Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

AMOS OZ LA ATENEUL ROMÂN

Cezarina Adamescu, Agero

 

Recent, am avut şansa unui regal de cultură la Ateneul Român şi anume, întâlnirea publicului român cu unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii: Amos Oz, prozator şi eseist izraelian, expert în fanatism comparat,  venit pentru a treia oară în ţara noastră, întâlnire mediată de Gabriel Liiceanu, după  o conferinţă de presă susţinută de scriitor. Evenimentul a fost transmis astă seară, 5 martie 2012, pe TVR Cultural. Din 28 februarie 2012, au avut loc o serie de manifestări care l-au avut în centru pe acest gigant al literaturii universale. El a avut o întâlnire cu presa, aşa cum am menţionat, apoi una cu publicul larg la Ateneul Român, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Facultăţii din Bucureşti şi a participat la lansarea seriei de autor dedicată scrierilor sale, editate de către  Humanitas. Lucrările lui Amos Oz sunt foarte populare printre cititorii români. La întrebarea ziariştilor, cum se face că el este atât de îndrăgit de publicul român, Amos Oz a răspuns:

 

Amos Oz în dialog cu Gabriel Liiceanu la Ateneul Româm. Foto: Mediafax

 

În Izrael, oamenii mă citesc ca să se enerveze. Şoferii de taxi îmi spun să le bag minţile-n cap personajelor mele care iau mereu decizii greşite. Dar în România, şi de altfel peste tot în lume, oamenii mă citesc ca să se simtă bine".

După cuvântul introductiv, şi recitalul excepţional al maestrului violonist Alexandru Tomescu – a deschis spectacolul – pentru că de un spectacol autentic este vorba, – Gabriel Liiceanu.

Românii au avut bucuria întâlnirii cu un om de elită al literelor lumii. Un scriitor izraelian tradus în peste 40 de ţări.

El a fost încununat cu titlul de Doctor Honoris Cauza al Universităţii din Bucureşti şi Editura Humanitas i-a publicat  integrala operei.

Evenimente unice în viaţa oamenilor de cultură români.

Cei doi oameni de cultură s-au întreţinut în faţa unei audienţe numeroase, în frumoasa sală de spectacole de la Ateneu. Gabriel Liiceanu a spus, în cuvântul introductiv despre invitatul său, după ce i-a prezentat pe scurt câteva date biografice şi informaţii despre operă:

            Scrierea unui roman are anvergura unei căsnicii. Performanţa la care a ajuns Amos Os este: 12 romane, 6 cărţi de proză scurtă, şi multe volume de eseuri” – a specificat Gabriel Liiceanu.

            Le-am zărit pe Ana Blandiana, pe Oana Pellea şi  pe Daniela Zecca Buzura, în sală, printre alţi artişti, oameni de cultură prezenţi la întâlnirea cu acest om de excepţie.

            Întâlnirea cu Amos Os nu are nimic din încordarea şi chiar reticenţa  întâlnirii în acelaşi spaţiu al Ateneului, cu laureata Preamiului Nobel pentru literatură, Herta Muller, a aceluiaşi Gabriel Liiceanu, intens comentată de ziarişti şi oameni de cultură în reviste şi pe site-uri.

            Aceasta fiind o întâlnire bazată pe comuniune şi bucuria cunoaşterii reciproce, a împărtăşirii din Cuvânt, s-a simţit căldura transmiterii ideilor şi confesiunilor cu care ne-a onorat Amos Oz.

            Sunt convinsă că mii şi mii de oameni au stat cu ochii larg deschişi la postul cultural de televiziune pentru a sorbi fiecare cuvânt al acestui mare om.

            N-am scris decât despre un singur lucru: despre familie. Mai precis, despre familiile nefericite” – a mărturisit Amos Oz, interlocutorului său.

            Într-unul din romanele sale, e vorba despre un cuplu care se retrage la marginea deşertului. Ceea ce trăiesc cei doi este eşecul propriilor relaţii, rutina, singurătatea.

            „Singurătatea este şi mai puternică decât familia”,  a spus Amos Oz.

            Întrebare: „Ce este mai greu: singurătatea sau iadul în doi?”

            Răspunsul scriitorului:

„Singurătatea este o problemă primordială: ne naştem singuri. Când singurătăţile se ating, pot fi suportate mai uşor. Solitudinea este altceva. Este întoarcerea spatelui lumii”.

            Nimeni nu este o insulă -  dar fiecare om este o peninsulă, a afirmat marele scriitor. Parţial conectată cu continentul, cu societatea”.

            Gabriel Liiceanu îl asculta cu mâinile împletite a rugăciune.

            Câteva spicuiri din excepţionalul discurs pe care l-a ţinut scriitorul:

            „Familia este cea mai misterioasă instituţie din univers. Cea mai comică şi cea mai tragică. Cea mai absurdă, dar şi cea mai perseverentă instituţie. Isus avea o concepţie despre Familie. Dar şi Platon avea una.

            Dacă am de ales între două opţiuni, prima fiind alăturarea la prima misiune spre Planeta Martie şi a doua, să asist, pe peretele unei case în forma unei muşte, eu aş alege musca. E mult mai interesant” -  a zis el.

            O muscă pe peretele casei unei familii”.

            În miezul convorbirii dintre cei doi, a stat şi  problema fanatismului, problemă abordată de Amos Oz în scrierile sale, cu referire la conflictele dintre israelieni, palestinieni şi arabi, pe care îi consideră victime, deopotrivă, ale aceluiaşi tiran: Europa, care le-a călcat în picioare cultura şi i-a asasinat în masă într-un genocid fără precedent.

            Gabriel Liiceanu l-a citat pe Emil Cioran din „Tratat de descompunere”.

            Teoria fanatismului a lui Amos Oz,  a spus Gabriel Liiceanu  l-a rănit de două ori: întâi pentru că el consideră că Europa este un tiran şi al doilea, că, în Europa există oameni care i-au salvat de la moarte pe evrei în timpul holocaustului evreiesc”.

            O întrebare şocantă: aşa cum Avraam a mediat pentru Sodoma şi Gomora pentru câţiva oameni drepţi, Gabriel Liiceanu l-a întrebat  pe Amos Oz dacă nu vrea să salveze Europa, cel puţin să mijlocească pentru ea.

            Răspunsul scriitorului israelian a fost că e convins că există oameni în Europa demni de numele lor.

„Port în mine o anumită ambivalenţă în legătură cu Europa. Ambivalenţa presupune dragoste şi ură, pace şi mânie. Problema este puţin mai complicată. Cele mai dure conflicte sunt între două victime ale aceluiaşi opresor. Doi copii ai aceluiaşi tată violent nu se iubesc, necesarmente. Ei se pot suspecta. Acest lucru se întâmplă între arabi şi izraelieni”.

„Dumnezeu este marele guvernator al acestei lumi dar nu este deasupra Legii” – a declarat Amos Oz.

„Suntem un popor rebel. Nu ne place autoritatea” – a mai spus scriitorul. (...) În ţara mea sunt 8 milioane de locuitori. Asta înseamnă că avem 8 milioane de prim-miniştri, 8 milioane de preşedinţi, 8 milioane de scriitori, 8 milioane de orice. Şi fiecare crede că deţine adevărul absolut. Toţi urlă unii la alţii şi nimeni nu ascultă pe nimeni. Doar eu îi ascult pe ceilalţi şi din asta îmi câştig pâinea", a explicat glumeţ scriitorul. „Dar îmi iubesc ţara", s-a repliat el. „Chiar şi atunci când nu pot s-o sufăr. Fiecare strigă cu toată puterea şi nimeni nu ascultă”.

„Israel nu este o naţiune, nu este un popor, este o piaţă încinsă de argumente. În orice clipă există posibilitatea de a izbucni o violenţă în stradă. (...) Ne facem loc cu coatele înspre Lumină.”

„Iubesc Israelul chiar când nu-mi place, chiar când nu-l pot suporta”.

„În privinţa Europei, există o ambivalenţă. Iubesc Europa, a spus scriitorul, dar nu pot uita că părinţii mei au fost daţi afară din Europa. Că ei au fost consideraţi: cosmopoliţi, paraziţi etc., echichete puse în egală măsură de comunişti şi de nazişti. Lor acest continent le-a sfâşiat inima. Ei au iubit Europa, dar Europa nu i-a iubit pe ei. Şi acest lucru nu se poate uita. Aşa că eu experimentez un sentiment amestecat, de love and hate, cu Europa în care evreii au fost victime şi ale nazismului, şi ale comunismului."

„Un om poate fi distrus o dată, dar o carte nu poate fi distrusă pentru că, rămâne cel puţin un exemplar. Aş vrea să fiu o carte”.

„Ne dăm sufletul în cărţile noastre – a  spus Gabriel Liiceanu – şi asta nu face lumea mai bună, n-o schimbă la nivel statistic, semnificativ.

Dar asta este o enormă iluzie. Tiranii lumii nu citesc cărţi.

O singură soluţie  ar fi: educaţia. Omenirea este împărţită în două: urmaşii lui Cain şi urmaşii lui Abel”.  Gabriel Liiceanu a susţinut că oamenii nu pot fi vindecaţi de fanatism pentru că îl au în genă. Întrebarea pentru Amos Oz este de ce mizează pe carte când forţa ei este atât de mică?

Răspunsul lui Amos Oz a fost următorul:  „Nu am leac pentru fanatism. Dacă l-aş avea, aş lua premiul Nobel pentru medicină.  Unul din răspunsuri ar fi simţul umorului. Un fanatic nu are simţul umorului, pentru că asta ar însemna să poată râde şi de el. Simţul umorului presupune abilitatea de a te vedea pe tine însuţi, aşa cum te văd alţii.

Celălalt antidot ar fi să ţi-l imaginezi pe celălalt. Curiozitatea presupune de a te pune în pielea altor oameni. Înseamnă de a putea să te întrebi: ce-ar fi dacă aş fi el sau ea? În această dimensiune, literatura nu poate face minuni. Citim o carte şi ne imaginăm în pielea personajului. Aceasta extinde limitele individului. După citirea cărţii, ne vom retrage din nou pe o peninsulă.

Cartea ne deschide secretele altor oameni. Putem deveni cu un milimetru mai buni. Nu vom putea fi mântuiţi. Dar de a deveni cu un milimetru mai buni citindu-l pe Kafka, pe Gogol, Cehov, Shakeaspeare, pe Faulkner”.

„Scrieţi cartea cea mai bună pe care puteţi s-o scrieţi într-un interval dat. Scrieţi despre lume, despre ceea ce cunoaşteţi mai bine” -  sunt sfaturile pe care cel mai cunoscut autor izraelian îl dă scriitorilor români.

Chemi cartea şi ea va veni. Nu există alt prieten mai bun, vă spun eu” – a încheiat Amos Oz  - în aplauzele furtunoase ale spectatorilor veniţi să-l vadă şi să-l asculte.

A fost, cu adevărat un eveniment remarcabil, din seria acelor evenimente care fac cinste culturii române

 

Câteva date despre autor:

AMOS OZ (n. 1939) este cel mai important prozator şi eseist israelian. S-a născut la Ierusalim, părinţii săi fiind originari din Polonia şi Rusia. La cincisprezece ani se stabileşte în kibbutzul Hulda. După absolvirea Facultăţii de Filozofie a Universităţii Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura şi predă la liceul local până în 1986, când se mută cu familia în oraşul Arad, de pe ţărmul Mării Moarte. Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă şacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). În 1967 luptă în Războiul de Şase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur. După succesul romanului Soţul meu, Michael (1968), scriitorul continuă să publice cărţi de ficţiune: Până la moarte (1971), Atinge apa, atinge vântul (1973), Dealul Sfatului Nelegiuit (1976), Soumchi (1978), Odihnă desăvârşită (1982; Humanitas Fiction, 2011), Cutia neagră (1987; Humanitas Fiction, 2012), distins cu Premiul Femina Étranger, Să cunoşti o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunţi: noapte (1994; Humanitas Fiction, 2010), Pantera din subterană (1995), Aceeaşi mare (1999), Poveste despre dragoste şi întuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008, 2010, 2011), Deodată în adâncul pădurii (2005; Humanitas, 2010), Rime despre viaţă şi moarte (2007; Humanitas Fiction, 2009, 2011), Scene de viaţă campestră (2009; Humanitas Fiction, 2011). Semnează volume de eseuri, cel mai important fiind Cum să lecuieşti un fanatic (2002; Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2011). Printre numeroasele distincţii primite de autor se numără: Premiul Păcii (Germania, 1992), Premiul Israel pentru Literatură (1998), Marele Premiu Ovidius (România, 2004), Premiul Catalonia pentru Literatură (2004), Premiul Grinzane Cavour (Italia, 2007) şi Premiul Heinrich Heine (Germania, 2008). | Arhiva Amos Oz de la Universitatea Ben-Gurion

 

CEZARINA ADAMESCU, AGERO 5 martie 2012  

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)