HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

 

Destinul unui luptător pentru o cauză pierdută,

Un mureșean pe frontul din Spania

 

Prof. Nicolae Balint

 

Motivații diverse i-au făcut pe mulți români, să adopte o ideologie sau alta, respectiv comunismul sau fascismul. Printre ei și mureșeanul Andrei Sas Dragoș, un om ce s-a sacrificat în mod deliberat, dar  inutil, în numele unei cauze iluzorii în care însă a crezut cu fanatism. Născut în 1912, într-o familie de argați de pe moșia familiei grofului Zichy, o familie care deținea întinse proprietăți  - inclusiv în județul Mureș - Dragoș a fost nevoit să lucreze el însuși, ca argat, încă de la 6 ani. Cu imense greutăți materiale a urmat apoi școala din Hidrifaia și ulterior, pe cea din Bahnea. Timp de cîțiva ani a fost ucenic de croitor și apoi lucrător calificat la o croitorie în Târnăveni.

 

Voluntar în rândurile republicanilor

În 1929, s-a mutat la București unde a lucrat un timp la o mare croitorie de lux. Criza economică mondială din anii 1929-1933, a determinat un mare val de greve, inclusiv în România. Aceasta a fost perioada în care Andrei Sas Dragoș a intrat în mișcarea comunistă, participând activ atât la grevele din '29-'33, cât și la acțiuni ilegale inițiate de Partidul Comunist din România. În contextul dat și cu experiența de viață avută până în acel moment, evoluția sa politică este explicabilă, și chiar de înțeles, în mare parte. Încorporat în 1934 la Regimentul 84 infanterie din București, Andrei Sas Dragoș a fost lăsat la vatră în 1936, an în care a intrat în atenția organelor Siguranței statului român pentru activitate comunistă. Tot în același an, 1936, a izbucnit și războiul civil din Spania, un fel de "repetiție generală" a războiului mondial care avea să izbucnească peste foarte puțin timp. Fidel crezului său, dar și pentru a scăpa de atenția organelor Siguranței române, Dragoș a plecat ca voluntar în Spania înrolându-se în tabăra republicană alături de alți voluntari români sau străini. De cealaltă parte a baricadei se aflau trupele conduse de viitorul conducător al statului spaniol, generalul Franco și de generalul Mela. Și în rândul trupelor franchiste s-au înregimentat voluntari străini, iar din România în mod deosebit legionari.

 

Imagini din Spania  in timpul razboiului civil

 

O evadare cu peripeții

Sosirea lui Dragoș în Spania, nu a fost scutită de peripeții. A trebuit să parcurgă un traseu lung și ocolitor, prin Cehoslovacia, Austria, Elveția și Franța. Încadrat în Brigada a 14-a internațională staționată la Albacete, Andrei Sas Dragoș a participat la mai multe bătălii pe fluviul Ebru, cu Bateria de artilerie "Tudor Vladimirescu" constituită în exclusivitate din români. În Spania a cunoscut mai multe personaje interesante, care aveau să ajungă ulterior mari potentați ai regimului din România comunistă. Printre aceștia și pe inginerul Walter Ernest Neulander, un evreu ungur din Transilvania, ce avea mai târziu să-și "românizeze" numele în Valter Roman (tatăl actualului om politic Petre Roman). De altfel, Walter Roman l-a evocat pe Andrei Sas Dragoș într-una din scrierile sale cu caracter memorialistic, “Sub cerul Spaniei. Cavalerii speranţei”. Înfrângerea republicanilor i-a determinat pe voluntarii români să se refugieze în Franța, unde au fost dezarmați și internați în lagărele de la Saint-Cyprienne, Angelis-sur-Mer și Gurs, înjghebate pe platourile de la poalele Pirineilor. Intenția autorităților franceze de a-i transporta într-un lagăr din Africa de Nord, i-a determinat pe români să se organizeze în vederea evadării. Pe data de 21 martie 1941, după ce au fost îmbarcați în tren în gara Toulouse, având ca destinație Africa de Nord, cei 16 români au reușit să sară din tren și să evadeze. Cu sprijinul celor din FTP (franctirori și partizani), românii s-au încadrat în Rezistența franceză pentru a lupta împotriva germanilor care ocupaseră Franța.

 

Un sfârșit prea puțin romantic

Românii evadați au format primul detașament de străini - "Main d'Oeuvre Immigre" (Mâna de lucru imigrată, cum au fost denumiți) - din Rezistența franceză. Condus de Nicolae Cristea, detașamentul românesc a participat încă din primele săptămâni de la constituire la acte de sabotaj împotriva trupelor germane, în mod deosebit deraieri de trenuri de marfă.  Pe 16 octombrie 1942, Nicolae Cristea, Ioan Crăciun și Andrei Sas Dragoș, au atacat cu grenade de mână un grup de aviatori germani care făceau exerciții pe stadionul Montrouge, aflat într-o suburbie a Parisului. Acțiunea insuficient pregătită - nu este exclusă nici ipoteza trădării - nu s-a soldat cu mari pierderi în rândul aviatorilor, în schimb românii au fost arestați într-un timp foarte scurt de Gestapo. După 4 luni de detenție și torturi în închisoarea militară de la Fresnes, cei trei au fost executați pe data de 13 martie 1943. Abia șapte ani mai târziu avea să afle familia lui Andrei Sas Dragoș din Mureș, despre tragica moarte a acestuia. Mormântul - dacă a avut vreodată - nu l-au mai aflat însă. Studiat la mai bine de 60 de ani de la moartea sa, cazul lui Andrei Sas Dragoș, reprezintă cazul tipic al unui idealist care a crezut cu fanatism într-o ideologie și o cauză care s-a dovedit a fi falimentară în timp.  

 

"După noi, vom veni tot noi!"

Având studii de inginerie la Politehnica din Brno, Cehoslovacia, Walter Roman a intrat de tânăr în mișcarea comunistă și a luptat în războiul civil spaniol de partea republicanilor. După înfrângerea acestora s-a refugiat în URSS unde, pe toată perioada războiului, a condus secția de limbă română a Radio Moscova. A revenit în țară după 23 august 1944 și a ocupat importante funcții de partid și de stat, ajungând până la gradul de general-maior și șef al Marelui Stat Major al Armatei Române. Istoricul sovietic T. M. Islamov, a publicat documente care arată că Walter Roman "ar fi pledat în fața membrilor Comisiei Litvinov în favoarea înființării statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietică, SUA și Marea Britanie". Fiul lui Walter, Petre Roman, contestă cele spuse de istoricul sovietic spunând ca tatăl său ar fi susținut de fapt rămânerea Transilvaniei ca provincie a României. În 1956, Walter Roman a avut un rol major în atragerea în România, a grupului Imre Nagy - conducătorul mișcării antisovietice și anticomuniste din Ungaria - pentru a putea fi predat ulterior sovieticilor. Marginalizat de Dej, dar în mod deosebit de Ceaușescu, Walter Roman s-a dedicat în totalitate activității științifice parcurgând aproape toate treptele carierei universitare, iar la un moment dat a devenit și director al Editurii Politice. A scris diverse cărți printre care și pe cea intitulată “Secolul XX - Secolul Marilor Revoluții", carte ce a fost publicată la București în 1970 și care, prin conținutul ei elogiază revoluția comunistă din URSS. Unul din paragrafe este extrem de interesant. "Cine va veni după noi?" se întreabă la un moment dat, retoric, Walter Roman referindu-se la comuniștii care conduceau URSS și țările din Europa de Est. "După noi, vom veni tot noi," răspunde același Roman. "Noi nu scriem istoria. Noi o creăm", a continuat el. Gândindu-ne la atât de contestatele evenimente pe care le-am trăit în 1989, dar și după, nu poți să nu-ți pui întrebarea dacă a avut sau nu dreptate? Răspunsul îl putem da însă fiecare dintre noi…depinde doar din ce unghi privim problema.  

 

Nicolae BALINT   

www.nicolaebalint.wordpress.com

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com