Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

"Carpatia", rapsodia oamenilor

 de la capătul pământului
Cronică de film
 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Pe data de 6 februarie a .c. a avut la la Stuttgart, la Kommunales Kino, într-o sală arhiplină, vizionarea filmului documentar "Carpatia", realizat de Andrzej Klamt  si Ulrich Rydzewski (Basis-Film Verleih Berlin). Discursurile de prezentare au fost tinute de Florian Zaheu  si de criticul de artă, Eugen Cojocaru.
"Carpatia" este un film în aparentă documentar, fără actori, sau cu multi actori: oamenii Carpatilor, cei care trăiesc de sute  si mii de ani în acela si loc. Însă modalitatea de explorare a regizorilor duce la concluzia că filmul se dore ste cu pretentii cert artistice. Chiar durata lui, două ore  si  sapte minute, este putin obi snuită pentru un documentar clasic.

Realizatorii sau oprit asupra a patru tări (din cele  sapte) pe care le traversează Carpatii: Slovacia, Polonia, Ucraina  si România, ultima tară având spatiul - în film, ca  si în realitatea geografică - cel mai extins. "Protagoni stii" au fost ale si după o selectie elaborată, care urma să satisfacă  si o anumită diversitate etnică. Însă toate personajele sunt reduse la un numitor comun, despre care vom vorbi ceva mai încolo.
În Carpatii Mici din Slovacia vedem o trupă ambulantă de circari, tigani slovaci, care nu detin decât o "Ladă" veche, care trage o rulotă obosită,  si un camion zdravăn ce remorchează două case pe roti. Oamenii sunt, pe rând,  soferi, mecanici, instalatori  si seara actori. Prin megafonul instalat pe "Ladă" sătenii sunt invitati să vadă "o renumită trupă de circ care s-a produs în 0anhai, Tokio, Paris etc." (sic)... Sotia  sefului se devoalează: "sunt sotie, mamă, gătesc, spăl, înainte de a începe spectacolul vând bilete, iar seara sunt Printesa... Să fii printesă, nu e frumos? toate celelalte le uit atunci"... Iar magia circului rămâne acea si, fie că este vorba de Monte Carlo sau de satul din Carpatii Mici.
Gustav Obsivan locuie ste singur cuc într-o casă sărăcăcioasă din Tatra Mică. La  12 ani a avut un accident  si a rămas schilod pe viată, picioarele i-au rămas cele ale unui copil pipernicit de această vârstă. Acum se apropie de 70 de ani, ca să dea de mâncare  si de băut vacii se târă ste până la grajd pe un fel de pasarelă de lemn. Nu crede în Dumnezeu: "Dacă ar exista, de ce m-a pedepsit pe mine la  s2 ani, când nu am făcut nici un rău? Dar dacă mă mai nasc odată, a s vrea să fiu porumbel, nu om". Un vecin mai tânăr, cu care mai bea o vodcă din când în când, îi face cumpărăturile, mai ales iarna, care durează 5-6 luni - un co smar pentru orice om sărac. Gustav Obsivan s-a obi snuit însă  si nu mai cere nimic de la nimeni. Alinarea sa sunt porumbeii pe care-i cre ste cu multă pasiune.
În Colomea, în Ucraina subcarpatică, facem cuno stintă cu un grup de 4-5 evrei credinciosi. Atâtia au mai rămas. Rabinul, un om mai tânăr, declară: "Marele criminal, Hitler, ne-a omorât trupul, iar marele criminal, Uniunea Sovietică, ne-a omorât sufletul". Un evreu bătrân poveste ste, cu tristete resemnată, că numai trei evrei din Colomea mai vorbesc idis, iar sinagoga s-a transformat în club  si discotecă. "Nu se pot pune toate în cârca nemtilor", poveste ste el, "când au venit nemtii în Colomea, 70 de-ai no stri au fost omorâti nu de ei, ci de vecinii no stri ucrainieni. Am trăit înainte în cele mai bune relatii cu ei, erau vecinii nostri,  si dintr-o dată au devenit niste fiare, au omorât copii, femei, bătrâni... Vecinii no stri"...


Jozef Madeja locuie ste într-un sat din defileul Dunajecului din Pieniny polonezi. Este barcagiu pe Dunajec, meserie pe care o are de la bunicul  si tatăl său. Însă pasiunea sa este să sculpteze în lemn Cri sti. "Când sculptez un Crist, mă gândesc că, poate, am să ajung  si eu acolo sus. Nici o  sansă! Prea multe prostii am făcut la viata mea. Pe aici oamenii sunt răi, trebuie să te ascunzi de ei, să nu te vadă ce faci, cu cine e sti", spune Josef Madeja.

România este prezentă cu Maramure sul istoric  si cu Ro sia Montană. Marinela Urs, femeie tânără, este modestă vânzătoare la un magazin sătesc: "Nu am unde să mă duc, nu am decât liceul, iar astăzi nu ajunge, mama este singură, fără pensie, cine să aibă grije de ea?" Iubirile? Nu s-a îndrăgostit niciodată, e singură cu mama ei într-o casă de munte, unica ei sperantă este viata de apoi. Într-un sat din Maramure s vedem  si alt fel de tigani, tot săraci, dar curati  si doritori să presteze orice muncă cinstită li s-a oferi. Însă nimeni nu le oferă nimic, doar patriarhul familiei este fierar  si de lucru are, căci mai pierde un cal câte o potcoavă, sau mai are maramure sanul nevoie de scoabe sau cuie.


Rotia Montană este viitorul paradis al capitali stilor încăpătânati să distrugă zeci de kilometri patrati de munte pentru un câ stig, dorit ca fabulos. Oamenii locului sunt însă săraci, săraci lipiti pământului. După o viată petrecută sub pământ, în frig  si în curent, ca mecanic de locomotivă minieră, Alexandru Zlăgrean păze ste ni ste oi. Nu multe. Va trebui să- si vândă casa consortiului minier canadian  si să plece  si el. El  si sotia sa par oameni foarte bătrâni, dar încă nu au împlinit 60 de ani. Nu ar pleca, pentru că se simt legati de casa lor. Acolo s-au iubit, s-au certat  si au îmbătrânit prematur. Li s-a promis o casă elegantă, cu tot confortul, numai să plece, dar ei nu o vor: "Până la urmă vom pleca  si noi, putem face altceva? toti pleacă, rămânem singuri"...


Criticii au comparat filmul cu peliculele semnate de Tarkowski. Dar este mai degrabă Vasili 0uk sin, pentru că filmul nu lasă loc nici unui imaginar, putin deci din Tarkowski. E însă multă sensibilitate slavă  si mai ales acel fatalism  si imobilism slav. Oamenii sunt striviti de Destin, s-au născut la munte  si nu au unde să mai plece. Nimeni nu se mai interesează de soarta lor, vor rămâne, ei  si urma sii lor, acolo, pe crestele  si defileele Carpatilor. Europa a uitat de ei, Carpatii polonezi  si slovaci sunt la câteva ore de mers cu ma sina din Germania, dar cât de departe de mentalitatea omului occidental. Aceasta este Uniunea Europeană lărgită? O Uniune Europeană săracă, cu haine peticite cu grije, căci există, iar noi ne prefacem că nu  stim de ea,  si o astfel de Uniune Europeană...

 

Mesajul filmului este desigur împărtit. Oamenii muntilor sunt normali, nu sunt cuprin si de angoase, nu cunosc stressul, par multumiti de traiul lor. Dar e multă tristete  si resemnare, abia disimulată. Oamenii Carpatilor s-au legat, aidoma lui Prometeu, cu lanturi de stâncă. Însă nu mai vine nici un vultur să le mânânce ficatul. Nu mai vine nimeni...
Doar vântul biciuie ste crestele Carpatilor  si inima semenilor no stri uitati.

Nürnberg,  18 februarie 2005

Liviu Vălenas
 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  ec.Valeriu-Lucian Hetco   [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.