Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

DOMNII SCURTE, DAR ÎNSEMNATE DIN ISTORIA ROMÂNILOR

Vlad cel Tânăr

 Prof. Tiberiu CIOBANU, Timişoara (foto)

 

Prof. Tiberiu Ciobanu

 

□ Doctorand în istorie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, din 2001;

□ Director al Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timişoara

 

 

Printre domnitorii destul de importanţi, din istoria noastră, care, însă, nu s-au bucurat, dintr-un motiv sau altul, de o cunoaştere mai aprofundată, din partea marelui public, se numără şi Vlad cel Tânăr sau Vlăduţ (numit şi astfel, datorită faptului că a luat domnia pe când era adolescent), ce a guvernat Ţara Românească, din ianuarie (înainte de 26) 1510 şi până în 23 ianuarie 15121.

Născut, în jurul anului 1494 (lucru ce-l deducem, cu uşurinţă, din inscripţia de pe piatra lui funerară, care ne indică faptul că „într-al 16-lea an al vârstei şezu pe scaunul domnesc”)2, el era cel dintâi născut dintre feciorii lui Vlad Călugărul (1481; 1482 –1495) şi ai Mariei (cunoscută şi ca Eupraxia, nume monahal primit, probabil, odată cu călugărirea sa), cea de-a doua consoartă a acestuia (văduva lui Basarab al IV-lea cel Tânăr zis şi „Ţepeluş”, ce a cârmuit Ţara Românească, între 1477-1481 şi 1481-1482). De altfel, fratele său vitreg, Radu cel Mare (15 septembrie 1495 – aprilie 1508), îl pomeneşte în două dintre hrisoavele sale emise, în martie şi respectiv septembrie 14973, fapt ce demonstrează, o dată în plus, că Vladuţ exista, deja, înainte de anul în care acestea fuseseră redactate.

Vlad cel Tânar va ajunge domn cu ajutorul boierilor Craioveşti, ce fugiseră peste Dunăre din cauza persecuţiilor la care fuseseră supuşi de către Mihnea cel Rău (aprilie 1508 – octombrie 1509). Sprijinit de aceştia (în frunte cu cei doi fraţi, marele ban Barbu şi marele vornic Pârvu Craiovescu), el obţine de la sultanul Baiazid al II-lea (21 mai 1481 – 25 aprilie 1512)4, în toamna anului 1509, firmanul de domnie.

Făgăduindu-şi unii altora credinţă (pecetluită prin jurăminte solemne, rostite chiar în faţa padişahului şi, mai apoi, repetate şi dinaintea lui Mehmed beg Mihaloglu, sangeacbeiul de Nicopole), la trecerea Dunării, când Craioveştii s-au legat că „de vom umbla noi cu hicleşug şi de nu vom sluji domnului nostru, Vladului-vodă, cu dreptate să piiarză numele şi neamul nostru dintr-această ţară în veci”5, iar Vlăduţ, la rându-i, s-a arătat dispus ca „de voiu face eu acestui neam vreun rău sau vreun hicleşug sabiia ta (a lui Mehmed beg – n.n. T.C.) să taie capul mieu cu mare ruşine şi să pierzi neamul meu dintr-această ţară”6, noul voievod şi susţinătorii săi pătrund în Ţara Românească, la începutul anului 1510, însoţiţi de oştile turceşti dunărene comandate de Mehmed beg7.

După ce-l înfrânge pe Mircea al III-lea (1509-1510), fiul lui Mihnea cel Rău, în februarie 1510, lângă mănăstirea Cotmeana8, silindu-l şi pe el să se refugieze în Transilvania (tatăl lui făcând aceasta încă din clipa în care aflase de faptul că Vlăduţ trecuse Dunărea), noul domn urcă pe tronul Basarabilor, începându-şi guvernarea, ce nu va dura, efectiv, decât „un an şi nouă luni şi jumătate”, aşa cum aflăm din inscripţia de pe mormântul său9. Probabil că el s-a încoronat, oficial, abia pe la mijlocul lunii martie 1510, primul hrisov redactat din porunca sa şi păstrat până în zilele noastre (un privilegiu comercial acordat saşilor) fiind emis, la 1 aprilie 1510, din reşedinţa voievodală de la Târgovişte10. El trimite, de asemenea, la Sibiu, printr-o solie, o scrisoare prin care anunţa conducerea acestuia că „am venit în Ţara Românească şi m-am aşezat în scaunul părintelui şi fratelui meu Radu voievod”11.

În curând, însă, bunele relaţii dintre Vlăduţ Vodă şi Craioveşti se vor deteriora (ei sunt chiar scoşi din Sfatul domnesc) 12. Principalul motiv a fost că marele vornic Bogdan (moldovean de origine), cumnatul voievodului, i-a acuzat pe boierii olteni că urmăreau să impună la domnie pe ruda lor, marele comis Neagoe, fiul lui Pârvu Craiovescu13, cel care a condus (pe atunci în calitate de vătaf de vânători) oastea boierilor răsculaţi împotriva lui Mihnea cel Rău, obţinând victoria, de la Cotmeana, asupra fiului acestuia, Mircea14.

La aceasta se adăuga şi preferinţa arătată de domn prinţului otoman, Selim (viitorul sultan Selim I, ce va guverna statul turcilor otomani, între 25 aprilie 1512 şi 21 septembrie 1520)15, care, având o fire foarte energică (va fi supranumit „Yavuz” adică „cel Aspru” sau „cel Dur”)16, se revoltase împotriva tatălui său, Baiazid al II-lea, nemulţumit de politica pacifistă promovată de el. Ori, atât Mehmed beg cât şi puternicii boieri olteni îl susţineau, pe acesta din urmă, astfel că şi în această privinţă vor apărea neînţelegeri între foştii aliaţi17.

De asemenea, datorită unei secete îndelungate, ce a pustiit ţara, şi a orientării politice impuse lui de către Craioveşti, el, aproape, că pierde frâiele puterii, fiind nevoit, pentru a redresa situaţia, să se recunoscă drept vasal al regelui Ungariei, Vladislav al II-lea (1490-1516)18, aşa cum procedase şi fostul domn19. Astfel, la 17 august 1511, Vlăduţ depune jurământul de credinţă faţă de suveranul regatului ungar, cerând, totodată, acestuia ajutor militar în vederea declanşării luptei antiotomane20, aspect ce-i va nemulţumi profund pe turci, dar care demonstrează schimbarea orientării sale în politica externă.

Speriaţi de această „insubordonare” a domnitorului şi aşteptându-se la represalii, Craioveştii fug peste Dunăre (între 28 noiembrie – 27 decembrie 1511), punându-se sub protecţia paşei de la Nicopole21.

Profitând de haosul instaurat la Curtea sultanilor (spre finalul domniei lui Baiazid al II-lea), Mehmed beg îl „numeşte” (oferindu-i chiar şi însemnele domneşti), acum, ca domn al Ţării Româneşti (bineînţeles, în numele, dar fără acordul padişahului), pe Neagoe (viitorul domn Neagoe Basarab, ce a guvernat între 1512-1521), solicitând, abia ulterior, de la Înalta Poartă actul prin care acesta era investit oficial22.

Situarea lui Vlăduţ pe o poziţie contrară Craioveştilor şi lui Mehmed beg şi în conflictul dintre Selim şi fratele său Ahmed (care-şi disputau tronul Imperiului Otoman, după detronarea tatălui lor, Baiazid al II-lea, de către Selim) – el plasându-se (aşa cum am văzut mai sus) de partea lui Selim, iar ceilalţi de cea a lui Ahmed – duce la încălcarea jurământului de a nu face „vreun rău sau vicleşug” boierilor olteni23. Prin urmare, în primele zile ale anului 1512, Mehmed beg trece, în fruntea oştirii sale, la nord de Dunăre, ciocnindu-se, în câteva rânduri, cu oastea lui Vlăduţ (ce număra cca 4.000-5.000 de oşteni şi era comandată de marele ban Datco sau Deatco) 24.

Bătălia decisivă se va derula, în ianuarie 1512 (între 8 ianuarie, când a fost redactat ultimul act, ce ne-a parvenit peste veacuri de la el25 şi 23 ianuarie, când moare), în dealul Văcăreştilor, lângă Bucureşti („la Văcăreşti den jos de Bucureşti”)26, ea soldându-se cu înfrângerea voievodului-adolescent, care este luat prizonier şi dus în cetatea de scaun a Bucureştilor şi decapitat, la 23 ianuarie 1512. „La văleat 7020 (la anul 1512-n.n. T.C.), ghenarie 23, au răposat robul lui Dumnezeu, Io Vlad voievod, fratele lui Io Radul voievod, fiul prea bunului şi marelui Io Vlad voievod (…) şi a venit domn Io Basarab voievod şi, fiind luptă au tăiat capul lui Vlad voievod în cetatea Bucureşti”27. Uciderea lui s-a făcut din porunca lui Mehmed beg sau a noului domn Neagoe Basarab28, în această privinţă existând mai multe versiuni.

Astfel, vornicul Radu Popescu, în „Istoriile” sale, afirmă că, după ce a fost învins, Vlăduţ, încercând să fugă „fu prins de oastea lui Mehmed paşa şi-l duseră în Bucureşti la paşa legat” şi „însuşi paşa, cu mâna lui, i-au tăiat capul în oaraş în Bucureşti supt un păr”29, iar Hasan paşa, beilerbeiul Rumeliei, într-un raport din acea vreme, trimis pretendentului la sabia lui Osman, Selim, scria că Mehmed bei „a tăiat capul voievodului Vlad, cel amintit, sub steagul pe care i-l dăduse măria sa padişahul, tatăl domniei voastre şi a spart toba împăratului”30.

Din alte surse, cum ar fi Letopiseţul sârbesc de la Bjelo Polje, aflăm că Vlăduţ a pierit şi cu concursul lui Barbu Craiovescu, care i-a „tăiat capul lui Vlad la vlahi” împreună cu „fiul lui Ali beg”31, care nu era altul (aşa cum aflăm dintr-o informare – ce conţinea aceleaşi date – trimisă monarhului de la Buda, la 1 aprilie 1512, de către raguzani)32 decât Hasan, begul Vidinului, ce participase şi el la expediţia, de la nord de Dunăre, din ianuarie 1512.

Executarea lui Vlăduţ se pare că a fost determinată şi de unii dintre boieri apropiaţi lui („iar nişte boieri de-ai lui l-au viclenit şi i-au tăiat capul”), printre care s-au numărat până şi rude de-ale sale, cum ar fi cumnatul său, vornicul Calotă, din Stoeneşti (cel care, aşa cum ne informează o variantă a cronicii interne a ţării, s-a aflat în fruntea trădătorilor) 33.

Odihna de veci şi-a găsit-o în biserica mănăstirii Dealu (ctitoria fratelui său Radu cel Mare), în colţul sud-vestic al pronaosului, situat în dreapta intrării, căci, după executarea sa, din porunca lui Neagoe Basarab, slujitorii acestuia „luară trupul de-l duseră la mănăstirea din Deal care o făcuse frate-său Radu Vodă, de-l îngropară”34.

Mormântul i-a fost acoperit cu o placă din marmură albă, fără ornamente, cu inscripţia în limba slavonă (ce precizează originea, durata domniei, data şi modul în care a pierit), pusă de Neagoe Basarab, aşa cum rezultă chiar şi din epitaful de pe lespedea sa funerară pe care se poate citi numele domnesc al rivalului său („Io Basarab voievod”) 35.

Există, de asemenea, şi izvoare istorice care vorbesc despre căinţa lui Neagoe, care „după aceia tare s-au căit Basarabă vodă pentru moartea lui Vlăduţ vodă şi au chemat patriarşi şi vlădici şi episcopi şi egumeni şi tot cinul preuţăsc şi călugăresc şi au venit toţi în cetatea Târgoviştii, în sfânta mitropolie, de au făcut rugăciuni şi slujbe dumnezăeşti şi au dat multă milostenii la mulţi oameni”36.

Vlad cel Tânăr a avut doi fii, care au domnit şi ei peste Ţara Românească, şi anume pe Vlad (Dragomir) Călugărul, ce a ocupat tronul Basarabilor, pentru o scurtă vreme, în septembrie-octombrie 1521, şi pe Vlad Înecatul, care a stat, la rându-i, din mai 1530 şi până în septembrie 1532, în scaunul domnesc de la Târgovişte.

 

Prof. Tiberiu CIOBANU

Timişoara

 

 Note

1 Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele XIV-XVI), Bucureşti, 2001, p. 802.

2 Radu Gioglovan, Mihai Oproiu, Inscripţii şi însemnări din judeţul Dâmboviţa, I, Municipiul Târgovişte, Târgovişte, 1975, p. 251.

3 Documenta Romaniae Historica B. Ţara Românească, vol. I, Bucureşti, 1966, p. 441, 445, 454-455.

4 Mustafa Ali Mehmed, Istoria turcilor, Bucureşti, 1976, p. 381.

5 Istoria Ţării Româneşti (1290-1690). Letopiseţul Cantacuzinesc, Bucureşti, 1960, p. 17-18; Gavriil Protul, Viaţa şi traiul sfinţiei sale părintelui nostru Nifon, patriarhul Ţarigradului, în Literatura română veche, vol. I, Bucureşti, 1969, p. 82; Virgil Cândea, Letopiseţul Ţării Româneşti (1292-1664) în versiunea arabă a lui Macarie Zaim, în „Studii”, XXIII, nr. 4, Bucureşti, 1970, p. 682.

6 Ibidem.

7 Pompiliu Tudoran, Domnii trecătoare, domnitori uitaţi, Timişoara, 1994, p. 57.

8 Istoria României în date, Bucureşti, 1971, p. 113.

9 Radu Gioglovan, Mihai Oproiu, op. cit., p. 251.

10 Documenta Romaniae Historica B. Ţara Românească, vol. II, Bucureşti, 1972, p. 141-142.

11 Silviu Dragomir, Documente nouă privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Sibiul în secolele XV-XVI, în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională din Cluj”, IV, Cluj, 1926-1927, p. 30-31.

12 Istoria României în date, p. 113.

13 Acesta era, în realitate, fecior din flori al lui Ţepeluş Vodă, care l-a conceput cu o prea frumoasă fiică a unor mari boieri din Oltenia, pe nume Neaga, în perioada în care se refugiase, aici, ca urmare a pierderii temporare a tronului (Dan Pleşia, Neagoe Voievod – un autentic Basarab, în „Magazin istoric”, nr. 10, Bucureşti, 1971, p. 10).

14 Cronicari munteni (ediţie de D. H. Mazilu şi A. Ghermanschi), Bucureşti, 1988, p. 73.

15 Mustafa Ali Mehmed, op. cit., p. 381.

16 Aurel Decei, Istoria Imperiului Otoman până la 1656, Bucureşti, 1978, p. 149.

17 Constantin Rezachevici, op. cit., p. 141.

18 Istoria lumii în date, Bucureşti, 1972, p. 564.

19 Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 413.

20 Istoria României în date, p. 113.

21 Documenta Romaniae Historica B., vol. II, p. 188-190.

22 Mustafa Ali Mehmed, Două documente turceşti despre Neagoe Basarab, în „Studii”, XXI, nr. 5, Bucureşti, 1968, p. 921-928; Manole Neagoe, Neagoe Basarab, Bucureşti, 1971, p. 47-51; Istoria Ţării Româneşti (1290-1690). Letopiseţul Cantacuzinesc, p. 20, 21-22, 205; Virgil Cândea, op. cit., p. 682; Gavriil Protul, op. cit., p. 84-85.

23 Istoria Ţării Româneşti (1290-1690). Letopiseţul Cantacuzinesc, p. 18, 21-22, 205.

24 Constantin Rezachevici, op. cit., p. 141.

25 Documenta Romaniae Historica B., vol. II, p. 190-192.

26 Radu Popescu, vornicul, Istoriile domnilor Ţării Româneşti, Bucureşti, 1963, p. 29.

27 Nicolae Iorga, Inscripţii din bisericele României, vol. I, Bucureşti, 1905, p. 101.

28 Ştefan Ştefănescu, Bănia în Ţara Românească, Bucureşti, 1965, p. 108.

29 Radu Popescu, vornicul, op. cit., p. 29; Istoria Ţării Româneşti (1290-1690). Letopiseţul Cantacuzinesc, în Cronicari munteni, p. 75.

30 Mustafa Ali Mehmed, op. cit., p. 926.

31 Anca Iancu, Ştiri despre români în izvoarele istoriografice sârbeşti (secolele XV-XVII), în Studii istorice sud-est europene, vol. I, Bucureşti, 1974, p. 26.

32 Radu Constantinescu, Documente ragusane în colecţia de microfilme a Arhivei Statului, în „Revista arhivelor”, LVIII, nr. 1, Bucureşti, 1981, p. 37-38.

33 I. I. Georgescu, O copie necunoscută a Letopiseţului Cantacuzinesc, în „Mitropolia Olteniei”, XIII, nr. 7-8, Craiova, 1961, p. 504.

34 Documente privind istoria României B. (Ţara Românească). Veacul XVI, vol. V, Bucureşti, 1952, p. 370; Gavriil Protul, op. cit., p. 85.

35 N. Ghica-Budeşti, Evoluţia arhitecturii în Muntenia, vol. I, Bucureşti, 1927, pl. LXIV; Nicolae Iorga, Mormintele domnilor noştri, în Istoria românilor în chipuri şi icoane, Craiova, 1921, p. 8; Nicolae V. Bălan, Mormintele voievodale de la mănăstirea Dealul, în Studii şi materiale privitoare la trecutul istoric al judeţului Prahova, vol. I, Ploieşti, 1968, p. 70-72; Constantin Bălan, Mănăstirea Dealu (ediţia a II-a), Bucureşti, 1968, p. 25; Radu Gioglovan, Mihai Oproiu, op. cit., p. 251.

36 Virgil Cândea, op. cit., p. 682; Istoria Ţării Româneşti (1290-1690). Letopiseţul Cantacuzinesc, p. 23.

• Pentru anii de domnie ai voievozilor şi domnitorilor Basarab al IV-lea cel Tânăr (Ţepeluş Vodă), Vlad Călugărul, Radu cel Mare, Mihnea cel Rău, Mircea al III-lea, Vlad (Dragomir) Călugărul şi Vlad Înecatul, vezi Istoria României în date, Bucureşti, 1971. p. 454; C-tin şi Dinu C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor, Bucureşti, 1977, p. 392, 393; Idem, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Bucureşti, 1975, p. 902; Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 807, 808, 809; Istoria României. Compendiu, ediţia a III-a, Bucureşti, 1974, p. 514; Istoria lumii în date, Bucureşti, 1972, p. 568 şi Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele XIV-XVI), Bucureşti, 2001, p. 802.

 

SUMMARY

 

Vlad the Young (Vlăduţ) ruled Wallachia from January (prior 26) 1510 to 23 January 1512. Born in 1494 he was the first son of Vlad Călugărul (1481; 1482 -1495) and his wife, Maria (also known by her monastic name Eupraxia). She was the widow of Basarab IV the Young (Ţepeluş), prince of Wallachia (1477-1481; 1481-1482). With the help of boyars Craiovescu he got the firman from the sultan in autumn 1509. At the beginning of the following year he arrived in Wallachia escorted by a Turkish army led by Mehmet Beg. After defeating Mircea III (1509-1510), the son of Mihnea the Wicked, in the battle at Cotmeana, Vlad ascended the throne of the Bessarabs. Soon his relations with the Craiovescus deteriorated as the boyars were trying to enthrone a relative of theirs, Neagoe Pârvulescu. Vlad developed a bond of sympathy with prince Selim.

A prolonged drought and the policy of boyars Craiovescu made the prince almost lost the reins. In order to maintain power he pledged loyalty to Vladislav II, the king of Hungary (1490-1516). On 17 August 1511 Vlăduţ swore an oath of loyalty to the Hungarian king and asked for military support in order to launch an anti-Ottoman campaign. This change in his external policy displeased the Turks deeply. Scared by this act of insubordination and fearing consequences, the Craiovescus fled across the Danube seeking Pasha of Nicopolis’ protection. Because of the chaotic situation at the Sultan’s court, Mehmet Bey appointed Neagoe Basarab (1512-1521) prince of Wallachia. It was in the name of the Padishah but without his permission. As Vlăduţ had sided with Selim against his brother, Mehmet Bey crossed the Danube at the head of his army at the beginning of 1512. After several clashes, the final battle took place on the hills of Văcăreşti, near Bucharest, in January (in the interval between 8 – when his last document is dated – and 23 – the day he died). The adolescent prince was defeated and taken to the Seat of Bucharest as hostage. There he was sentenced to death and beheaded on 23 January 1512. He was buried in the Church of the Monastery of Deal, a foundation of his brother, Radu the Great.

Upon his tomb Neagoe Basarab placed a marble plaque bearing a Slavonic inscription about his origin, rule, and the circumstances of his death.

Vlad the Young had two sons who ruled Wallachia: Vlad (Dragomir) the Monk (September-October1521) and Vlad Înecatul (May 1530-September 1532

 

Comentarii de la cititori

-------------------------------------------
-- Formular: 'Parerea'
-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:''
2. Tema / articolul / autorul::'comentariu / Vlad cel Tanar / dl. Ciobanu'
3. Numele si prenumele Dvs.:'vlad gabriela'
4. Adresa Dvs. E-mail:'gabi_vlad2005@yahoo.com'
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):'-'
6. Numarul Dvs de telefon (mobil):'0762.089895'
7. Textul mesajului Dvs.:'Din pacate pentru dl. Ciobanu, ma vad nevoita sa-l contrazic, din motive de logica elementara. Astfel: Vlad (Dragomir) sau Radu Calugarul (sept.-oct.1521) nu putea fi fiul lui Vladut / Vlad cel Tanar. Vladut voda a domnit din 1510-1512 " si intr-al saisperezecelea an al varstei s-a suit pe tron... si a domnit un an si noua luni si jumatate" - conform cronicii. Un barbat devine fertil in jurul varstei de 16-17 ani, deci cel mai devreme Dragomir / Vlad / Radu Calugarul a putut fi conceput de Vladut voda in anul 1510-1511 si s-a nascut pe la 1511-1512. In anul 1521 nu putea avea mai mult de 10 - zece - ani!!! Si aratati-mi un partid boieresc din Tara Romaneasca a secolelor XV-XVI care ar fi adus pe tronul tarii un copil de 10 ani, in conditiile grele ale Tarii Romanesti de atunci, cu turcii la Belgrad, adica in coasta tarii, si impotriva vointei turcilor (Teodosie al lui Neagoe Basarab avea atu-ul unui partid inchegat in jurul proaspat decedatului sau tata si a unei familii extrem de bogate) !! In plus, nici un copil nu e mai intai calugar, apoi domn, la zece ani, deoarece calugarii primesc mirungerea si calugarirea incepand de la varsta deplinei constiinte, adica de pe la 18 ani in sus. Cand a fost copilul Dragomir / Vlad / Radu calugar, ca sa fie si scos din manastire de boierii buzoieni ca pretendentul lor impotriva unui mare ban oltean (Preda, in speta) si a armatei acestuia? E ilogic! In plus, sa nu-l uitam pe adevarartul fiu al lui Vlad cel Tanar, anume Vlad Inecatul, care a domnit intre 1530-1532; acesta da, putea avea in jur de 18-19 ani la data incoronarii, lucru plauzibil. De aceea afirm ca Vlad / Dragomir / Radu Calugarul nu era fiul lui Vlad cel Tanar.
P.S. Daca autorul are alte argumente in afara celor deja aratate in articol, i-as fi recunoscatoare sa mi le destainuie. In acest sens il rog frumos pe dl. Ciobanu sa citeasca ciclul de romane istorice "Draculestii": "Sabia Ordinului", "Colanul Ordinului" si "Mantia Rosie", care pot fi gasite on-line la libraria Pravalia cu Carti.


 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)