HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Amintiri din Iaşul de altădată

 STRADA LĂPUŞNEANU, VĂZUTĂ  PRIN TUNELUL TIMPULUI

 

Petru  Iosipescu

 

 Există īn Iaşi un spaţiu privilegiat, făcut parcă dinadins să păstreze intactă memoria neuitatelor amintiri şi legende ale locului. Īn oraşul cu cele mai multe biserici şi muzee, există strada Lăpuşneanu. Considerată a fi cea mai veche stradă din Iaşi, Uliţa Sīrbească, "strada Veseliei" sau "strada Muzicii", cum i s-a mai spus īn vremuri demult apuse, era calea cea mai preumblată şi simandicoasă din Tīrgul Ieşilor. Lăpuşneanu era strada promenadelor. Ce mai aminteşte astăzi de locul care odinioară era paradisul dulciurilor, īmpărăţia cărţilor vechi, raiul lustragiilor şi al flaşnetarilor? Dar de boemele grădini de vară unde nu doar junii vremii īşi petreceau serile?

 

Galeriile Anticariat – o istorie palpabilă

O firmă cu iz medieval, ce se leagănă uşor īn bătaia vīntului, aşezată deasupra "Galeriilor Anticariat", ale neobositului colecţionar Dumitru Grumăzescu, īncearcă să dea o notă de istorie palpabilă locului numit cīndva "Uliţa Sīrbească". Intrăm īn "casa" anticarului Grumăzescu. Un clinchet zglobiu de clopoţel, ca un rīs de "fragedă copilă", ne īntīmpină cīnd deschidem uşa să pătrundem īn īmpărăţia vechilor cărţi, dar şi a obiectelor despre care se poate spune că au "văzut" multe la viaţa lor. Pentru că a fi anticar nu īnseamnă a vinde numai cărţi vechi, ci şi obiecte antice. Aşa a hotărīt, īn urmă cu mai bine de un deceniu Dumitru Grumăzescu, omul pentru care marile universităţi au fost oamenii cu părul argintiu, dar şi lecturile din Mircea Eliade care l-au dus īntr-o lume trecută şi totodată prezentă. Īn timp, la "Galeriile Anticariat" s-au adunat cărţi valoroase care păstrează īn paginile lor scrieri alese, dar şi un miros tainic de slovă veche ce nu poate fi descris īn cuvinte. Tablourile, icoanele vechi, sfeşnicele, obiectele şi bijuteriile antice din diferite materiale, un patefon la care bunicii ascultau şlagărele vremii, pendule vechi, diferite instrumente muzicale, toate amintesc de o lume trecută īn veşnicia istoriei.

 

La porţile unei lumi dispărute

Să ne imaginăm că, prin tunelul timpului, pătrundem īn furnicarul vieţii de pe la 1900 al străzii Lăpuşneanu. Intrăm pisiceşte printre oamenii vremii, ca să nu-i deranjăm şi ne pierdem īn coloanele de fete din oraş, dar şi din satele īnvecinate Iaşului, care, īntr-o frumoasă duminică de vară participă la Sărbătoarea Tinereţii. Īn cīntecul fanfarelor şi sub privirile fascinate ale trecătorilor frumos īmbrăcaţi şi īnşiraţi pe trotuare, tinerii aşteaptă să primească o floare de la fata căreia "prinţul" i-a căzut cu tronc. Prin mulţimea de oameni se zăresc siluetele trase prin inel ale ofiţerilor cu barbişon şi monoclu, oameni chipeşi şi eleganţi, cu mustăţi stufoase şi mănuşi īn mīna dreaptă. Unii părinţi, mai şugubeţi sau disperaţi şi-au urcat fetele īn care trase de boi, pline de zestre şi covoare peste care tronează o pancartă unde este scrisă dota şi numărul de hectare de pămīnt pe care le are viitoarea mireasă. Jupīnii prăvăliilor de veşminte, fiind Sărbătoarea Tinereţii, scot la defilare orchestre şi cīrduri de manechine, miri şi mirese, nuntaşi īmbrăcaţi īn cele mai frumoase costume ale firmei. Mesele din faţa magazinelor sīnt pline cu tot soiul de pachete şi pacheţele, frumos ambalate, cadouri pregătite pentru nuntă, cumetrie, mirese, naşi, prietene şi logodnice. Spre seară, petrecerea se īncheie cu o bătaie veselă cu flori īntre fete şi băieţi. Cīnd lucrurile se liniştesc, toţi cei veniţi la spectacol se pierd prin cofetăriile şi grădinile străzii, anume pregătite cu muzici, ringuri de dans şi butoaie de bere ieftină, pentru a ciocni halbele şi pentru a urmări bogatul joc de artificii care va lumina văzduhul. A doua zi se revine la viaţa obişnuită. Flaşnetarii īşi instalează flaşneta īn locurile lor cunoscute, lustragii, aşezaţi sub ziduri umbroase şi īnconjuraţi de scăunele, īşi deschid cutiile cu perii şi felurite creme de văcsuit pantofii. Gălăgioşi, nu lasă pe nimeni să intre pe strada Lăpuşneanu fără să aibă papucii lună.

 

Un hotel pentru feţe subţiri

Pentru că sīntem īn alte vremuri şi trebuie să găsim o gazdă, mergem la hotelul din Lăpuşneanu, unde trag feţele subţiri ale timpului. La uşă tragem de mīnerul unei sonerii primitive ce acţionează o talangă īn cabina portarului. Acesta, īmbrăcat īn costumul lui de mareşal de operetă, īşi face apariţia şi ne invită pe un coridor cu duşumeaua de scīnduri, ce scīrţīie precum clapele unui clavecin dezacordat. Īn hol, un fel de lampadar luminează anemic scările ce duc spre camere. Odăile miros a levănţică, iar ferestrele sīnt căptuşite cu cīrnaţi de pīslă şi smocuri de vată pentru ca iarna să nu intre gerul. Cīnd viscolul mătură nervos zăpada de pe stradă, iar crivăţul vuieşte pe la ferestre, muşterii aciuaţi prin hotel se īncălzesc cu un ceai fierbinte, iar paturile din camere sīnt īnzestrate cu cīte două plapume. Cofetăriile de pe strada Lăpuşneanu īşi aşteaptă clienţii cu cele mai gustoase delicatese. Şi, iubitorii datului pe gheaţă cu patinele, la patinoarul īnfiinţat iarna undeva īn zona Gării, īngheţaţi bocnă, dau năvală īn cofetăriile bine garnisite cu băuturi fine, cu ceaiuri fierbinţi, dar şi cu delicioasele preparate din ciocolată, frişcă, zahăr, mirodenii şi făină, la care se adaugă şi vestitele dulceţuri.

 

Din nou cu picioarele pe pămīnt

Nu că ne-am fi plictisit īn acele vremuri, dar prin acelaşi tunel al timpului a trebuit să revenim īn zilele noastre.

Orice s-ar spune, strada Lăpuşneanu a rămas strada Lăpuşneanu. Cu legendele şi amintirile ei. S-a auzit că edilii Iaşului vor să-i dea acestei străzi strălucirea şi aspectul de altădată. Ceva, ceva s-a īnceput. Au reapărut un grup de dughene-anticariat, s-au reīnfiinţat vechile grădini de vară şi o cofetărie celebră şi-a făcut apariţia. Dar sīnt convins că ieşenii doresc ca īn oraşul lor să existe măcar o stradă care să readucă īn actualitate parfumul unor timpuri pierdute īn ceţurile vremurilor.

 

Petru  Iosipescu

pictor, publicist 

 

Impresii si păreri personale īn FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (Romānia), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com