Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

SEMNUL MEU:

„ACADEMIA DE LA SÂMBĂTA”
 

Acad. dr. Antonie Plămădeală,
Mitropolitul Ardealului

Seria: "Cuvinte catre urmasi" - publicat prin bunavointa domnului dr.Silvestri

 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

„Rolul Academiei de la Sâmbăta de Sus este cel de culturalizare a neamului românesc. Ea este făcută absolut independent faţă de alte academii din lume. Am gândit-o să fie pentru poporul român, în primul rând, un mijloc de repunere în prim-plan a valorilor creştine. Dar am gândit-o la început ca pe un loc de organizare de conferinţe şi ceva mai mult: să fac un loc de vacanţă pentru preotesele şi preoţii de la noi. Aşadar, la început, am gândit-o ca pe o Academie limitată la nevoia de Episcopie şi la nevoia Mănăstirii Brâncoveanu. Nu i-am dat importanţa pe care se pare că o va lua sau pe care şi-a dobândit-o într-un an de zile. Însă am gândit-o ca pe o casă care să fie locuită de cei care vor să participe la congrese, la orice fel de întâlniri şi a ieşit mult mai mare şi mai importantă. Pe mine mă interesează un singur lucru şi anume, ca poporul român să beneficieze de această Academie. Dacă ea îşi ia în timp şi alte roluri, asta o priveşte şi mă bucură.
Dar iniţial am gândit-o ca pe ceva necesar, aici în Transilvania. La „Academia de la Sâmbăta” se pot organiza însă conferinţe destul de mari, de până la 150 de invitaţi. Întâlniri din care să învăţăm şi noi şi să-şi folosească conferenţiarii; dar în special am făcut-o acolo, în acel loc (cu o natură mirifică) pentru ca să le oferim un loc plăcut. Ştiţi cum este aşezată. La poalele Munţilor Făgăraş, foarte aproape de Mănăstire. Dar viaţa monahală să rămână în mănăstire. Sala de conferinţe - înafară! Şi tocmai pentru aceasta, în ultima vreme, m-am gândit să-i fac în spate şi o trapeză, cu bucătărie, sală de mese şi aşa mai departe, pentru ca să capete mai multă individualitate şi mai multă specificitate. Am început lucrările şi sper ca vara viitoare să fie gata. Pentru că în felul acesta îi dau raţiunea de a fi singură, dar nu independentă, cât este Mănăstirea. Stareţul va fi stareţ şi acolo. Nu mă amestec în programele conferinţelor. Totul e să fie organizat şi să-mi garanteze cuminţenia conferenţiarilor. Dar tematica îi priveşte pe dânşii. Eu mă voi bucura că vor participa la conferinţe cât mai mulţi, care-şi vor găsi acolo liniştea de care au nevoie şi aş dori ca tematica să aibă legătură şi cu doctrina creştină. De aceea mă voi bucura că am terminat-o în 1993, când, încă, moneda avea o oarecare stabilitate. Dar de atunci încoace, s-a deteriorat aşa încât aş zice că m-a costat mai mult decât mănăstirea. Şi revin. Şi spun că am creat un loc anume, acolo lângă mănăstire, în care conferenţiarii îşi spun părerile, dar nu vor uita că sunt într-o mănăstire. Eu am vrut să se ştie acest lucru.”
Şi am mai vrut şi să se studieze, să fie loc de învăţătură. „Am adus multe cărţi de valoare: 100 de volume din secolul al XV-lea, peste 100 din secolul al XVI şi mult peste 100 din secolul al XVII-lea. Intenţionez să dau toată biblioteca mea la Mănăstirea de la Sâmbăta. Mai am încă două camere de cărţi de valoare şi, pe lângă ele, încă atâtea obiecte care merită să fie expuse în cele două săli mari cât întinderea mănăstirii. Mă mândresc cu această bibliotecă. Cele mai valoroase lucruri pe care le am în muzeu sunt cărţile. Şi încă vreau să mai expun ceva. Am câteva sute de scrisori ale oamenilor mari: scriitori, politicieni, le-am extras acum şi continui să le expun tot în bibliotecă, în dulapuri mici (încă 50 de dulapuri) în care să se afle aceste scrisori de mare valoare. Aşa s-au strâns scrisorile de la Nichifor Crainic, Tudor Arghezi, Dimitrie Bolintineanu, de la unii oameni de cultură. Vreau să le expun la muzeul Mănăstirii de la Sâmbăta mai ales pentru educarea tineretului, care va veni, le va vedea şi cine ştie… Poate şi dintre dânşii vor fi unii care vor avea asemenea scrisori, ce se vor aduna în timp. Sunt foarte importante, mai ales pentru tinerii care vor să ia model, cum să facă şi ei ceva ca să rămână în muzeu. Şi sunt foarte bucuros că am fost înţeles de cei de la mănăstire. Am ales şi textele care vor fi expuse. Şi poate acest muzeu va deveni în timp cel mai important muzeu pus la dispoziţia şcolilor, ei vor găsi aici modele. Aşadar, am corespondenţă de-a lui Arghezi. Nu cu el, ci corespondenţa lui personală. Deşi l-am cunoscut, nu am purtat corespondenţă. Mi-aduc aminte: … eram încă student şi am fost la el acasă, a fost o întâlnire emoţionantă pentru mine. Parcă-l văd şi acum… Dar scrisorile lui şi ale celorlalţi vor deveni buni sfătuitori ai tinerilor care vor vizita muzeul. Pentru că, întotdeauna, modelul îl face pe cel ce-l vede să dorească ceva, să realizeze şi el ceva. Iar aceste modele le am eu acolo, la Mănăstirea Sâmbăta. Pe lângă cărţi am expus din tinereţele mele şi covoare de familie, icoane pe sticlă, foarte multe adunate în timp de douăzeci de ani, altele de la Bucureşti şi descopăr că nu mai am loc.”
Îmi aduc aminte, când eram eu tânăr şi vizitam asemenea muzee, unde se vorbea despre scriitori mari, parcă aş fi dorit să fiu şi eu ca ei. Deocamdată, eu mă căznesc să pun la dispoziţia lor, ceea ce aş fi dorit, în tinereţea mea. Să văd. Şi cred că muzeul va atrage mulţi vizitatori şi printre ei să se afle şi aceia care creează lucruri ce trebuie să rămână. Sper că am reuşit!
Nu ştiu cum să vă spun, dar deocamdată lumea asta îmi apare ca un „ceva” care se pune peste o altă lume… Lume, în care cuvântul scris are alt rol; maşinăriile care prind cuvântul scris s-au schimbat. Mi-aduc aminte cum scriam eu. Nopţile. Cum am scris cele 40 de volume. Eu însumi, uneori fără maşina de scris. Totuşi… le-am creat. Mă întreabă unii dacă folosesc calculatorul. Nu! Nu numai, aşa cum am spus, că-mi place să scriu prima idee pe o foaie albă, ci şi din cauză că acest calculator este… ceva care vine peste mine! Şi nu m-am putut obişnui cu el. Şi nici nu urmăresc să mă obişnuiesc, dar cei cu care lucrez eu au început să-l folosească aşa încât… dacă nu eu, ei se vor obişnui cu el şi eu prin ei, voi putea să mă manifest cât îmi va da Dumnezeu vreme.
Mi-am mai reamintit acum de definiţia teologiei: „Omul este o fiinţă religioasă”… Ce rol au în viaţa omului, filozofia, celelalte ştiinţe…? Toate sunt ştiinţe potrivite şi la nivelul omului. Absolut. Omul e religios, dar pentru asta nu înseamnă că-şi limitează activitatea lui la religie. Pentru că omul religios cu adevărat, omul deştept cu adevărat, găseşte religia în toate. Nimic nu este în afara religiei. De aceea, nu sunt împotriva ştiinţelor, a filozofiei în special şi nici ele nu au ce reproşa teologiei. În ceea ce priveşte… o nouă întâlnire, un alt dialog… Dacă vom mai putea! Vine un sfârşit pentru toţi. Să fie cât mai îndepărtat!? Dar eu zi altceva: Să fie când vrea Dumnezeu.
Asta îmi dă un fel de înseninare în faţa lumii de acum.

Acad. dr. Antonie Plămădeală,
Mitropolitul Ardealului
 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  ec.Valeriu-Lucian Hetco   [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.