HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Avocatul Corin Bianu, romancier, Preşedintele Clubului „Cincinat Pavelescu”

 

Dialoguri privilegiate

Maria Diana Popescu, Agero

 

MDP: Stimate domn Corin Bianu, fiţi binevenit la revista Agero! Să vorbim despre atmosfera care v-a zidit ca Om, Scriitor şi Legist…

 

Av. Corin Bianu: Atmosfera care m-a clădit ca om, scriitor şi legist. Ca om – m-am format în România comunistă, cu ţeluri precum egalitarismul, dar egalitatea între oameni a fost principiu promovat de Revoluţia Franceză şi apoi de revoluţiile de la 1848 şi deci acel egalitarism l-am înţeles abia după dispariţia comunismului, ca un exces, o atitudine dusă dincolo de limitele fireşti; proprietatea comună sub mâna celei mai puternice persoane juridice, şi de presupus singura, adică statul, care are dezavantaje destule, printre care centralismul ce s-a dovedit dezastruos, dar are şi câteva avantaje efective, dovadă că statele occidentale cu tradiţie democratică păstrează monopolul statului asupra unor sectoare economice; partidul unic – care s-a dovedit, pentru cine a avut senzorii corespunzători, o utopie cu efecte catastrofale, dar care poate fi luată în anii tineri ai instruirii, ca un basm frumos ce abia aşteaptă să fie transpus în viaţă de oameni crescuţi în acest scop!... Şi încă alte câteva trăsături specifice societăţii comuniste! Dacă există printre noi cineva care crede că a fost uşor să distingi adevărata natură, ori excesele (specificul comunist!), ba mai era şi lesne a le respinge, acel cineva este şi mai utopic, când abordează critic, post-factum, atmosfera socială în care m-am format eu şi toţi cei ca mine!

 

Ca scriitor – aici este pe cât de simplu, pe atât de încurcat! M-am născut cu o genă de artist şi-mi amintesc că nu învăţasem încă să scriu, dar mă jucam cu cuvintele, formulând expresii ce sunau altfel decât în limbajul obişnuit, plus atracţia către frumosul plastic, estetic, pe care am avut-o din totdeauna, dar m-am luat în serios ca scriitor profesionist după vârsta de trei zeci de ani! Iar acum, latura simplă a harului nativ: am fost instruit în sistemul de învăţământ comunist (unilateral)  şi am crezut în comunism, pe care l-am şi cântat în beletristica mea, dar l-am cântat conform rigorilor artei – ca de exemplu, promovând artistic creaţia colectivă, munca de construcţie, demiurgianismul (ca şi anticul Ghilgameş), ridicând adică la puterea simbolului concretitudinea muncii populiste. Aşa se face că nu mi-e ruşine cu nimic din tot ce am creat, nu mi se poate imputa nici măcar o virgulă, pentru că n-am versificat lozinci comuniste ori de apologie a ceauşismului! Cartea mea de versuri intitulată „Amiaza demiurgului” cu simbolistică foarte clară, rezistă şi azi la orice teste şi – ca să citez pe confratele M.P. de dincolo de Prut, care mi-a citit-o şi răscitit-o prin anii 2000 – sunt cam de invidiat!

 

Ca „legist”, om de lege – am absolvit cursurile facultăţii de drept din Bucureşti şi am şi practicat dreptul în câteva domenii, administrativ, penal, civil şi comercial. Ştiinţele juridice dezvăluie mecanismul statului, cu „roţile dinţate” care îl formează, ca şi modul lor de funcţiune, iar dacă eşti serios, n-ai cum să te abaţi de la procesul social-juridic firesc, pentru că ştii la modul profesionist, că orice abatere este blamabilă! În plus, un jurist practician are imaginea completă a societăţii, cu statul şi structurile sale specifice din vârful piramidei sociale (separaţia puterilor în stat, de exemplu, sau statutele partidelor politice, în care dreapta nu poate fi amestecată cu stânga, decât de către ignoranţi, cârpaci sau demagogi), el are o viziune social-juridică completă asupra vieţii contemporanilor şi a trecutului istoric (la fel ca şi a perspectivelor, a viitorului omenesc), iar această formaţie juridică, cu viziunea ei corespunzătoare, transpare cel mai bine în proza mea, facilitându-i încă o valenţă!

 

MDP: O carte de vizită generoasă: Preşedinte al Clubului de umor „Cincinat Pavelescu”, cîteva romane bine primite de public şi foarte apreciate de critică, volume de poeme, jurnalism, literatură umoristică, cercetare, istorie. Vorbim despre o armonie a contrariilor, domnule Corin Bianu? Cîte cărţi aţi scrie? Puteţi  face o trecere în revistă?

 

Av. Corin Bianu: Am început în presă cu poezie şi m-am considerat poet, ba chiar mă comport (din nefericire) ca un poet în viaţa de toate zilele! Dar introducerea în anii ’80 a concursurilor editoriale de debut, în ţara în care tot românul e poet şi ca atare, toţi cei premiaţi ar fi primit girul şi din partea mea, m-a ambiţionat de am scris un roman, musai „cu audienţă populară” (despre drama neadaptării transfugului în Occident – „dezrădăcinarea”, tradiţională în literatura română) şi aşa s-a deschis ecluza aceasta pe care am continuat s-o exploatez „nemilos” fără păreri de rău, ba chiar din contră! Nu voi aminti toate cele cinci cărţi de poezie (de până acum), dar mă voi limita la a arăta specificul creaţiei mele lirice, invocându-i pe comentatori:”(S)curgerea timpului e trăită cu acuitate fizică, producând o uşoară nelinişte. De aceea, poezia lui C.B. se colorează etic. Ca o contrapondere a nestatorniciei apare temeiul moral. Acesta este identificat în sentimentul demiurgic şi în sentimentul Patriei (...) Dragostea de patrie se îmbină într-un acord unic al dorului, cu dragostea de mamă şi femeie, adevărat ax moral al unui suflet speriat de curgerea nisipului existenţial” (M. Cimpoi), plus latura ironico-satirică a unora dintre volume, acel haz de necaz tonic şi tonifiant al românului! Ar urma umorul, dar ilustrează tot latura mai pregnant socială (şi mai spectaculoasă) a liricii mele!

 

La parapsihologie, voi fi tot eliptic – am scris şi scriu în domeniu, fascinat de misterul orizontului mereu iluzoriu al cunoaşterii umane, robit de împingerea tot mai departe în metafizic a liniei de graniţă cu fizicul în continua lui evoluţie spirituală a omului! În privinţa prozei, intervine instinctul de creator şi se face simţită experienţa de viaţă! După două-trei romane, mi-am dat seama că „românul meu” este mereu în contact cu Europa şi europenii, că România a fost şi a rămas tot timpul deschisă comunicării într-un fel sau altul: primul roman, „În bătaia vânturilor”, are acţiunea mai mult peste hotarele ţării, dar viziunea asupra vieţii este românească; „Drum fără întoarcere” se referă la cucerirea Daciei de către romani şi la etnogeneză şi se înţelege de la sine; al treilea cuprinde idila dintre un tânăr român şi o jună olandeză, trăită critic, pe fondul lumii divizate în două părţi antagonice, de unde şi numele – „Zidul cel mai lung” (Cortina de fier); al patrulea este un foarte modernist roman-parabolă (meta-roman!), în care am ca personaje pe adolescentul român contemporan Sebastian, pe scriitorul englez Jonathan Swift, pe Pitagora, Avram Iancu, Strasbourgul de dinaintea celui de al doilea război mondial şi cel de acum, cu Consiliul Europei; iar, pentru că vorbeam de instinct, dorind eu să scriu în momentul de faţă despre viaţa eroic-aventuroasă a lui Ienăchiţă Văcărescu, am descoperit cu încântătoare uimire, că a călătorit mult peste hotare, s-a cunoscut bine cu împăratul Austriei, Iosif al II-lea, cu scriitori şi renumiţi oameni politici şi de cultură turci, greci, francezi, englezi!

 

MDP: Cum a fost primit de către public recentul roman „Văcăreştii la amiază”, lansat în cadrul Concursului Naţional de Literatură  „Moştenirea Văcăreştilor”, desfăşurat la Târgovişte în octombrie 2010, unde aţi fost membru al juriului.  Ştiu că urmează un al doilea volum din această serie?

 

Av. Corin Bianu: „Romanul „Văcăreştii la amiază” va avea un singur volum, din care am editat acum prima jumătate, intitulată tocmai de aceea, „partea I”, ca să putem omagia împlinirea a 270 ani de la naşterea marelui şi inegalabilului Ienăchiţă Văcărescu! Din  motive imputabile numai şi numai mie, romanul se scrie mult mai greu şi mai istovitor decât am scontat! Judecând după intervenţiile publice de specialitate, dar şi după privirile „grăitoare” ale confraţilor, este la nivelul prozei mele beletristice...

 

MDP: Aţi părăsit Bucureştiul cu zgomotul postmodern şi  v-aţi retras în zona încărcată de istorie a Târgoviştei, aproape de revista Litere, la care scrieţi în calitate de redactor…

 

Av. Corin Bianu: Am părăsit Bucureştiul zgomotos din motive personale tranzitorii, revenirea pentru un timp la casa părintească de la limita judeţelor Dâmboviţa şi Argeş are bucuriile şi neajunsurile ei, aceleaşi pe care le trăiesc şi ceilalţi conlocuitori, aşa că... M-am asociat cu fondatorii S.S.T. mai dinainte şi tot de mai înainte scriam la „Litere”, pentru că... mă simt onorat să colaborez cu o revistă de ţinuta ei artistică înaltă!

 

MDP: Stimate domn, cum s-ar împăca aria naţională cu invazia unor concepte de tipul globalismului în cultură, sau în plan religios, cu cel de ecumenism?

 

Av. Corin Bianu: Mărturisesc cu toată răspunderea că pentru mine, „globalismul” şi „ecumenismul” sunt următorii paşi necesari în evoluţia omului de oriunde! Nu ar fi retrograd, ca în aceste timpuri, când comunicarea sub aspectul mijloacelor de transport fizic al omului, ori al informaţiei, a devenit atât de rapidă – sau chiar instantanee, ca în cazul videotelefonului mobil, când îl poţi auzi şi vedea pe interlocutorul din Patagonia! – contemporanii noştri să persiste în izolare, adică ignoranţă?! Reiese, în viziunea mea, că şi comunicaţia informaţională a devenit o zestre comună, de care trebuie să uzăm cu toţii, din orice parte a lumii am fi. În ritmul actual de dezvoltare, în următorii 20-30 de ani vom fi cu toţii „pământeni”, vom vorbi probabil limba engleză şi vom primi vizitele unor extratereştri, cu care vom comunica prin telepatie! Globalismul în mişcare devine un mod de a fi şi de a te adapta, la care aduci în matca universalului, ceea ce ai mai bun, mai durabil din specificul naţional, ca să edifici şi să fortifici, nu să te pierzi într-un flux inexpresiv ce ar însemna căderea într-un curent general anodin, incolor şi insipid! Cât priveşte ecumenismul, cultul ortodox, ca şi alte culte, proslăvesc toleranţa, înţelegerea, iar căutarea punctelor de conjuncţie este benefică tuturora. Dumnezeu este unul singur, iar creştinismul este, în convingerea mea, un arbore rămuros, ale cărui ramuri sunt toate acele culte ce promovează Crucea. Aş putea să adaug că parapsihologii au descoperit puterea energetică enormă, supremă, a crucii, între toate celelalte simboluri religioase!

 

MDP: Literaturii romane ii este necesară în acest moment o raportare la spaţiu, sau la timpul alert al civilizaţiei?

 

Av. Corin Bianu: Întrebarea, (ca şi răspunsul), se leagă de cea anterioară! Spaţiul literar înseamnă teritoriul naţional al beletristului, iar eu, spre exemplu, pot să scriu cel mai bine despre români (cu calităţile şi metehnele lor), pe care îi cunosc şi între care trăiesc, chiar dacă aş stima într-o mai mare măsură grupuri etnice din alte zone geografice, dar despre care nu pot scrie cu tot atâta aplicaţie (şi efect)!  Cât priveşte raportarea la timpul alert al civilizaţiei (de acum) aceasta este un imperativ, pe care dacă-l ignori, te excluzi singur! Cu o precizare, chiar didactică: poţi scrie literar şi despre trecutul istoric, dar în viziunea civilizaţiei actuale...

 

MDP:  Cum i-am putea face pe ignoranţi să priceapă că fără cultură nu se poate?

 

Av. Corin Bianu: Să priceapă ignoranţii, că fără cultură nu se poate?! O butadă ar spune cam aşa: dacă un ignorant învaţă câte ceva, înlătură din ignoranţa lui şi tot aşa, până ce scapă de toată! Dar trebuie să vrea! Fericiţi cei săraci cu duhul, pentru că printre ei, mă aflu în multe situaţii şi eu! Sub aspect socio-filozofic, în următoarele două decenii, toţi oamenii trecuţi de 50 de ani, oriunde s-ar afla ei acum, nu vor mai sau nu vor mai conta, din cauza numărului şi a capacităţilor infime; imaginează-ţi ce lume va fi aceea a viitorului apropiat! Iar această caracteristică de azi, care există şi tu o evidenţiezi, poate nu va mai exista sau va fi şi mai pregnantă, devenind abia pentru cei de atunci o problemă existenţială...

 

MDP: „Dar oare-n lume, în toate, deodată ce lipseşte”? Se întreba Saint-John Perse. Ce-i lipseşte scriitorului român să poată trăi omeneşte?

 

Av. Corin Bianu: Saint-John Perse a pus o întrebare cam parşivă! Răspunsul e mult mai amplu şi mai complicat pentru scriitor, fie el român, patagonez ori saint-john-persan! A fi scriitor este o îndeletnicire socială, cu impact asupra contemporanilor, în primul rând! Scrii despre şi pentru oamenii din jurul tău, abia apoi pentru posteritate şi ca atare, nu poţi fi indiferent la traiul lor, nu-l poţi ignora în operele tale, pentru că nu vei prezenta interes pentru ei. Operele literare de proslăvire a virtuţilor himerice a unor despoţi antici ori feudali autarhici, de falsificare a realităţii, şi-au dovedit caducitatea din chiar acele vremuri, n-a supravieţuit şi nu supravieţuieşte nici una, pentru că procesarea artistică veridică a contemporaneităţii este o rigoare estetică, o trăsătură sine-qua-non a literaturii beletristice, iar scriitorul este implicit, un cetăţean! Dacă trăieşte omeneşte fiecare dintre contemporanii săi, scriitorul va trăi şi el la fel, adică în aceleaşi condiţii omeneşti, astfel că această condiţie s-a dovedit de-a lungul timpului şi un mobil al ponoaselor ce le-au tras artiştii, şi le-au făcut cu mâna lor, cum se zice! Scriitorul român de azi, creator de bunuri spirituale, adică producătorul unei anume mărfi, trebuie să o facă vandabilă şi consumptibilă în momentul de faţă! Cartea română de beletristică în calitatea ei de „bun spiritual vandabil”, dacă întruneşte rigorile estetice, ar trebui preluată de asociaţiile de cititori – bibliotecile – nu doar de cititorii individuali, al căror număr s-a redus într-un fel, iar într-alt fel, a devenit dintr-unul fix şi determinat de tiraj, unul sui-generis, determinat de necesitatea continuă a cunoaşterii. Şi dacă mai ţinem cont că românul, contemporan scriitorului de azi, luat individual, are nevoie de hrană materială în primul rând, abia apoi de hrană spirituală, ar mai rămâne speranţa în stat ca deţinător al bibliotecilor, acele asociaţii de cititori sui-generis!...

 

MDP:  Mai este astăzi literatura „respiraţie” publică, mai este decisiv impactul ei asupra prezentului?, pentru că în virtutea evoluţiei societăţii, literatura a căpătat un relief violent de exprimare...

 

Av. Corin Bianu: Întrebarea are două laturi: dacă mai e decisiv impactul literaturii asupra prezentului! Nu, nu mai este, dar nu văd nici o nenorocire în asta! Progresul tehnic a determinat apariţia televiziunii şi a cinematografiei cu feluritele filme documentar-artistice, difuzate pe nenumărate canale, precum şi a internet-ului, deplasând definitiv accentul de lărgire a cunoaşterii de la preponderenţa mijloacelor artistice la a celor culturale! La a doua latură, observaţia ta că literatura a căpătat un relief violent de exprimare şi modul de a o exprima, denotă o anume îngrijorare, care pe mine nu mă afectează – este o modă, trecătoare ca orice modă, „ce e val, ca valul trece”! Cauzele sunt multiple, dar faţă de urmările puţine şi efemere, eu nu mă hazardez să dezbat fenomenul, ar fi o pierdere de timp...

 

MDP: Omul caută sensul existenţei lui, dar şi salvarea, spunea teologul-filosof Petre Ţuţea. „Salvarea” spirituală din care domeniu vine cu precădere în cazul dumneavoastră?

 

Av. Corin Bianu: Întrebarea ta e sugestivă! Ai o părere bună despre mine, dacă, asociindu-ţi-l pe filozoful Petre Ţuţea, scontezi în salvarea mea, care va fi şi spirituală! Eu ce să mai zic?! Cu fiecare clipă pe care o trăieşte, omul, această fiinţă raţională, se apropie de salvare, numai că la unii dintre noi – aceia răi, în nenumăratele lor ipostaze – salvarea, în sensul de evoluţie spirituală, vine abia „pe lumea cealaltă”, după răsplata faptelor lor şi numai cu ajutorul lui Dumnezeu!  

 

MDP: Mai putem vorbi  astăzi  despre unitatea dintre cultură şi societate, despre calea spre universal prin naţional?

 

Av. Corin Bianu: Da, desigur. Răspunsul l-am anticipat oarecum la întrebarea cu globalismul! Devii universal cu zestrea naţională pe care o aduci la fenomen, categoria durabilă şi profundă a universalului se structurează pe baza multitudinii şi diversităţii valorice a naţionalului!

 

MDP: Consider că este vremea să re/punem pe tapet un concept relativizat în ultima vreme: Patriotismul. Este o noţiune perimată,  pentru că a fost exploatată la maxim în perioada anterioară evenimentului de la `89? Ce este patriotismul democrat, domnule Corin Bianu, cine mai scrie azi literatură patriotică?

 

Av. Corin Bianu: Şi această întrebare se leagă de cea anterioară! Cea mai durabilă poezie naţională este prin ea însăşi patriotică în cel mai înalt stadiu (pentru că răspunde comandamentelor naţiei din teritoriul ocupat în principiu), iar patriotismul a fost şi va rămâne una dintre trăsăturile fundamentale ale artei!  Eu sunt unul dintre cei care continuă să scrie literatură patriotică, atunci când reuşesc să ating cel mai înalt nivel al puterilor mele de exprimare artistică! Revin la exemplul cu „Amiaza demiurgului” şi mai spun deschis, cu toată cutezanţa, că numeroase poezii ale lui Adrian Păunescu de până în 1989 (când a fost supralicitat patriotismul în direcţii neadecvate) sunt patriotice, iar scurgerea timpului va contribui la selecţia mai mult decât necesară ce va interveni în mult prea vasta şi inegala sa lirică!  Iar dacă Păunescu a fost un privilegiat, poetul naţional Octavian Goga a avut de suferit pentru că n-a contenit a-şi da publicităţii poezia militantă. Poeziile artiştilor ca ei sunt citite, recitate şi puse pe muzică de către oamenii din popor, iar atitudinea lor constituie singurul răspuns valabil. Restul înseamnă pretexte, tertipuri, contexte, pentru escamotarea neputinţei!

 

MDP: Kant spunea că spiritual creatorului se acomodează la legile contextului existenţial. Cu dumneavoastră cum se  pretrec lucrurile?

 

Av. Corin Bianu: Immanuel Kant! Per a contrario, dacă reuşesc să fac paşi înainte în existenţa mea individuală, în contextul celei generale, înseamnă cu sunt în armonie cu ansamblul acela legislativ natural intuit de marele filozof!

 

MDP: Care ar fi punctul dumneavoastră de vedere cu privire la pseudoliteratura contemporana marginală sau fără reper­?

 

Av. Corin Bianu: Pseudoliteratura contemporană marginală sau fără reper, la punctul 13! Literatura beletristică este şi ea o categorie filozofică, un fenomen. În miezul fenomenului, luat ca un flux, intră literatura scriitorilor de valoare, iar mai spre margini, adâncimea e din ce în ce mai mică, mai există şi aspecte de băltire, sau dimpotrivă, de evaporare... Înclinaţia acelor autori de literatură anemică, amatoristică, trebuie privită cu îngăduinţă, compasiune sau chiar trebuie încurajată când îmbracă aspectul terapeutic în aceste timpuri agitate, pentru că oameni aceia fac totuşi ceva ce intră în fenomenul mai larg al culturii, chiar dacă o cultură marginală, iar toţi acei autori la un loc creează termenul de comparaţie şi determină rivalitatea, concurenţa ca proces evolutiv... Îngrijorătoare poate deveni doar agresivitatea socio-profesională a unor pseudoscriitori, şarlatani conştienţi au ba, dar din antichitate, de când există această teapă de creatori, nu li s-a găsit leacul până acum, iar eu mai am multe de făcut în ograda mea!

 

MDP: Sînteţi unul din fondatorii SST. Ce aduce diferit, faţă de alte organizaţii de gen,  scriitorului care a aderat la această societate culturală?

 

Av. Corin Bianu: Societatea Scriitorilor Târgovişteni, care reuneşte pe toţi cei din ţară sau străinătate care aderă la programul ei spiritual, a adus efervescenţa creatoare practicată sistematic, precum în foarte puţine alte locuri din ţară. În general, domneşte o atitudine mioritică de lehamite printre creatorii de beletristică, deşi se scrie şi se publică, în mod paradoxal, mult mai mult ca înainte de ’990.

 

MDP: Scriitorul nu este o doar maşinărie vie, preocupat de paginile pe care le însufleţeşte. El este înainte de toate un gînditor. La ce carte vă gîndiţi acuma? Ce aveţi pe masa de lucru?

 

Av. Corin Bianu: Caut o editură care să-mi publice antologia de autor, cele vreo 250 de poezii pe care mi le-am ales cu parcimonie din întreaga creaţie lirică. În urmă cu câţiva ani am întrerupt lucrul la un roman despre contemporaneitate şi va trebui să-l reiau totuşi, relativ repede. Prin forţa împrejurărilor, intervenţiile mele la Simpozionul piteştean despre Mircea Eliade, demarat anual de scriitoarea Mona Vâlceanu, s-au adunat în câteva articole, toate tratând „hierofaniile” marelui scriitor sau „ieşirile din timp” ale personajelor sale, ca fenomene parapsihologice posibile şi mă pasionează încă „decodificarea” şi interpretarea din acest punct de vedere a beletristicii eliadeşti; mă gândesc să le adun cu vremea într-o carte. Mai am şi o carte de parapsihologie, pregătită pentru tipar!...

 

MDP:  Vă rog, în final o întrebare la care aţi dori să răspundeţi şi nu am fost inspirată să o formulez…

 

Av. Corin Bianu: Să-mi pun o întrebare! Toate încercările mele de scriitor se străduiesc să răspundă la câte o întrebare, iar în privinţa unui răspuns sigur, dă-mi voie să invoc una dintre concluziile definitorii pe care tu, singură, ai formulat-o la adresa poeziilor mele: “În calitate de cititor, ai sentimentul dintr-o dată, că aceeaşi experienţă-limită, trăită direct sau indirect, e scrisă de poetul Corin Bianu la nesfîrşit, din mereu alte unghiuri şi puncte de vedere ale sale”…

 

Maria Diana Popescu în dialog cu avocatul Corin Bianu,

romancier, Preşedintele Clubului „Cincinat Pavelescu”, fondator al S.S.T.

www.agero-stuttgart.de

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com