Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri

 

Calvarul Aiudului

Monica Duşan

 

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane! Ridică-te nu pentru bunuri materiale, nu pentru pita pe care să o pui pe masa, ridică-te  „pentru văzduhul tău liber de mâine (…), pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, pentru cântecul tău ţintuit în piroane, pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri.” Aşa îndemna poetul Radu Gyr poporul român, acum câteva decenii, aşa-l îndemna pe acel badea Gheorghe sau badea Ioan, talpă a ţării şi piatră din capul unghiului pe care s-a sprijinit şi ridicat de veacuri acest popor. Mereu hăituiţi de vitregia istoriei noastre, de hoardele însetate de jaf şi de sânge, acest Gheorghe şi acest Ioan au fost de neînvins, schimbând adesea coarnele plugului cu mânerul sabiei, reconstruind  ca nişte veritabili meşteri Manole, ceea ce alţii distrugeau.

            Iar apoi, în secolul douăzeci, când alte vitregii s-au abătut  asupra lor, s-au văzut nevoiţi să se ridice iar şi iar, nu pentru o bucată de pâine, nu pentru “a avea” ci pentru “a fi”, nu pentru o lingură de arpacaş în plus, ci pentru păstrarea fiinţei  noastre naţionale, pentru „o claie de zări şi-o căciulă de stele.”

            Da, ei, cei întemniţaţi la Aiud, Sighet, Oradea, Gherla, Piteşti, Jilava, Târgşor, Miercurea Ciuc, Mislea, Târgu Ocna, Periprava s-au ridicat după fiecare bătaie cruntă, după fiecare stâlcire, după fiecare schingiuire, după fiecare crâncenă umilire, s-au ridicat purtând raiul în priviri, iertându-şi călăii. Au fost „cavaleri ai crucii şi ai onoarei”, transformând închisoarea în mănăstire, durerea în rugăciune, căderile în înălţare, slăbiciunea în forţă,  izolarea în sihăstrie, frigul şi foamea în jertfă în numele neamului românesc şi în numele lui Hristos. S-au îndreptat cu toată  fiinţa lor, cu tot sufletul spre descoperirea lui Dumnezeu. Aşa au putut să supravieţuiască şi să treacă prin cumplitele torturi la care au fost supuşi în închisorile comuniste.  Doar cu Dumnezeu alături.

            Prin închisoarea de la Aiud au trecut în anii de tristă amintire ’48-’64, mari personalităţi ale naţiei române: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, George Manu, Traian Brăileanu, Petre Ţuţea, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Virgil Maxim, Traian Trifan, Gheorghe Jimboiu, Aurel Călin.  La Aiud au pătimit, mari clerici şi duhovnici : Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Bartolomeu Anania, Gheorghe Calciu, Adrian Făgeţeanu, Sofian Boghiu, Benedict Ghiuş, Crăciun Oprea, Dumitru Stăniloae, Ilarion Felea, Sandu Tudor, Gheorghe Tarcea, Florea Mureşan, Galacţion  Munteanu.

            În amintirea pătimirilor şi a jertfei lor, în anul 1992 se începe la Aiud, în locul numit „Râpa Robilor” (spaţiul unde se aruncau în gropi comune cadavrele celor morţi în torturi) monumentul cu numele „Calvarul Aiudului” proiectat de arhitecţii Anghel Marcu şi Nicolae Goga, ambii trecuţi prin închisoarea de la Aiud. Construcţia monumentului se finalizează în anul 1999 şi este sfinţit în anul 2000 în prezenţa IPS Bartolomeu Anania.

 

Monumentul are forma unei capele dreptunghiulare aninate de Râpă, capelă în care se coboară pe scări până la un mic altar. Pe pereţi, în stânga şi în dreapta, pe plăci de marmură sunt trecute numele celor care au murit în penitenciarele comuniste de la Aiud, Piteşti, Gherla, Jilava, Tg. Ocna, Făgăraş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, etc. La subsolul construcţiei se află osuarul cu osemintele celor morţi la Aiud, descoperite în urma săpăturilor efectuate la Râpa Robilor. Oasele au culoarea moaştelor, iar unele dintre ele izvorăsc mir. Există deja numeroase mărturii cu minunile săvârşite de moaştele acestor Mucenici Necunoscuţi ai Aiudului.

            Deasupra capelei se ridică 7 grupuri de câte două cruci care poartă pe braţele lor o imensă cruce. Simbolistica monumentului este explicată astfel de către arhitecţii săi: „ Cele 7 cruci îngemănate aşezate pe acoperişul bisericii-monument simbolizează unitatea în suferinţă a celor închişi, dar şi cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii.

            Pe umerii acestor cruci se află aşezată o cruce mai mare ce reprezintă Crucea Neamului,  şi care are două braţe uşor înclinate, fiecare având câte o gaură, simbolizând ochii suferinţei neamului românesc, care sunt îndreptaţi spre cer şi imploră mila lui Dumnezeu pentru această ţară.”

            La iniţiativa lui Iustin Pârvu şi a actorului Dan Puric, în anul 2011 IPS Irineu dă binecuvântarea pentru începerea lucrărilor la Mănăstirea cu hramul „Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia”, închinată pomenirii martirilor neamului românesc din temniţele comuniste. Noul ansamblu monahal va avea în componenţă un  centru de martirologie (muzeu, săli de lectură, amfiteatru) care va fi destinat studierii şi prezentării suferinţelor şi jertfei din temniţa Aiudului dar şi a celorlalte închisori comuniste.

            În data de 14. 05. 2014, la Aiud, la noul Centru de Martirologie, în prezenţa unui important sobor de preoţi a avut loc o slujbă de pomenire pentru cei trecuţi „dincolo” dintre cei „trecuţi” pe la Aiud. Am întâlnit apoi, după întreaga ceremonie, pe „seniorii” Aiudului, pe cei care au supravieţuit foamei, frigului, torturilor de tot felul, izolării, umilinţelor, şi care astăzi sfidează timpul şi prigoana suferită o viaţă întreagă. Parcă plutesc deasupra pământului, hieratici, cu priviri luminoase şi blânde. În colţul buzelor au aninat câte un zâmbet sfielnic. Parcă îşi cer iertare pentru că există încă, pentru că au supravieţuit iadului şi pentru faptul că sunt o mărturie vie a unei istorii care s-ar vrea ştearsă, uitată, anihilată.

            Şi aşa ca Ioan Gavrilă Ogoranu care strigă: „Iertare, Mamă-Ţară, că am îndrăznit să luptăm şi să murim pentru tine!” ca Petre Ţuţea care afirma: „ dacă va trebui să murim aici, nu noi facem cinste poporului român, ci poporul român ne-a făcut cinstea de-a muri pentru el”, şi ei, cei de astăzi, par să-şi ceară iertare prin intermediul versurilor lui Andrei Ciurunga:

 

 Dac-am strigat că haitele ne fură

adâncul, codrii, cerul stea cu stea,

şi sfânta noastră pâine de la gură,

nu-s vinovat faţă de ţara mea.  

 

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii

când am răcnit cu sufletul durut

că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii

şi că urăsc hotarul de la Prut.

(…)

Cu fruntea-n slavă gem din închisoare:

-nu-s vinovat faţă de ţara mea!

 

Monica Duşan

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 


Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)