Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

DOMNII SCURTE, DAR ÎNSEMNATE DIN ISTORIA ROMÂNILOR

VLAD ÎNECATUL

 

Prof. Tiberiu CIOBANU, Timişoara (foto)

 

Prof. Tiberiu Ciobanu

 

□ Doctorand în istorie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, din 2001;

□ Director al Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timişoara

 

                                                                                                           

Tot un domnitor mai puţin cunoscut, ce a guvernat statul românesc sud-carpatin, este şi Vlad Înecatul. Acesta era fiul lui Vlad cel Tânăr, zis şi Vlăduţ (domn al Ţării Româneşti, din februarie 1510 şi până în 23 ianuarie 1512) şi nepot al lui Vlad Călugărul (ce a cârmuit, din iulie până în august 1481 şi, din iulie 1482 până în septembrie 1495), descinzând, astfel, din neamul voievodal al Basarabilor făuritori de ţară.

Datorită faptului că şi el a preluat domnia pe când era încă foarte tânăr, în documentele vremii (inclusiv în cele redactate din porunca lui), apare, ca şi tatăl său, cu numele de „Io Vlad voievod cel Tânăr (…) fiul preabunului Vlăduţ voievod”1.

Deşi a domnit, doar, din cca 4 iunie 1530 şi până în septembrie (după 18) 15322, Vlad Înecatul poate fi considerat, totuşi, drept un domnitor destul de important din istoria noastră, cercetările istorice evidenţiind faptul că o serie de aspecte din viaţa şi activitatea sa, rămase multă vreme necunoscute (atât publicului larg cât şi specialiştilor), îl îndreptăţesc la aceasta.

Fiind cel de-al şaptelea (şi în acelaşi timp penultimul) voievod, din istoria statului românesc de la sud de Carpaţi, ce a purtat acest nume, Vlad Înecatul a fost susţinut să ia domnia, în primăvara anului 1530, de către partida boierească rivală Craioveştilor şi adeptă a menţinerii Ţării Româneşti sub dominaţia Imperiului Otoman3. Deşi, iniţial, este înfrânt, în câteva bătălii, de către Moise Vodă (1529-1530), el reuşeşte, totuşi (ajutat fiind de Mehmed, sangiacbeiul de Nicopole, care în fruntea oştilor sale îl adusese, de fapt, în ţară în a doua parte a lunii mai 1530)4, să-l alunge, la începutul lunii iunie 1530, pe adversarul său şi să se înscăuneze ca domn.

Ceremonialul încoronării sale s-a petrecut, probabil, la 3 iunie 1530, căci printr-o epistolă trimisă braşovenilor, la 4 iunie, Vlad îi înştiinţa, chiar el pe aceştia, că „din mila lui Dumnezeu” şi din porunca padişahului a urcat, ca voievod „pe scaunul (domnesc – n.n. T.C.) părintelui domniei mele”5. La 15 iunie 1530, noul stăpânitor al ţării va emite, din cetatea de scaun a Târgoviştei, cel dintâi dintre actele sale oficiale interne, ce s-a păstrat până în zilele noastre6.

Refugiat în Transilvania, Moise Vodă revine în ţară, cu ajutorul episcopului ardelean Nicolae de Gerendi, al comandantului Făgăraşului, Ştefan Mailath, şi al negustorilor saşi din Sibiu7 şi Braşov, dar este înfrânt într-o luptă ce s-a derulat în 29 august 1530, la Viişoara (lângă Slatina de Olt), de către oastea lui Vlad, care primise sprijin militar de la turci. Cu această ocazie, Moise Vodă şi principalul său susţinător, marele ban Barbu Craiovescu, îşi pierd viaţa, iar Ştefan Mailath este luat prizonier8.

Preluând domnia, Vlad Vodă a iniţiat o serie de măsuri menite a îngrădi autoritatea boierilor olteni (care-l sprijiniseră pe Moise Vodă împotriva sa şi continuau să-i facă opoziţie şi după înlăturarea acestuia şi urcarea lui pe tron). Acum începe o perioadă de decădere a supremaţiei deţinute, pe scena politică a ţării, de către boierimea din dreapta Oltului, în rândurile acesteia conturându-se, tot mai clar, o gupare care colabora cu noul domn şi o alta ce i se arăta ostilă pe faţă.

Un exemplu concludent, în acest sens, este acela al unuia dintre Craioveşti, pe nume Drăghici Gogoaşe, fiul comisului Danciu Gogoaşe, care a mers până acolo, încât a dăruit partea lui şi a tatălui său, de avere, turcilor, pentru a dobândi tronul („ridicându-se domn la Ţarigrad ca să vină în Ţara Românească”)9. Gestul său, primul de acest fel în istoria „Ungrovlahiei” (gest prin care un boier îşi ceda bunurile unei puteri străine pentru a-şi realiza aspiraţiile politice), a compromis şi mai mult poziţia Craioveştilor în ţară. Împotriva lui Drăghici Gogoaşe se ridică chiar şi unii reprezentanţi ai puternicilor boieri olteni. Un sprijin deosebit, pentru înlăturarea acestuia, a primit Vlad de la vornicul Şerban, din Izvorani, care, trimis la Istanbul, reuşeşte să-l prindă şi să obţină de la sultan aprobarea de a-l executa prin spânzurare10.

Drept represalii, Vlad Vodă confiscă (pentru „hiclenie”) averile şi pământurile (inclusiv locul de baştină – Craiova)11 Craioveştilor trădători, luându-le din mână şi marea bănie12 (dregătorie pe care aceştia o monopolizaseră).

Cu toate că a avut o guvernare scurtă, Vlad Înecatul şi-a găsit, totuşi, timpul necesar pentru a continua opera ctitoricească a înaintaşilor săi, printre altele el poruncind zidirea mănăstirii Viforâta, de lângă Târgovişte13.

În anul 1531, urmărind să-şi întărească domnia, Vlad se căsătoreşte cu una din fiicele lui Petru Rareş (domn al Moldovei, între ianuarie 1527 – septembrie 1538 şi februarie 1541 – 3 septembrie 1546), pe nume Ana (rezultată din prima căsătorie a bravului fecior nelegitim al marelui Ştefan)14, care i-a dăruit urmaşi şi anume un fiu, născut, se pare, în Transilvania (după moartea „Înecatului”), unde se refugiase văduva lui. Botezat cu un nume ardelenesc şi anume Bălaş (Balasz, Blasiu) şi poreclit (datorită recunoaşterii sale ca fiind „os domnesc”) „Munteanul”, iar mai apoi „Moldoveanul” (probabil, după mamă), acesta va îmbrăţişa cariera armelor şi pe cea a diplomaţiei, ajungând în anturajul Bathoreştilor, care îl vor înzestra cu o serie de sate situate în apropierea Clujului15.

Căsătorit cu o văduvă de origine română, feciorul lui Vlad Înecatul nu va avea copii cu aceasta, astfel că, la moartea sa (petrecută în jurul anului 1600)16, spiţa Drăculească a Basarabilor, pe linia lui Vlăduţ, se întrerupe aici, ea continuând prin descendenţii fratelui său vitreg, Radu cel Mare (1495-1508).

În septembrie 1532 (după ziua de 18 a acestei luni, căci, potrivit unui document de epocă, la acea dată el se găsea la Curtea domnească din Bucureşti), Vlad Vodă îşi pierde viaţa într-un accident stupid, înecându-se în apele râului Dâmboviţa, în dreptul satului Popeşti, situat la sud de Bucureşti, în judeţul Ilfov („s-a înecat în apa Dâmboviţii în sat la Popeşti”)17, pe când se afla într-o plimbare, sau se scălda în apele amintitului râu („mergând la Popeşti, den jos de Bucureşti, în primblare acolo s-au înecat în Dâmboviţa”)18, de aici trăgându-i-se şi supranumele de „Înecatul”, cu care este cunoscut în istorie19.

Împrejurările, destul de suspecte, ale morţii sale au făcut posibilă punerea acesteia chiar şi pe seama unui adversar politic, care „i-a dat vânt în apă”20. Însă, dintr-un document transilvan, aflăm că se găsea după un chef prelungit, ceea ce ne determină să luăm în calcul şi varianta înecării accidentale, căci, conform sursei amintite, el „s-a îmbătat odată înecându-se împreună cu calul său într-o apă”21.

Vlad Înecatul (numit astfel încă din 1535)22 şi-a găsit odihna de veci, fiind înmormântat (după 18 septembrie 1532) în biserica mănăstirii Dealu, de lângă Târgovişte, de către mama sa, „doamna Anca” din Sărata, despre care aflăm, dintr-un document, datat 26 iunie 1588, că a dăruit satul Pătrăreşti „pentru sufletul copilului domniei ei, Vlad Voievod Înecatul şi pentru sufletul domniei ei şi încă a îngropat domnia ei pe copilul domniei ei în sfânta mănăstire şi s-a înscris la sfântul pomelnic. Şi încă şi Vlăduţ Voievod, părintele lui Vlad Voievod Înecatul este îngropat la sfânta mănăstire de la Deal”23. Aflat alături de cel al tatălui său, Vlăduţ Vodă, mormântul lui Vlad Înecatul nu s-a păstrat peste veacuri, el dispărând în condiţii rămase neelucidate până astăzi.

 

Note

1 Ion Donat, Cu privire la domnia lui Vlad Înecatul, în „Studii şi materiale de istorie medie”, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti, IX, Bucureşti, 1978, p. 121.

2 Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele XIV-XVI), Bucureşti, 2001, p. 802.

3 P. D. Popescu, Basarabii, Bucureşti, 1989, p. 166.

4 Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt (Brasso), vol. II, Braşov, 1889, p. 185, 202.

5 Gr. G. Tocilescu, 534 documente istorice slavo-române din Ţara Românească şi Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul (1346-1603), Bucureşti, 1931, p. 317.

6 Documenta Romaniae Historica B. Ţara Românească, vol. III, Bucureşti, 1975, p. 147-148.

7 Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 421.

8 Istoria României în date, Bucureşti, 1971, p. 118.

9 Documente privind istoria României B. (Ţara Românească). Veacul XVI, vol. V, Bucureşti, 1952, p. 405.

10 Ibidem, p. 365.

11 P. D. Popescu, op. cit., p. 167.

12 Istoria Românilor, vol. IV, p. 421.

13 Ibidem, vol. IV, p. 255.

14 P. D. Popescu, op. cit., p. 167.

15 Nicolae Edroiu, Bălaş Munteanu (Havasely), fiul domnului Ţării Româneşti Vlad Vintilă de la Slatina (în realitate fiul lui Vlăduţ – n.n. T.C.), stăpânul posesiunilor Coruş şi Popeşti (comitatul Cluj). Ereditate. Merit. Asimilaţie, în „Arhiva genealogică”, Serie Nouă, III, nr. 3-4, Iaşi, 1996, p. 137-144.

16 Ibidem.

17 Virgil Cândea, Letopiseţul Ţării Româneşti (1292-1664) în versiunea arabă a lui Macarie Zaim, în „Studii”, XXIII, nr. 4, Bucureşti, 1970, p. 685; Istoria Ţării Româneşti (1290-1690). Letopiseţul Cantacuzinesc, Bucureşti, 1960, p. 47; Johann Filstich, Încercare de istorie românească, Bucureşti, 1979, p. 114-115.

18 Radu Popescu, vornicul, Istoriile domnilor Ţării Româneşti, Bucureşti, 1963, p. 45.

19 Istoria Românilor, vol. IV, p. 421.

20 P. D. Popescu, op. cit., p. 167.

21 Hieronymus Ostermayer, Historien 1520-1561, în Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt (Brasso), vol. IV, Braşov, 1903, p. 501; Adolf Armbruster, Dacoromano-saxonica. Cronicari români despre saşi. Românii în cronistica săsească, Bucureşti, 1980, p. 198.

22 Documenta Romaniae Historica B. Ţara Românească, III, p. 325, 327.

23 Documente privind istoria României B. (Ţara Românească). Veacul XVI, vol. V, p. 371.

• Pentru anii de domnie ai voievozilor şi domnitorilor Vlad Călugărul, Radu cel Mare, Vlad cel Tânăr (Vlăduţ), Moise Vodă şi Petru Rareş, vezi Istoria României în date, Bucureşti, 1971, p. 454, 457; C-tin şi Dinu C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor, Bucureşti, 1977, p. 392, 393, 401; Idem, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Bucureşti, 1975, p. 902, 908; Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 807, 808, 809, 810; Istoria României. Compendiu, ediţia a III-a, Bucureşti, 1974, p. 514; Istoria lumii în date, Bucureşti, 1972, p. 568, 569 şi Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele XIV-XVI), Bucureşti, 2001, p. 802,804.

 

        

 SUMMARY

Son of Vlad the Young, Vlăduţ, (February 1510-23 January 1512) and grandson of Vlad Călugărul (July-August 1481; July 1482- September 1495) Vlad was a descendant of the Bessarabs, the founders of Wallachia. He ruled between 4 June 1530- (prior 18) September 1532. With the military support of Mehmet Beg he drove away his rival, Moise Vodă, and was enthroned in July 1530. His coronation took place probably on 3 June 1530. The first documents bearing his seal were released on 15 June 1530.

Moise Vodă returned from Transylvania where he had sought refuge and having the support of bishop Nicolae of Gerendi, the military commander of Făgăraş, Ştefan Mailath, and the Saxon merchants of Sibiu he tried to regain power. Defeated, he died on the battlefield at Viişoara (near Slatina, Olt) on 29 August1530. After taking power Vlad Vodă initiated a series of measures meant to diminish the authority of the great boyars who were partisans of Moise and hostile to the new prince. It marked the beginning of the decline of the supremacy of the boyars on the right bank of the Olt. A member of the Craiovescu family, Drăghici Gogoaşe, ceded his fortune to the Turks in order to become prince. It was for the first time in the history of Hungro-Wallachia that a local boyar ceded his possessions to a foreign power to fulfill his political ambitions and this act compromised the position of the Craiovescus even more. Some representatives of the boyers of Oltenia rose against Gogoaşe. A significant help was given to Vlad by vornic Şerban of Izvorani. Sent to Istanbul he managed to capture the boyar and got the Sultan’s approval to execute him. In reprisal the prince confiscated the possessions of the traitorous boyars-including the town of Craiova, their native place.

In his short rule Vlad continued his predecessors’ generous acts and founded and commissioned the building of Viforâta Monastery, near Târgovişte. In order to strengthen his position, the prince married to Ana, the daughter of Petru Rareş, prince of Moldavia (January 1527-September 1538; February 1541-3 September 1546). They had a son, Bălaş (Balasz, Blasiu) nicknamed the Wallachian and later the Moldavian (probably because of his mother’s origin). He lived in Transylvania and took up a military and diplomatic career. As he was on good terms with the Bathories, he was endowed with several villages near Cluj. He had no children and the Drăculescu branch of the Bassarabs bloodline continued through the descendants of his half-brother, Radu the Great (1495-1508). In September 1532 (after the 18th day of this month), as he was walking or bathing, he drowned in the Dâmboviţa. His nickname ’Înecatul’ means ’the drowned’ in Romanian.

He was buried in the Monastery of Deal, near Târgovişte, but his tomb disappeared in circumstances that have never been clarified.

 

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)