Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

VÂRFUL PELEAGA

George Liviu Teleoacă

 

 

Argument: „la dispoziţia publicului larg, interesat de cunoaşterea trecutului îndepărtat, trebuie puse cunoştinţe corecte şi accesibile privind evoluţia culturală şi istorică a umanităţii la nivel continental, naţional şi regional; … Astfel, arheologia poate contribui la promovarea înţelegerii între naţiunile şi statele Europei …” Mircea Babeş, Arheologia şi societatea, în săptămânalul „22” din 17-23 septembrie 2002.

             

              Scrisă în 1956 la sugestia profesorului Ernesto Grassi şi publicată pentru prima dată în colecţia Rowohlts Deutsche Enzyklopädie pe care Grassi o coordona, republicată şi în anul 1995 de Humanitas, cartea Sacrul şi profanul a lui Mircea Eliade a fost, mereu, bine primită. Necesară oricui doreşte să se apropie de înţelegerea rosturilor existenţei umane, cartea ne reaminteşte nouă, celor care dorim să trăim în lumea Europei Unite, că: „Pentru a trăi în Lume, trebuie mai întâi să o întemeiezi şi nici o lume nu se poate naşte în spaţiul „haosului” profan, care este omogen şi relativ. Descoperirea sau proiecţia unui punct fix – „Centrul” – echivalează cu Facerea Lumii, şi se bazează pe construirea spaţiului sacru. (pag. 22)”

                  Or, Europa a avut un asemenea „Centru” pe care nu îl putem numi decât sacru. Datoria noastră este să ni-l redescoperim. Începând de la întemeierea unui asemenea Centru Sacru s-a moştenit, poate, cel mai vechi sistem de datare a cărui viguroasă continuitate i-a asigurat utilizarea până în vremea cronicarilor moldoveni. Ca şi toţi ceilalţi, Grigore Ureche consemna de exemplu că „Vă leato 6987 (1479) au început Ştefan Vodă a zidi cetatea Chiliei.”

                  Conform sistemului de datare utilizat, în mod curent, de cronicarii noştri, rezultă că Facerea Lumii, înţeleasă în sens sacru, a avut loc pe aceste pământuri ale Europei în anul 5508 î.Hr. După cum era şi firesc, apariţia unui centru sacru, de o asemenea însemnătate încât să impună un calendar cu o viaţă incredibil de lungă, fusese un eveniment care trebuia să lase ecouri în timp.

                  Într-adevăr, înscrise în mitologie, înscrise în Cărţile Sacre ale omenirii, dar înscrise şi în toponimia noastră, deseori de vârstă neolitică, ecourile Facerii Lumi au ajuns până la noi. Pentru a înţelege cum se cuvine importanţa acestor ecouri privind legătura dintre trecut şi viitor prin prezent, tot Mircea Eliade ne arată, în cartea sa, că: „De la hierofania cea mai elementară, ca de pildă, manifestarea sacrului într-un lucru oarecare, o piatră ori un copac, până la hierofania supremă care este, pentru un creştin, întruparea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, nu există ruptură. (pag. 13)”

      De aici şi motivul pentru care Vârful Peleaga (sursa foto http://www.nfo.sk/gallery-2004/vf-peleaga-from-vf-papusa.jpg) ne atrage atenţia. Aşa după cum colosul de piatră al unei statui evocând o zeitate poartă numele zeităţii, tot aşa şi vârful de 2511m., cel mai înalt colos natural din munţii Retezat, a fost şi continuă să fie numit Peleaga, cu excepţionala sa formă de feminin, spre eterna evocare a ceea ce Tradiţia Primordială a omenirii a considerat că a fost Marea Mamă a pelasgilor şi a zeilor pelasgi. Despre venerarea acestei zeităţi primordiale prin simulacre megalitice, mai mult sau mai puţin sculptate în stânca vie, pe vârfuri de munte, au depus mărturie un mare număr de savanţi români şi străini între care Cantemir, Asachi, Frundzescu, Şăineanu, Kandra, Müller, Schuller, Schott, Pausanias, Diodor Sicul şi alţii. Că vârful Peleaga o reprezintă într-adevăr pe Marea Mamă, scrierile lumii îi consemnează, sub diferite forme, descendenţii.

         Alături de pelasgii, deseori, consemnaţi de scrierile istorice (Prof. I. Cionchin, Vlaho-Pelasgica, Timişoara 1996) iată-l mai întâi pe eroul civilizator, înalt şi frumos, numit Pelasgos, despre care mitologia greacă afirmă răspicat că s-a născut „direct din pământul negru într-un pisc de munte”. Mărturia trimite fără dificultate chiar la vârful Peleaga din Hyperborea, acolo de unde au venit marii zei ai Eladei.

                  Chiar Esculap, care la origine va fi fost un preot-medic de mare notorietate, aşa cum o atestă statutul său iniţial de erou civilizator, devenit ulterior zeul medicinii în universul mitic greco-roman se descoperă că este tot un Pelasc, dacă i se citeşte numele de la dreapta la stânga, ca procedeu curent de obţinere a noi nume în respectul conservării originii.

                  Deosebit de importantă, deşi a trecut până acum neobservată, este prezenţa eponimului Peleg în Vechiul Testament. Asociat cu vârful Peleaga, aflat nu departe de Sarmizegetusa, ca un veritabil Axis mundi al Daciei, eponimul Peleg îi desemnează pe băştinaşii acestui pământ, adică pe strămoşii românilor, cărora BIBLIA le certifică, în acest fel, calitatea de întemeietori ai lumii civilizate, aşa după cum este consemnat pe cât de lapidar, pe atât de clar în Cartea Facerii 10.25.

                  A înscrie în Cartea Cărţilor, atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, că unul din fii lui Eber s-a numit Peleg tocmai fiindcă pe vremea lui s-a împărţit pământul, înseamnă a comunica peste milenii că Dacia a reprezentat în perioada marilor începuturi chiar mai mult decât un stat hegemon de astăzi. Căci a împărţi lumea, în vremea aceea, însemna să fi avut capacitatea de a crea, peste tot în lume, pentru neamuri pline de grosolănie şi de ignoranţă, acele structuri organizatorice de sorginte sacră care au pus în mişcare coerentă cu Legea, preluată de la „Centru”, mulţimile de indivizi, asupra cărora presiunile eonomico-financiare, mediatice sau militare de astăzi erau de neconceput. Totul s-a înfăptuit doar cu puterea harului divin şi în numele poruncilor sacre ale Unicului Ziditor, motiv pentru care saltul de la haită la societatea umană a şi fost înscris în Cărţile Sacre ale omenirii. Între ele se află şi Rig-Veda, Carte de imnuri sacre, veche de 4000 de ani, care nici nu ne mai numeşte Pelegi, ci B(a)lahi (Valak-Hilyah) spre cinstirea preoţilor vlahi ca înţelepţi ai luminii (Victor Kernbach, Dicţ. de Mit. Gen., Bucureşti 1989

                  Revenind la Vechiul Testament, nu mai puţin important este faptul că în şirul neamurilor de al Sem la Avraam  –  şir înscris nu numai în Facerea capitolele 10 şi 11, dar şi în I Cronici 1,24-27, precum şi în Evanghelia Apostolului Luca 3,34-36 – neamul de descălecători, neamul de întemeietori a lui Peleg ocupă un loc median.

                  Pentru că acest neam este numit Falec în Evanghelia lui Luca, (ca şi Valac din Rig-Veda), menţionăm aici, şi o foarte posibilă legătură etnonimică dintre triburile valahe din acea epocă şi tribul ebraic falasha, de origine arhaică, care a fost transferat, în anul 1985, de pe malul etiopean al lacului Tana în Israel.

                  Cu alte cuvinte valaho-românii, numiţi şi pelasgi, ca descendenţi ai biblicului Peleg, fiind mai aproape de Sem pot fi consideraţi chiar mai semitici decât neamul lui Avraam şi ca atare nu vor putea fi etichetaţi sub nici o formă ca antisemiţi, aşa după cum nici Saul prigonindu-l pe David, cel bălan şi frumos la faţă, putea fi numit invidios, dar nu antisemit, Saul fiind el însuşi semit.

                  Drept urmare, între un român şi un evreu pot apărea divergenţe interumane de orice natură, dar antisemitism sub nici o formă, căci prin origine ambii sunt semiţi ca descendenţi ai lui Sem. Pornind de la această descendenţă comună, vom percepe ca neîntâmplătoare asemănarea dintre esenienii de la Qumran şi pleistoi-i din Dacia (tot un fel de pelegi), asemănare afirmată imediat după anul 70 de Isephus Flavius în Antichităţi iudaice XVIII, 22.

                  Aşa dar, făuritorii Tradiţiei Primordiale, numind Peleaga cel mai înalt vârf din munţii Retezat, au eternizat, sub formă de toponim un spaţiu de referinţă, dar implicit şi un criteriu de referinţă, care permite interpretarea coerentă a informaţiilor despre Peleg cuprinse în Scrierile Sacre ale omenirii, informaţii la care trebuie să adăugăm pe cele referitoare la supravieţuirea miraculoasă a tribului falasha. Aceste interpretări pun în evidenţă importanţa vlahilor în crearea lumii civilizate, concluzie viguros afirmată şi de arheologii lumii, care pe baza vestigiilor materiale dezgropate, consideră Vatra Românească drept vatră a băştinaşilor Europei (Marjia Gimbutas).

                  După cum am arătat în numărul anterior, seriile toponimelor de vecinătate conduc şi ele la concluzia că ceea ce numim astăzi Vatra Românească reprezintă leagănul Tradiţiei Primordiale atât în ceea ce priveşte Cuvântul, cât şi în ceea ce priveşte Religia.              

                  Plasat la intersecţia concluziilor unor demonstraţii dezvoltate în diferite domenii ştiinţifice, rolul valaho-pelasgilor în istorie se dovedeşte a fi real şi important. Cu toată opoziţia pe care ne-o mai fac cei care au fost obligaţi să-şi însuşească o istorie, deseori, prefabricată, noi toţi suntem chemaţi să luăm act despre rolul Peleg-ilor în istorie pentru a ne asuma şi a duce mai departe responsabilităţile lor, care apărute odată cu lumea nu se pot termina decât odată cu ea. Altfel, riscăm ca într-o zi să fim consideraţi nevrednici de a mai avea un viitor, întrucât ne-am desconsiderat trecutul, care nici nu mai este doar al nostru ci al tuturor din moment ce se constituie ca un criteriu ontologic pentru unitatea Europei.

                 

George Liviu Teleoacă

                  

P.S.  Convins că vatra Tradiţiei Primordiale nu este doar problema sa, ci a noastră a tuturor, deoarece ea reprezentă, în mod natural criteriul sacru pentru unitatea Europei, autorul va răspunde tuturor celor care vor pune întrebări sau vor cere alte lămuriri şi detalii în legătură cu asumarea acestei perspective. Sincer recunoscător şi plin de respect va fi autorul şi faţă de cei care vor şti să se împotrivească argumentat pentru a contesta această perspectivă.  Pentru corespondenţă: George Liviu Teleoacă, Tel. 021- 3243150,   Str. Papiu Ilarian  Nr.6, Bl.42, Sc.3, Ap.78, Bucureşti, Sector 3,  O.P. 77,   Cod poştal 031693

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)