Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

"All You Need is Love" la Jubileul de Aur al Reginei

Impresii si pareri personale in FORUM

 

articol de Dani Rockhoff

Dani Rockhoff - scurta prezentare

 

Vestea mortii tatalui ei, regele George VI, i-a fost adusa Elisabetei pe cānd se afla in Kenya. La inmānarea documentelor oficiale de urcare pe tron, viitoarea regina "n-a varsat lacrimi, ci, cu corpul drept, incordat, si fata usor colorata de emotie, si-a luat in māna destinul" dupa cum isi aminteste secretarul ei privat Martin Charteris. Dupa doliul de rigoare, Elisabeta a II-a a fost incoronata cu fast in Catedrala Westminster, la 2 iunie 1953.

La 50 de ani dupa incoronare, Regina Marii Britanii continua sa primeasca "note bune" din partea colaboratorilor ei si a presei conservatoare.

The Queen "nu e perfecta", spune ziarul Times, insa "merita toata lauda pentru disciplina si rabdarea cu care, de 50 de ani, si-a indeplinit indatoririle de monarh".

Edward Ford, unul din fostii ei secretari personali, vorbeste despre "lejeritatea" ei carac-teristica: "Regina nu-si pierde mai niciodata cumpātul, isi exteriorizeaza foarte rar sentimentele, nu arata enervare si isi pastreza sāngele rece chiar si in situatii-limita".

   Dintre cei zece prim-ministri care s-au perindat prin Downing Street (resedinta din Londra a Pemierilor), nici unul, indiferent de restul diferendelor de nuanta sociala sau politica, nu i-au negat doua calitati: diplomatia politica si absoluta discretie. " Elisabeta e singura persoana din conducerea politica, cu care un Prim Ministru poate discuta deschis si fi sigur ca nu va transpira nimic in afara" spune fostul Trezorier si ministru de externe Geoffrey Howe.

In sondajele de opinie ale cotidianului Daily Telegraph relatia Reginei cu poporul britanic apare ca "distanta", majoritatea celor intrebati dorindu-si o familie regala "democratica si accesibila", dupa modelul celei olandeze. Pentru 63 % din intervievati, "Regina Elisabeta a II-a a pierdut contactul cu poporul de rānd". Sa fie acesta un motiv pentru care festivitatile jubiliare din acest an au ocolit rigiditatea ceremoniilor traditionale, incercānd sa le imbine cu manifestari de nuanta populara, concerte pop si rock in aer liber?

Dintre surprizele Jubile-ului face parte si "duetul" Reginei cu fostul Beatles Paul McCartney, pe o melodie care sa mearga la sufletele tuturor: "All You Need Is Love". Pe ritmurile acestei melodii, amintirile oamenilor nu sunt despre incoronari, razboaie sau Imperiul Britanic, ci despre Diana, Printesa Moarta, iubiri, divorturi, scandaluri si inmormāntari in Casa Regala a Windsorilor.

Cu multa tarie a infruntat Elisabeta toate aceste incercari omenesti, convinsa - ca si mama ei, Queen Mum, decedata acum 2 luni- cā un monarh trebuie sa puna intotdeauna datoria in fata sentimentelor.

Si, cu toate acestea, Regina nu e nici stánca, nici bolovan fara zāmbet, iar apropiatii o descriu ca pe o femeie lipsita de pretentii si plina de umor. La un party in aer liber, stānd de vorba cu o tānara pereche, celularul femeii a inceput sa sune.

 Observāndu-i stānjeneala, Elisabeta i-a spus: "Ar trebui sa raspundeti. Poate ca e cineva important". La petrecerile de la Palatul Buckingham, musafirii n-au fost o data surprinsi de nonsalanta cu care "aduna de pe mese" si spāla vesela in bucatarie. Iar sotul ei, printul Philipp, care, dupa pasiunea de inceput a casniciei lor a inceput sa frecventeze, discret, si alte femei, remarcā "nemarginita tolerantzā" a Reginei.

Poate ca aceasta infinita tolerantza a sustinut Monarhia britanica, ferind-o sa devina "o institutie palida si obosita", dupa cum tendentios o califica ziarul de stānga englez Daily Telegraph. Pentru majoritatea britanicilor, monarhia trebuie mentinuta, ei dorindu-si totodata modernizarea si o mai mare transparentzá a acestei institutii. Jubileul de 50 de ani, sub motto-ul "All You Need is Love" sarbatoreste atāt continuitatea, cát si schimbarea unei tzāri in progres si a regalitatii ca fundament al cresterii sale. In ritualurile de la Londra din 2-4 iunie 2002 s-au sarbatorit nu doar stabilitatea, al carei emblema e monarhia britanica, ci si devenirea unei institutii care a servit de ancora constitutionala intr-o societate prinsa de vārtejul istoriei.

Anul trecut, la Londra, am vizitat doua dintre institutiile simbolice pentru traditionalismul britanic: Cladirea Parlamentului si Curtea Criminala de Justitie "Old Bailey". Sunt locuri in care timpul stā pe loc, istoria pare a fi inghetat de cinci secole. In ambele cladiri nu se intra decāt cu aprobare si ghid specializat, care poarta la māna si la piept insemne speciale de insotitor autorizat. In Cladirea Parlamentului am urcat pe treptele acoperite cu covor rosu pentru vizitatori, covorul albastru fiind rezervat doar aparitiilor ocazionale ale Reginei la intrunirile din camera Lorzilor. In aceasta camera se aflā si tronul ei poleit cu aur de 24 de carate, spre care, la ora 11.27 fix, Regina paseste timp de exact treizeci de secunde.

 Intre Camera Lorzilor si Camera Comunelor nu exista comunicare, decāt printr-un coridor lung, pavat cu piatra, prin care se trimite un mesager, care, pentru a i se deschide usile inalte, trebuie sa bata de trei ori intr-un anumit loc din canatul usii: pentru Dumnezeu, pentru Reginā si pentru Tzarā.Cu un ritual verbal, tot de secole consacrat, se deschid si se inchid intrunirile Curtii Criminale de Justitie, unde Judecatorul si Curtea poarta inca robe lungi, verzi, si peruci renascentiste. Intre zidurile acestor cladiri ai senzatia ca ai intrat intr-un tunel al timpului, sau ca esti la cinemato-graf, vizionānd un film de epoca. In timpul acesta, la cāteva zeci de metri, viata londoneza zoreste cu vuietul ei zilnic de strada, de multime pestritzā si grabita.

Traditie si modernism convietuiesc la Londra intr-un perimetru restrāns si din ce in ce mai aglomerat, depasind 7 milioane de oameni. Fost Imperiu Colonial, Imperiul Britanic si-a "revenit la matca", asimilāndu-si insa in timp fostii "colonizati", care l-au transformat, pe nesimtite, intr-un stat multirasial.

E doar una dintre tranformarile careia a trebuit sa-i faca fatzā monarhia britanica a ultimilor 50 de ani. Alte doua sunt dezindustrializarea tarii si rapida emancipare a femeii, care au impus noi atitudini si o noua legislatie in evaluarea fortelor de munca. Noile structuri de ocupare a locurilor de munca si un nou raport intre sexe au atras dupa sine prabusirea structurilor familiale traditionale, o mai mare toleranta sociala si o radicala liberalizare a stilului de viata. In spatele, dar si in miezul acestor transformari a stat principiul Regalitatii, al unei Monarhii care a concentrat patriotismul, devotamentul national al britanicilor, indiferent de diversitatea lor de rasa, origine si interese. Jubileul de anul acesta celebreaza, mai presus de cei 50 de ani de domnie ai unei Regine, unitatea nationala si energia unei natiuni multiculturale cāntānd sub steagul ros-alb-albastru "All You Need Is Love!"

    Dani Rockhoff   - Reutlingen / Germania    

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO StuttgartŪ -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  ec.Valeriu-Lucian Hetco  [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.