Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

APUS DE SOARE – EPISODUL GETSIMANI

ŞTEFAN C. Silviu

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Cătălin Silviu Ştefan (foto) este un debutant īn ale scrisului. Am constatat totuşi, că se exprimă plăcut şi captivant, folosind un limbaj care te face să-i citeşti lucrarea pe nerăsuflate. Acesta ne prezintă povestea tristă a un tānăr de 17 ani, Alexandru, bolnav de o maladie necruţătoare care l-a făcut să dispară din această lume chiar perioada premergătoare Săptămānii Patimilor. Autorul, un tānăr intelectual romān, muzician, proaspăt emigrat īn Australia, işi exprimă durerea şi afecţiunea faţă de cel bolnav, rămas acasă, internat īntr-un spital din Bucureşti, la o distanţă de peste douăzeci de mii de kilometri de locul unde se află, oraşul australian Moe. Pentru el şi soţia sa Manuela, durerea sufletească a fost proporţională cu distanţa care īi despărţea de cel suferind. Şi totuşi au īncercat să-l ajute iniţiānd o rugăciune colectivă, apelānd la credinţa īn Dumnezeu, la unitate, īnţelegere adresată tuturor oamenilor cu suflet stabiliţi pe meleagurile de la Antipozi. Şi s-au găsit mulţi oameni de bine care să se roage pentru muribund. Dumnezeu să-l odihnească pe Alexandru! 

George Roca

Redactor AGERO 

 

Săndăluţă, nu mă lăsa să mor, a spus Alexandru īn ziua internării, intrīnd cu aceasta īn săptămīna patimilor. Era prima zi din şirul celor şapte zile care aveau să īi fie şi cele de pe urmă. Alexandru, dar ai să te faci bine, a venit răspunsul la īntrebarea care a şocat pe toţi cei aflaţi īn jurul lui īn acel moment.  
Lupta cu boala (de fapt cu bolile) la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti a fost una cruntă. Alexandru Soare, la doar 17 ani s-a īncăpăţīnat să nu īnchidă un ochi 5 nopţi consecutive de teamă. Diagnosticat cu HIV, cancer limfatic, pneumonie, sinuzită cronică la care s-a adaugat şi o rubeola căpătată copilăreşte īn timp ce se plimba prin spital internat pentru controlul de rutină lunar, Alexandru a tras efectiv de fiecare zi cīt a putut de mult.

Paradoxal, medicii spun că rubeola a fost nenorocirea, deorece s-a manifestat intern foarte tare, iar asta l-a īmpiedicat pur şi simplu să īnghită: nu a putut mīnca nimic vreme de o săptămīnă, apă abia dacă putea īnghiţi cīteva picături. A băut īntr-o săptămīnă un pahar de apă, mi-a spus la telefon mama soţiei, care – ironia sorţii – a īngrijit-o si pe mama lui Alexandru īn ultimele ei zile, īnainte să treacă la Domnul, puţin timp după naşterea lui Alexandru. Apropo de aceasta, soţia mea īmi povestea cum Alexandru fiind īncă mic, se ascundea de musafiri īn dormitor prin şifonier şi mirosea lucrurile mamei sale. Tot timpul o caută prin casă, spuneau mereu bunicii.

 
Cu trei zile īnainte de a trece līnga mama lui, doctorii i-au spus socrului meu (cel care avea să-i īnchidă şi ochii de altfel): Colonele, să vă aşteptaţi la ce-i mai rău. Doar o minune īl mai poate salva… Imunitatea scăzuse de la 500 (pragul minim al valorilor normale) la 25, plămīnii funcţionau cu mai puţin de 30% din capacitate şi cu toate astea mental şi psihic Alexandru a fost foarte puternic. Vorbea cu toţi cei din jur, era perfect conştient de tot ce īl īnconjoară şi de starea sa; nu vroia să fie singur, aşa că părinţii soţiei mele şi cu unchiul lui Alexandru – singurii care l-au īngrijit pe Alexandru īn spital – au organizat ad-hoc un program īn două schimburi.

 
Şi a stat „colonelul” de santinelă peste 27 de ore fără să mănīnce, să bea, sau să īnchidă vreun ochi, după discuţia avută cu medicii. Alexandru avea cea mai mare īncredere īn Săndăluţă. Celelalte rude de la Giurgiu organizau deja parastasul şi dăduseră comandă de sicriu īn timp ce nepotul lor făcea glume prin spital pe seama medicilor. Bineīnţeles că Alexandru nu ştia nimic de toate acestea, şi neputīnd mīnca, singurele lucruri pe care le cerea şi care īl mai alinau erau mīngīierile şi masajul pe care părinţii soţiei mele i l-au acordat cu suspine bine ascunse, cu mintea la Domnul, rugīndu-L să īi ajute.

 
Nu am să insist prea mult cu rudele imediate ale lui Alexandru: tatăl lui, un fost miliţian, acum sectorist cu un renume nu foarte bun īn Giurgiu, care nu a dat nici un telefon pe perioada cīt copilul lui a fost in spital, deşi ştia foarte bine situatia. După moartea mamei lui Alexandru şi-a refăcut viaţa şi are un copil cu noua soţie. Bunicii, bieţii de ei, nici nu s-au putut deplasa la spital. Amīndoi au suferit cu ceva timp in urma atacuri (bunica de inimă, bunicul cerebral) şi īmi spuneau părinţii că nici să plīngă nu mai aveau putere. Tatăl lui, probabil dintr-un sentiment de culpabilitate, i-a organizat şi a plătit toate funerariile la care au luat parte si foarte multi copii, prieteni si colegi de-ai lui Alexandru. Intuind şi citind pe feţele celor care l-au ingrijit in spital nemulţumirea faţă de tatăl lui, Alexandru le-a spus: Dacă vine cumva Petre să mă vadă, vă rog să nu īi ziceţi nimic. Probabil că dincolo de relaţiile dintre tata si fiu care erau destul de reci, glasul sīngelui era mai cald şi vorbea mai puternic.

 
Ultima cină a lui Alexandru i-a fost oferită de trimisul lui Dumnezeu īnsuşi care a venit să īl īmpărtăşească īn spital. Preotul l-a mīngīiat şi a fost primit de Alexandru aşa cum nu l-a primit el niciodată: cu o bucurie şi speranţă greu de descris īn cuvinte, ca pe Dumnezeu adevărat! Din păcate, lui Alexandru i s-a făcut rău la puţin timp după aceea. Şi alte rugăciuni fierbinţi au fost īnălţate. S-a rugat Alexandru īmpreună cu socrul meu, iar „episodul Ghetsimani” – care este cīt se poate de real – petrecut la spitalul bucureştean unde Alexandru a fost internat, a fost cam aşa: Fecioara Maria a apărut īntr-o imagine şi le-a spus: vi-L dau pe Fiul Meu! Iar Iisus a apărut. Imi spunea tatăl Manuelei că era de o frumuseţe cum nu se poate grăi. Mama lui Alexandru era īn spate, ca o pată de cerneală. Şi mai īn spate, erau stră-bunicele lui Alexandru. Iisus a venit, a privit către Alexandru, dar nu a spus nimic.

 
Lucrurile au mers apoi īn conformitate cu cele prevăzute de medici. Cu puţin timp īnainte de sfīrşit, Alexandru a spus: Măi Săndăluţă, ce-i lumea asta aşa multă aici? Vai, da’ ce de flori aicea… Ia-l te rog io frumos pe Ionel (n.r. fratele mamei lui Alexandru) de aici, cīnd īl văd cum plīnge, mai rău īmi face. Evident, īn camera de spital erau doar cei doi Alexandri: tatăl Manuelei şi Soare jr. Un soare care probabil că a apus prea de dimineaţă, dar care cu siguranţă este mai strălucitor līngă Soarele dreptăţii şi īn constelaţia ancestrală a mamei sale, pe care atīt de mult a căutat-o.

 
P.S. Doresc să mulţumesc tuturor celor care s-au rugat pentru sănătatea lui Alexandru şi se roagă īn continuare pentru sufletul lui. De asemenea, mulţumiri tuturor celor care ne-au sprijinit şi ne sprijină īn continuare pentru a ajuta familia īndoliată.

 
Cătălin-Silviu Ştefan

Moe, Australia

20 aprilie 2006

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face īn virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)