Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

O REUNIUNE MEMORABILĂ, DE ADEVĂRAT

ROMÂNISM ŞI DEMNITATE

 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

      Acest material, pe care îl publicăm în paginile ce urmează, şi pe care le-am preluat de pe bandă magnetică - este o mărturie vie a unei seri deosebite, care a fost trăită de circa 200 de cărturari şi oameni de suflet, marţi, 27 septembrie 2005, la Clubul ”Floreasca” din Capitală, seară prilejuită de acordarea Premiilor şi Diplomelor de Excelenţă ale Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, ediţia a II-a, 2005, fondată de cărturarul, omul de omenie şi patriotul dr. Artur Silvestri, pentru a ne arăta nouă înşine, ţării şi lumii – pentru cei care au ochi să vadă – că noi, românii, nu suntem fitecine, că am avut de mii de ani părinţi care şi-au ştiut dimensiunile demnităţii şi suntem datori, noi, urmaşii, să-i punem în lumina pe care trudnica lor existenţă o merită. Dacă nu vom gândi astfel, şi nu ne vom uni eforturile şi inima să ducem mai departe eforturile lor, ne vom amesteca într-o masă amorfă, fără nume, fără nici un fel de identitate.

                                                               

SABIN BODEA

 

* Interviul realizat cu Dr. Artur Silvestri, il gasiţi aici >>>>

 

           Artur Silvestri (amfitrionul serii): O potrivire tainică face să ne întâlnim în ziua Sfântului Martir Antim Ivireanu. El este cel care a întemeiat biblioteca, este cel care a făcut cu mâna lui cărţi - pentru că atunci cărţile se făceau cu mâna celui care le gândea - şi este cel care a sfârşit ucis; şi trupul lui zace undeva, fără mormânt

          Marele Om fără Mormânt este, de fapt, o imagine tainică a românilor. Unii sfârşesc scurtaţi de cap, zvârliţi în ape ori cu trupul sfărâmat de cămile şi locul unde se află ceea ce rămâne este necunoscut şi ascuns cu grijă spre a nu deveni loc de pelerinaj şi prilej de adoraţie. Alţii sunt înmormântaţi simbolic în viaţă şi puşi de-o parte, ca şi cum ar fi vinovaţi de ceva. Şi sunt vinovaţi... Sunt vinovaţi pentru că nu au plecat capul şi pentru că doresc să-şi ducă la îndeplinire datoria vieţii lor.

          Asociaţia Română pentru Patrimoniu, atunci când a început să existe, acum câtva timp – nu e încă un an – s-a gândit c-ar fi mai bine să facem în aşa fel încât să pomenim Părinţii; întâi de toate, să pomenim Fapta Mare, oriunde-ar fi, şi să ne desprindem de Româniile de suprafaţă, care ne omoară zilele, în România tainică, adică în România care va fi şi mâine. De aceea, am încercat să arătăm celor care poate că începuseră să nu mai creadă că merg pe drumul folositor, că fapta lor este bună şi că există un model şi un exemplu în ceea ce fac.

          Astăzi ne-am întâlnit aici pentru că este a doua oară când decernăm premiile Patrimoniului Românesc. Şi, în al doilea rând, pentru că, astăzi a apărut volumul ”Cuvinte pentru urmaşi”, pe care toată lumea care este aicia îl primeşte în dar; şi care înseamnă învăţătură şi povăţuire din partea câtorva zeci de oameni mari, şi care sunt ”Părinţii Patriei noastre de azi”. Unii dintre ei... Pentru că sunt mulţi... Mult mai mulţi decât ne închipuim noi.

          Şi atunci, vom începe cu ceea ce am făcut şi altădată. Şi anume, vom desfăşura o friză de chipuri care merită să rămână în memorie; şi vor rămâne. Oameni de tot felul. De pe aici, de pe la noi, ca şi din alte părţi. Toţi - trimişi de cineva, nu ştiu de cine – şi poate că nici ei nu ştiu – cu o misiune: de a face ce trebuie. Şi apoi, pe lângă asta, de a face binele.

          Ca premii ale Patrimoniului pe 2005 ne-am gândit la un număr de peste cincizeci de cărturari, artişti, clerici, istorici, oameni importanţi. Ne-am gândit la făcători de reviste, ne-am gândit şi la câţiva dintre care nu mai sunt printre noi şi a căror memorie trebuie respectată. Un dar important va fi, din partea d-lui Petru Petrescu, un mare pictor, un mare artist plastic român: câte o gravură pentru fiecare dintre cei care au primit premiu data trecută sau primesc premiu acum.

          Ceea ce este important este că vom avea o seară de comuniune.

*

          Premiile de Patrimoniu pe anul 2005 încep cu Marele Premiu de Excelenţă acordat ca de fiecare dată. Întâia oară, el a fost acordat pentru Fapta Mare unui Om Mare, care acum câteva săptămâni s-a dus la Domnul. El era Mitropolitul Antonie Plămădeală. Fie-i numele pomenit! Cu Antonie Plămădeală, de fapt, am început, atunci, ca să arătăm care este reperul de la care pornim. Acum, Marele Premiu de Excelenţă se acordă unui mare intelectual român, patriarh al istoriografiei româneşti, dl. Raoul Şorban, pentru ansamblul operei culturale şi pentru studiile dedicate Transilvaniei. Dl. Raoul Şorban, la cei 94 de ani pe care-i are, n-a putut să vină, dar ne-a transmis, expressis verbis, gândurile sale, gândurile, foarte pe scurt, pe care i le prilejuieşte acest moment:

          ”Este un eveniment oarecum singular în existenţa mea, fiindcă de-a lungul mele vieţi foarte rar şi în puţine ocazii s-a întâmplat să fiu lăudat. (Aşa ni s-a întâmplat şi nouă, de foarte multe ori.) Sunt foarte recunoscător că a fost sesizată o preocupare principală a vieţii mele aceea de a cunoaşte şi înţelege problemele Ardealului, care nu sunt uşoare”. Acesta a fost domnul Raoul Şorban.

          De la cel mai vârstnic, patriarhul istoriografiei militante, până la cel mai tânăr, care este dl. Lucian Hetco. Dl. Lucian Hetco este directorul revistei ”Agero” din Stuttgart şi care este aici pentru că lucrarea pe care o face, acolo, între românii de departe, este o lucrare constantă, importantă, solidă. Şi domnia-sa, ca şi toţi ceilalţi care suntem aici, este făcător de pace. Şi aducător de bine. Îl invit aici...

          Lucian Hetco: ”Mulţumesc Asociaţiei Române pentru Patrimoniu. Mulţumesc d-lui Artur Silvestri pentru onoarea ce mi-a făcut-o, prilejuindu-mi astăzi să vă spun câteva cuvinte. Trăiesc în diaspora; sunt plecat de 15 ani din ţară. De 5 ani am deschis o revistă de cultură pe Internet, care se bucură de o bună vizionare. O găsiţi deci, pe Internet, la cuvântul AGERO, "http: www.agero-stuttgart.de " care înseamnă în fapt Asociaţia Germano-Română din Stuttgart. Pagina electronică de informaţie şi cultură, prima de acest gen din Germania, este vizitată de trei mii de ori zilnic, ceea ce înseamnă un milion de citiri pe an. În numele celor peste 130 de corespodenţi ai Agero, ce au contribuit la succesul revistei , preiau aceasta distincţie, ce mă onorează, şi ce reprezintă recunoaşterea unui efort colectiv.

          Artur Silvestri: Un Premiu de Excelenţă pentru prof. Dr. Lauri Lindgren care este iniţiatorul studiilor de românistică; şi este cel mai important propagator de cultură română din Ţările Scandinave şi în Finlanda.

          Un Premiu de Excelenţă, de asemenea, pentru dl. Trinţu Măran din Viena, un istoric octogenar ale cărui cercetări de arhive, în Viena, sunt uimitor de solide şi a cărui activitate merită o recunoaştere pe măsură. Dânsul ne transmite câteva cuvinte, pe care le citez: A fost o surpriză deosebită pentru mine. Tot ceea ce am făcut, am făcut ca să nu le fie ruşine urmaşilor de noi.”

          Artur Silvestri: Un alt premiu important este un Premiu de Excelenţă pentru dl. prof. Alexandru Husar, pentru ansamblul activităţii de estetician şi istoric al culturii.

          Alexandru Husar: Mă simt foarte emoţionat. A fost o onoare să vin aici, într-o sală cu mulţi oameni valoroşi, mulţi oameni care gândesc; şi gândesc frumos şi înălţător, dar mai sunt atâţia care se gândesc mai mult la sine decât la alţii. Stimate domnule profesor, sunt profund mişcat de existenţa dvs. în ţara noastră şi de existenţa acestui aşezământ. Asociaţia Română pentru Patrimoniu, în conştiinţa mea, este o instituţie care face onoare ţării. Dvs. aveţi o concepţie că ”uitarea – şi spuneţi asta undeva – şi părăsirea echivalează cu moartea unei naţiuni”. Se pare că întreaga dvs. operă se aliniază în jurul acestei idei. Pentru asta eu vă felicit şi felicit pe toţi cei care sunt astăzi aici şi au onoarea să vă cunoască şi să vă felicite în acest sens. Să trăiţi ”La mulţi ani!”.

          Artur Silvestri: Mulţumesc d-lui Husar dar eu spun un singur lucru: toţi cei care fac şi lasă o faptă, o operă, indiferent ce, până şi o fântână, chiar dacă nu le ştie numele nimeni, au făcut o faptă mare.

          Un Premiu de Excelenţă şi pentru acad. prof. dr. Virgil Cândea, care este suferind şi care transmite întregii adunări de astăzi câteva gânduri: ”Cu părere de rău că starea sănătăţii nu-mi permite să particip la această reuniune a Oamenilor Idealurilor Înalte vreau să fiu prezent cu mulţumirile mele.” Îi mulţumim şi noi.

          Artur Silvestri: Un Premiu de Excelenţă pentru P.S. Episcop Calinic Argatu, pentru ansamblul operei culturale şi contribuţia eminentă la editarea scrierilor Şcolii Cernica.

          Un Premiu de Excelenţă pentru prof. Gligor Popi. Pentru cine nu ştie – dar cine nu ştie? – Gligor Popi este o legendă a românilor din Banatul Sârbesc. Un mare istoric, un octogenar, un om viu şi la această vârstă şi care ne-a transmis ”cele mai frumoase gânduri şi roagă să se considere că acesta este un premiu pentru toată comunitatea românilor din Banatul Sârbesc, o comunitate greu încercată“.

          Un Premiu de Excelenţă pentru dl. prof. dr. Viorel Roman de la Universitatea din Bremen, Germania, pentru ansamblul activităţii de cercetare şi pentru volumul ”România în sfera de influenţă a marilor puteri”.

          Viorel Roman: ”Gândindu-mă la cartea la care a trebuit să particip, cu numele de „Cuvinte pentru urmaşi”, fără să ştiu ce formă va căpăta, la sugestia d-lui Artur Silvestri, m-am ”executat” ca un neamţ. Când am văzut cartea, mi-am amintit un motto care ar fi ideal pentru această carte... Un împărat român, auzind de creştini, le spunea mirat: ”Creştinii sunt nişte oameni care se iubesc înainte de-a se vedea”. Pentru un roman pragmatic era ceva paradoxal. Pentru noi, care am participat la crearea acestei cărţi, ar fi ceva de la sine înţeles. Mulţumesc pentru carte şi sper să fie continuată.”

          Un premiu straniu acordăm în această seară – straniu pentru cei care vizionează, să zic aşa, România din avion – , un Premiu de Excelenţă pentru părintele Ghelasie Gheorghe. Am să vă spun câteva cuvinte despre acest premiu. Părintele Ghelasie Gheorghe s-a dus la Domnul nu demult. A fost un mare stareţ în sensul de povăţuitor. Povăţuitor la Mănăstirea Frăsinei. A scris în ultimii ani de viaţă zeci de cărţi. Toate sunt cărţi mari, sunt cărţi de povăţuire şi înţelepciune. Îl vom redescoperi sau îl vor redescoperi cei care nu-l cunoşteau, peste ani, sau poate, acum mai repede, ca pe unul dintre înţelepţii acestei naţii. Să-i evocăm memoria în acest fel.

          Un Premiu de Excelenţă pentru dl. prof. dr. Theodor Codreanu, pentru ansamblul activităţii de istoriograf literar privitoare la Basarabia. Dl. Codreanu a făcut din tema Basarabiei aproape un apostolat.

          Theodor Codreanu: ”Mulţumesc Asociaţiei Române pentru Patrimoniu. Mulţumesc pentru că se gândeşte şi la scriitorii de departe. Altminteri, Artur Silvestri de mulţi ani este sprijinitor al celor care nu locuiesc în Capitală. Ţin minte că, pe vremuri, la ”Luceafărul”, a descoperit şi a sprijinit nume care au devenit apoi „nume grele” în cultura noastră. Mă simt bine, aici, între mulţi oameni de valoare. Pe mulţi îi cunosc şi nu-mi pare rău că am parcurs un drum foarte dificil, după aceste nenorociri care s-au abătut asupra ţării. Vă mulţumesc tuturor!”

          Artur Silvestri: Mai multe Premii şi Diplome de Excelenţă au fost acordate câtorva oameni mari, la rândul lor, fiecare în felul lui. Am să-i citez acum şi pe cei care din anumite motive n-au putut veni aici; unii sunt bătrâni, alţii sunt bolnavi; alţii sunt în străinătate... Ne-am gândit la dl. prof. dr. Emilian Popescu, pentru activităţile de bizantinolog şi pentru lucrările de sinteză referitor la daco-români; la dl prof. dr. pr. Vasile Oltean, pentru cercetări de istorie locală şi pentru acţiunea de cercetător în domeniul culturii naţionale, un mare descoperitor de manuscrise speciale; o Diplomă de Excelenţă pentru dl. Prof. Dr. Ion Pachia Tatomirescu pentru studiile de „dacologie” şi pentru activitatea de „editor naţional”; un Premiu de Excelenţă pentru părintele arhimandrit Veniamin Micle, pentru numeroasele cărţi mari, importante, în domeniul istoriei locale şi bisericeşti; un Premiu de Excelenţă pentru nonagenarul părinte Ion Ionescu, un mare cercetător, un om care a făcut mult pentru România şi poporul român.

          Ion Ionescu: ”Vă mulţumesc frumos!”

          Artur Silvestri:  Doamne-ajută! Data trecută când ne-am întâlnit spunea cineva că în acea încăpere erau câteva zeci de biblioteci. Aşa e şi astăzi. Sunt câteva zeci de biblioteci mari!

          Mai avem Premii de Excelenţă pentru Prof. Jean-Louis Courriol, pentru activitatea de propagare a literaturii române în mediile francofone, un eminent traducător; apoi pentru marea cercetătoare în eminescologie Svetlana Matta Paleologu; mai avem un Premiu de Excelenţă, in memoriam, pentru o mare personalitate al cărei nume era întotdeauna înlocuit de formula, de numele tainic, de „patriarh al dacismului” la români... Părintele Dumitru Bălaşa... Mai avem un alt Premiu de Excelenţă – in memoriam, de asemenea - pentru un mare cercetător, din păcate mai puţini îl ştiu, uitat, poate, dar nu de către toţi, Adrian Riza, pentru studiile dedicate Transilvaniei.

          Am mai acordat şi alte câteva Premii şi Diplome de Excelenţă, pe care le voi citi acum. Iarăşi, din diferite motive, laureaţii nu sunt aici:

          Pentru dl. prof. dr. Achim Mihu, pentru activitatea de estetician şi istoric al culturii; pentru A.I. Brumaru, pentru activitatea de estetician şi istoric literar; pentru dl. Emil Poenaru, pentru studiile dedicate sanctuarului dacic de la Sarmisegetuza; un Premiu de Excelenţă, în memoriam, pentru prof. Constantin Daniel, neuitatul profesor Constantin Daniel, pentru studiile de istorie a civilizaţiilor şi pentru lucrarea capitală ”Miturile lui Zamolxis”; un Premiu de Excelenţă pentru o mare sinteză, care ar trebui cunoscută mai bine, ”Datina – Biblia românilor” de Ion Drăguşanul; şi un Premiu de Excelenţă, în memoriam, probabil pentru cel mai mare istoric al artei plastice româneşti din perspectivă modernă şi pentru contribuţia la istoria monumentelor de artă moldoveneşti, Vasile Drăguţ.

          Marta Drăguţ: „Mulţumesc Asociaţiei pentru Patrimoniu, în numele soţului meu şi în numele meu personal. Mă gândesc că trăim o perioadă de înviere culturală şi chiar un miracol pe care îl săvârşiţi dvs., d-le. Artur Silvestri, prin a omagia o personalitate, un intelectual, cum a fost defunctul meu soţ”.

          Artur Silvestri: Vom continua cu cei care sunt aici... O Diplomă de Excelenţă pentru dl. prof. Alexandru Ligor. Dl. prof. Alexandru Ligor este unul dintre cei mai solizi cercetători în materie de istoriografie din Moldova. Cartea – să zic aşa – tainică, care mie, cel puţin, mi-a rămas foarte aproape tocmai pentru că e puţin cunoscută, este, însă o monografie pe care a publicat-o în anii ’80. Se numeşte „Ţăranii” şi este şi ea o Carte Mare!

          Alexandru Ligor: ”Mulţumesc Asociaţiei, în mod deosebit d-lui Artur Silvestri. Este un premiu care mă onorează. Doresc d-lui Artur Silvestri să împlinească acţiunile culturale pe care le-a gândit şi pe cele pe care le ţine secrete.”

          Artur Silvestri: Un premiu pentru contribuţia la fondarea aşezământului muzeal ”Mihai Eminescu” din Ipoteşti şi propagarea spiritului eminescian în lume, doamnei Lucia Olaru Nenati, care este şi o învietoare de muzică eminesciană sau de univers muzical eminescian. Poate ne face şi o demonstraţie...

          Lucia Olaru Nenati: ”Este o mare provocare din partea amfitrionului care a dat viaţă acestei întâlniri şi care a dat motivaţia acestui premiu. Dar, înainte de orice, nu poate face paşi lenţi şi mai ales acum când ţara şi naţia ne amintesc de datoriile pe care le avem faţă de statornicie, m-am gândit să mulţumesc celor care-şi amintesc de lucrurile de valoare, restaurând, astfel, o axiologie uneori de durată şi plăcută şi în loc să dăm glas – aşa cum a sugerat dl. Artur Silvestri – unuia dintre cântecele pe versurile lui Mihai Eminescu, daţi-mi voie să încerc, cu toleranţa de rigoare, să dau glas unui cântec pe care l-am auzit într-o noapte, pe versurile lui Eminescu, ”Rugăciune”, ca o rugăciune a noastră, a tuturor către Cel de Sus şi către Maria – Ei îi este dedicat acest cântec – , ca o dovadă că şi noi, românii, putem intra în seria celor cântători de ”Ave Maria”” (n.n. L.O.N. a interpretat superb acest cântec).

          Artur Silvestri: Un Premiu de Excelenţă pentru acţiunea de revigorare a dacismului şi pentru cercetările personale în acest domeniu - pentru dl. dr. Napoleon Săvescu, pe care mulţi îl cunosc; o acţiune care este, în mod categoric, istorică, este în America şi ne transmite mulţumirile d-sale pentru acest Premiu.

          Şi acum, mai multe premii pentru un fenomen care ar trebui observat mai atent, şi anume: reviste culturale regionale. Un fenomen care era previzibil şi care, de fapt, acum, în aceşti ani, mai recenţi, înseamnă reviste, care, în ”voievodatul” lor, înseamnă mult. Însumate toate, ele fac să completeze o materie şi să adauge fiecare în parte – de unde vin – câte ceva la ansamblul unei culturi. Am acordat Premii şi Diplome de Excelenţă pentru editori şi făcători de reviste, care sunt în toată România, în diverse locuri. Întâi de toate, pentru dl. Ioan Barbu, editorul unei splendide reviste şi, totodată, un important scriitor de inspiraţie ortodoxă.

          Ioan Barbu: ”Şi pentru mine este o mare onoare să mă aflu aici. Apreciez invitaţia d-lui Artur Silvestri pentru că se apleacă şi asupra provinciei, de foarte multe ori uitată, şi apreciază ceea ce facem noi. Trăiesc o mare bucurie pentru că printre cei premiaţi se află nume foarte importante: regretatul părinte Dumitru Bălaşa, părintele episcop Calinic, nume pe care le iubesc şi le apreciez. Sunt alături cu inima şi dragostea şi faţă de oamenii care fac cultură dincolo de graniţele româneşti.”

          Artur Silvestri: Să mulţumim, aşa cum facem în fiecare clipă, Celui care ne îndrumă să facem bine. Acum, o Diplomă de Merit foarte specială. Există în România multe publicaţii. Dar una dintre ele are nu numai o unicitate, ci un mister. Este o revistă de schit. Ea se numeşte ”Murmurul Sihaştrilor”, iar editorul este părintele stareţ Modest Ghinea.

          Păr. Modest Ghinea: ”În fiecare episcopie, există câte un cărturar. Episcopia noastră, a Argeşului şi Muscelului, este reprezentată de P.S. Calinic, care a căutat să ne îndrume şi pe noi pe această cale. Revista noastră este o revistă mică, dar, totuşi, este citită de foarte mulţi dintre credincioşii care ne-au călcat pragul. Şi mulţumesc pentru acest lucru d-lui Artur Silvastri. Este ca o recunoaştere a faptului că Biserica, încă, se mai ridică la treapta aceea în care s-a păstrat flacăra culturii; nu numai a tradiţiei. Ţin să mulţumesc acum şi în numele Preasfinţitului, care, din binecuvântate pricini, nu a putut veni pentru premiul ce i l-aţi acordat. Şi mulţumesc tuturor care sunteţi aicea pentru faptul că, iată, şi Biserica este reprezentată în acest fel.”

          Artur Silvestri: O Diplomă de Excelenţă pentru editorul revistei ”Oglindă literară”, dl. Gheorghe Neagu, una dintre cele mai solide publicaţii literare din România şi care vorbeşte către toată România de la Focşani.

          Gheorghe Neagu: ”Eu vin de la Milcov. Şi vreau ca prin prezenţa mea să ne adunăm cu toţii să facem ceva împotriva tuturor relelor care ne domină. Vă îndemn să fiţi alături de Asociaţia Română pentru Patrimoniu şi să-i dăm vigoare, suflu, tot ce are nevoie pentru ca dihonia dintre cei care se ocupă cu arta, în general, să dispară. Vă mulţumesc!”

          Artur Silvestri: Aceste cuvinte m-au emoţionat foarte mult pentru că făcătorii de pace sunt, de fapt, cei care rămân.

          Mai multe reviste şi creatorii lor: Dl. Ion Beldeanu, pentru ”Bucovina literară”, dl. Eugen Evu, pentru revista ”Provincia Corvina”, o revistă regională importantă; o revistă importantă şi editorul ei, un important scriitor contemporan este domnul Valeriu Bârgău, un editor, un făcător de ziare, un animator al acestei publicaţii pe care a înfiinţat-o.

          Valeriu Bârgău: ”Ceea ce dvs. aţi auzit aici din aceleaşi motive am dat şi noi drumul unei reviste ”Ardealul literar”. Una dintre rubricile noastre, care a stârnit anumite discuţii, este ”Cine îl apără pe scriitorul român?”. Efectiv, cine-l apără pe scriitorul român? Toată lumea s-a întrebat: cine-l atacă pe scriitorul român? Artur Silvestri a comis un lucru frumos. Cineva trebuie să-l apere pe scriitorul român şi iată că s-a adeverit ceea ce semnalam eu în revista noastră.”

          Artur Silvestri: Dl. Nicolae Danciu Petniceanu pentru revista ”Eminescu”, o revistă care, cu eforturi mari, apare...

          Nicolae Danciu Petniceanu: ”Mulţumesc Asociaţiei Române pentru Patrimoniu pentru acest premiu, care este o dovadă, o confirmare că noi, bănăţenii, tot ce facem, facem bine pentru memoria şi eternizarea lui Mihai Eminescu. Scoatem această revistă cu greutăţi materiale şi morale pentru că acolo, în Banat, mai sunt şi unii dintre aceia care îşi permit luxul de-a-l denigra pe Eminescu. Revista ”Eminescu” a apărut în anul jubilar 2000, ca o replică la tristele vorbe care au apărut în revista ”Dilema”. Vă asigurăm, d-le doctor, că vom continua să fim la înălţime, când e vorba de Mihai Eminescu, Biblia neamului românesc. Vă mulţumesc!”

          Artur Silvestri: Şi una dintre publicaţiile mai recente, dar şocantă prin vigoarea cu care a intrat în acţiunea culturală ce şi-a propus, ”Viaţa de pretutindeni”, editată de dl. Sabin Bodea, o revistă care, de la un număr la altul, este mai importantă, mai consistentă şi afirmă un punct de vedere care trebuie menţionat şi ratificat. Doamne-ajută!

          Sabin Bodea: ”Mulţumesc Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, acestui mare şi inimos cărturar, Artur Silvestri, care ştie, iată, să ne adune în număr mare, să fim vibrânzi la aceeaşi frecvenţă a culturii româneşti. Mulţumesc soţiei mele, care ştie cum se tipăreşte această revistă, şi cu ce bani, mulţumesc tuturor celor care colaborează cu noi şi au făcut ca acest gest să devină viabil: sperăm să fie – cum a spus şi maestrul Silvestri – din ce în ce mai bună, să realizăm o punte între trecut, prezent şi viitor, o punte între voi, cei de aici şi ceilalţi fraţi şi prieteni ai lor de pe alte meleaguri.”

          Artur Silvestri: Intrăm acum în lumea cărţilor, a bibliotecilor... O Diplomă de Excelenţă pentru dl. prof. dr. Dumitru Bălăeţ pentru studiile de biblioteconomie şi pentru lucrările de istorie literară.

          Dumitru Bălăeţ: ”Vreau să spun doar două lucruri: un mare cărturar din cultura română de ieri a spus ”Nasc şi la Moldova oameni”. Fără a fi urmaşul marelui citat, bucuria mea vine de la faptul că, în sfârşit, în România se nasc asemenea oameni. Îi mulţumesc lui Artur Silvestri că ne uneşte pe noi toţi, intelectualii, patrioţii. Cred că această Asociaţie are un rol foarte important în cultura română contemporană şi mă bucur foarte mult că dânsul s-a gândit că în bibliotecile României avem un patrimoniu care trebuie ocrotit şi perpetuat pentru generaţiile viitoare, ceea ce, din păcate, nu se întâmplă în altă parte. Vă atrag atenţia că vom reveni la situaţia Bibliotecii Naţionale care de peste 15 ani de zile, având un sediu nou de competitivitate europeană şi mondială, a rămas pur şi simplu neterminată şi continuă să fie împrăştiate cărţile ei prin subteranele Bucureştiului. Mulţumesc, deci, pentru această preocupare şi încă o dată îl felicit pe Artur Silvestri şi pe oamenii din jurul său şi pe dvs., pe toţi.”

          Artur Silvestri: O Diplomă de Excelenţă pentru acţiunea culturală în domeniul biblioteconomic unui om care a făcut foarte mult la una din bibliotecile judeţene. Este dl. Ion Gaghii, directorul Bibliotecii judeţene Giurgiu, cu care am început programe despre care vă voi vorbi în două fraze...

          Am început la Giurgiu, şi vom continua la foarte multe dintre bibliotecile judeţene, crearea unor fonduri memoriale de documente şi de manuscrise. Aceasta a început atunci când am observat că foarte mulţi dintre scriitorii pe care Domnul îi cheamă la el nu mai lasă nimic şi că în urma lor rămâne prăpăd. Manuscrise despre care nimeni nu ştie nimic; şi atunci, am hotărât crearea unor fonduri cu caracter memorial prin bibliotecile judeţene, ca să poată fi şi la îndemâna cercetătorilor. Dintre cele 12 biblioteci cu care am căzut de acord a fost şi cea condusă de dl. Ion Gaghii. Vreau să spun că dorim să înfiinţăm la Biblioteca judeţeană Giurgiu Fondul Naţional pentru Memorialistică, unde să depunem memorii pe care fiecare intelectual român, care vrea să-şi scrie povestea vieţii lui, să le depună acolo; să publicăm din ele şi să le şi găsească urmaşii noştri din mileniul IV. Doamne-ajută!

          Ion Gaghii: ”Mărturisesc că eu nu sunt un foarte bun orator şi mă voi strădui să mă fac cât mai puţin de râs. Iată că în timp ce unii domni, care nici măcar nu au umor, se sfădesc de ani de zile unde să înalţe Catedrala Neamului, cu gard sau fără gard, între dânsa şi Parlament, cineva construieşte aici, în linişte, cu suflet mare şi generos, o catedrală a spiritului românesc. Iată, dl. dr. Artur Silvestri îmi dă o veste extraordinară pentru care îi mulţumesc din suflet şi e clar că, din punctul meu de vedere, Asociaţia Română pentru Patrimoniu este această catedrală a spiritului românesc în care vă invit, an de an, să intraţi cu sufletul deschis. Vă mulţumesc foarte mult!”

          Artur Silvestri: Un premiu şi pentru dl. Dumitru Jompan, un mare cărturar, a cărui operă în domeniul istoriografiei locale al etnografiei şi folklorului muzical este de o mare însemnătate şi greutate.

          Dumitru Jompan: ”Mulţumesc bunului Dumnezeu că m-ajută să scriu, să dirijez, să compun, să promovez muzica religioasă la Seminarul teologic de la Caransebeş, mulţumesc d-lui. Dr. pentru premiul acordat şi, ca să-mi fac plăcerea, mulţumesc mie însumi pentru tot ceea ce fac. Vă felicit!”

          Artur Silvestri: Tot în materie de muzicologie... Dl. Vasile Tomescu, pentru monumentala sa operă „Musica Daco-Romana”.

          Vasile Tomescu: ”A fost evocat aici cu sacră devoţiune numele celui mai mare poet român, Mihai Eminescu. Ne aflăm în anul George Enescu, 1881-1955, un alt simbol al spiritualităţii româneşti, un alt spirit care s-a dăruit cu generozitate pentru ca sufletul românesc să învingă vicisitudinile istoriei, să trăiască prin cultură, prin credinţă, prin spirit. Aş vrea să spun că această nobilă iniţiativă, la care suntem părtaşi astăzi, se aseamănă cu aceea venită din nobil gând şi din generoasă faptă a Premiului Naţional de Compoziţie ”George Enescu”, pentru că şi aceea a fost o iniţiativă de suflet, nu oficială, şi a durat decenii de-a rândul, înălţând credinţa şi fortificând voinţa celor care slujeam muzica. Este cu atât mai lăudabilă iniţiativa la care suntem astăzi beneficiari cu cât ea îmbrăţişează tot spectrul spiritualităţii româneşti. Îi mulţumesc d-lui. Artur Silvestri şi doresc Asociaţiei Române pentru Patrimoniu viaţă lungă şi succese în continuare!”

          Artur Silvestri: Acum e rândul d-lui Petru Petrescu pentru opera plastică. Este un mare artist plastic, care ne-a eliberat – să spunem aşa – tot universul Cucutenilor într-o pictură de o anvergură uimitoare. Un Premiu de Excelenţă.

          Petru Petrescu: ”Mulţumesc foarte mult Asociaţiei Române pentru Patrimoniu. Mulţumesc maestrului Artur Silvestri, care e un om deosebit!”

          Artur Silvestri: S-a evocat, aici, de câteva, ori numele poetului naţional, Mihai Eminescu, şi pentru cei care au făcut enorm pentru el trebuie să spunem, de fiecare dată, că le mulţumim, chiar dacă nu mai sunt printre noi. Unul dintre cei mai mari eminescologi, a cărui contribuţie fundamentală nu se poate uita, este profesorul George Munteanu, căruia îi acordăm, in memoriam, Premiul de Excelenţă.

          ”(n.n. soţia) Dl. Artur Silvestri a fost unul dintre cei mai apropiaţi şi mai iubiţi colaboratori ai soţului meu. Îi mulţumesc d-lui. Artur Silvestri pentru acest Premiu.”

          Artur Silvestri: Un Premiu de Excelenţă pentru autorul unor cărţi mari, al unor sinteze. Dl. Viorel Cosma, a cărui operă de muzicolog şi istoric al muzicii româneşti, cred, nu mai e nevoie să fie recomandată, pentru că e foarte cunoscută.

          Viorel Cosma: ”Doamnelor şi domnilor... Mărturisesc deschis că l-am cunoscut pe dl. Artur Silvestri acum vreo jumătate de oră, poate trei sferturi de oră, când am venit aici şi m-am întrebat exact cam ce caut eu la această adunare. Dar, şi mai rău, m-am întrebat în ziua în care am primit anunţul că am fost nominalizat. Foarte frumos... Suntem adesea nominalizaţi, dar, până la sfârşit, nu luăm nimic. Dintre nominalizaţi rămâne unul, sau doi, şi restul intră într-un anonimat. Eu m-am bucurat foarte mult pentru această nominalizare, pentru că nu am primit nici o decoraţie niciodată, şi a venit de la un om cu care nu am avut nici o legătură de prietenie. De aceea, preţuiesc efectiv acest lucru, dar fiindcă mă găsesc în mijlocul a 200 de intelectuali, pentru că mă găsesc în faţa unui om care, efectiv, vrea să facă o treabă bună, în această ţară, cu premiile, v-aş ruga pe toţi şi să vă gândiţi şi să nu-mi daţi răspunsul mie şi să vi-l daţi dvs, fiecare în sufletul dvs... Ce-ar fi dacă în anul 2006 dl. Silvestri n-ar mai da 70 de premii, în fiecare an, şi ar da 10 premii, într-adevăr, de o foarte mare ţinută, lucrări de foarte mare importanţă naţională sau chiar şi internaţională, care, din acest punct de vedere, să ridice dintr-odată atât prestigiul instituţiei pe care o conduce, cât şi valoarea acestor premii. S-ar părea că din dorinţa aceasta de largheţe a d-lui Silvestr,i de-a invita cât mai mulţi la aceste premii, facem o treabă bună. Dar să ştiţi că intrăm într-o nenorocită de situaţie, când ierarhizarea valorilor în cultură începe să se amestece şi când literalmente oamenii de forţă mare artistică nu reuşesc să pătrundă în aceste locuri. Stau acuma şi mă gândesc cine va lua marele premiu ”Prometeus” de 50.000 de dolari. Mă uit să văd… şi abia aştept să văd rezultatul. Îl aştept cu sufletul curat că cel puţin am putea să avem o personalitate reală, care, încă din timpul vieţii, datorită operei pe care a publicat-o, a intrat în istoria culturii româneşti. Doresc acest lucru din toată inima, atât d-lui Silvestri, cât şi acestei întreprinderi pe care o conduce. Abia aici, dând ochii cu atâta lume bună, care face ceva pentru cultura românească, mi-am dat seama că dl. Silvestri este bogat sufleteşte, şi  vrea să împace pe foarte multă lume. Să fim alături de dânsul şi-i dorim succes, iar dvs. vă doresc să vă răspundeţi fiecare la întrebarea pe care v-am pus-o. Vă mulţumesc!”

          Artur Silvestri: Îi mulţumesc d-lui Viorel Cosma pentru sugestie. Dacă mă voi hotărî să optez pentru soluţia domniei-sale o voi face cu o altă ocazie. Aici este altceva... Aici nu este de a recunoaşte elite, pentru că doar Dumnezeu ştie cât însemnăm fiecare. Aici este de a vedea Faptele Mari, de peste tot. Când la un moment dat, la întâia ediţie, învăţătorul Traian Galetaru, din Comloşul Mic, din Banat, care conduce o revistă de sat, de 70 de ani, a luat acest premiu, unii s-au mirat. Ce importanţă are această revistă de sat?!... Făcută de un învăţător... Nu era făcută cine ştie cum. Dar trăia! Trăia într-un sat! Când preotul Alexandru Stănciulescu Bîrda, pe care l-aţi văzut aici, din Malovăţ, a primit un premiu, lucrarea lui însemna o mare editură în satul Malovăţ! Aceştia sunt Oamenii Mari; acesta este punctul meu de vedere. Aşa cred că trebuie văzută România tainică. România oficială e altceva. Dar noi nu facem parte din România oficială. Noi facem parte din România tainică.

          Şi acum o Diplomă de Excelenţă pentru dl. Virgil Radulian, laureat pentru ansamblul operei culturale şi pentru memorialistica domniei-sale. Un om important şi care a făcut multe. A făcut multe acolo unde se face, nu unde se declară, ceea ce este important să menţionăm de fiecare dată.

          Virgil Radulian: ”Sincere sentimente de gratitudine şi alese mulţumiri Asociaţiei Române pentru Patrimoniu şi inimosului, luminatului şi generosului său preşedinte, dl. Artur Silvestri, care scoate la lumină tot ce poate fi preţuit şi poate fi valorificat, pentru cauza românităţii şi culturii româneşti. Din suflet îi mulţumesc pentru aprecierea dată şi pentru încurajare şi-l rog pe Dumnezeu să-mi dea putere şi ani şi înţelepciune şi călăuzire, să pot să îl ajut în continuare în misiunea nobilă pe care o săvârşeşte (...)”

          Artur Silvestri: Un premiu important se acordă istoricului literar Aurel Sasu, din Cluj-Napoca, cel care a reconstituit tabloul operei culturale a românilor americani.

          Aurel Sasu: ”Domnule Silvestri, vă felicit pentru organizarea, în primul rând, a acestei superbe seri. Vă mulţumesc pentru că mi-aţi adăugat numele pe această lungă listă de mari nume ale culturii, istoriei, bibliotecomiei şi voi spune doar atât: problema esenţială a identităţii, a patrimoniului, a moralei, a tainei, a credinţei, a sfinţeniei etc, etc. sunt probleme, subiecte dificile, faţă de care nu putem să afişăm decât o atitudine responsabilă. Îmi pot permite să spun că nu avem faţă de ele încă o strategie. E vorba, în ultimă instanţă, de modul cum cultivăm dialogul româno-român, de ceea ce înseamnă ştiinţa comunicării. Poate de astăzi înainte să cercetăm cu mai multă perseverenţă, cu mai multă atenţie, cu mai multă dragoste patrimoniul, istoria şi cultura acestor comunităţi din afara graniţelor ţării, pentru ca să învăţăm de la ei cum se trăieşte, cum se supravieţuieşte şi cum se rezistă într-o lume contemporană, bântuită de contradicţii, de conflicte, de dileme etc.”

          Artur Silvestri: Ne apropiem de sfârşitul acestei părţi. Mai sunt câteva premii foarte importante. Unul dintre ele este Premiul de excelenţă, in memoriam, pentru autorul unei cărţi importante despre relaţiile istorice dintre români şi maghiari, Francisc Păcurariu.

          Tudor Păcurariu (scriitor): ”Stimată asistenţă, d-le dr. Silvestri, vă mulţumesc. Mulţumesc mult şi că sunteţi aici! Vă mulţumesc pentru acest gest de curaj, pentru că trăim vremuri curioase. Vedeţi dvs., se urmăreşte de către specialişti să se facă o altfel de ţară, adică, o marcă a României, undeva la intersecţia între cârnaţul de Debrecen şi castravetele bulgăresc. Eu zic că faţă de asemenea caraghioşlâcuri trebuie să avem o atitudine fermă, fiecare dintre noi, în modul său. De aceea, este binevenită iniţiativa Asociaţiei Române pentru Patrimoniu de redescoperire a acestei Românii tainice, care trăieşte în fiecare dintre noi. Maestre, vă mulţumesc!”

          Artur Silvestri: O Diplomă de merit pentru unul dintre istoricii regionali, care fac în aşa fel încât cu fiecare regiune comunitată către integralitatea ei România să fie mai întreagă decât o ştim noi. Şi anume, Emil Satco, pentru studiile de istorie a Bucovinei şi pentru întreaga enciclopedie a Bucovinei. Emil Satco este un cercetător, care lucrează liniştit, la o parte, şi care face operă mare.

          ”La prima ediţie a premiilor Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, când am văzut filmul, după festivitate, momentul care m-a şocat cel mai mult a fost cel în care dl. profesor Ghinoiu, pe care-l salut aici, şi care trebuie să vă spun că în ”Cuvintele pentru urmaşi” are unul dintre cele mai eminente texte posibile, dl. profesor Ghinoiu zic, cu Atlasul etnografic român în mână, pe de o parte dânsul, pe de altă parte eu, parcă eram doi războinici care arătam armele. (Aceasta este Cartea Mare, făcută cu trudă şi împotriva evidenţei, uneori. Acestea sunt, de fapt, Faptele Mari. Şi toată lumea merită câte un premiu aici. Mulţi sunt departe şi nu sunt aici. Doamne-ajută!)”

          Emil Satco:    ”Vă mulţumesc că v-aţi gândit şi la mine. Am descoperit că există şi aici oaze de românism. Vă mulţumesc şi dvs. pentru această operă şi am venit cu această carte pentru a v-o oferi drept cadou. Între coperţile ei sunt mulţi ani de dăruire. Nu este pentru Prometeu, ci este pentru dvs.”

          Mai este o Diplomă de Excelenţă pentru o altă faptă... Căci aici sunt fapte de tot felul, pe care le fac oameni din România. Pentru un mare reporter, deci, pentru ansamblul operei: Ioan Grigorescu. Dar şi pentru ciclul ”Spectacolul lumii”.

          Ioan Grigorescu: ”Această provocare mă tulbură profund şi mă angajază, totodată. Asociaţia Română pentru Patrimoniu să fie o acţiune de durată! Tuturor le mulţumesc şi le doresc multă sănătate şi să ne întâlnim cu bine şi la anul!”

          Artur Silvestri: Mulţumesc d-lui Grigorescu că a spus un lucru foarte important: este o iniţiativă care va dăinui. Ea nu va supravieţui. Ea există! Dar nu există doar de acum. A existat şi va exista. Patrimoniu înseamnă părinţi. Toată lumea va avea odată părinţi. Toată lumea va avea părinţi şi, din acest motiv, Pomenirea Părinţilor nu poate dispărea; Ar fi un nonsens să fie altfel. Acum încheiem această festivitate.

          Şi totuşi, ar mai fi ceva. Domnul Ion Sandu este un mare inventator român, un specialist în domeniul de patrimoniu. Dânsul mi-a comunicat că vrea să-mi dea şi mie un premiu. Nu am fost de acord. Totuşi, dânsul vrea... Să-l ascultăm şi să-i mulţumim că e aici, cum a fost şi prima dată, la întâia ediţie:

          Ion Sandu: ”Am văzut câtă dragoste împarte dl. Artur Silvestri pentru toţi. Ne-am spus că trebuie să i se întoarcă dragostea. Deoarece suntem într-o mare sărbătoare – Sărbătoarea creatorilor luminaţi – , vreau să vă spun că şi creatorii tehnici salută creatorii artistici şi înmânează o Diplomă de Excelenţă şi Ordinul Mănăstirii Voroneţ, un simbol nu numai pentru interiorul ţării, ci peste tot. De curând, m-am întors de la Sevastopol cu 12 medalii de aur şi 16 premii pentru inventică românească unde am dat, de asemenea, această Diplomă de Excelenţă unui mare creator ucrainian. Deci, d-le. dr. Silvestri, pentru ceea ce aţi făcut pentru noi toţi, de-a ne aduna la această frumoasă sărbătoare, primiţi ca simbol al dragostei inventatorilor ieşeni – dintre care foarte mulţi creatori de bunuri culturale, investiţii în domeniul patrimoniului cultural - primiţi Diploma de Excelenţă şi Ordinul Voroneţ, de aceeaşi vârstă cu Capela Sixtină, de o valoare inestimabilă pentru România, o valoare în care se găseşte şi un dram de inventică, atât în tehnica artistică, cât şi materială şi tehnologia de punere în operă tehnică deosebită, care a dăinuit peste secole şi cu care mă mândresc... Capela Sixtină a fost renovată de atâtea ori, în schimb Voroneţul a avut intervenţii doar în ultima perioadă a secolului XX şi a rezistat cu putere în vreme.”

          Artur Silvestri: Am primit o veste de la fiecare dintre cei de aici. Şi le-am mulţumit. Acuma, încheiem această întâlnire de astăzi pentru Premiile de Patrimoniu şi aş vrea să mai spun câte ceva... Aş vrea să spun că nu ne-am propus să facem doar o activitate protocolară, deşi şi asta are importanţa ei, pentru că, uitaţi-vă bine, e aici atâta lume, din toate părţile. Asta face ca oamenii să se cunoască între ei şi poate se şi întăresc relaţiile în ceea ce au de făcut. Dar am făcut în şase luni de zile, de când am început să lucrăm, mult. Am făcut o carte, care înseamnă ”Cuvintele pentru urmaşi” şi pe care o veţi vedea. E chiar o carte-tezaur. Va rămâne fără nici un fel de dubiu pentru urmaşi şi chiar e o Carte Mare. Am început alte programe: un ciclu de volume ”Mărturisirea de credinţă literară” cu scriitorii care au o credinţă literară, pentru că este important s-o ai. Am deschis – v-am şi comunicat – prin biblioteca din Giurgiu, şi alte 11 biblioteci, fonduri memoriale pentru depunerea de manuscrise. Am constituit Grupul de cercetare literară ”Mitropolitul Nestor”, care se va ocupa şi va începe, cred că din primul trimestru al anului viitor, să editeze integral literatura stră-română, ca să se poată pune la dispoziţia cercetătorilor de mâine ceea ce este important în această materie. Facem totul voluntar, nu ne ajută nimeni decât – nu ştiu dacă e bine să spun – Compania ”Casa Lux” şi Dumnezeu din cer. Asta cred că e important să se ştie. Şi acum, aş vrea să mai adaug câteva menţiuni... S-a înfiinţat, după multe eforturi, Asociaţia Scriitorilor Creştini. Foarte mulţi se gândesc, şi aşa am înţeles că s-au gândit, că ar fi o alternativă la Uniunea Scriitorilor ş.a.m.d. Vă spun de acuma clar şi distinct: nu are nici o legătură cu Uniunea Scriitorilor. Numai Satana dezbină! Şi dezbină, se vede!... În fiecare zi... Misiunea noastră este să aducem pace şi să facem bine. Noi îi primim pe toţi cei care vor să vorbească, şi ei cu noi, şi noi cu ei, şi cu care putem să ne înţelegem în aceeaşi limbă. Aşadar, Asociaţia Scriitorilor Creştini este ceea ce trebuie să fie: o comuniune sau un mod în care sunt puşi împreună oameni care privesc în aceeaşi direcţie şi cu aceleaşi valori. Valorile se ştiu, ele sunt în tiparul nostru. Atâta tot şi nimic altceva. Pentru aceasta, trebuie să ştiţi că Asociaţia s-a format; şi începem activităţile încă de azi. Primii paşi sunt uşori şi se fac încet, ca de la sine: toţi cei care au interes în această direcţie pot să întrebe, le răspundem şi începem să lucrăm.

          Aş mai spune câteva fraze pentru că reuniunea de azi a durat mult şi îmi cer iertare pentru cât a durat. Să ştiţi că noi nu facem toate aceste lucruri pentru că aşteptăm de la cineva ceva. Nici măcar o mulţumire; deşi, la urma urmei, poate că, uneori, e bine-venită. Şi Asociaţia ”Biblioteci pentru sate”, unde am dăruit peste 20.000 de cărţi pentru biblioteci comunale şi şcolare şi am înfiinţat câteva biblioteci şcolare acolo unde nu erau sau de mult nu mai erau. Recent, o bibliotecă, de şcoală a fost luată de ape, am reînfiinţat-o şi i-am dăruit primele 2.000 de cărţi. De ce facem toate acestea? Pentru că am vrea să înţelegem cu toţii, cei care putem înţelege, o concluzie de viaţă: nu trebuie să aşteptăm de la nimeni nimic. Dacă tot vom aştepta de la cineva care nu dă şi nu ştie să dea, nu ştie nici că trebuie să dea, ci trebuie doar să ia, n-o să ajungem nicăieri.

          Nu trebuie să ne plângem. Suntem în secolul XVIII. În România tiparul este grecesc şi protipendada vorbeşte limbi străine. Atunci, noi ne-am întors din drum şi aparent ne-am dus la mănăstire; şi, ca boieri, ne-am întors la moşie; şi am stat, făcând manuscrise, vorbind unii cu alţii, într-o limbă din ce mai lustruită, în limba noastră, nu în limba lor; şi de aici au ieşit Tudor şi paşoptiştii. Doamne-ajută!

 

* Interviul realizat cu Dr. Artur Silvestri, il gasiţi aici >>>>

 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]    

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.