index revista agero | poezie | proză| cultură | istorie | jurnalistică | actualitatea germana |anunţuri

 

Mihai Iacobescu, 30 de zile în „Siberia”.

Căutând arhivele Bucovinei, Iaşi, Editura Junimea, 2003,456 pagini

Recenzie de Florin PINTESCU

Impresii si pareri personale in FORUM

 

   

Istoria Bucovinei, provincie istorică românească aflată la interferenţa influenţelor culturale central şi est europene sau „între Orient şi Occident”, conform expresiei fericite consacrate de cercetătorul german Erich Beck, a suscitat un interes neobişnuit din partea istoricilor români şi străini, concretizat prin apariţia unei cantităţi uluitoare de cărţi, studii sau articole. Lucrările universitarului Mihai Iacobescu, autorul celei mai ample şi apreciate sinteze de istorie a Bucovinei din istoriografia română (Din istoria Bucovinei, vol. I, 1774-1862, Bucureşti, Editura Academiei, 1993), ocupă un loc aparte în cadrul acestui uriaş travaliu istoriografic. Datorită bogăţiei documentaţiei şi profunzimii analizelor şi judecăţilor de valoare, ele au o importanţă decisivă pentru înţelegerea obiectivă, sine ira et studio, a trecutului şi prezentului acestei regiuni. Ampla muncă de cercetare a trecutului Bucovinei, desfăşurată de istoricul sucevean cu pasiune, rigoare şi stăruinţă de-a lungul a peste trei decenii, este în prezent încununată de apariţia unei lucrări care îmbină în chip armonios analiza istorică şi valorificarea unor izvoare istorice inedite cu introspecţia psihologică şi folosirea unui stil de redactare plăcut, cu incontestabile calităţi literare.   

Această lucrare, pe care o supunem în cele ce urmează atenţiei cititorului, este împărţită în 12 capitole intitulate sugestiv Un răspuns la mai multe întrebări (p. 5-13); O sârmă ghimpată şi nişte satrapi (p. 15-22); Strada 28 iunie 1940 (p. 23-29); Dialog într-o biserică iezuită (p. 31-44); În universul arhivelor din Cernăuţi (p. 45-64); Între oameni şi arhive (p. 65-75); Un uriaş „trust” al patrimoniului naţional românesc – Fondul Bisericesc (p. 77-153); În vizită la o familie îndoliată (p. 155-163); În universul lumii rurale de odinioară (p. 165-212); Întâlniri şi convorbiri cu – şi despre – bucovineni de ieri şi azi (p. 213-275); Un jurământ impus preoţilor la 1902 (p. 277-364); Printre confraţii de azi (p. 365-449).

            În primul capitol, autorul pune în evidenţă soarta vitregă a documentelor din Arhivelor Bucovinei, dintre care multe au fost arse în iernile din timpul primului război „pentru încălzirea clădirii în care se afla comandamentul militar rus” (p. 8), o serie i-au fost donate României de către Austria după 1918, fiind depozitate la Suceava şi Bucureşti, iar o bună parte dintre ele au fost luate foarte probabil de sovietici, fie în perioada 1940-1941 când au deţinut controlul asupra nordului Bucovinei, fie când s-au retras din România în 1958. În ultima parte a acestui capitol autorul ne prezintă succint istoria metamorfozei numelui său de familie într-o împrejurare care ilustrează pe deplin „viclenia istoriei” (G.W.F. Hegel) aplicată la plaiurile româneşti. Astfel, el arată că strămoşii săi erau saşi veniţi din Bistriţa în calitate de meseriaşi şi negustori, aşezaţi în localitatea Sasca. Numele iniţial al acestora era Jakob, transformat în perioada interbelică în Iacob. Ulterior, în urma unui sfat primit la Cernăuţi în luna octombrie 1941 din partea unui militar de rang înalt al armatei române, tatăl său şi-a schimbat numele în Iacobescu. Această măsură preventivă a fost luată în ideea de a nu fi considerat german de către ruşi şi expus represaliilor, în cazul că aceştia ar fi urmat să câştige războiul împotriva Germaniei şi a aliaţilor săi.

            În Capitolul doi sunt descrise plastic şi savuros avatarurile formalităţilor birocratice de trecere a frontierei, timpul de aşteptare neverosimil de lung şi comportamentul „suprarealist” al unor militari şi funcţionari civili corupţi de la vama ucraineană

Capitolul trei descrie succint sosirea, acomodarea şi familiarizarea cu universitatea şi arhivele din Cernăuţi şi sugerează fulgurant atmosfera de suspiciune care domneşte în rândul intelectualilor români din Cernăuţi, subiect reluat pe larg în ultimul capitol al lucrării. În continuare, este sugerată motivaţia alegerii titlului acestei lucrări: „senzaţia că am intrat într-o Siberie, nu e o stare artificială, imaginară. A început de-acolo, de la gardul de sârmă ghimpată, de la satrapii care m-au oprit şi umilit ore în şir, ca pe un sclav la discreţia atotputerniciei stăpânului…” (p. 26). Capitolul se încheie cu prezentarea contextului redactării şi a textului integral al Declaraţiei Oamenilor de Ştiinţă şi Cultură (din judeţul Suceava), prin care se cerea în martie 1997 „Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului României să adopte o atitudine demnă în finalizarea acestui document fundamental (tratatul cu Ucraina, nota ns.) pentru destinele României şi Ucrainei” (p. 29). Autorul consemnează că acest document, „trimis prin fax principalelor cotidiane din capitală” (p. 29) nu a fost publicat atunci – spre onoarea lor – decât de către ziarele conduse de Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor, de către „Crai Nou” şi „Monitorul de Suceava”.

Capitolul patru al lucrării ne oferă o descriere a bisericii iezuite din Cernăuţi, construită în perioada 1891-1894, care adăposteşte după anul 1991 „arhiva de stat” a Bucovinei. Pandant la această descriere, în continuare este prezentat un frumos dialog imaginar cu celebrul întemeietor al ordinului iezuit Ignaţiu de Loyola, care abundă în frumoase consideraţii istorice şi filosofico-morale ce-l pregătesc în mod subtil pe cititor pentru înţelegerea complexelor probleme de istorie bucovineană, expuse în capitolele următoare.

Capitolul cinci se ilustrează prin prezentarea unor informaţii inedite despre situaţia lingvistică din Bucovina, inserţia socio-profesională a populaţiei şi tirajul publicaţiilor ce apăreau la Cernăuţi în 1897 şi 1907, conţinute în trei rapoarte ale poliţiei imperiale. În continuare, este prezentată evoluţia şi specificul publicaţiei româneşti „Deşteptarea” (1893-1904) ca şi lupta sa pentru propăşirea românismului în Bucovina. Analizând rolul acestei publicaţii, universitarul sucevean conchide că „o istorie a presei din toate timpurile şi teritoriile româneşti, ar trebui să-i recunoască gazetei „Deşteptarea” cel puţin trei semnificaţii: 1) un loc şi un rol însemnat în formarea şi afirmarea generaţiei care a pregătit şi înfăptuit unirea Bucovinei la patria mamă; 2) o expresie strălucită a promovării şi cultivării limbii populare, în toată simplitatea, curăţenia şi frumuseţea ei naturală şi durabilă; 3) un model după care – aşa cum mărturisea Ionel Grădişteanu, în 1897, lui Vasile Morariu, cu prilejul vizitei întreprinse la Cernăuţi – s-a născut şi la Bucureşti „o foaie pentru trebuinţele poporului nostru după exemplul „Deşteptării”, aceasta fiind „Albina”, apărută în chiar anul din care datează cel dintâi raport al poliţiei (1897, nota ns.) din Cernăuţi” (p. 62).

Capitolul şase debutează cu o convorbire purtată cu o româncă din Cernăuţi, din care reiese situaţia actuală, dificilă, a populaţiei româneşti din nordul Bucovinei: „Şi noi, aici, de când ne-au ocupat bolşevicii, şi-acum, de când ne-au luat şi ne ţin ucrainenii, tot într-un fel de Siberie suntem. Ce comandă ei, asta facem. Pământul i-al nostru. Îl lucrăm noi. Dar roadele le-mpărţim cu dânşii. Şi nouă ne lasă cât vor ei. Şcolile-s ale lor. Funcţiile toate-s în mâinile lor. Statul, parlamentul, guvernul, biserica, armata – toate-s ale lor. Noi am ajuns pe pământul moşilor şi strămoşilor noştri, puţini şi dezbinaţi, şi săraci, şi robi, şi într-un fel întemniţaţi, ca într-o Siberie” (p. 67).

               În continuare, autorul analizează procesul generat de politica autorităţilor imperiale „de redistribuire, de transfer de proprietate, de la autohtoni la alogeni” (p. 68), în urma căruia multe terenuri (moşii) au trecut din mâinile românilor în cele ale alogenilor. Adâncind analiza acestui fenomen, el conchide că „în ajunul primului război mondial, la 283 lăcaşuri rurale cercetate, Fondul Bisericesc mai rămăsese patron la 101 biserici, proprietarii alogeni la 107, diverşi proprietari români la 38 biserici, iar alte 37 biserici erau patronate în comun de proprietarii alogeni şi români. Faptul cel mai incredibil este acela că din cei 81 de mari proprietari funciari evrei, 54 … au devenit patroni de biserici ortodoxe, lucru nemaiîntâlnit în nici o altă provincie românească temporar căzută sub stăpânire străină” (p. 70). Capitolul este încheiat de câteva consideraţii privitoare la o temă cercetată anterior amănunţit de către autor, privitoare la acoperirea faptică reală a „mitul habsburgic” în Bucovina, care promovează imaginea unui homo bucovinensis ce trăia într-un climat multilingv, de bunăstare şi toleranţă. Referindu-se la acest homo bucovinensis, autorul declară textual, expunând un adevărat program de cercetare, finalizat în capitolele următoare: „îl caut şi vreau să-l dezvălui pe omul real de-atunci, aşa cum a fost el, cu bucuriile şi necazurile sale, aşa cum ni-l reflectă aceste oglinzi „fragmentare”: documentele, câte şi cum ni s-au păstrat” (p. 75).

            Capitolul şapte oglindeşte câteva aspecte istorice importante legate de crearea şi evoluţia fostului Fond Religionar Greco-Oriental al Bucovinei”, creat la 19 iunie 1783 din dispoziţia împăratului reformator Iosif II „pentru salarizarea, întreţinerea şi pregătirea clerului ortodox, ca şi pentru înfiinţarea şi finanţarea şcolilor din Bucovina” (p. 85-86). Folosind o amplă bibliografie edită şi inedită, autorul arată că românii au fost adesea împiedicaţi să arendeze moşiile acestui Fond iar menirea sa a fost ulterior sensibil deturnată de la scopul iniţial. În continuare, se expune succint procesul de colonizare a Bucovinei cu elemente alogene, se arată că administraţia şi o bună parte din terenurile Fondului au ajuns pe mâna străinilor iar rutenizarea unor aşezări din Bucovina a fost „o consecinţă a imigrării zilierilor din Galiţia pe moşiile Fondului Bisericesc” (p. 108). Acest capitol mai conţine ample informaţii dedicate prezentării Catedralei Ortodoxe şi Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, construite preponderent cu ajutorul mijloacelor financiare furnizate de acelaşi Fond Religionar, o prezentare a revistei religioase „Candela” (1882-1914) „în lumina unor informaţii inedite de arhivă” (p. 138) şi un istoric al Muzeului Mitropoliei Ortodoxe a Bucovinei, inaugurat în 1899 şi reorganizat în 1939. Printre informaţiile inedite prezente în acest capitol se află şi cele furnizate de o serie de proteste ale românilor care erau împiedicaţi să arendeze terenurile acestui aşezământ religios. Prezentarea informaţiilor conţinute de aceste proteste este deosebit de meritorie, deoarece ele nu au fost cunoscute şi, în consecinţă, utilizate de istoricul Ion Nistor în monografia sa din 1921, închinată Fondului Religionar (p. 82).

            Capitolul opt conţine informaţii interesante privitoare la destinul tragic al unor români din nordul Bucovinei, luptători pentru propăşirea istoriei, culturii şi limbii române în această regiune.

            Capitolul nouă, bazat în special pe valorificarea unor informaţii inedite conţinute în diverse condici parohiale, categorie de documente cercetate din câte ştim în premieră de istoricul sucevean, este o adevărată încercare de schiţare a istoriei şi a universului mental al satului românesc din Bucovina, de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Prin folosirea unui material documentar inedit şi noutatea abordării istoriografice, acest capitol se constituie într-o frumoasă reuşită, având asemănări majore cu operele aparţinând curentului istoriografic de „istorie a mentalităţilor”, promovat în Franţa în ultimele decenii ale secolului XX. În acest capitol sunt prezentate informaţii privind influenţa factorilor naturali asupra agriculturii românilor bucovineni, fenomenul de imigrare a acestora în America şi Canada, influenţa nefastă în viaţa satelor exercitată de cârciumarii alogeni, neregulile de la alegerile locale şi dietale, disensiunile interetnice şi interconfesionale, aspecte din viaţa Şcolii şi Bisericii româneşti, încercările românilor bucovineni din această perioadă de a-şi crea asociaţii eficiente, moderne etc.  

             Capitolul zece al lucrării conţine referiri preţioase despre viaţa şi activitatea reformatorului şi iluministului bucovinean Vasile Balş (1756-1832), numit de autorităţile imperiale baron, căpitan districtual al Bucovinei şi membru al Colegiului Şambelanilor din Viena. Printre altele, aflăm că acesta era adeptul ideii alipirii Moldovei şi Munteniei la Imperiul Habsburgic, soluţie politică luată în calcul mai târziu şi de către Eudoxiu Hurmuzaki sau Aurel Popovici (p. 228). În continuare, este prezentat un schimb de idei privind istoria Bucovinei, început în 1996 cu istoricul german Emmanuel Turczynski (1919-2002). Astfel, sunt prezentate o serie de opinii ale acestui istoric, care respinge ideea că Austria a practicat în Bucovina o politică de „germanizare”, promovând ideea că, în fapt, a aplicat o politică de modernizare, argumentează ideea existenţei în această provincie a celebrului homo bucovinensis etc (p. 235-241).

În continuare, un dialog cu David Kipper, etnic evreu cu ascendenţă bucovineană domiciliat în Canada, prilejuieşte expunerea unor idei interesante privind istoria evreilor din Bucovina şi o analiză comparată a principalelor trăsături etno-psihologice ale românilor şi evreilor. Capitolul se încheie cu prezentarea unor aprecieri privind destinul istoric al Poloniei şi al polonezilor bucovineni, a unor date privind istoria Poloniei şi URSS etc, brodate pe fundalul unei conversaţii cu suceveanul Francisk Grudniecki.

Pornind de la analiza unui jurământ impus în 1902 preoţilor ortodocşi promovaţi în funcţia de asistenţi în Consistoriul Ortodox, în capitolul unsprezece este pusă în evidenţă politica imperială faţă de biserica ortodoxă şi rolul clerului român în istoria Bucovinei. Totodată, capitolul mai conţine câteva aspecte interesante legate de viaţa şi activitatea unor importanţi clerici români din Bucovina (Isaia Băloşescu, Eugen Hacman, Iraclie Porumbescu, Constantin Morariu, Silvestru Andreievici-Morariu, Dimitrie Dan, Isidor Onciul, Simeon Florea Marian şi Dionisie Bejan).

Ultimul capitol al lucrării este consacrat în principal prezentării activităţii culturale şi a principalelor personalităţi ale elitei intelectuale româneşti din regiunea Cernăuţi: prof.univ.dr. Grigore Bostan, şeful Catedrei de Limbi romanice şi clasice, membru de onoare al Academiei Române; Arcadie Moisei, profesor de istorie din Tărăsăuţi; Arcadie Opaiţ, preşedintele Societăţii Regionale pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi; Dumitru Covalciuc, poet şi prozator, redactor al almanahului cultural „Ţara Fagilor”; conf.univ.dr. Alexandrina Cernov, redactor şef al revistei „Glasul Bucovinei”, membru de onoare al Academiei Române; poetul Ilie Tudor Zegrea; poetul şi publicistul Simion Gogiu, redactor-şef al săptămânalului social-politic, economic şi cultural „Concordia”;  Vasile Tărâţeanu, poet şi editor al publicaţiei „Arcaşul”. În acest capitol, cititorul interesat găseşte ample informaţii despre societăţile culturale româneşti din regiunea Cernăuţi, despre Universitatea Naţională „Yurii Fedkovici”, despre „Centrul de cercetări bucovinene” din cadrul universităţii cernăuţene şi despre atmosfera generală de emulaţie culturală dar şi de suspiciune, deseori obsedantă, care domneşte în rândul elitelor culturale ale românilor din nordul Bucovinei.

În ansamblu, lucrarea prezentată cititorului reprezintă un exemplu fericit de îmbinare a erudiţiei ştiinţifice cu frumuseţea stilului de redactare. Cititorul atent poate constata că faptele, evenimentele şi procesele istorice prezentate sunt analizate cu spiritul critic al specialistului, departe de orice preocupare (aproape comună tuturor istoricilor reprezentând o naţiune cu un rol minor în istorie) de a face din această ştiinţă o mitologie justificativă a eşecurilor şi neîmplinirilor naţionale. Introducerea în circuitul ştiinţific a numeroase informaţii inedite, noutatea abordării istoriografice în spiritul „istoriei mentalităţilor” din capitolul nouă, radiografia atentă a situaţiei comunităţii româneşti din nordul Bucovinei şi sugestiile competente privind trecutul şi prezentul acestei regiuni istorice se constituie în puncte forte ale lucrării. De aceea, prin publicarea acestei cărţi, universitarul binemerită din nou aprecierea cititorilor îndrăgostiţi de istoria Bucovinei şi de opera sa şi oferă încă o dată o realizare ştiinţifică remarcabilă a istoriografiei române.

 

   Florin Pintescu

  Profesor universitar, Suceava

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  ec.Valeriu-Lucian Hetco   [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.