Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

preoţi îngropaţi de vii la baia sprie

Impresii si pareri personale in FORUM

Mihai Radulescu

 
 

Opiniile privitoare la numărul deţinuţilor politici care au lucrat la minele de plumb de la Baia Sprie oscilează între un total de 800 până la 1.000 de condamnaţi. După obiceiul de a căuta cât mai multe surse de informare, am confruntat două liste alcătuite din memorie de către foştii mineri silnici. Nici una nu izbuteşte să depăşească decât cu puţin jumătatea celui dintâi număr citat. Deosebirea dintre ele e nesemnificativă:

Una a fost publicată în memoriile lui Ion Pantazi: Am trecut prin iad (Sibiu, Editura Constant, 1992, vol. I). A fost întocmită de George Sarry, arestat la vârsta de 15 ani. A doua mi-a parvenit prin dl. Vasile Boaru, fost aviator, care a participat la toate pregătirile evadării celor treisprezece conduşi de Ion Pantazi, dar nu a putut fugi cu ei, aceia fiind mutaţi de la mina Baia Sprie, unde se născuse planul evadării, la mina Cavnic, tocmai când erau gata să-şi forţeze ieşirea de sub pământ spre libertate. Dl. Vasile Boaru a rămas pe loc datorită înaltei sale specializări ca perforator, ce-l făcea indispensabil la Baia Sprie. Aceasta nu înseamnă că n-a fost şi el supus unei pedepse de un an de zile de chinuri în lanţuri, pentru a nu fi denunţat intenţia fraţilor săi de suferinţă. Lista sa constituie rezultatul rememorărilor unui grup dornic să nu fie uitată Istoria. În ea se adaugă câţiva preoţi greco-catolici absenţi din precedenta, precum şi două-trei nume de sectanţi, suferitori pentru credinţa lor. Citez, alături de preoţii şi dascălii ortodocşi, care mă interesează în cercetarea de faţă, şi reprezentanţii deservenţilor altor culte şi denominaţiuni, pentru a scoate în evidenţă contrastul dintre numărul impresionant al slujitorilor ortodocşi şi acela al concetăţenilor lor altfel închinători. Bineînţeles că lista prezentată aici judecăţii cititorilor, rezultat al contopirii celor două menţionate, ordonează alfabetic doar clerici şi predicatori, smulşi din masa celorlalte profesiuni reprezentate la Baia Sprie şi prezente în cele două liste de bază:

 

1. ANCA DUMITRU: preot. 2. ANTAL VALERIU: preot (în lista Sarry, e socotit greco-catolic). 3. BARBĂLATĂ CONSTANTIN: preot. 4. BEJ TEODOR: preot. 5. CODILĂ TEODOR: preot (decedat în mină). 6. ELINESCU ION: diacon. 7. GLĂVAN PAVEL: preot. 8. GRAUR ION: preot (decedat). 9. GREBENEA NICOLAE: preot. 10. IONIŢĂ CONSTANTIN: preot. 11. IORGA ?: preot. 12. JUNCU DUMITRU: preot. 13. LAZAROV DUMITRU: preot (decedat). 14. MUREŞAN PĂTRU: preot. 15. NEACŞU ION: preot. 16. NECŞULESCU CONSTANTIN: preot. 17. PARFENIE ?: monah. 18. PÂRVU JUSTIN: ulterior preot (azi episcop; trecut la greco-catolicism). 19. PÂSLARU NICOLAE: preot 20. ŞERBAN GHEORGHE: preot (împuşcat în lagăr). 21. UNGUREANU VASILE: dascăl.

 

PREOŢI GRECO-CATOLICI

 

1. BLĂJUŢ EMIL. 2. DUMITRAŞCU ? (decedat). 3. LELUŢIU ION. 4. MIHOC ION (decedat). 5. MUNTEANU NATANAILĂ. 6. MUREŞAN GHEORGHE. 7. ROTARU ION (decedat). 8. TĂTARU ŞTEFAN.

 

CLERICI ROMANO-CATOLICI

 

l. DAVID ?: preot. 2. DREZDAVSCHI GHEZA: preot 3. JAKOB ANTAL: Epicop de Alba Iulia. 4. IOSIF ?: locţiitor de episcop.

 

MARTORI AI LUI IEHOVA

 

1. ALBU TOADER PAMFIL: şeful credinţei; 2. BIRO IOSIF.

 

BAPTIŞTI

 

1. AVRAM ILIE.

 

Prezenţa în această listă a adormitului întru Domnul preot Şerban Gheorghe, cunoscut cititorului din paginile precedente, mă îndeamnă să revin asupra tragediei sale. Anterior, am consemnat două variante descriindu-i moartea violentă, nemeritată, crimă prejudecată şi punct culminant al unui scenariu menit a fi exemplar întru îngrozirea celor o mie de colegi ai săi. Ea este istorisită altfel de către acelaşi căpitan Ion Pantazi, fiul fostului ministru de război din guvernul Antonescu.

Ca şi în cazul memorialistului Ion loanid – a cărui istorisire am folosit-o anterior – avem de-a face cu prezentarea unei mărturii indirecte. Ambii autori au aflat de la terţi amănuntele crimei, când se aflau în lagărul minei de la Cavnic, deoarece ea s-a desfăşurat la Baia Sprie. Cel care i-a relatat-o lui Ion Pantazi este acelaşi George Sarry, copilul crescut îndărătul gratiilor.

Preotul Gheorghe Şerban, din comuna Corbu de Jos, judeţul Constanţa, a avut îndrăzneala rară, dacă nu unică, de a se ridica într-o adunare generală a deţinuţilor pentru a cere aplicarea unor hotărâri internaţionale ce-i priveau pe condamnaţii politici. Anume, înfruntând orice risc, preotul-erou a decis, într-o singurătate disperantă, să impună comunismului respectul faţă de legalitate, atunci când principiul acestuia de stăpânire era tocmai încălcarea ei sistematică îndărătul unei măşti ce pretindea apărarea omului şi a drepturilor sale. „Preotul Şerban a anunţat că refuză să mai intre în mină, pe baza hotărârii de la Geneva, prin care deţinuţii politici nu pot fi trimişi la munci forţate şi în special în mine“ (p. 264).

Dacă astăzi suntem tot mai des martori ai modului în care O.N.U. şi diverse alte organizaţii mondiale sau continentale îşi impun punctele de vedere politice, economice sau umanitare cu ajutorul forţelor armate multinaţionale, al restricţiilor economice duse până la embargo, cu felurite mijloace suplimentare la care participă într-un fel sau altul numeroase puteri, în frunte cu cele mai mari ale lumii, cu atât mai cutremurător este gestul neşovăielnic al popii dintr-un sat dobrogean necunoscut, poate nici măcar teolog, ci simplu seminarist, care, neînsoţit de nimeni, neîncurajat de nimeni, lipsit de apărarea oricărei fiinţe de pe pământ, faţă-n faţă cu întregul sistem al represiunii din România, a avut tăria să se ridice în două picioare şi, cu simplitate, să enunţe în câteva cuvinte dreptul deţinuţilor politici, aşa cum a fost cântărit şi promulgat de cele mai luminate minţi juridice ale omenirii, un drept formal acceptat şi de URSS şi de ţările-satelit, să-l enunţe şi să hotărească a-i impune aplicarea.

Stingher şi măreţ!

Temeritatea evadaţilor de la Cavnic – de care se ocupă lucrările ce însumează mii de pagini: Închisoarea noastră cea de toate zilele, de Ion loanid şi Am trecut prin iad, de Ion Pantazi – rămâne un simbol al datoriei împlinite a deţinutului politic de a nu accepta o condamnare inumană şi mai ales pronunţată de o justiţie ilegală şi potrivnică Patriei. Subsemnatul, cel mai neînsemnat dintre foştii deţinuţi politici, îi admiră din adâncul inimii şi-i preţuieşte după cuviinţă. Dar nu-i este îngăduit să nu remarce că evadarea, această formă de luptă împotriva autorităţii, rămâne una marginală, indirectă, care, pe deasupra, la capătul ei, dacă este izbutită, poate aduce şi câştigul libertăţii personale.

Pe când înfruntarea faţă către faţă săvârşită de preotul Gheorghe Şerban este echivalentă cu deschiderea unui front cu un combatant unic împotriva tuturor armatelor vrăjmaşe, la sfârşitul luptei neputându-se închipui altă concluzie decât moartea luptătorului, în numele unei cauze interesând întreaga omenire şi nicidecum urmărind un scop personal. Căci clericul român nu cerea punerea în practică a unui drept care să-i privească doar pe cetăţenii români. El amintea de un drept al tuturor deţinuţilor politici din orice ţară de pe glob (puteau fi chiar comunişti, închişi cine ştie unde).

Preotul Gheorghe Şerban a învins. De a doua zi nu a mai fost scos la muncă. Prin el au triumfat principiile de la Geneva. Dar victoria solitară nu a durat mult timp. În ziua următoare, locotenentul politic al minei Baia Sprie l-a însărcinat să adune pietrele risipite prin curtea coloniei. Gardian de serviciu era sergentul Gheorghiţă Unguroiu, paznic caracterizat printr-o purtare omenoasă faţă de deţinuţi. Acesta a părăsit locul de lângă sârma ghimpată unde lucra slujitorul altarului. A fost chemat aiurea de către cineva rămas necunoscut. De îndată ce s-a depărtat, deţinutul a fost secerat de un glonte. Caraliul a revenit în goană, strigând spre turela de unde provenise plumbul: „Nu trage, tovarăşe!“ Arma a perseverat să scuipe foc în câteva rânduri.

Minerii schimbului de noapte, treziţi, alergară spre micul spaţiu însângerat. Descoperiră că soseau prea târziu. Omul murise. Sentinela răcnea la ei: „Nu vă apropiaţi de popă!“ De data aceasta, îşi îndrepta ţeava pistolului automat către pâlcul des format într-o clipită. „Ucigaşul a fost imediat avansat la gradul de sergent şi a beneficiat de un concediu special de o lună“ – ne informează, în loc de concluzie, Ion Pantazi (p. 265).

 

APEL CĂTRE A.F.D.P.R.

 

Cazul preotului Gheorghe Şerban, din comuna Corbii de Jos, judeţul Constanţa, deţinut politic, ucis mişeleşte, ca urmare a unui scenariu întocmit anume în vederea acestui scop, deci pregătind o crimă premeditată, nu numai că depăşeşte cadrul naţional românesc, ci interesează categoric istoria dreptului internaţional şi lupta generală pentru impunerea normelor O.N.U. în lume.

Preotul Gheorghe Şerban a fost singurul deţinut care şi-a înfruntat moartea pentru a face să se aplice un drept esenţial al deţinuţilor politici de pretutindeni. El a fost executat fără judecată pentru curajul său de a apăra democraţia mondială, în condiţiile subumane de existenţă la care era supus la mina de plumb Baia Sprie, unde îşi executa condamnarea dată împotriva unei legislaţii internaţionale încălcată de comunismul românesc.

Deoarece moartea sa şi-a închinat-o exclusiv apărării omenirii, fără nici o şansă de a beneficia în vreun fel de pe urma atitudinii conştiente adoptate, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România are datoria de a face cunoscută jertfa preotului Gheorghe Şerban forurilor ale căror hotărâri el le-a impus, plătind cu viaţa proprie, şi de a cere înălţarea – la Geneva –, a unei statui care să amintească umanităţii sacrificiul suprem închinat ei de către acest cleric român, victimă a tiraniei.

 

Apel adresat Bisericii Ortodoxe Române

 

Preotul Gheorghe Şerban, ostaş desăvârşit al lui Hristos, apărător al iubirii dintre oameni, al dreptăţii şi al adevărului, luând pilda Fiului lui Dumnezeu, al cărui slujitor era, a înfruntat tirania pentru a uşura viaţa semenilor săi deţinuţi politici, victime ale ateismului. Drept urmare, a fost martirizat.

Este o datorie elementară a conducerii Bisericii Ortodoxe Române să delege o comisie pentru cercetarea vieţii Sfinţiei Sale, în vederea posibilităţii canonizării preotului Gheorghe Şerban, de pe urma jertfii căruia şi a altora, astăzi Biserica Ortodoxă Română se bucură de libertatea de a cuvânta şi făptui în numele lui Dumnezeu, fără teama că Statul ateu îi va pune oprelişti şi-i va ameninţa existenţa. În lipsa unor atari mucenicii, Biserica Ortodoxă Română ar fi rămas în dependenţa oponentului ei – ateismul. Astfel de martiraje îi îngăduie să-şi menţină fruntea sus şi să-şi afirme răspicat dreptul de a împărtăşi neamului nostru Vestea cea bună, ca o vrednică fiică a lui Iisus Hristos, Judecătorul cel fără de prihană.

 

Mihai Rădulescu

 

 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  ec.Valeriu-Lucian Hetco   [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.