HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

BISERICA MORMÂNTULUI MAICII DOMNULUI

Constantin  Pădureanu

Grafica - Ion Măldărescu

 

Ne apropiam de Biserica Mormântului Maicii Domnului, din Grădina Ghetsimani, şi aveam  emoţii. Mă încerca o imensă simţire sufletească şi ardeam de nerăbdare să calc cât mai repede pe locurile sfinte. Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului Nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.  Am ajuns în faţa intrării şi coborâm cele 48 de trepte la mormântul Maicii Domnului. În prima fotografie, pelerinii olteni coboară cu evlavie în biserica din adâncul pământului, rămânând impresionaţi de mulţimea candelelor. Ne apropiem şi ne închinăm la paraclisul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana şi la paraclisul blândului Iosif, logodnicul fecioarei Maria. Ne oprim în faţa icoanei Maicii Domnului Ierusalimiteanca, fotografia a doua, ne închinăm şi o sărutăm. Privim şi ne minunăm şi tot ceea ce vedem ne bucură sufletele, precum interiorul pe care l-am surprins în fotografia a treia. Ne aflăm în faţa mormântului Preafericitei Născătoare de Dumnezeu şi intrăm, fiecare pe rând, cu adâncă evlavie, pe o uşă joasă, ne închinăm şi sărutăm, precum milioane de pelerini înaintea noastră, piatra albă pe care fusese aşezat trupul Maicii Domnului. Privirea mi se înceţoşează şi mai sărut, încă o dată, piatra albă şi ies printr-o altă uşă mică.  Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară.

 

Î.P.S. Tefoan, Mitropolitul Olteniei, P.S. Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, părintele Bertea Constantin, vicar administrativ, preoţi, arhimandriţi, călugări şi pelerini olteni au participat, apoi, la Sfânta Liturghie, rostită în limba greacă, şi mai auzeam câteodată, şi „Doamne miluieşte”, dătător de viaţă şi speranţă. M-am împărtăşit - având spovedania făcută în ţară la duhovnicul meu, preotul Vintilă Belcineanu, de la Biserica Hagi Enuş, şi, bineînţeles, dezlegarea sa - Doamne ce minune ai dat peste capul meu - la Biserica Mormântului Maicii Domnului, din Grădina Ghetsimani. Ce mare putere ai avut, Dumnezeule Atotputernic, să-mi dai un asemenea gând şi ce copil cuminte am fost eu în ascultarea ta. Că cine ştie dacă voi mai reveni vreodată în ŢARA SFÂNTĂ. Şi când mă voi înfăţişa la Tronul Slavei, voi spune că, pe lângă păcatele mele - că nu există viu să nu fi păcătuit, că numai Tu eşti fără de păcat - am făcut şi fapte bune şi plăcute Feţei Tale, printre care cred că s-ar număra: pelerinajul acesta pe urmele Mântuitorului şi sfânta împărtăşanie la Ierusalim.

 

 

Deasupra galeriei subterane, unde se află mormântul Maicii Domnului, împărăteasa Elena a zidit o biserică între anii 325-337, care a fost distrusă, în 614, de perşi. Mult mai târziu, în secolul al XI-lea, cruciaţii au construit o altă biserică, ce se păstrează până în zilele noastre. Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce mai nădăjduim întru tine, ci ca să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc. După ce am ieşit din Biserica Mormântului Maicii Domnului fiecare pelerin a simţit nevoia să-i acorde câteva minute de linişte şi singurătate, aşezându-se pe treptele din piatră, încercând să-şi găsească pacea sufletească, unică şi inegalabilă în aceste locuri încărcate de credinţă şi evlavie, cât mai departe de ispitele şi răutăţile acestei lumi. Era o zi caldă de mai şi soarele îşi trimitea razele sale strălucitoare, picurând, totodată, lumina credinţei. In partea opusa bisericii, pe treptele care duceau in strada, s-au asezat I.P.S. Teofan, P.S. Nicodim, preoti, călugari şi pelerini olteni şi au facut o altă fotografie

 

În Grădina Ghetsimani

 

Plecăm, apoi, încărcaţi de credinţă şi evlavie şi intrăm în Grădina Ghetsimani, unul dintre locurile dragi Mântuitorului nostru, unde venea să se roage şi să petreacă în singurătate câteva ceasuri de linişte. Aflată de-o parte şi de alta a pârâului Cedrilor, grădina a oferit Domnului găzduire şi umbră sub măslinii uriaşi, martori muţi ai prinderii lui Iisus Hristos. Tot aici vedem şi piatra pe care Mântuitorul s-a rugat în lacrimi. În momentul prinderii Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, Apostolii toţi L-au părăsit, afară de Sfântul Evanghelist Ioan, iar Petru Îl şi trădează şi se jură de trei ori că nu-L cunoaşte pe Iisus Hristos. Însă femeile Îl urmau de departe, atât la sinedriu, cât şi pe drumul Golgotei. Îl însoţesc când Mântuitorul cade sub povara Crucii, iar mironosiţa Veronica Îl şterge cu mahrama, care devine prima icoană cu chipul  lui Hristos. Toate mironosiţele privesc cum Îl bat în cuie şi-L răstignesc între cei doi tâlhari; aud ultimele cuvinte ale Mântuitorului şi plâng cu lacrimi amare când Hristos îşi dă duhul, zicând: Săvârşitu-s-a! După răstignire, când Apostolii erau ascunşi de frica iudeilor, femeile, cu noaptea în cap, se apropie de Sfântul Mormânt, ca să ungă trupul Domnului, cum era obiceiul la evrei. Şi tocmai atunci când ajung acolo şi căutau trupul Domnului, găsesc mormântul Lui deschis şi gol, iar un înger le spune că Hristos a înviat, şi le arată giulgiul înfăşurat alături. Maria Magdalena, această mironosiţă bărbătoasă căreia Iisus îi scoate şapte duhuri din fiinţa ei şi o face cea mai aprigă apărătoare a creştinismului şi mărturisitoare a lui Hristos, plângea la mormânt, când celelalte femei plecaseră. Ea caută trupul Domnului, însă mormântul era gol. Apoi întâlneşte pe cineva la mormânt şi credea că este grădinarul. De aceea îl întreabă: „Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai dus şi eu Îl voi ridica” (Ioan 20, 15). Atunci acel grădinar, Care era Iisus Hristos, îi spune pe Nume. „Maria!” Tonul pe care l-a folosit Iisus Hristos, accentul cu care a spus au făcut ca Maria să-L recunoască. Deşi era acelaşi Iisus Hristos în carne şi oase, cum se arată El mai târziu Apostolilor, însă avea ceva schimbat. Fără îndoială era înfăţişarea Sa dumnezeiască, chipul Său transfigurat. De aceea nu era recunoscut decât de cei care aveau cu adevărat inima curată şi ochii luminaţi. Atunci Maria L-a recunoscut şi a căutat să se apropie de El. Şi Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru!” Nu după mult timp, Mântuitorul se arată ucenicilor Săi în Galileea, pe muntele Eleonului. Acolo avea să-i găsească Iisus pe Apostoli adunaţi după Înviere. Iată că aceste sfinte femei au fost în preajma lui Iisus cel Înviat, care Se arată din când în când, ca să-i obişnuiască pe toţi cu trupul Său Înviat, pentru că era o mare minune, căci până atunci nimeni nu văzuse un trup înviat. Este vorba despre Hristos, Care a fost mort cu trupul şi dovedit ca mort, pentru că a fost răstignit pe Cruce. Apoi s-a făcut această verificare, ostaşii împungând cu suliţa în coasta Lui, din care a ieşit sânge şi apă, aşa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că de-acum murise, nu I-au mai zdrobit fluierele, ci unul din ostaşi cu suliţa coasta I-a împuns-o şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit, şi adevărată este mărturia lui; şi el ştie că spune adevărul, pentru că şi voi să credeţi. Căci s-au făcut acestea ca să se plinească Scriptura: „Nici un os nu I se va zdrobi”. Şi iarăşi altă Scriptură zice: „Vor privi la Acela pe Care L-au străpuns”. (Ioan 19, 33-37).

 

 

Procesul de separare a serului de plasma sangvină era o probă asupra decesului. Dincolo de aspectul fiziologic, Sfinţii Părinţi atestă dimensiunea spirituală a momentului: apa e simbolul Botezului prin Sfântul Duh, sângele e simbolul Euharistiei. În ritualul liturgic al Bisericii, ambele elemente fac parte din materia euharistică. Semnele mortului erau evidente şi treaba lor se încheiase. De aceea au predat trupul lui Hristos în mâinile lui Iosif şi Nicodim, ca să-L îngroape. După aceea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus - dar într-ascuns, de frica iudeilor  l-a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi I-a ridicat trupul. Şi a venit şi Nicodim – cel care venise la El mai înainte, noaptea , aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. „Deci ei au luat trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, aşa cum este obiceiul de îngropare la iudei. În locul unde a fost răstignit era o grădină, iar în grădină un mormânt nou în care nimeni niciodată nu mai fusese pus. Aşadar din pricina Vinerii Iudeilor, de aceea L-au pus pe Iisus acolo, că era mormântul aproape”. (Ioan 19, 38-42).

 

Inainte de a pleca, îi adresam rugămintea I.P.S. Teofan să facem o fotografie în Grădina Ghetsimani şi părintele mitropolit a acceptat cu amabilitate.

 

Constantin  Pădureanu

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com