Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

AU ÎNFLORIT MĂCEŞII-N GERMANIA

 

Prof. George VOICA

Membru al Uniunii  Scriitorilor din România 

 

 

Moto:  Toate dorurile curg,  de la Vâlcea la Strasbourg.

 

       Orice călătorie presupune entuziasm şi tinereţe, dar şi conturarea unui scenariu de suflet, în care prieteniile se pun mai bine în evidenţă prin muncă în echipă. Astfel, la iniţiativa Academiei Olimpice Române-Filiala Valcea, condusă de cunoscutul arbitru internaţional Nicolae Dinescu, decanul Facultăţii de Educaţie fizică din cadrul Universităţii ”Spiru Haret”, a Forumului Cultural al Râmnicului, în 13 mai a.c., un grup de cinci prieteni (Nicolae Dinescu, Ion Măldărescu, Nicolae DobricĂ, Nelu Barbu şi George Voica) a pornit spre Occident, având ca obiectiv Heidelbergul şi Strasbourgul.

      Dimineaţa aceea era proaspătă şi răcoroasă, cu un soare blând şi imens, de un roşu voievodal, purpuriu, zâmbind castanilor în floare de pe Terasă şi revărsându-se în inimile nostre, înmiresmându-le.

      Pajeero cel negru şi nărăvaş ca un armăsar, despica aerul Defileului Oltului, sfidând bornele kilometrice şi năpustindu-se spre Ardealul cel plin de lumină şi de lacrimi. Heildeberg stânga , Sursa foto: http://media-cdn.tripadvisor.com/media/photo-s/00/18/d4/08/heildelberg-castle.jpg

      Coline dulci, de miere  din floare de tei, lanuri de grâu, din care roşii maci ne făceau cu mâna, Munţii Fagaraşului în hlamide de rouă, turme de mioare, crânguri de soc înflorit, nesfârşite haturi de galbena rapiţă se derulau parcă dintr-un film românesc amirosind  a pâine rumenă , scoasă de curând din cuptor şi frântă pe prispa casei părinteşti.

      Banatul cel  mândru, „fruncea ţării”, ne întâmpina zâmbindu-ne, mângâindu-ne parcă.

      La Nădlac intrăm în Ungaria, în pustă. Ogoare întinse, lanuri verzi de grâu, oraşe curate, sobre şi ospitaliere în acelaşi timp, autostrăzi pe care jeepul se simte în largu-i, muşcând cu sete din kilometraj (170 km/oră), pensiuni cochete, invadate de flori şi de unguroaice blonde, suave, zâmbindu-ne cu tot imperiul senzaţiilor tari, asiatice.

      Parcări cu tot confortul bunului simţ şi al curăţeniei, semn că-n Ungaria se disipează până la asfixiere acea maree orientala, de care noi, românii, suntem asaltati continuu.

      Aici, în Ungaria, miroase-a Occident, a gulaş fierbinte, condimentat şi-a poftă de viaţă.

      Trecerea din Ungaria-n Austria e aproape imperceptibilă, de vreme ce nimeni nu te opreşte la vamă. Doar la noi (la dus şi la-ntors) s-a întâmplat lucrul acesta, vameşii fiind, totuşi, impregnaţi de Occident, adică bine crescuţi şi discreţi.

      Austria e o altă poartă spre lumea cea bună, spre Strauss, spre valsuri, spre Dunărea-albastră, spre linişte, spre dimineţi de coral dormind-tresărind în grădini cu verdeaţă, cu păsări cântând, nestingherite de zumzetul autostrăzilor făcute din petale de crin, pe care aleargă cohorte de mărci de maşini, venind dinspre Europa Centrală, dinspre sobrele norduri regale, cu reni galopând prin miresme de fragede răşini de brad şi molid.

      La Passau intrăm cu adevărat în miezul german al unui cristal de lichefiată lumină.

 

 

      Ochiul se miră, inima-ţi saltă…

      Autostrăzi suspendate (păienjeniş de autostrăzi, noian de indicatoare, GPS-ul transpiră), păduri şi lanuri de grâu, şi iarăşi păduri, invazia ierbii, a clorofilei, a verdelui suculent.

      Aerul e proaspăt, sonor, ca în Făgăraş: nici urmă de fum de la puternica industrie germană.

Senzori la duşuri, la W.C.-uri, in parcări; discreţie maximă; curăţenie de nesfârşite ninsori voievodale, străvechi.

      Nemţii sunt etalon al tăcerilor line, al ospitalităţii oarecum reci, dar imperiale, perfecte. Ei nu pot gândi decât în spiritul fagurelui din miere glacială, în fiorduri de reţinute doruri de fragă, ce-i face cu atât mai respectabili.

      Oraşe mari, în care, totuşi, maşinile nu se sufocă, nu-şi dau ghionturi, iar şoferii nu te „alintă” cu înjurături despre sfinşii din calendare, despre buna şi bătrâna ta mamă.

      În Germania, lanurile de grâu nu au maci în floare. Doar măceşii-n Germania râd în soare şi cântă; doar arborii se înalţă-n spre stele, fără nici o creangă uscată.

      Autostrăzile sunt numai din beton şi atât, de bine, încât poţi visa în linişte la maree albastre, la insule răsărind din oceane, iar utilajele, ce veşnic lucrează, parcă ar fi programate, de vreme ce nu vezi decât câţiva muncitori.

      Germania nu are nevoie de lopeţi şi de roabă, de manele violentând şantierele-n lucru, parcările…

      Germania se ghidează după legile geometriei perfecte, raportate la nevoile umane, la standarde înalte, de calitate.

      La ei, la nemţi, totul este perfect!

      La Heidelberg, în oraşul cochet, cu universitate de la 1386 (din vremea în care , la noi, urca pe tronul ţării Româneşti Mircea cel Bătrân), cu castel de peste 1000 de ani, cu clădiri respirând bunăstare, ne-a întâmpinat dl. Josif Herlo (român din Bihor, profesor de limba română şi de limba franceză), preşedintele Asociaţiei Cultural-Istorice „Alexandru Ioan Cuza”, la a cărui aniversare (136 de ani de la moartea sa) am fost invitaţi să fim împreuna cu fraţii noştri, comunitatea românească de acolo şi din împrejurimi, intelectuali de marcă, distinşi şi discreţi, care s-au integrat perfect spiritului societăţii germane, fiind respectaţi şi iubiţi de cei care i-au adoptat.

      De altminteri, în seara de 15 mai a.c., românii din diaspora şi-au ostoit dorul de ţară, atunci când le-am vorbit de râuri şi plaiuri, de mesteceni legănând păsări şi cuiburi, în amurg, de cireşii în floare ai Moldovei, de lămâiţa râzând în Valahii de dor, de curcubeul coborând să se-adape în mare, de leandrii alergând desculţi pe poteci, de mireasma pâinii frânte pe ştergarul de in, de cerceluşii bătând din palme, încât am văzut cum ochii lor lăcrimau, mai ales atunci când le-am citit o tabletă literară în care le vorbeam despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care trăieşte şi-acum în inima mea şi căruia, în final,   i-am urat sănătate.

      Nicolae Dinescu a oferit cărţi şi reviste donate de forumul Cultural al Râmnicului,  volume apărute sub semnăturile lui Nelu Barbu şi ale lui Ion Măldărescu  şi ultima-mi carte: „Epistolă către veneţieni”.

      Am făcut schimb de adrese, de cărţi de vizită, de mângâieri frăţeşti.

      Ion Măldărescu (spirit subţire, occidental) a dăruit comunităţii româneşti de acolo mai multe exemplare ale unui DVD cu un film despre Râmnic şi despre Heidelberg, intitulat „Paralele convergente”, a filmat şi a fotografiat tot timpul. Nicolae Dobrică şi Nelu Barbu au fost la înălţime, vorbind despre legăturile consătenilor lor cu Cuza -Vodă.

      Seara s-a încheiat cu un concert de muzică de cameră, susţinut de două românce frumoase şi talentate.

      Nemţii ne priveau cu admiraţie, felicitându-ne mai apoi.

      Românismul s-a dovedit din nou a fi viril şi poetic.

      Aveam, evident, de ce să fim mândrii: primul punct al scenariului nostru s-a împlinit perfect, nemţeşte.

      Al doilea moment al călătoriei noastre a fost cel de la Strasbourg, la Consiliul Europei, unde am făcut numeroase fotografii şi am dat interviuri Televiziunii VÂLCEA  1, căreia îi mulţumim şi pe această cale.

      Strassbourgul este nemţesc şi latin în acelaşi timp. Catedrala Notre Dame, în stil gotic, se înalţă maronie-nspre cer, năpustindu-se parcă-n neant. Vitralii de cireşe roşii, de fragă, de crin răsfrâng lumina-n inima noastră, tulburându-ne.

      E o altă lume: a basmului medieval, a cărţii cu coperţi de argint, având încrustate în ele pietre preţioase şi chipuri de sfinţi.

      Aici, la Strasbourg, te simţi în largul tău, mai tânăr, mai vesel, admirând trecerea vaporaşelor pe canalul central, pe sub poduri frumos arcuite, pe sub arbori suavi, stăjuind verzile ţărmuri ori largile bulevarde ce duc spre Instituţiile Europene, unde europarlamentarii români vor avea timp să cugete la discrepanţa dintre noi şi Occident şi la tot ce s-ar putea face spre a fi mai aproape (cu măcar  50 de ani) de lumea civilizată.

      Ne-am pornit înspre casă cu impresii atât de răscolitoare, încât de multe ori ma-ntrebam ce blestem e pe capul nostru, al românilor, din moment ce traim pe aceeași planetă, iar răspunsul nu l-am găsit decât în reclama ieftină, de la noi : „Lasă, mă, că merge şi-aşa!”.

      Cu alte cuvinte, avem în noi un amestec ciudat de inteligenţă, de sensibilitate şi de dulce lene, respectiv superficialitate, care ne-a fost lăsată drept moştenire de veacurile în care plăteam tribut în galbeni şi în copii de suflet.

Mentalitatea aceasta va trebui schimbată, iar schimbarea cred că va veni de la cei tineri.

      Doar în ei îmi mai pun toată speranţa. (Sursa foto: http://www.afcanberra.com.au/Portals/AFCanberra/images/images/France/Strasbourg.jpg

            Dacă vom rămâne tot la măgar şi la cotigă, la plugul cu boi, la sapă şi la coasă, veşnic vom fi săraci şi cocoşaţi de nevoi.

      Cât timp la Baden Baden pe sub castanii înfloriţi se plimbă tineri ţinându-se de mână, din toată lumea venind, şi aerul e proaspăt ca roua dimineţilor ţinută în pumni, iar la noi e asaltul continuu al şpăgilor, corupţiei, manelelor, minciunilor neruşinate, e logic că vorbim de două lumi paralele.

      Guvernanţii noştri (care călătoresc mai des în Apus) ar trebui să mediteze la condiţia noastră umană, la necesitatea construirii de autostrăzi, în aşa fel încât demnitatea nostră să nu mai fie gârbovită ca ţăranul român sub ancestrala sapă şi minciună.

      Dincolo de toate acestea rămâne însă sentimentul că suntem, totuşi, un popor admirabil, cu ochiul ager şi cu inima de cireşe amare.

 

George VOICA

Membru al Uniunii  Scriitorilor din România

Surpate, 21 mai 2009

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com