regim special, în sensul că sunt lăsaţi de capul lor. Tineretul de până la 18 ani, băieţi şi fete din satele basarabene, afară de cel din satele de pe malul Prutului, este trecut în Rusia” .

            Aceeaşi stare de lucruri constata şi un fost funcţionar la Inspectoratul V al drumurilor din Chişinău: „Starea de spirit a populaţiei este deplorabilă – nu ştie nimeni ce soartă va avea. Se vorbeşte că majoritatea populaţiei basarabene va fi transportată la Donbas sau la canalul Don şi în Siberia” . Preotul din com. Ciulocani, jud. Bălţi, menţiona în acelaşi context, că „Populaţia este nemulţumită din cauza insuficienţei alimentaţiei şi a îmbrăcămintei. Impozitele prea mari produc mari nemulţumiri – trebuiesc plătite în 24 de ore de la data comunicării” . Un alt refugiat, tot din jud. Bălţi, menţiona că „Agricultorii sunt nemulţumiţi, pentru că nu vor mai avea pământul lor – toţi vor fi încadraţi în aşa zisele colhozuri, în care vor lucra pentru stat. Ţăranii care au avut de la 15 ha în sus, au fost trecuţi în rândul aşa zişilor „culaci” şi sunt lipsiţi de aproape toate drepturile, ei şi copiii lor” .

            În fine, nu însă şi în ultimul rând, o studentă la medicină din anul IV, refugiată la 13 septembrie din Chişinău, menţiona: „Câmpurile au rămas nelucrate, nefiind dreptul de proprietate respectat, iar proprietarii mai mari sunt arestaţi. Satul este condus de un comitet sătesc, compus din cei  mai netrebnici oameni, care au deviza: cine până acum a fost cineva, acum nu va fi nimic, iar cine n-a fost nimic, va fi totul” . Un alt student refugiat din Chişinău mărturisea că „noua reformă agrară prevede livrarea de către ţărani către stat a 75 % din totalul recoltei pe hectar. În caz că recolta era slabă sau distrusă, ţăranul era obligat să cumpere de aiurea grâu sau ceea ce semănase şi să-şi achite impozitul” .

            Conform datelor Institutului Central de Statistică, ocupând Basarabia, URSS şi-a sporit cu 3.626.428 ha terenurile agricole, inclusiv cu 3.031.529 ha terenurile arabile; a mai intrat, de asemenea, în posesia a 28.425 ha de fâneţe naturale, a 427.618 ha de păşuni, a 110.582 ha de vii, a 28.274 ha de livezi cu pomi fructiferi şi a circa 200.000 ha de păduri (Tabelul 4).

    Anexarea Basarabiei a produs pagube esenţiale sectorului zootehnic: în timp ce în iunie 1940 aici funcţionau 37 de sindicate de creştere a animalelor, toate acestea au dispărut sub bolşevici, care le-au confiscat întreaga avere şi animalele de reproducere . Conform recensământului animalelor realizat în 1941, imediat după reinstalarea administraţiei româneşti în Basarabia, precum şi în cursul anului 1942, s-a constatat o reducere a numărului cabalinelor de la 407.118 capete în iunie 1940 la doar 274.994 în 1941, a numărului bovinelor – de la 451.161 la 398.500 în aceeaşi perioadă etc. .

 

        Tabelul 4. Teritoriul ocupat de URSS pe categorii de terenuri, faţă de România în graniţele anului 1938 (ha) :

 

 

Suprafaţa totală

Teren agricol

Teren arabil

Fâneţe naturale

România după detaşările de teritorii

19.198.525

12.432.698

8.808.647

1.083.027

Teritoriul ocupat de URSS

  5.065.956

  4.011.086

3.276.894

     83.041

    Basarabia

  4.442.200

  3.626.428

3.031.529

     28.425

    Bucovina

     581.391

     352.344

   218.936

     52.340

    Moldova-Dorohoi

       42.365

       32.314

     26.429

       2.276

În procente faţă de suprafaţa României de după detaşările de teritorii:

Teritoriul ocupat de URSS

26,4

32,3

37,2

7,7

    Basarabia

23,1

29,2

34,4

2,6

    Bucovina

  3,0

  2,8

  2,5

4,8

    Moldova-Dorohoi

  0,2

  0,3

  0,3

0,2

 

           Continuarea tabelului

 

 

 Păşuni

Vii

Livezi cu pomi

Păduri

Neutilizabil

România după detaşările de teritorii

2.108.193

231.475

201.356

4.601.701

2.164.126

Teritoriul ocupat de URSS

507.346

110.657

33.148

397.768

657.102

    Basarabia

427.618

110.582

28.274

199.460

616.312

    Bucovina

76.411

15

4.642

189.716

39.331

    Moldova-Dorohoi

3.317

60

232

8.592

1.459

În procente faţă de suprafaţa României de după detaşările de teritorii:

Teritoriul ocupat de URSS

24,1

47,8

16,5

8,6

30,4

    Basarabia

20,3

47,7

14,0

4,3

28,6

    Bucovina

3,6

*

2,3

4,1

1,8

    Moldova-Dorohoi

1,2

*

0,2

0,2

*

 

            Chiar dacă nu s-au atestat evoluţii spectaculoase, industria Basarabiei interbelice a făcut, totuşi, progrese notabile între cele două războaie mondiale, astfel încât, la data de 28 iunie 1940, valoarea aproximativă a întreprinderilor industriale existente, calculată în preţurile din ianuarie 1942, a fost de 5.904.560.000 lei. În Basarabia funcţionau 581 de cariere, 193 din care aflându-se în proprietatea statului şi 388 în proprietate particulară .

            Capacitatea de producţie a principalelor industrii basarabene în funcţiune la data de 28 iunie 1940, precum şi distrugerile provocate de Uniunea Sovietică în primul an de ocupaţie sunt ilustrate de următoarele date .

 

 

 

            Tabelul 5. Industria Basarabiei la 28 iunie 1940 şi distrugerile provocate de Uniunea Sovietică:

 

 

               Felul industriei

Existente la 28.VI.1940

Distruse fără posibilitate de refacere

Reparate şi puse în funcţiune

Industria metalurgică

27

8

16

Industria lemnului

15

10

2

Industria textilă

18

14

3

Industria pielăriei

6

3

1

Industria chimică

6

2

3

Industria materialelor de construcţii

6

-

2

Industria alimentară:

 

 

 

Mori

786

82

661

Fabrici de ulei cu motor

192

19

165

Altă industrie alimentară

56

20

12

Industria hârtiei şi arte grafice

15

13

2

Diverse

42

5

34

Total

1.169

176

901

 

            Tabelul 6. Capacitatea de producţie a principalelor industrii basarabene în funcţiune la 28 iunie 1940:

 

 

Felul produsului

Capacitatea de producţie la 28.VI.1940

Mori

Făină

8.354 tone în 24 ore

Fabrici de spirt industrial şi din vin şi fructe

Alcool

960 tone lunar

Fabrici de textile

Ţesături şi tricotaje

215 tone anual

Uleiniţe

Ulei

32.000 tone anual

Industria metalurgică

Diferite reparaţiuni

Lucrători 260

motoare 215 cai putere

Industria lemnului

Mobilă şi binale

Lucrători 134

motoare 148 cai putere

 

            Generalizând consecinţele economico-sociale ale primului an de stăpânire bolşevică a Basarabiei, autorii unui volum editat în 1942 sub egida Guvernământului Basarabiei menţionau, şi pe bună dreptate, că „a fost o experienţă dureroasă, plină de jertfe şi, poate, cea mai grea din lungul şir de încercări, pe care a avut să le îndure poporul nostru basarabean în cursul dramaticei lui dezvoltări istorice”. Aceasta deoarece, în timp ce în cei 22 de ani de administraţie românească aşezările tradiţionale ale populaţiei Basarabiei au fost Familia, Şcoala, Graiul, Biserica, Credinţa, Proprietatea, cu instalarea regimului bolşevic, „toate au rămas departe de rosturile lor fireşti şi au fost întrebuinţate numai ca instrumente pentru realizarea structurii comuniste a Provinciei, dărâmând proprietatea şi credinţa şi etatizând totul” .

            Este în afara oricăror discuţii faptul că ocuparea Basarabiei şi Bucovinei de Nord în vara anului 1940 a fost rezultatul direct al Pactului Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, al înţelegerilor dintre Hitler şi Stalin şi al agresiunii politico-militare întreprinse de Uniunea Sovietică împotriva României . La fel însă de adevărat este şi faptul că, de rând cu  pagubele umane şi materiale provocate de agresiunea sovietică, stupoarea, nedumerirea, indignarea şi demoralizarea opiniei publice româneşti au produs consecinţe identice şi poate chiar mai grave decât pagubele materiale propriu-zise.

            Aceasta deoarece, regele Carol al II-lea afirmase, în repetate rânduri, în mod public şi solemn, că hotarele României vor fi apărate. „Am încins ţara cu un stăvilar de foc şi de beton, peste care nimeni nu va putea trece”,- astfel afirmase regele Carol al II-lea la Chişinău, la 6 ianuarie 1940 . Potrivit relatărilor, „Populaţia l-a primit ca pe un Mesia; ameninţarea Rusiei sovietice asupra acestei provincii apăsa sufletele basarabenilor şi pentru ei prezenţa regelui în mijlocul lor era o linişte (...). Când regele şi-a făcut apariţia, mulţimea, delirândă de entuziasm, a rupt cordoanele, astfel că regele s-a găsit izolat în mulţimea care-l aclama. În acea atmosferă de bucurie se putea descifra rugămintea disperată a întregii provincii: „Nu ne părăsi: apără-ne !”. Sub influenţa magnetismului popular, regele a ţinut un discurs în care a rostit un legământ solemn, rezumat în declaraţia: „Nici o brazdă de pământ nu vom ceda” .

            La doar şase luni de zile de la acel legământ, Carol al II-lea va încerca să se justifice: „Ce puteam eu oare face, (...) nu pot să-mi iau răspunderea, nefiind susţinut decât de o foarte mică minoritate ?” .

            Nu numai putea, dar şi avea obligaţia constituţională de a-şi asuma întreaga responsabilitate, deoarece, potrivit Constituţiei din 27 februarie 1938, articolul 46, regele era comandantul suprem al armatei şi avea „dreptul de a declara războiul şi a încheia pacea”, în timp ce Consiliul de Coroană era „un for pur consultativ” .

            Tocmai din aceste considerente, liderii opoziţiei din acea perioadă, în numeroasele memorii şi proteste împotriva cedării teritoriale aveau să menţioneze, şi pe bună dreptate, că „Poporul român (...) nu poate să înţeleagă pentru ce, în momentul când armata trebuie să apere fruntariile ţării, a primit ordin să se retragă precipitat şi să lase vrăjmaşului mâna liberă pentru ocuparea a două provincii, părăsind în voia URSS trei milioane de români” .

 

 

              Consecinţele ultimatumului sovietic din iunie 1940

                                în documentele vremii                                       

 

                                               I

 

                              Ministerul Internelor

          Direcţiunea  Generală a Poliţiei, Arhiva Siguranţei:

                                       Iulie 1940

 

            Dare de seamă asupra actului istoric al cedării Basarabiei şi Bucovinei de Nord din 28 iunie 1940 şi consecinţele lui în politica internă şi externă a României

 

            „În noaptea de 26-27 iunie 1940, guvernul român primeşte ultimatumul U.R.S.S.-ului pentru cedarea imediată a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, cu termen de răspuns chiar în cursul zilei de 27 iunie.

            Consiliile de Coroană din 27 şi 28 iunie au hotărât cedarea în condiţiile propuse de U.R.S.S., armata română să se retragă şi autorităţile să evacueze teritoriile cedate în termen de 4 zile cu începere de la 28 iunie ora 12 (Moscova), iar trupele sovietice să ocupe în acelaşi timp aceste teritorii.

            În şedinţa Parlamentului din 2 iulie 1940, guvernul Tătărăscu-Argetoianu face cunoscut ţării, motivele care au determinat cedarea fără luptă, sintetizate în următoarele două idei:

            1. România- în actuala conjunctură internaţională- rămasă singură, a fost silită să accepte cedarea sub presiunea forţei U.R.S.S.-ului.

            2. Sacrificiul făcut- a fost dictat de interese superioare pentru păstrarea păcii în Sud-Estul Europei.

          Comentariile din lumea politică românească

          Legionarii

            Dezastrul naţional se datoreşte greşelilor politicii româneşti, caracterizată prin lipsa de sinceritate faţă de Germania. Protivnici cedării- sunt hotărâţi să lupte în jurul Tronului pentru integritatea teritorială.

         Naţional-creştinii

            Împărtăşesc aceeaşi părere şi sunt îngrijoraţi de eventuale pretenţiuni teritoriale ungare şi bulgare.

         Cercurile Octavian Goga

            Protivnici cedării fără luptă, aprobă atitudinea şi demisia dlui Gigurtu de la Ministerul Externelor.

         Intimii dlui Iorga

            Cred că acţiunea Sovietelor a pornit din iniţiativa Angliei, care în situaţiunea de azi are tot interesul să detaşeze războiul în Sud-Estul european. Iorga personal afirmă categoric că în actuala conjunctură mondială, România rămasă complet izolată nu poate conta nici pe aliaţi, nici pe germani şi nici pe alianţa balcanică; se aşteaptă zile negre cu participarea noastră la prefacerile lumii.

         Vaidiştii

            Suntem şi noi victima garanţiilor franco-engleze. Hotărârea Consiliului de Coroană a fost singura soluţie posibilă pentru România în momentul de faţă. Cedarea e provizorie. Conflictul între Germania şi Rusia este iminent; trebuie să fim pregătiţi şi- cu jertfa sângelui- să redobândim ce am pierdut. Dar atunci să nu mai repetăm greşeala de a ocroti sub scutul legii minoritatea criminală a evreilor.

         Liberalii

            Afirmă că ruşii au ales momentul cel mai prielnic- când suntem singuri şi chiar Germania şi Italia ne-au sfătuit să cedăm. În această situaţie, toţi românii să rămână la punctul de vedere al Regelui şi Consiliului de Coroană. Soluţia nu e definitivă, căci în curând germanii vor porni război contra Rusiei.

         Naţional-Ţărăniştii

            E o întrebare dacă n-a existat o prealabilă înţelegere germano-rusă, cu privire la Basarabia. Critică politica externă a României bazată pe garanţiile iluzorii franco-engleze. Înfiinţarea Partidului Naţiunii cu caracter totalitar a fost considerată de ruşi ca preludiul unei înţelegeri româno-germane îndreptată contra lor şi spre a nu fi surprinşi de evenimente şi-au asigurat poziţiile strategice. În actuala împrejurare e necesară o soluţie medie pentru un echilibru între pretenţiile Sovietelor şi aprehensiunile Germaniei.

         Maniştii

            Pretind că între Germania şi Rusia a fost acord perfect şi că prin faptul ocupării Basarabiei şi Bucovinei de Nord, ruşii şi-au satisfăcut toate pretenţiunile teritoriale în Europa. În scurt timp Germania şi Rusia vor putea ataca Imperiul Britanic în Orientul Apropiat. Astfel se explică acordul german cu ungurii şi tratativele lui Fabricius în Bucureşti pentru a obţine din partea României aceeaşi permisiune de a trece trupa spre orient. Au aderat la memoriul de protest al dlui Iorga pe care-l va prezenta în Parlament, arătând drepturile etnice ale românilor asupra Basarabiei recunoscute chiar prin pacea de la Brest-Litovsk, de către ruşi.

         Comuniştii

            Susţin că atitudinea politică a României din ultimul timp, regimul totalitar, antisemitismul şi apropierea de Germania trebuia să ne ducă fatal la un conflict cu Sovietele. Chestiunea cedării a fost hotărâtă mai înainte- la încheierea pactului germano-rus din 1939- teritoriul cedat făcând parte din regiunea dunăreană cuprinsă în zona de influenţă sovietică. Profesorul Constantinescu-Iaşi crede că pretenţiile sovietice se vor mări evolutiv.

            Organizaţia clandestină comunistă a intenţionat lansarea unui manifest elogios pentru armata roşie şi de protest contra modului cum autorităţile române au reprimat incidentul din Galaţi, provocat de 2.000 de evrei în drum de plecare spre Basarabia.

         Comentarii din cercurile diplomatice străine

         Germanii

            Manifestă surpriză. Fabricius- în urma convorbirilor cu Berlinul- comunică M.S.Regelui părerea pentru cedare deocamdată. Col. Gerstemberg afirmă categoric că la mijloc este mâna engleză, fiind informat că ziaristul Walter Duranty, expert în chestiuni sovietice şi dna Claire Hollinwortz, expertă în pregătirea actelor de sabotaj, ambii în serviciul Legaţiei engleze din Bucureşti, au sărbătorit marţi 25 crt., deci cu o zi înainte de primirea ultimatumului, succesul demersurilor engleze la Moscova, adică hotărârea de a se trimite ultimatumul pregătit de Sir Stafford Cripps, însărcinatul cu afaceri al Angliei la Moscova.

            Consideră atitudinea Reichului faţă de cererea disperată a României ca o ruşine, căci lumea îşi va forma ideea că Germania nu a fost în stare să ia poziţie. Acuză pe Schulenberg de la Moscova că n-a ştiut din vreme ce pregătesc ruşii. Acuză pe Fabricius că n-a informat Berlinul la timp. Arată greşelile românilor şi anume:

            1. O politică de duplicitate- acceptându-se garanţii britanice şi în acelaşi timp pretinzând întreţinerea legăturilor de prietenie cu Germania- nu este înţeleaptă pentru un stat cu atâtea probleme de rezolvat pe toate fronturile.

            2. Ministrul Lavrentiev a fost rău primit.

            3. Nu s-au făcut pregătiri militare masive din vreme la Est.

            În prezent orice acţiune de denigrare a Regelui este lipsită de inteligenţă, căci e singurul om ce poate face faţă situaţiei. Există oare în România cineva care să-l poată înlocui ?

            Barbariile comise de evrei contra românilor sunt ordonate de centrul evreiesc din Londra din sugestie engleză. Reprimarea energică a incidentelor provocate de evrei a făcut impresie bună. Este necesară menţinerea ordinei interne în România cu orice preţ. Pentru protejarea germanilor din Sudul Basarabiei s-a trimis delegaţi speciali.

         Italienii

            Ministrul Pellegrino Ghigi, personal, dirijează pe ziarişti cum să transmită ştiri în străinătate despre acţiunea teroristă a evreilor din Basarabia şi Bucovina. Este informat că organizaţiile evreieşti colectează fonduri în valută forte, pe care le pune la dispoziţia Sovietelor, pentru ajutorarea populaţiei evreieşti din Basarabia.

            În curând, diplomaţii germani din ţările balcanice cu delegaţii respectivi vor fi convocaţi într-o conferinţă, pentru tranşarea diferendelor existente. România va trebui să cedeze 3-4 judeţe Ungariei, Cadrilaterul pentru Bulgaria şi o mică parte din Banat Iugoslaviei. Pretenţiunile bulgarilor vor fi moderate de italieni.

            Se crede că e periculos pentru politica internă să se înceapă acum agitaţii antisemite. A.C.Cuza şi Gh.Cuza sfătuiţi să părăsească Iaşul pentru evitarea unui asasinat. Pentru protejarea coloniilor italiene din Sudul Basarabiei s-a trimis un delegat special.

         Maghiarii

            La Budapesta manifestaţiile neoficiale revizioniste se ţin lanţ, iar conflictele de la frontiera româno-maghiară sunt acute şi des repetate. În ţară maghiarii organizează o autoapărare în vederea unui eventual război. Întreprinderile sfătuite să lichideze, maghiarii să fie atenţi la Radoi-Budapesta. Guvernul român n-a plasat pe refugiaţii basarabeni în Ardeal, conştient, pentru a nu-i supune la două refugiuri.

         Bulgarii

            Sunt informaţi că U.R.S.S. va formula noi pretenţii faţă de România şi anume:

            1. Introducerea de reprezentanţi sovietici în comisiile petrolifere române.

            2. Control sovietic în porturile dunărene şi maritime.

            3. Demobilizarea armatei.

            Lt.Col. Stef. Nedeff comunică informaţii de la Sofia de noi concentrări de forţe bulgare la frontiera română. În legătură cu evenimentele din Basarabia, se constată numeroase incidente la frontiera româno-bulgară. Legaţia a ordonat comunităţilor bulgare din ţară inventarierea averilor, iar locuitorii să nu se deplaseze decât în cazuri speciale.

          Englezii

            Ocuparea Basarabiei este începutul unei noi faze a războiului în Europa. Guvernul român nu e stăpân pe situaţia internă. Menţinerea ordinei este tot aşa de importantă ca şi evitarea unui conflict extern. Inamicii României pândesc momentul critic pentru noi intervenţii.

         De la Legaţia U.R.S.S.

         Paul Koukuliev. Consiliul de Coroană a procedat cu înţelepciune prin lichidarea paşnică a diferendului dintre U.R.S.S. şi România.

         Serghei Mihailov. Problema Basarabiei a devenit acută din cauza că România s-a apropiat prea mult de Germania.

         Gurvitz. Prin cedare paşnică România va avea sprijinul Sovietelor faţă de pretenţiunile teritoriale ungare şi bulgare.

         Sevelev. Sovietele nu sunt înţelese cu nemţii, ele au politica lor şi atitudinea lor faţă de România, depinde numai de România. Lavrentiev nemulţumit de primire şi mai ales de Gigurtu, care l-s sfidat. La sosire în România el a găsit un guvern pur hitlerist şi Sovietele sunt nemulţumite de această apropiere de Germania, fapt care va atrage în mod brusc rezolvarea celorlalte probleme litigioase dintre U.R.S.S. şi România. Primele măsuri vor fi:

            1. Nu se va restitui materialul de război rămas în Basarabia.

            2. Se va cere satisfacţie pentru omorârea evreilor la Galaţi, care din moment ce doreau să plece în Basarabia trebuiau consideraţi cetăţeni sovietici.

            Lavrentiev a făcut raport satisfăcător la Moscova pentru faptul că în Parlamentul român nu s-au rostit discursuri ofensatoare la adresa U.R.S.S.-ului.

         Evacuarea şi ocuparea de fapt a teritoriilor cedate

            În primul rând termenul scurt de 4 zile pentru cedare şi comunicarea tardivă a evacuării a produs o derută şi o învălmăşeală de nedescris printre români. Armata n-a avut timpul necesar pentru manevra retragerii, autorităţile surprinse n-au putut lua măsuri de evacuare, iar mare parte din populaţie n-a fost vestită şi astfel trupele de ocupaţie au întrecut pe români în retragere.

         Atitudinea armatelor sovietice

            Trupele sovietice au depăşit linia de demarcaţie fixată, dând loc la incidente şi lupte locale cu armata rămână. Ofiţeri şi soldaţi din armata română au fost împuşcaţi.

            Paraşutişti lansaţi din avioane au întretăiat retragerea la Bolgrad înainte de expirarea termenului convenit, oprind trenurile, percheziţionând şi oprind lucrurile şi valorile refugiaţilor, dezarmând trupa şi pe ofiţerii români şi reţinând pe soldaţii originari din Basarabia.

            Dar cea mai caracteristică atitudine a trupelor sovietice a fost toleranţa ca, în prezenţa lor, bandele evreo-comuniste să comită acţiuni de teroare contra românilor din Basarabia.

         Atitudinea evreilor din teritoriile ocupate

            Constituiţi în bande evreo-comuniste, s-au dedat la cele mai îngrozitoare acte de teroare contra românilor în retragere, ca şi contra celor rămaşi pe loc: omoruri, jafuri, devastări, schingiuiri, trenuri atacate cu arme, preoţi batjocoriţi şi cu limbile tăiate, biserici pângărite, ofense la adresa Regilor Ferdinand şi Carol al II-lea prin batjocorirea statuilor din Chişinău şi Cetatea Albă, evidenţiază, în miniatură doar, acţiunea criminală pe care au săvârşit-o fără a cruţa nimic în calea lor.

            În acelaşi timp organizau adunările şi manifestările de simpatie pentru noii ocupanţi, iar cei cu situaţie socială superioară preluau conducerea autorităţilor evacuate române.

            În toate aceste acţiuni era prezent şi elementul bulgăresc, ruşii şi ucrainenii păstrând o atitudine mai rezervată.

            Atrocităţile s-au întins şi asupra populaţiei germane şi italiene, fapt care a determinat intervenţia de proteguire pe cale diplomatică.

         Pactizarea funcţionarilor români cu Sovietele

            Fapt trist dar adevărat este că funcţionarii rămaşi, în mare majoritate de origine basarabeană, au participat la acţiunea ocupanţilor şi la teroarea dezlănţuită în teritoriile cedate.

         Atitudinea evreilor din Vechiul Regat este din cele mai variate

            Cu două zile înainte- la înfiinţarea Partidului Naţiunii- toată lumea evreiască a fost surprinsă de panică şi un doliu general îl manifestau pretutindeni.

            În ziua când s-a produs evenimentul dureros pentru întregul popor român, o satisfacţie evreiască manifestată pretutindeni a fost un contrast izbitor. După aceasta, atitudinea a oscilat între satisfacţie şi panică izvorâtă din caracterul nativ al evreului, îngrijit de eventualele măsuri antisemite.

            Acţiunea evreilor şi rolul jucat în această dureroasă dramă a poporului român, este caracterizată printr-o tendinţă de diversiune- întrevăzută din multipla lor manifestare.

            Născocesc şi răspândesc versiuni tendenţioase în folosul lor şi în detrimentul românilor, ameninţând că Sovietele nu se vor opri aci şi încearcă să creeze opinie publică în România pentru un guvern simpatizat de Soviete.

            În timp ce manifestă în masă satisfacţia de lovitura primită de România, o parte din intelectualii evrei se solidarizează la doliul ţării şi mărturisesc o perfidă desolidarizare a evreilor din Vechiul Regat de cei din teritoriile alipite, când în acelaşi timp întreţin puternic curentul de emigrare cei cu capitaluri în Palestina, iar proletarii în teritoriile ocupate de Soviete.

            Iau toate măsurile de prudenţă prin retragerea în casă şi cu calcul bine chibzuit suspendă lucrul şi orice tranzacţii, lichidează întreprinderi pentru a periclita realizarea veniturilor bugetare ale Statului, dar în acelaşi timp intensifică colectarea de fonduri pentru ajutorul lor reciproc.

            Mărturisesc pe faţă o divergenţă între evreii comunişti şi cei sionişti, când în realitate există cea mai perfectă solidarizare a întregei rase evreieşti, manifestată prin organizarea generală de autoapărare.

            Atmosfera creată de evrei şi rolul important pe care-l îndeplinesc în continuare contra românilor, reiese clar din faptul plecării în masă a evreilor din Vechiul Regat spre Basarabia, tocmai în acest timp când sub regimul sovietic nici un român din Regat n-ar avea curajul să se îndrepte într-acolo.

            Alături de ei au plecat şi muncitori de origine basarabeană, care se aflau în Vechiul Regat, atraşi de mirajul unei vieţi mai bune sub regimul sovietic.

         Atitudinea studenţimei şi opinia publică

            Atitudinea evreilor şi acţiunea lor teroristă contra românilor a produs o profundă indignare în sufletul îndurerat al poporului român, dar mai ales în rândurile studenţimei.

            Reacţiunea firească faţă de atrocităţile comise de evrei, începuse ca o vijelie din iniţiativa proprie a fiecărui român, dar guvernul a luat măsuri înţelepte pentru a se opri generalizarea care ducea la periclitarea ordinei interne a Statului, cu repercusiuni în afară.

            Studenţii supraveghează îndeaproape acţiunea evreiască.

         Repercusiuni în viaţa economică

            Un mare număr de întreprinderi din ţară cu sucursale în Basarabia, au suferit pierderi mari. Nu s-au putut lua măsuri necesare pentru evacuarea depozitelor de bani şi mărfuri rămase în teritoriile ocupate. Au rămas mari cantităţi de zahăr, uleiuri şi depozite de lână. Societatea Soia a pierdut 3/4 din recolta rămasă în Basarabia, în valoare de peste 1 miliard.

            Societatea de telefoane pierde în Basarabia şi Bucovina investiţii care trec de 1 miliard. La Bucureşti s-au ivit mari cereri de ridicări de depozite de la Bănci, C.E.C. şi Casa de Depuneri. La burse nici o cerere. Bursa neagră este ca şi desfiinţată. Numeroase întreprinderi cu capital evreiesc lichidează. Lucrul aproape pretutindeni suspendat. Se remarcă zilnic o mare scădere la încasările veniturilor Statului. Lipsa de tranzacţii,- în sfărşit, întreaga viaţă economică, paralizată pentru moment.

         Ajutorarea refugiaţilor

            Atât Statul cât şi iniţiativa particulară au luat măsuri pentru ajutorul refugiaţilor. Funcţionarii refugiaţi au fost plasaţi la Departamentele respective de care depindeau. Crucea Roşie a distribuit ajutoare familiilor refugiate. Straja Ţării a dovedit într-un chip remarcabil o grijă omenească chiar din primele zile ale sosirii refugiaţilor, luând grabnice măsuri pentru încartiruire şi primele ajutoare strict necesare.

            Dar faţă de jalnica situaţie a refugiaţilor, care în graba plecării şi-au pierdut tot avutul, aceste măsuri sunt insuficiente şi îngrijirea ca toţi refugiaţii să primească ocupaţie permanentă şi retribuită mai bine, este mai folositoare decât ofrandele sporadice.

         Evidenţa refugiaţilor

            Din datele statistice obţinute până astăzi la această Direcţiune, se constată un număr de 11.372, repartizaţi astfel după naţionalităţi:

      Români din vechiul Regat – 4.395

      Români basarabeni            -  3.652

      Ruşi                                    -    991

      Polonezi                              -   772

      Evrei                                   -   567

      Greci                                  -    345

      Germani                             -    195

      Ucraineni                           -    130

      Bulgari                                -   115

      Italieni                               -      90

      Alte naţionalităţi                 -   120

            Din analiza cifrelor şi a tabloului rezumativ alăturat rezultă:

            1. Procentul refugiaţilor români basarabeni 1 % faţă cu populaţia totală a Basarabiei.

            2. S-au refugiat germani şi italieni.

            3. S-au refugiat evrei.

            4. Femeile s-au refugiat în număr aproape egal cu bărbaţii.

            5. Elevii şi copiii s-au refugiat într-o proporţie apreciabilă.

            6. Refugiaţii în majoritate sunt funcţionari, preoăi, învăţători, liberi profesionişti, comercianţi etc.

            7. Ţăranii nu s-au refugiat.

            8. Muncitorii s-au refugiat în număr redus.

         Situaţia Străjerilor

            Străjerii s-au refugiat în număr foarte redus. Nici 1.000 din 100.000. Dintre cei 18 comandanţi s-au refugiat 16.

         Manifestările Sovietelor cu prilejul ocupării Basarabiei şi Bucovinei de Nord

            În zilele de 28 şi 30 iunie s-au ţinut mari meetinguri la Kiev-Moscova şi Leningrad, rostindu-se discursuri pentru victoria grandioasă a politicii paşnice a Sovietelor.

            S-au ţinut adunări şi în centrele principale din teritoriul ocupat: Chişinău, Cetatea Albă şi Cernăuţi, unde basarabeni şi bucovineni în frunte cu evreii au manifestat bucuria intrării armatelor sovietice liberatoare.

            Ziarul „Izvestia” din Moscova, începând de la ocupare şi până astăzi, publică numeroase articole criticând stăpânirea românească şi preamărind noua aşezare sovietică, care va îmbunătăţi soarta ţăranilor şi muncitorilor, expropriind pe proprietari şi capitalişti.

            O vie propagandă sovietică a început în teritoriile ocupate, prin apariţia de ziare locale, prin filme de cinematograf, prin transmisiuni de radio, criticându-se guvernarea românească care „a sărăcit poporul, l-a lăsat fără cultură şi în suferinţă de boli prin neângrijire sanitară”.

            La toate acestea populaţia băştinaşă a răspuns cu entuziasm, prin manifestări de stradă, în spiritul regimului sovietic, pe care-l primesc satisfăcuţi că de acum înainte pot vorbi ruseşte.

         Noua orientare a politicii româneşti faţă cu acest eveniment

            În durere mută România păşeşte cu hotărâre la orientare precisă în politica sa externă.

            Prin noul guvern constituit sub preşedinţia Gigurtu, renunţă la garanţiile britanice, se retrage din Societatea Naţiunilor şi se încadrează hotărât în politica Axei Berlin-Roma.

            În politica internă se iau măsuri pentru menţinerea ordinei atât de necesară în clipa de faţă. (...).

         Concluziuni

            Din expunerea împrejurărilor în care Basarabia şi Bucovina de Nord au fost ocupate de armatele sovietice, se desprind următoarele concluziuni:

            1. U.R.S.S.-ul n-a recunoscut de la început alipirea Basarabiei la România şi diferendul a rămas deschis de la 1918. Politica externă a U.R.S.S.-ului faţă de România s-a manifestat prin pretenţiunea continuă asupra Basarabiei, deţinută numai în fapt de România. Această politică este mărturisită de Molotov, comisarul poporului pentru afacerile străine ale U.R.S.S.-ului, în discursul rostit la 29 martie 1940.

            2. Încă de la 1918, Sovietele au întreţinut o propagandă asiduă cu sprijinul elementelor evreieşti şi comuniste din Basarabia, aşteptând doar momentul oportun pentru ocuparea ei.

            3. Cauzele determinante în alegerea momentului oportun. Apropierea României de Germania în politica externă şi înfiinţarea şi organizarea Partidului Naţiunii în politica internă, cu excluderea evreilor din viaţa politică şi economică a ţării, au determinat o contra-acţiune evreiască cu obiectivul de a crea din Soviete suportul politic de apărare.

            Acţiunea evreiască din România a fost sprijinită de centrul evreiesc din Londra, care a sugerat englezilor ideea să împingă Sovietele la ocuparea imediată a Basarabiei, considerând acum prilejul cel mai favorabil.

            Atrocităţile comise de bandele evreo-comuniste în Basarabia, cu toleranţa trupelor de ocupaţie, în legătură cu atitudinea evreilor din Vechiul Regat, plecările lor în masă spre Basarabia sunt fapte edificatoare ale rolului hotărâtor pe care l-au avut în această acţiune politică a U.R.S.S.-ului faţă de România.

            4. Evacuarea s-a făcut în condiţiuni dezastruoase din următoarele motive:

            a) Termenul de 4 zile convenit a fost insuficient pentru această operaţiune.

            b) Armatele sovietice n-au respectat nici acest termen, depăşind linia fixată pentru înaintare şi întretăind retragerea cu paraşutişti lansaţi în acest scop.

            c) Elementele basarabene din armata română, în procent mare- au părăsit unităţile, fraternuzând cu trupele de ocupaţie, iar funcţionarii români basarabeni deasemenea au pactizat cu ocupanţii.

            d) Acţiunea teroristă a bandelor evreo-comuniste, săvârşită cu toleranţa armatelor sovietice, au împiedicat retragerea.

            5. Populaţia băştinaşă basarabeană a dat dovadă de totală lipsă de sentiment naţional; români, în majoritate ţărani, au primit evenimentul cu pasivitate, rămânând legaţi de pământul lor. Celelalte naţionalităţi, prin atitudinea lor, s-au dovedit vădit vrăjmaşi ai ţării.

            6. Opinia publică românească din ţară surprinsă de fulgerătorul eveniment, complet dezorientată, s-a manifestat printr-o totală derută. O reacţiune firească şi spontană a manifestat-o tineretul.

            7. Acest eveniment a stârnit poftele revizioniste ungare şi bulgare, care activează intens.

            8. Faptul a produs şi mari repercusiuni în viaţa economică, încasările Statului fiind reduse simţitor.

            9. În Basarabia a început o intensă activitate a Sovietelor, pentru adaptarea provinciei în noul ritm de viaţă bolşevic, încadrând-o în Republica moldovenească sovietică împreună cu transnistrienii cu tendinţa ca la marginea Prutului să se desfăşoare o propagandă cu ramificaţii spre Moldova noastră.

         Propuneri

            1. O acţiune intensă de propagandă în ţară şi străinătate, care să evidenţieze drepturile istorice şi netăgăduite ale României asupra Basarabiei.

            2. Măsuri puternice de siguranţă în special în Moldova, spre a împiedica orice acţiune tendenţioasă a Sovietelor, care prin Republica moldovenească tind să creeze un focar de influenţă şi atracţiune a Moldovei în acea republică.

            3. Organizarea unei acţiuni de propagandă în populaţiunea românească din Basarabia, întreţinută cu ideea revizionistă de reântoarcere la patria mamă. În acelaşi timp o acţiune de subminare a regimului bolşevic, pentru pregătirea unei contra revoluţii ruseşti, pe baza ideilor că sunt înşelaţi de evrei şi că, prin înlăturarea lor, fiecare ţăran rus va fi stăpân pe brazda lui.

            4. Conservarea cetăţeniilor acordate românilor de origine etnică din Basarabia şi ridicarea în bloc a tuturor cetăţeniilor celorlalţi basarabeni de altă origine etnică.

            5. Un recensământ al întregii populaţii, care nu s-a mai făcut din anul 1930.

            6. Organizarea unui control eficace al populaţiei, prin înfiinţarea unei cărţi de identitate generală, uniformă, simplă, cu fotografie şi de o singură culoare pentru toţi românii din ţară şi de la sate şi de la oraşe; pentru străini, de altă culoare.

            7. Un studiu amplu al problemei evreieşti în general şi în special pentru România, stabilindu-se un program metodic de rezolvare într-un timp determinat şi în raport cu interesele ţării şi situaţiei internaţionale, astfel ca soluţia să corespundă năzuinţelor Statului român şi să aibă caracter de durabilitate.

            8. O organizaţie economică a ţăranilor şi muncitorilor, astfel ca să aibă situaţie superioară celor din regimul bolşevic”.

 

            Sursa:  Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fond 691, inv.1, dos.39, vol.I, f.2-20; vol.III, f. 448-451.

 

  

  

                                            II    

 

Iulie 1940.

 

                          Bilanţ statistic al Basarabiei

                    (Dosar special. Ministerul Internelor, 

          Direcţiunea  Generală a Poliţiei, Arhiva Siguranţei):

 

            „Basarabia are o suprafaţă de 44.936 km.p. teren uscat şi 2.500 km.p. lacuri. În această întindere intră 249.356 ha pădure, 112.946 ha vie şi 40.470 ha livezi cu pomi fructiferi.

            Suprafaţa cultivabilă a Basarabiei este de 3.037.703 ha, ceea ce reprezintă a Ľ parte suprafaţă totală cultivabilă a României (13.324.090 ha).

            După statistica făcută în ultimii 5 ani producţia cerealelor din Basarabia se cifrează astfel (în medie anuală):

            Grâu- 4.500.000 chintale, adică 1/5 parte din producţia totală a ţării.

            Porumb- 10.000.000 chintale (1/5 din producţia totală).

            Orz- 5.000.000 chintale (aproape ˝ din producţia ţării).

            Secară- 1.000.000 chintale (1/3 din producţia totală).

            Producţia legumelor ajunge până la 1/5 din producţia totală.

            Suprafaţa cultivabilă cu tutun este de 3.000 ha (1/4 din suprafaţa cultivabilă cu tutun din ţară).

            Suprafaţa viilor este de 1/3 din suprafaţa viilor din întreaga ţară.

            Arborii fructiferi reprezintă 1/6 din numărul arborilor din ţară.

            1. Animalele.

            Caii- 546.877 capete (1/4 din numărul total din ţară).

            Boi- 611.808 capete ( 1/7 din numărul total).

            Oi- 2.000.000 capete (1/5 din numărul total).

            Porci- 500.000 capete (1/6 din numărul total).

            Aici trebuie remarcat că Basarabia se distinge prin superioritatea oilor caracul şi ţurcana- cu producţia anuală de piei până la 500.000 bucăţi, foarte căutate în străinătate- mai ales în America, unde exportul a fost foarte activ în ultimii ani.

            În Basarabia s-au expropriat 1.500.000 ha, cu care s-au împroprietărit 357.016 agriculturi, în majoritate români, ceea ce reprezintă Ľ din exproprierea şi împroprietărirea totală a ţării.

            2. Producţia peştelui.

            Datorită poziţiei naturale a Basarabiei învecinată cu Nistrul-limanul şi Marea Neagră, producţia peştelui este foarte abundentă şi de toate varietăţile. Anual se prinde până la 5.000.000 kgr. Peştele kefal, care se prinde la Bugaz, este o specie ce nu se găseşte în altă parte a ţării.

            3. Reforma agrară.

            În Basarabia s-au expropriat 1.500.000 ha, cu care s-au împroprietărit 357.016 agricultori, în majoritate români, ceea ce reprezintă Ľ din exproprierea şi împroprietărirea totală a ţării.

            4. Investiţii agricole.

            Maşini agricole cu forţe motrice.

            Tractoare- 361 (1/10 din totalul pe ţară).

            Batoze- 2.000 (1/7 din totalul pe ţară).

            Unelte cu tracţiune animală.

            Pluguri- 451.662 (1/5 din totalul pe ţară).

            Semănătoare- 7.000 (1/10 din totalul pe ţară).

            5. Bănci agricole populare.

            În Basarabia sunt: 452 bănci cu 90.000 membri, cu 100.000.000 capital şi 60.000.000 depozite; acest număr reprezintă 1/10 din totalul pe ţară.

            6. Cooperative agricole- 65, cu 5.000 membri, 3.000.000 capital, adică a 1/8 parte din numărul total pe ţară.

            7. Organizare administrativă.

            Din punct de vedere administrativ, Basarabia cuprinde 9 judeţe: Hotin, Soroca, Bălţi, Orhei, Lăpuşna, Tighina, Cetatea Albă, Cahul şi Ismail şi un număr de 1.738 comune rurale. În 1929/1930 s-a înfiinţat Directoratul Basarabiei, la Chişinău, care a funcţionat până la 1934. În 1938, după Constituţia lui Carol al II-lea, prin noua lege administrativă, sudul Basarabiei cu 4 judeţe a alcătuit ţinutul Nistru, cu rezidenţa regală la Chişinău, iar judeţele din nordul Basarabiei au fost atribuite la ţinuturile Prut şi Suceava.

            8. Căile de comunicaţie.

            Reţeaua de cale ferată exploatată are o lungime de 1.087 km, cu 400 locomotive şi 7.000 vagoane uzate, din care circulă regulat 95 locomotive şi 2.675 vagoane, formând următoarele garnituri de trenuri: accelerate- 60, personale- 222, mixte- 334, marfă- 516. Transportul pe apă este aproape inexistent. Drumurile sunt impracticabile, iar pe vreme ploioasă circulaţia este imposibilă. Basarabia a fost înzestrată între timp cu 3 aeroporturi: la Chişinău, la Cetatea Albă şi Ismail, în legătură cu Bucureştii prin curse zilnice, numai în timpul verii cu avioanele Soc. Lares.

            Staţiuni balneo-climaterice. Pe litoralul Mării Negre, cu care se mărgineşte Basarabia la Sud, sunt patru staţiuni balneare: Budachi, Bugaz, Serghievca şi Burnas. Bugazul este remarcabil printr-un sanatoriu modern aşezat chiar la malul mării, construit de români, cu suma de 125.000.000 lei, unde se tratează bolnavii de tuberculoză osoasă.

            9. Sacrificiile Statului Român pentru organizarea, administrarea şi investirea Basarabiei de la 1918-1940.

            Din bilanţul cheltuielilor şi veniturilor întocmite de Ministerul Finanţelor pe întreaga perioadă de la 1918-1940, referitor numai la Basarabia, rezultă următoarea situaţie:

            La cheltuieli                     25.712.999.305,77

            La venituri                        21.107.289.251,37

            Deci un deficit bugetar de  4.605.710.054,40

            Era necesar un bilanţ al tuturor investiţiilor făcute în Basarabia şi Bucovina de Nord, care să înfăţişeze întreaga situaţie a patrimoniului public din acest teritoriu, dar faţă de răspunsul Ministerului Inventarului, prin adresa Nr. 2.885/940, prin care ne face cunoscut că nu posedă nici o situaţie, ne găsim în imposibilitate de a o face.

            Populaţia.

            În lipsa unui recensământ recent, după datele vechi completate cu datele biurourilor de populaţie, rezultă următoarea situaţie:

 

            Populaţia stabilă

                                                    2.263.000 la sate

                                                        368.000 la oraşe

            Totalul populaţiei stabile       2.642.000

            Populaţia flotantă                      483.250

            Totalul general al populaţiei  3.125.250

 

            Populaţia stabilă este repartizată pe naţionalităţi astfel:

 

                                  La sate                          La oraşe

      Români              1.585.000                        98.000

      Velicoruşi               45.000                        30.000

      Ucraineni              225.000                        29.000

       Lipoveni                40.000                        18.000

       Evrei                    138.000                      129.000

       Germani                 72.000                           7.000

       Bulgari-Găgăuzi  124.000                         23.000

       Alte naţionalităţi    33.000                         34.000

 

            Populaţia flotantă, venită în cea mai mare parte din ţinuturile Podoliei şi Hersonului, a constituit un pericol permanent, întrucât din ea s-au recrutat toţi vagabonzii, escrocii internaţionali, comuniştii, anarhiştii etc.

            Din analiza datelor statistice asupra populaţiei în general, se constată că jumătate din populaţia basarabeană o constituie elementul românesc , iar cealaltă jumătate este alcătuită din elemente diferite prin originea etnică: ruşi, ucraineni, bulgari, germani, evrei etc. La sate însă elementul românesc este covârşitor ca număr faţă de toate celelalte naţionalităţi.

            Din punct de vedere economic, comerţul şi industria se află în mâinile evreilor şi a celorlalte naţionalităţi, românii sunt aproape inexistenţi în această activitate, căci din numărul instalaţiunilor industriale,- circa 2.000,- vreo 500 sunt instalaţiuni româneşti, care se reduc la mori de vânt.

            Elementul românesc este inferior şi din punct de vedere al culturii. În această privinţă românii se menţin în procentul cel mai scăzut, 15 % ştiutori de carte, faţă de toate celelalte naţionalităţi care merg până la 55-60 % ştiutori de carte.

            Elementul românesc în marea lui majoritate se ocupă cu agricultura şi gospodăriile ţăranilor români sunt cu totul lipsite de cele mai elementare mijloace de cultură a pământului. N-au vite, n-au unelte de muncă, n-au seminţe, n-au capital de investiţie, nici credite. Casele lor sunt bordeie fără lumină, fără aer, fără nici un confort.

            Cine a văzut un sat german alături de un sat moldovenesc, este impresionat adânc de aspectul civilizat al satului german faţă de starea mizeră a satului moldovenesc.

            Din punct de vedere sanitar, populaţia basarabeană în 1918 a fost găsită într-o stare sanitară mai prejos de orice critică. Tifosul exantematic, tuberculoza, pelagra, sifilisul şi malaria făceau ravagii pe scară întinsă. La aceasta contribuia în largă măsură alcoolismul. Regimul rusesc nu făcuse nimic pentru combaterea acestor maladii, dar guvernul român de la 1918-1940 a întreprins o serioasă activitate prin crearea de noi spitale şi sanatorii şi printr-o energică ofensivă sanitară la sate şi oraşe. Acţiunea guvernelor româneşti a fost încununată de succes, obţinând următoarele rezultate: procentul mortalităţii a scăzut de la 25 % la 19 %, iar procentul natalităţii a crescut cu 11,7 %, ceea ce a produs o creştere a populaţiei de la 2.750.000 în 1919 la 3.110.654 în 1937”.

 

            Sursa: Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fond 691, inv.1, dos.39, vol.III, f.434-440.

 

 

                                             III

 

10 iulie 1940

 

                   Recentele răpiri teritoriale de la România

                               (Pantelimon Halippa):

 

            „Pe când în apusul Europei se desfăşoară războiul dintre Germania şi diverse state, şi atenţia lumei este atrasă de cuceririle acesteia pentru motive diplomatice din vreme formulate şi îndelung discutate, iar celelalte popoare europene caută ca focul războiului să nu se întindă mai departe, în răsăritul Europei au loc acţiuni de cuceriri teritoriale, săvârşite de actuala cârmuire a republicilor ruse, cu desăvârşire inexplicabile, asupra unor popoare vecine mici şi neapărate, uluind lumea.

            Exemplificând cu un caz ce are loc uneori în mijlocul popoarelor puţin civilizate, spunem, că, pe când locuitorii erau preocupaţi de incendiul ce mistuia o parte din sat, vecinii altui sat au intrat şi au prădat copiii slabi şi bătrânii neapăraţi ai caselor celor preocupaţi de incendiu.

            Acţiunea aceasta a statului sovietic de astăzi va fi desigur judecată sub toate gravele ei aspecte, fiind atât de bizară şi condamnabilă, încât nu i se poate formula nici ăn chip forţat vreo justificare logică sau de drept, ci cade de-a dreptul sub speţa furturilor pe care istoria le-a ănregistrat şi altă dată, condamnându-le cu toată asprimea cuvenită.

            Sub asemenea aspect vinovat se prezintă cucerirea de către ruşi a Careliei, infiltrarea şi apoi cucerirea statelor baltice, Estonia, Letonia şi Lituania, partajul dobândit din teritoriul polonez şi tot atât de nejustificata năvălire şi răpire pentru a doua oară a Basarabiei, cu adăugirea nordului Bucovinei, de la România în iunie 1940.

            Vinovăţia acestor acte strigătoare rezultă clar şi lesne din următoarele consideraţiuni logice:

            Ce a determinat republica sovietică de azi să facă asemenea cuceriri? Consideraţiuni istorice sau etnografice?- dar acestea precum nu au justificat nici în trecut acelasi fel de cuceriri ale Rusiei ţariste, e clar că nu pot îndreptăţi îndeosebi actele prezente de mai sus ale Rusiei sovietice.

            Consideraţiuni geografice sau geologice?- nici atât. Acestea impun popoarelor ruseşti şi ocârmuitorilor acestora grija organizării imensului lor teritoriu, pururea prisositor, şi în nici un caz nu le dă drept pentru noi cuceriri, îndeosebi în dauna unor popoare mici şi paşnice vecine.

            Consideraţiuni economice, legate de ceea ce astăzi se numeşte „spaţiu vital”, sau de nevoi ale dezvoltării lor interne?- încă mai puţin, pentru aceleaşi elementare motive.

            Şi atunci nu rămâne în faţa judecăţii lumii întregi, decât vechile motive de expansiune politică a popoarelor ruseşti actuale, tot aşa de nejustificate şi de condamnabile astăzi, precum au fost şi pentru politica ţaristă de ieri. Imensitatea teritorială şi posibilităţile de expansiune economică lăuntrică ce posedă republicile sovietice, apoi trebuinţele multiple de organizat ceea ce ele posedă, nu le dau nici un fel de drept a săvârşi noi cuceriri teritoriale în paguba atâtor popoare, decât sprijinindu-se pe acte samavolnice şi de răpiri nedrepte şi de condamnat.

            Lumea, ce se întreabă, care ar fi deci motivele ce ar putea determina Republica Sovietică să întreprindă asemenea cuceriri, nu găseşte decât două motive principale: acel al setei de cucerire teritorială, condamnată de plano în tot lungul istoriei omenirii, şi motivul nou şi specific cârmuitorilor Rusiei de astăzi, bizar şi tot atât de condamnabil al răspândirii bolşevismului. Căci e bizar şi condamnabil a căuta să impui altora lucruri încă neexperimentate deplin şi cu rezultate nedovedite a fi necesare întregii omeniri, pornite din lăuntrul ţării tale şi în nici un caz asemenea dorinţe nu pot justifica cuceririle teritoriale în dauna altor popoare. Deoarece, pentru ca principiile comunismului rusesc să poată influenţa pe alte popoare, elementar ele trebuie dovedite a fi bune şi de real folos mai întâi la tine acasă. Apoi, pentru răspândirea ideilor şi lucrurilor superioare, nu e nevoie de propagande subversive şi mai ales de impunere prin cuceriri teritoriale; lucrurile şi ideile bune se răspândesc imitativ de la sine. Să se dovedească mai întâi că ideile bolşevismului au dat roade bune în Rusia şi atunci foarte lesne acestea vor fi adoptate şi de alte popoare, fără o propagandă silită şi scump plătită de ruşi. Dar întreaga lume ştie că, deşi au trecut 22 de ani de la revoluţia rusă din 1918, graniţele noului stat rusesc de astîzi sunt cu sălbăticie închise călătorilor celorlalte popoare, iar stările de lucruri, ce totuşi pot fi cunoscute streinilor, se ştie bine, sunt departe de Raiul promis de bolşevism.

            Desigur, revoluţia rusă din 1918 a găsit destule întârzieri în evoluţia statului rus de sub ţarism, dar Europa şi popoarele celorlalte continente ştiu bine, că stările de pretinsă îndreptare în statele ruse de astăzi sunt însutit mai rele decât cele din trecut.

            Este inexact că toate libertăţile sociale lipseau sub ţarism.

            Jugul poliţienesc de azi e pentru popoarele ruseşti mult mai greu ca să se compare cu măsurile în mare parte justificate din vremea ţaristă. În preziua revoluţiei din 1918, învăţământul de toate categoriile era liber şi sprijinit de Stat; o literatură superioară înflorea; viaţa socială ce începuse a prospera a fost conruptă tocmai de curentele bolşevice, până la distrugerea de azi; sub raport economic acel ştiut contrast dintre latifundiari şi stratul de adevărată paria al poporului rus, nu a fost tămăduit de revoluţie, ea numai a dărâmat partea întâia a problemeri, fără a rezolva pe cea de a doua,- ceea ce se trâmbiţează astăzi sub acest raport, se ştie, e iluzoriu şi nu poate amăgi pe nici un alt popor.

            În Rusia sovietică de astăzi, toate sunt în decadenţă. Libertăţile sunt oprimate sălbatec, culminează prin opresiunea celei religioase; regimul administrativ este inchizitorial; toate aspectele culturale în cumplită reducere; situaţia materială a republicilor sovietice înspăimântător de precară; iar de asupra tuturor acestor stări de lucruri nenorocite, spectrul paradoxal al unei conduceri exercitată de o bandă de parveniţi, străini de neamul şi sufletul rusesc, ţinând într-o robie acest popor lipsit de pătura inteligentă şi de energii, cum de mult nu s-a mai pomenit în istoria popoarelor.

            Cine urmăreşte cât de puţin,- şi Europa este de mult în această convingere,- expunerile propagandei scrise şi celei radio-difuzate de la Moscova, vreme de 22 de ani, plictisitoare şi zadarnice, precum pentru străinătate aşa şi pentru lăuntrul popoarelor sovietice, şi cunoaşte stările de lucruri din vechiul stat ţarist şi întrevede ceea ce trebuie renaşterii şi dezvoltării acestui popor, nu poate să nu conchidă că rezultatul muncii pusă nu creator, ci atât de păgubitor, în contextul nevoilor şi dorinţelor urmărite de comunismul rusesc, se oglindeşte admirabil în cuvintele broşurii cu imputări făcute de Lenin menşevicilor în mai 1914: „Un pas înainte şi doi înapoi”. Iată care este rezultatul real al reformelor aduse în Rusia de comunismul bolşevic dirijat de la Moscova până acum, adevăr pe care Europa, repetăm, îl cunoaşte foarte bine şi de care se vor convinge în curând şi conducătorii actuali ai republicilor sovietice.

            Aşa stând lucrurile, acest de al doilea motiv de expansiune rusă în estul Europei e tot atât de slab şi nedrept pentru a justifica noile cuceriri teritoriale ale ruşilor. Mai mult încă, din felul de propagandă ce se foloseşte, porneşte atâta dezgust şi ură împotriva bolşevismului şi a cârmuirei actuale ruseşti, cât nimeni dintre străini n-ar fi putut determina împotriva ideilor comuniste. Şi acest dezgust creşte îndeosebi prin recentele cuceriri nejustificate teritoriale ce s-au făcut, punând Rusia într-o lumină istorică lugubră pe care lumea o detestă şi nu o va uita niciodată.

            Procesul acestor cuceriri va fi desigur desfăşurat şi juridiceşte şi istoriceşte între toţi factorii competenţi ai popoarelor lumii, şi atât săvârşitorii cât şi sprijinitorii din afară ai acestor acţiuni îşi vor lua osânda cuvenită. Oricum, şi până atunci, pe noi ne priveşte egal recenta răpire săvârşită în paguba pământului românesc şi arătăm  că partea de ţară românească numită de ruşi Basarabia împreună cu Nordul Bucovinei, aparţin istoriceşte, geograficeşte şi îndeosebi  etniceşte indiscutabil şi de veacuri României. Micul val de ucraineni, veniţi în această provincie în vremea stăpânirii ruseşti dintre 1812-1918, a fost întotdeauna infim, precum o mărturisesc însăşi statisticile şi expunerile etnografice ruse de ieri şi de astăzi.

            Mai mult înca, elementul românesc este recunoscut de însuşi statul rusesc actual că revărsându-se chiar peste Nistru, pentru care s-a şi înfiinţat Republica Moldovenească dintre Nistru şi Bug; iar această aşezare românească, se ştie, este acolo mult mai veche decât venirea în jos spre Marea Neagră a ucrainenilor, aşezaţi mai târziu, ca şi Germanii, Grecii şi celelate elemente străine etnice locale de astăzi. La fel s-a întâmplat cu Rutenii veniţi foarte târziu în Nordul Bucovinei.

            Încât, în virtutea principiului etnic de care se prevalează astăzi conducătorii de la Moscova, nu numai că nu e drept a se lua aceste două provincii, dar, dimpotrivă, cu dreptate trebuia să se adaoge României şi republica numită Moldovenească de dincolo de Nistru. Sau cel mult pe temeiul nou al schimbului de populaţie, Rutenii din Nordul Bucovinei trebuiau mutaţi în teritoriul acestei republici, iar moldovenii de la Bug, mutaţi în Nordul Bucovinei ce s-a luat, rămânând graniţa naturală şi paşnică între România şi Ucraina, apa Nistrului.

            Numai cu astfel de procedare, dreaptă şi logică, rezolvarea graniţei etnice dintre România şi URSS de azi, se putea numi „pe cale paşnică”.

            Procedarea forţată, însă, folosită de Moscova acum prin luarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei, este act de dureroasă răpire, condamnată de toată lumea şi ea sapă o prăpastie, desigur inulilă şi regretabilă între români şi ucraineni, lucru cu desăvârşire în contrazicere cu „principiile de armonie dintre popoare” propagată chiar de comunism.

            Avem speranţa însă, că această cotropire săvârşită acum în dauna României, indiferent din ce calcul sau sugestii de moment, nu va rămâne de lungă durată. Prăpastia ce se deschide între România şi Ucraina astăzi cu acţiunea de la Moscova, se va nivela curând, prin restabilirea teritorială dreaptă cuvenită României, dictată atât de armonia viitoare ce trebuie să fie pururea între aceste două popoare vecine, cum şi de echilibrul politic internaţional, necesar în acea lature a Europei de la gurile Dunării şi Marea Neagră.

 

      10 iulie 1940

 

            Trimis câtorva legaţiuni şi ziarelor spaniole, egiptene şi siriene. În America, Anglia, Franţa şi Germania, acest articol nu poate apărea acum.

   

            Sursa: Arhivele Naţionale, Bucureşti, Fond Pantelimon Halippa, 630/1940, fila 1-6.

 

Nicolae Enciu

doctor habilitat în istorie, cercetător ştiinţific coordonator,

Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei,

mun. Chişinău


Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 


Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)