HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

ALBA IULIA, CETATEA UNDE AM ÎNVĂŢAT SĂ

FIM ROMÂNI

George Baciu

 

Soarele abia se prăvălise printre brazii din faţa Ocolului, odihnindu-şi privirea pe asfaltul rece al şoselei ce se scurge dinspre sat către Domneşti. Cu sufletul prins de tricolorul din gând am plecat înspre Cetatea Albei Iulia, unde, cam pe la înserat, avea să se întâmple o manifestare culturală naţională: întâlnirea membrilor Cenaclului literar „Gând românesc”. Curtea de la Argeş încă somnoroasă asculta clopotele mănăstirii, şoptind povestea Anei, iar în „Plopiş” roua dimineţii îşi dădea ultima suflare pe trupul ferestrelor. După o glumă bună, rostită în barbă de prof. Lucian Costache – directorul adj. al Colegiului Naţional „Ion C. Brătianu” din Piteşti – şi după ce academicianul Gh. Păun şi-a aruncat Memoriile peste umăr, am pornit-o spre Vâlcea. De-aici, istoricul George Rotaru ne-a purtat înspre Apulum – vestita capitală a provinciei Dacia Superior şi castru al Legiunii a XIII-a Gemina. Mai întâi Oltul, apoi Mureşul ne-au întâmpinat unduind legende cu Ioan şi Farcaş, cu Mihai Viteazul, regele Ferdinand şi frumoasa regină Maria. La ora 16,00 scriitorul şi ardeleanul neaoş, Virgil Şerbu Cisteianu – cu părul albit de atâta istorie românească – a deschis, la Casa de Cultură a sindicatelor din Alba Iulia, într-o sală cu aspect de amfiteatru academic „Cenaclul naţional” GÂND ROMÂNESC.

 

Primul moment al manifestării a fost dedicat lui Adrian Marino, eseist, critic, istoric și teoretician literar român, laureat al premiului Herder, personalitate controversată a culturii româneşti. După recenta apariţie postumă „Viaţa unui om singur”, o lucrare monografică semnată de Simona-Maria Pop vine să ni-l prezinte pe Adrian Marino într-o altă lumină decât cea pe care el însuşi a făcut-o. Volumul „Adrian Marino - Vârstele devenirii” are la bază o teză de doctorat susţinută în 2009. Mărturisirile Simonei-Maria Pop au fost considerate de către prof.univ. Mircea Popa şi Ovidiu Şimonca, redactor şef la OBERVATOR CULTURAL pagini de istorie literară ce rostesc, fără îndoială, adevărul despre viaţa lui Adrian Marino. Au urmat lansări de cărţi cu emblemă argeşeană. Academicianul Gheorghe Păun şi-a prezentat recenta apariţie „Privind peste umăr. Memorii premature” (Ed. Tiparg, Piteşti, 2010) – o carte precuvântată cu sufletul şi scrisă cu inima, o „carte de bunic cu patru nepoţi, trei de adevăratelea…şi unul imaginar, semănând cu mine însumi”, după cum zice autorul, o carte despre „păţaniile” copilăriei şi ale lumii „oamenilor Mari”, zicem noi. Prof. Ion C. Hiru a vorbit despre satul său, de sub buza muşcelelor cu pruni şi mere domneşti, „cel mai dulce sat din lume” şi despre revista „Pietrele Doamnei”, pecetea culturală a sufletului, domnişan, argeşean şi românesc. George Baciu a recitat un pumn de versuri din cartea „Gânduri de la marginea lumii” ( Ed. Rotarexim, Râmnicu-Vâlcea, 2010),  nu înainte de a vorbi şi despre alte cărţi ale sale (Istoria mai aproape de tine, Obştile săteşti, leagănul neamului românesc) şi ale lui Ion C. Hiru (O viaţă privită din balcon, Umorul domnişanului – formă a existenţei sale, Povestiri adevărate), apărute anul acesta la Ed. Alfa, Iaşi.

Directorul adjunct al Colegiului Naţional „I.C.Brătianu”, unul dintre scriitorii de marcă ai Argeşului, şi-a prezentat cartea „Mihai Eminescu, Eseuri deschise. Chipul de aer şi chipul de lut” (Ed. Tiparg, Piteşti, 2009), după care a recitat, cu umoru-i caracteristic, poezii proprii, inspirate din folclorul copiilor. Aplauzele sălii au cinstit momentul aşa cum se cuvine.

 

Istoricul George Rotaru, director general al Grupului Editorial Rotarexim SA din Râmnicu-Vâlcea, a scos pe piaţă, aşa cum are obiceiul, o carte unicat – ca formă şi conţinut -  cu două părţi: Codul Rotarian (o propunere de schimbare a calendarului actual, amplu susţinută de semnificaţia calendarului dacic, singurul calendar din lume ce corespunde ritmului biologic uman) şi EU şi TU ( Entitatea Umană şi Timpul Universal), unde se oferă explicaţii la întrebările cititorilor asupra revoluţiei cultural-existenţiale pe care ar face-o introducerea calendarului rotarian. La final dl. Rotaru a acordat medalioplachete şi stampe „IN HONORIUS” scriitorilor prezenţi la cenaclu. Ultima parte a întâlnirii naţionale de la Alba Iulia a fost marcată de o tensiune lirică sublimă. Scriitorii şi-au deşirat „la gura sufletului” fragmente din propriile creaţii. Şi-n liniştea sălii, doar aburul jucăuş al dorului se mai auzea suspinând din când în când. După o noapte, mult prea încărcată de emoţia trăită peste zi, dimineaţa sfârşitului de octombrie şi-a despuiat haina, puţin geroasă, dar curată ca fapta lui Horea. Nestatornicia clopotelor din catedrala unde se odihneşte Iancu de Hunedoara ne-a găsit la intrarea în Cetatea medievală Alba Iulia - Traseul celor trei fortificaţii. Acest traseu ne oferă o călătorie în trei epoci diferite: Castrul Roman, Cetatea Medievală şi Cetatea Alba Carolina, de tip Vauban. Fiecare cetate nou construită a înglobat-o şi pe cea veche.

 

 

Pe o veche aşezare dacică, Apoulon, a existat un important centru fortificat. După cucerirea Daciei de către Traian, ea s-a numit Apulum (unde îşi avea garnizoana, începând cu 106, Legiunea XIII Gemina) şi a însemnat unul din cele mai mari centre ale stăpânirii romane de pe teritoriul Daciei. În perioada medievală, cei care au construit cetatea Bălgrad nu au stricat nimic din ceea ce au găsit şi au refolosit toate materialele de-aici, astfel că primul strat de zidărie este din piatră, din epoca daco-romană, iar următorul este din cărămidă. Aceste amănunte pot fi remarcate în zidurile cetăţii. Mai târziu, prin sec. XVIII, pe vechiul edificiu, s-a construit Cetatea Bastionară de tip Vauban, „Alba Carolina”, de formă stelară, cu 7 bastioane, cea mai mare din Europa. În interiorul acestei cetăţi se găsesc toate obiectivele turistice istorice din Alba Iulia: Catedrala Marii Uniri, Muzeul de istorie, Sala Unirii, precum şi Castrul Roman sau Traseul Celor Trei Fortificaţii, un domeniu imens care se întinde peste 100 ha.

 

Muzeul Naţional al Unirii a fost ultimul popas înainte de a pleca spre casă. De cum am păşit în holul muzeului, istoria a năvălit peste noi, cuminecându-ne. Doamna muzeograf, Gabriela Mircea, micuţă de statură, cu părul puţin grizonat şi cu o privire ageră şi liniştitoare ne-a purtat, mai întâi, prin sălile unde panourile, inteligent amenajate, zornăiau a trudă dacică la Apaulon, a strigăt de durere la Sarmizegetusa ori a zale romane la Castrum Apulum. Cu mare grijă, ca nu cumva să nu pricepem rostul explicaţiilor, doamna se înfierbânta puţin atunci când vorbea de indiferenţa autorităţilor române faţă de istoria daco-romană şi de vestigiile arheologice care atestă vechimea românească pe aceste meleaguri. Am privit arme dacice şi romane, pietre din cetatea de la Teleac, podoabe, jucării romane, un schelet al unei căpetenii dacice şi multe altele. Timpul a trecut repede şi fiindcă prezentul te aruncă în trepidanta lume a afacerilor, am părăsit muzeul, lăsând în urmă, multe săli nevăzute, dar plini de mărturisirea doamnei cu tricolorul în ochi, Gabriela Mircea: „Alba Iulia este cel mai mare centru al românismului, fiindcă aici a fost capitala guvernatorului Daciei romane, aici a fost Cetatea medievală a Bălgradului, aici s-a stins pe roată Horea şi Cloşca, aici e duhul Iancului şi tot aici este Catedrala Unirii Neamului”…

Drumul spre casă, după ce am trecut Mureşul pe un pod de pontoane, a fost mai frumos şi mult mai odihnitor decât orice drum prin lume. Căci în minte cuvintele lui Virgil Şerbu Cisteianu dospeau a fagure de eternitate: „Dacă ieşi în stradă şi înfigi cazmaua în asfalt, ţâşneşte istoria!”

 

Alba Iulia, Cetatea unde am învăţat să fim români!

George Baciu

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com