Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Valahii de pe muntele Sinai: legendă sau adevăr pierdut?

Aurora Peţan

Institutul de Lingvistcă - „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” Bucureşti
 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

            Pe muntele Sinai, în preajma mănăstirii „Sfânta Ecaterina”, trăieşte un trib de beduini numiţi geabeli, adică „oameni de la munte”, despre a căror origine spun legendele că ar fi europeană, chiar valahă. Geabelii înşişi afimră că strămoşii lor erau români, iar unii călători străini care au vizitat locurile sfinte în secolele trecute, susţin că acest neam are trăsături diferite de ceilalţi arabi, ba chiar şi cuvinte aparte în dialectul lor. Poate fi vorba de o simplă legendă, dar la fel de bine poate fi vorba de un adevăr care abia acum iese la lumină. La ora actuală istoricii şi lingviştii români nu au auzit de aceşti beduini, poate doar ecouri vagi. Nu li s-a acordat atenţie, nu s-au făcut investigaţii, anchete lingvistice, ori alt tip de cercetări. Totuşi, două articole recente atrag atenţia asupra originii controversate a geabelilor.

            Cercetătorul Andrei Popescu-Belis[1] a studiat o mulţime de izvoare, de la surse istoriografice bizantine la manuscrise din biblioteca mănăstirii şi mărturii din evul mediu, renaştere şi epoca modernă. Se pare că, în secolul VI, când Iustinian a hotărât construirea mănăstirii Sfânta Ecaterina, au fost trimişi în Egipt o sută de familii de abîd-al-Rűm, adică „servitori/sclavi ai romanilor (bizantinilor)”, cum susţine cronicarul Eutychius din Alexandria (sec. X), cu scopul de a sluji mănăstirii şi de a o apăra. Descendenţii acestor servitori trăiau şi în vremea cronicarului în preajma mănăstirii, iar printre ei se numărau şi aşa-numiţii Lahmiyin. După J.G. Nandris[2], etnonimul Lahm  trebuie pus în legătură cu numele vlahilor sau cu cel al valahilor. Însă Popescu-Belis respinge interpretarea[3], argumentând că la vremea fondării mănăstirii, în sec. VI, nu se putea vorbi încă de valahi. Interpretarea ar putea fi valabilă, spune el, doar dacă acceptăm că etnonimul a fost introdus a posteriori de către Eutychius, în sec. X. Totuşi, după opinia sa, Lahm s-ar referi mai degrabă la neamul lahmizilor, arabi creştini de origine siro-palestiniană, care au domnit asupra oraşului al-Hira, pe Eufrat, în sec. IV-VI, şi au fost ulterior aliaţi ai bizantinilor împotriva musulmanilor. Prin urmare, susţine Popescu-Belis, pe aceşti Lahm, vasali ai Imperiului Bizantin, i-ar fi trimis Iustinian să păzească mănăstirea Sfânta Ecaterina, şi nu vreo populaţie din Europa. Cercetătorul mai afirmă că toate informaţiile ulterioare derivă din această mărturie a lui Eutychius, reinterpretată şi modificată. Astfel că, în loc de „sclavi ai romanilor”, prin care se arăta doar că cele o sută de familii proveneau din imperiu, s-a spus că geabelii vin din Pont. Un manuscris din mănăstire, considerat copie după un document din anul 530, care vorbeşte chiar despre fondarea mănăstirii, pomeneşte despre aducerea acestor creştini de la Marea Neagră, din ţara valahilor (bilâd-al-Aflâh). Totuşi, unii cercetători consideră că acest manuscris a fost redactat abia în sec. XVII-XVIII. În sec. XVI, un călător ceh, pe nume Cristophe Harant, povesteşte despre aceşti beduini şi face o afirmaţie surprinzătoare: căpeteniile se numesc în limba lor capi. Dar pentru Popsecu-Belis, este vorba mai degrabă de o deformare a cuvântului arab hafir, decât de un rest romanic similar cuvântului românesc capi „căpetenii”[4]. În epoca modernă, beduinii geabeli au aflat tot mai multe despre această legendă a presupusei lor origini europene, integrând-o în tradiţia lor orală. Un cercetător japonez, Nishio Tetsuo, a alcătuit un inventar lexical al limbii geabelilor[5], care nu conţine însă nici o trăsătură particulară, fiind vorba doar de cuvinte arabe. Prin urmare, conform interpretărilor lui Popescu-Belis, nu există nici un fir care să confirme legenda originii valahe a acestor beduini. Totuşi, mai adaugă el, există un factor biologic care merită luat în seamă: cercetările făcute în anii 70 pe eşantioane de sânge prelevate de la toţi beduinii de pe muntele Sinai, au demonstrat că geabelii sunt diferţi şi destul de neobişnuiţi faţă de celelalte triburi de beduini[6]. Din păcate, nu s-au făcut comparaţii cu populaţiile din nordul sau sudul Dunării. În plus, chiar dacă s-ar face, nu ştim cât de relevante ar fi rezultatele, deoarece în Balcani au avut loc, de-a lungul timpului, multe amestecuri de populaţii. Concluzia lui Popescu-Belis: este vorba de o interpretare eronată a textului lui Eutychius, care a luat proporţii, asemenea telefonului făr fir, şi a pătruns ulterior chiar şi în tradiţia beduinilor. În realitate, nu ştim decât că cele o sută de familii trimise de Iustinian să ajute la treburile mănăstirii proveneau din imperiu, iar valahii şi Marea Neagră au fost introduse ulterior în poveste, printr-o interpretare greşită. Prin urmare, dacă aceşti beduini au, într-adevăr, o ascendenţă europeană, acest lucru nu mai poate fi stabilit astăzi decât pe baza unor analize de ADN.

            O altă cercetare a fost întreprinsă de către Laura Sitaru[7], dar concluziile sale sunt diferite de cele ale lui Popesu-Belis. Pe lângă mărturia lingvistică a călătorului ceh, mai aflăm şi de aventurile călătorului german Samuel Kiechel, care a trăit tot în secolul al XVI-lea şi i-a cunoscut pe aceşti beduini, şi care afirmă că în limba lor la păduchi se spune pedoci[8]. Mai trebuie să ţinem cont, afirmă cercetătoarea, de faptul că, la scurtă vreme după fondarea mănăstirii, în anul 570, pelerinul Antoninus Placentinus[9], vizitând acele locuri, susţine că la Sfânta Ecaterina se vorbea latina, greaca, siriaca, egipteana şi bessa. Or, se ştie că bessi erau un trib tracic din Balcani. Există şi astăzi un trib de beduini numit bezya, care locuieşte în oraşul Tűr, nu departe de muntele Sinai. Este aceasta o coincidenţă? Oare acei „servitori romani (sau ai romanilor)” de care pomeneşte Eutychius erau traci romanizaţi, care încă îşi păstraseră limba maternă şi se rugau în limba lor ori într-o limbă romanică în curs de formare? Pentru Andrei Popescu-Belis prezenţa besilor la mănăstirea Sfânta Ecaterina este extrem de improbabilă, în ciuda acestei mărturii[10]. Pentru Laura Sitaru, este o cale importantă de cercetare. În plus, spune cercetătoarea, existenţa celor două cuvinte cu aspect românesc în limba geabelilor în sec. XVI este o dovadă că aceşti beduini sunt romanici creştini care au fost arabizaţi. E posibil ca în limba lor să mai existe şi alte urme, dar încă nu au fost întrerpinse cercetări serioase în acest sens. Inventarul lexical redactat de cercetătorul japonez nu este suficient de relevant, căci se bazează doar pe trei subiecţi intervievaţi, membri ai aceleiaşi familii, care, în plus, nu locuiesc în satul geabelilor, aflat chiar lângă mănăstire, ci în oraşul Tűr.

            Un aspect important în reconstituirea istoriei acestei comunităţi o reprezintă prezenţa bessilor la această mănăstire, dar şi la altele din zonă. Pr. prof. Dumitru Stăniloae inventariază într-un articol[11] toate izvoarele care se referă la prezenţa acestui neam la locurile sfinte. Astfel, pe lângă jurnalul de călătorie al lui Antoninus Placentinus, pomenit mai sus, din care am aflat că la Sfânta Ecaterina se vorbea limba bessă, mai aflăm, din Viaţa Sfântului Teodosie[12], că în mănăstirea întemeiată de Teodosie la răsărit de Betleem, în sec. VI, existau patru biserici: una pentru bolnavi mintali, una în care se slujea în limba greacă, una în care „neamul bessilor înălţa în limba lor rugăciunile Stăpânului comun”, şi o alta în care se slujea în limba armeană; tot din sec. VI-VII ne provine o informaţie din lucrarea Pratum Spirituale a lui Ioan Moscu, care spune că în Palestina existau două mănăstiri cu numele Soubiba, una de limbă bessă şi una de limbă siriacă; în Viaţa sfântului Sava cel Sfinţit se vorbeşte de mai multe mănăstiri besse în Palestina, ba mai mult, o mănăstire de bessi exista la 553 chiar în Constantinopol. Cine sunt aceşti bessi, prezenţi în număr aşa de mare în mănăstirile din Orient? Sunt traci care vorbeau o latină pe cale de a deveni o limbă romanică? În acest caz, de ce se vobeşte de o limbă bessă şi nu de latină? Însă cel mai important lucru care trebuie reţinut este acela al prezenţei incontestabile a acestui neam tracic la locurile sfinte, inclusiv la mănăstirea Sfânta Ecaterina, căci atestarea lor coincide, în mod surprinzător, cu semnalarea celor o sută de familii plecate din imperiu să slujească mănăstirea, care stau la baza viitorului trib al geabelilor.

            Pe scurt, avem următoarele date: pe vremea lui Iustinian o sută de familii au fost trimise din imperiu la mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai spre paza şi slujirea călugărilor. Exact în aceeaşi perioadă, la mănăstire şi în împrejurimi sunt atestaţi bessii, neam tracic, probabil romanizat. Nu există informaţii sigure cu privire la locul din care provin cele o sută de familii. Există mai multe mărturii în izvoare scrise care atestă provenienţa lor din Valahia sau din regiunea Pontului, însă sunt considerate interpolări făcute pe baza izvorului principal, cel al lui Eutychius. În sec. XVI-lea sunt semnalate două cuvinte cu aspect românesc (sau romanic oriental) în limba lor, iar religia creştină şi-au păstrat-o până în sec. XVIII. Din punct de vedere biologic, sunt în mod cert distincţi de ceilalţi sinaiţi. Rezultă, din această scurtă expunere, că este plauzibil ca legenda originii europene a geabelilor să fie ţesută pe un sâmbure de adevăr. O confirmare a acestei ipoteze ar putea rezulta dintr-o anchetă lingvistică serioasă, căci doar lingviştii mai pot aduce date noi, dar e la fel de posibil ca, în momentul de faţă, geabelii să fie complet arabizaţi. Până la noi cercetări, rămâne doar suspiciunea că geabelii ar putea fi o comunitate de traci romanizaţi care a evoluat lingvistic departe de restul romanităţii, conservând, probabil, multe trăsături interesante, până au sfârşit prin a fi arabizaţi.

 

            Aurora Peţan

 

Institutul de Lingvistcă

„Iorgu Iordan – Al. Rosetti” Bucureşti


 

[1] Légende des origines, origines d’une légende: Les Ğabāliyya du mont Sinaď, în „Le Sinaď de la conquęte arabe ŕ nos jours”, édité par Jean-Michel Mouton, Institut Français d’Archéologie Orientale, Cahier des Annales Islamologique, 21, 2001, p. 107-146.

[2] The Jebaliyeh of Mount Sinai and the land of Vlah, în „Quaderni di Studi Arabi”, VIII, 1990, 45-90.

[3] Art. cit., p. 116.

[4] Art. cit., p. 131. Cuvântul ar putea fi, deasemenea, italienesc, dacă se demonstrează că la mănăstire se vorbea italiana, dar în nici un caz latinesc, aşa cum mai presupune Popescu-Belis, căci pluralul latinesc este capita.

[5] A Basic Vocabulary of the Bedouin Arabic Dialect of the Jbali Tribe, Tokyo, 1992.

[6] Art.cit, p. 140.

[7] Le cadre socioculturel des contacts linguistiques dans le cas de la communauté Gabaliyya du Sinaď, în „Revista de istorie socială”, IV-VII, 1999-2002, Iaşi, 2004, p. 150-163.

[8] Nu putem şti cum se pronunţa acest cuvânt, scris astfel de către un vorbitor de germană. Totuşi, şi de data aceasta este exclus să fie vorba de un cuvânt latinesc (în latină se spunea  peduculi), rămânând în discuţie comparaţia cu rom. păduchi şi it. pidocchi.

[9] Antonini Placentini Itinerarium, cap. 37, 1 (Patrologia Latina LXXVII, 911-912).

[10] Popsecu-Belis, art.cit., p. 145.

[11] „Bessii” în mânăstirile din orient, în „Biserica Ortodoxă Română”, XCIV, 5-6, 1976, p. 587-589.

[12] Patrologia graeca CXIV, col. 505 C.

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]