index revista agero | poezie | proză| cultură | istorie | jurnalistică | actualitatea germana |anunţuri

Sunt romāncă, trăiesc īn Canada, dar cu ce preţ?
Anca Olariu
Avocată, Canada

Impresii si pareri personale in FORUM

 

 

Toţi cei care am trăit īn Romānia comunistă sau chiar īn perioada de după căderea comunismului, am visat să ajungem īntr-o “ţară a minunilor”, unde se spunea că oamenii sīnt egali, că nu există nedreptăţi, că poţi să exprimi fără frică tot ceea ce gīndeşti. Visam să plecăm, ca să avem ceea ce ne lipsea īn Romānia: “dreptatea, libertatea, egalitatea”. Toţi cei care sīntem acuma īntr-un colţ sau altul al lumii, departe de locurile īn care ne-am născut şi am crescut, ne gīndim de multe ori cu nostalgie la acele locuri de care ne leagă poate cele mai frumoase amintiri.

Cīnd eram īn Romānia, toţi, īntr-un moment sau altul, ne-am gīndit să plecăm undeva departe. Deci, fie că am plecat īn perioada comunistă, sau după, unicul ţel era de a ajunge īn “ţara minunilor” unde să putem trăi īntr-o societate fără cusur. Şi fiecare dintre noi, mai devreme sau mai tīrziu, am ajuns īntr-una dintre acele “ţări minunate”. Unii dintre noi s-au oprit īn bătrīna Europă, continent de cultură şi artă, iar alţii, am ajuns pe pămīntul promis al Americii sau al Americii de Nord. Din păcate, pentru cei care nu au putut pleca din ţară spre pīmīntul făgăduinţei, sau pentru cei care au rămas īn vechiul continent, America ( īnţelegīnd şi Canada) reprezintă un mister.

Dar aici nu se poate aplica zicala c㠓nu poţi vedea pădurea de copaci”. Aici realitatea este deformată din cauza distanţei care desparte Europa de continentul american. O dată ajunşi pe “pămīntul făgăduinţei” cei mai mulţi dintre noi am īnceput noua viaţă sub semnul sărăciei, al umilinţei şi al nedrăptăţii. Dar nu mulţi dintre noi au avut curajul să o recunoască. Cei mai mulţi, deşi poate că nu aveau ce mīnca, se īmprumutau să ajungă īn Romānia, ca să se laude cu realizările lor. Arătau poze facute īn cartierele bogate, līngă maşini luxoase. De fapt, acest lucru avea două scopuri: īn primul rīnd, de a-i asigura pe cei apropiaţi cīt de bine le merge şi, īn al doilea rīnd, pentru a se amăgi ei īnşişi că īntr-o zi vor ajunge la acest nivel. Fiecare dintre noi am ajuns la un nivel material mai mult sau mai puţin satisfăcător. Dar cu ce preţ ?

Nu vreau să fac apologia Romāniei, dar nu pot să ascund adevărul. Mă simt datoare să fac publică adevărata situaţie a emigranţilor din Canada. Recent, am īntīlnit romāni nou- veniţi ca rezidenţi, care au venit īn Canada “la pomul lăudat”, dar din nenorocire, sacul lor a rămas gol. Aici s-au izbit de realitate, care nu era deloc aceea pe care o visau. Cei cu studii superioare au sperat că aici pot să-şi practice meseriile, dar pentru un cīştig mult mai substanţial. Din ce īn ce mai mulţi dintre ei, izbiţi de realitate, decid să se īntoarcă, īn ţară, unde aveau o poziţie socială. Īn cazul celor cu studii superioare, diplomele universitare nu sīnt recunoscute, iar rezidenţii trebuie să-şi facă echivalenţele. Estă o anomalie, dar oameni cu specializări īn Europa, cu doctorate, sīnt obligaţi să-şi refacă studiale, care sīnt de nivel inferior. Asta īnseamnă bani, iar cei mai mulţi imigranţi nu dişpun de ei. Deci, īn loc de a ajunge la un nivel material pe care l-au visat, ei trebuie să se umilească, să ascundă că au studii superioare, pentru a găsi un loc de muncă necalificată, pentru a face rost de ceva bani. Dar si găsirea acestui “loc de munc㔠este o problemă: toţi cei ce angajează cer “experienţă canadiană”. Deci, noii veniţi sīnt īntr-un cerc vicios: nu poţi găsi un loc de muncă, dacă nu ai experienţă de muncă īn Canada, şi nu poţi dobīndi experienţa canadiană, pentru că nu ai un loc de muncă. Dar lucrurile nu se opresc aici. Dacă, īn cel mai bun caz, un nou-venit reuşeşte să obţină un “loc de munc㔠necalificat -să care lăzi la un magazin sau să spele vase la un restaurant, aici simte adevărata “dreptate şi egalitate” din societatea mult visată. De cele mai multe ori, imigranţii muncesc “la negru” şi plata este īn funcţie de bunul plac al patronului. Vrea să protesteze ? I se atrage atenţia că nu este īncadrat şi poate fi dat afară imediat. Deci, aceasta “libertate” īl reduce la tăcere. Īn cel mai fericit caz, cīnd a reuşit să strīngă ceva bani, ca să-şi refacă studiile, se izbeşte de aceeaşi birocraţie bine studiată, care are ca scop să īmpiedice pe cei ce vor să se ridice. De foarte multe ori, cei care cer informaţii despre procedura pe care trebuie să o īndeplinească pentru a īncepe studiile, sīnt dezinformaţi.

Şi, dacă trecem şi peste asta, noii-veniţi, oameni pregătiţi, cu specializări şi doctorate, sīnt notaţi mai prost decīt cei “de souche”, tocmai pentru ca, la sfīrşit, să nu poată obţine un loc de muncă bine plătit. Cei ce am plecat din Romānia, īntr-un moment sau īn altul, am crezut că īn “ţara minunilor” nu se pot īntīmpla nedreptăţi, că totul este cinstit şi corect. Că nu e chiar aşa, ne-am convins pe propria piele…şi cu ce preţ!


14.11.2004 Anca Olariu
Avocată, Canada

 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  ec.Valeriu-Lucian Hetco   [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.