Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

„CĂLINESCU A FOST UN PROFESOR URIAŞ ŞI UN MARE SCRIITOR”

 

Dialoguri privilegiate: RADU CÂRNECI –

poet, traducător, editor

 

Maria-Diana Popescu (Agero)

 

 

MDP:  Domnule Radu Cârneci, aţi fost studentul lui Călinesu, ce vă amintiţi despre el?

 

RADU CÂRNECI: Am fost studentul lui Călinescu la Litere-filosofie, ca mai târziu să ajung inginer silvicultor. În tinereţe am vrut să mă fac aviator şi m-am dus la şcoala de ofiţeri de aviaţie. După două sau trei luni de zile de Academie Militară am fugit. Disciplina cazonă nu mă aranja. Nu mă puteam obişnui cu armata, deşi comandantul era un băiat bun al unui preot din ţinuturile Vrancei, de unde sunt eu. Să revin la întrebare, în perioada lui Călinescu se făcea o şcoală extraordinară. Omul acesta la examene se comporta extraordinar! Se trăgeau bileţele. Dar nu se uita la nici un bilet. Zicea: „Când a apărut şi cine a semnat articolul cutare în revista cutare?”. Se nimerea să ştie unul, îi punea zece, restul gata, am plecat. Adică era foarte exigent. Era un vorbitor extraordinar, cu tonul sus, jos; veneau de la toate facultăţile, se făcea coadă la uşă şi pe culoare ca să-l audă pe Călinescu. A fost un profesor uriaş şi un mare scriitor, istoric al literaturii române de la origini până în prezent, care a fot editată în câteva rânduri. A fost un mare scriitor, un romancier extraordinar, nu? Şi un poet care a scris sonete, un poet care ştia bine cum se face o poezie. Nu de inspiraţie, de ştiinţă, din ştiinţă. Eu fac o antologie a poeziei româneşti şi i-am pus în cartea mea trei sonete.

 

MDP: Aţi semnat peste cincizeci de lucrări. Care dintre ele consideraţi că dă acoperire maximă numelui dumneavoastră?

 

RADU CÂRNECI: Cărţile mele toate de iubire, printre care „Cântarea cântărilor”, „Sonete”, „Timpul judecător”, mai multe din numărul titlurilor amintit de dumneavoastră care se află în circulaţia culturală a prezentului, unele reeditate. Ele reprezintă scara pe care am urcat-o până în prezent. Dar în mod special şi cele trei volume de care sunt mândru, ediţii bibliofile legate, în casete, despre care a scris profesorul C. Ciopraga că sunt nişte cărţi de artă, care trebuie să stea pe primul raft în biblioteci.  La acestea mai adaug implicarea mea în lucruri noi, nemaibătătorite, de ele să se bucure şi să-şi înnobileze sufletul cu ele generaţiile.

 

MDP:  Ce părere aveţi despre importul de cultură?

 

RADU CÂRNECI: Sărbătorile astea de la alte popoare, care sunt momentan introduse cu nebunia muzicii proaste, mi se par dăunătoare. Dacă ar fi după mine, nu le-aş folosi. Eu nu le gust. Mie nu-mi plac. Mie îmi plac lucrurile bine făcute, lucrurile de inspiraţie serioasă, cu o tematică educativă, frumoasă, sigur că da. Nimeni nu spune să nu dansezi, să nu ţopăi, dar vorbele rămân. Românii sunt tradiţionalişti. Poporul român are o tradiţie uriaşă, are obiceiuri creştine care durează, cum ar fi naşterea, botezul, nunta, înmormântarea, dar şi alte tradiţii şi legende care se transmit din generaţie în generaţie. Să nu mai zic de cei care scriu texte de muzică uşoară la noi. Numai versuri nu sunt. Când noi avem aşa mari poeţi care au scris atâtea versuri interesante, şi ei nu se apleacă asupra lor, pentru că ei nu citesc, sunt inculţi. Nu ştiu să aleagă dintr-atâţia mari poeţi din ţara noastră, care  scriu poezie de amor minunată.

 

MDP: Dar despre aşa-zisa democraţie literară?

 

RADU CÂRNECI: Eu am democraţia bunului simţ, care spune: domnule, ce este bine celui de alături, este bine şi pentru tine şi pentru mine şi pentru el. Cea mai bună democraţie nu a fost nici a romanilor, nici a altora, ci democraţia bunului simţ, a moralei. „Capitalismul” pe care se merge astăzi este, vă rog să mă credeţi, o mare o neputinţă.

       

MDP: Starea criticii literare actuale, ce vă spune?

 

RADU CÂRNECI: Nu mai avem o critică literară bună în momentul de faţă. Sunt oameni care fac cărţi despre oameni, despre scriitori, dar nu mai avem o critică de întâmpinare a poeţilor, a scriitorilor tineri, care să-i lanseze, să-i susţină, să-i arate, să-i descrie cititorului. Nu avem o critică cu grijă pentru soarta literaturii tinere româneşti. Toţi fac istoria literaturii, fac alte năzbâtii. Nu, nu am încredere în critica de faţă.

 

„Condiţia scriitorului român va fi una proastă cât vom fi încă,

cel puţin cincizeci de ani, colonie europeană din toate punctele de vedere”

 

MDP: Dar condiţia scriitorului român?

RADU CÂRNECI: Are o condiţie proastă. Clar. Proastă, proastă! Scriitorii români din trecut cu o carte scoasă puteau să trăiască două luni de zile, patru chiar. Li se plătea bine. Astăzi nu se mai plăteşte nimic. Din contră. Un scriitor, ca să-şi scoată o carte, plăteşte el. Şi cartea şi hârtia şi toate chestiile astea. E O RUŞINE. Acum, recent, la Câmpina s-a dezbătut o chestiune foarte interesantă despre cartea românească, despre centrul cărţii româneşti, unde s-au lansat o serie de idei, de legi pe care dacă le-ar aplica, dacă le-ar respecta ar fi un lucru bun pentru scriitorul român. Frumuseţea unui  popor se păstrează prin cultură, prin scriitori, prin artişti. Condiţia scriitorului român va fi una proastă cât vom fi încă, cel puţin cincizeci de ani, colonie europeană din toate punctele de vedere.

 

MDP: Cei care conduc în momentul actual cultura românească sînt potriviţi unui asemenea act de importanţă istorică?

 

RADU CÂRNECI: Uneori da, dar de cele mai multe ori, nu.

 

MDP: Putem vorbi despre o cultură a centrului şi una a provinciei?

 

RADU CÂRNECI: Nu, nu putem vorbi despre aşa ceva, pentru că, de la un timp încoace, şi acesta este un lucru bun, provincia bate centrul. În provincie apar oameni foarte talentaţi, foarte deştepţi, cu har, fie că sunt prozatori, fie că sunt poeţi. Sigur,  astăzi se scrie foarte mult, sunt şi mulţi scriitori lipsiţi de talent, dar şi mulţi despre care se va vorbi ca fiind adevăraţi scriitori. Nu cred. Centrul nu mai este centru. Centrul cultural este descentralizat, că să zic aşa.

 

MDP: Aţi amintit în discurs despre două lucruri cu valoare monumentală, care se leagă de numele dumneavoastră.

 

RADU CÂRNECI: Am făcut şi lucruri bune, de pildă am întemeiat revista „Ateneu” la Bacău în 1964, am făcut o statuie deosebită poetului George Bacovia şi tot cam pe atunci, în 1971, am făcut cu mâna şi cu gândirea artistică a lui Constantin Popovici, mare sculptor care v-a făcut şi vouă aici, la Argeş, „semnul electricitatea”, aşa, am făcut statuia lui Bacovia, care este una dintre ele mai interesante statui, care îl descrie şi îl înfăţişează pe Bacovia în mod excelent. Ăla e Bacovia adevărat. Unii îi spun „Bacovia învins de timp, de timpul social, politic”. M-am luptat şi pentru Filarmonică. Am făcut multe lucruri bune, necesare culturii româneşti, dar în mod special poeziei. Dar azi cred că sunt cunoscut, şi este firesc, de cititorii serioşi, care ştiu ce înseamnă poezia bună.

 

MDP: Daţi-mi, vă rog,  un exemplu de fericire personală.

 

RADU CÂRNECI: Fericirea mea personală este atunci când reuşesc să fac ceva bun. O carte bună, iată cărţile astea sunt o fericire personală. Aici e toată poezia mea. Şi atunci când fac o traducere bună este o fericire personală. Păi am tradus „Integrala lirică Baudelaire”, vă mărturisesc, zece ani am lucrat la această traducere, paralel şi cu alte chestiuni, dar zece ani am lucrat la ea. Am avut de la viaţă multe bucurii spirituale, multe semne de preţuire, am avut prieteni deosebiţi, am prieteni deosebiţi, dar nu mă mai ajută timpul să pun în ordine ceea ce am. Am corespondenţe valoroase de ordin spiritual, arhive, fotografii. Am scrisori de la Caraion, un scriitor valoros, care a făcut puşcărie, de la Demonstene Botez, Ştefan Augustin Doinaş, de la Mircea Eliade.  

 

MDP: Pe cine iubiţi, domnule Radu Cârneci.

 

RADU CÂRNECI: Pe tine! Ştii versul meu: „eu nebun şi ea frumoasă”.

 

MDP: Vă rog, o ultimă întrebare: la ce lucraţi acum?

 

RADU CÂRNECI: Fac o mare antologie, cu mari poeţi din lirica universală, mari poeţi ai iubirii. Lucrarea se înscrie pe linia preocupărilor mele pentru traduceri şi se intitulează „Mari poeţi ai iubirii din lirica universală”. Va fi, cred, un volum deosebit, pe care sper să îl aprecieze lumea. Antologia îl va cuprinde şi pe Léopold Sédar Senghor, primul preşedinte al Senegalului (1960-1980),  poetul preşedinte, unul dintre cei mai importanţi oameni politici şi scriitori, care şi-a adus contribuţia la evoluţia  umanităţii prin ideile şi principiile sale. El a marcat istoria secolului al XX-lea ca părinte al ideii de „negritudine” şi ca un apărător al „metisajului cultural”. El a primit multe premii şi distincţii pentru activitatea sa culturală. A fost membru al mai multor academii, universităţi şi organizaţii internaţionale, iar în 1983 a devenit membru al Academiei Franceze.

 

Maria-Diana POPESCU

redacţia Agero

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)