Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

  În lumea mirifică a basmului
Convorbire cu scriitoarea Elena Cesar von Sachse

 

Liviu Vălenaş - Germania
 

Impresii si pareri personale in FORUM




- Stimată d-nă Elena Dittrich, pentru început, de unde v-aţi luat pseudonimul sub care scrieţi?
- Cesar este numele meu de fată, iar Sachse numele prietenului meu german, cu care stau împreună de zece ani de zile. Vedeţi, e simplu...
- Dacă cu pseudonimul ne-am lămurit, să ne spuneţi acum care a fost cariera dvs., înainte de a debuta, relativ tardiv, ca scriitoare...
- M-am născut la 28 iulie 1947 în Arad. Provin dintr-o familie nevoiaşă, mi-am terminat cu destulă greutate, din cauza situaţiei financiare precare, liceul la seral. Înainte am urmat o şcoală profesională la Timişoara. Facultate nu am mai făcut. Am lucrat în Arad 25 de ani, în funcţia de casieră de unitate, la Cooperativa "Hygiena". Am făcut parte şi din lotul României, ca manechin pentru coafuri. În această calitate am făcut numeroase deplasări în străinătate, însă aproape toate numai în ţările CAER (Moscova, Sofia, Budapesta etc.), 20 de ani am fost manechin.
- Cu Securitatea nu aţi avut probleme?
-Nu. Ce să urmărească de la mine Securitatea? Eram doar un copil sărac, dintr-o familie săracă, iar politica nu m-a interesat niciodată.
- Când v-aţi luat lumea în cap, când aţi părăsit "raiul lui Ceauşescu"?
- Destul de târziu, la 40 de ani, în 1987. Am profitat de faptul că mi s-a aprobat o vizită în RFG, la o mătuşă de a mea. Înapoi nu am mai venit... Nu cred că Ceauşescu m-a regretat, avea alte probleme pe cap...
În Germania am lucrat zece luni la o fabrică de pielărite şi apoi vreo zece ani la firma Sachse, specializată în microfilme.
- O carieră aproape banală, cum aţi ajuns atunci la scris?
- Acum trei ani firma a dat faliment (de un an prietenul meu a repornit-o, acum exclusiv ca o afacere de familie) şi neavând ce face, m-am aşezat în faţa unui computer primit cadou şi am început să scriu poveşti pentru copii. După două, trei povestiri, mi-am dat seama că "treaba merge" şi am continuat. Când am scris 14 poveşti le-am adunat într-un volum, destul de gros, de 418 pagini şi l-am întitulat "Ţara fericirii". Volumul a apărut în anul 2003 în România, la editura " Fundaţiei Desire" din Cluj.
- Ce fel de poveşti?
- Poveşti pentru copii, povestiri fantastice, basme propriu-zise, povestiri cu animale. Volumul a ieşit gros, aşa e la modă acum, să ne gândim numai la "Harry Potter".
- Iar Paul Goma a spus odată; "Nu am timp să scriu scurt"... Dar de ce poveşti şi nu un roman?
- Probabil pentru că iubesc copii, am şi eu o fetiţă. Pe urmă o carte de poveşti m-a fascinat, pentru că am gândit-o ilustrată, cu desene frumoase, în culori. Deci o combinaţie între scris şi pictură. Cu greu mi-am găsit acum un ilustrator, o desenatoare foarte talentată din Arad. Următoarea carte a mea va fi ilustrată de ea. A doua carte are însă o istorie interesantă. Intrând în contact cu un grup de 30 de copii din Sighet, pentru drăgălăşenia lor am decis să le scriu un volum de povestiri. Greutatea principală a acestei cărţi a fost să împart în mod egal cele 30 de nume. Volumul va apare tot la Cluj, în anul viitor şi va chema "În Ţara Poveştilor Străbune". Cum am mai spus, va fi bogat ilustrat. Mă ajută la corectură fratele meu, Alexandru Pecican, care este cadru universitar, doctor în istorie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.
- Nu v-au surprins cronicile elogioase, unele apărute în reviste literare de prestigiu ("Steaua" de pildă), după primul dvs. volum?
- M-au surprins total, nu m-am aşteptat la aşa ceva!
- Dar dvs. mai aveţi şi alte preocupări artistice...
- Da, aşa este. Tot pentru copii am scos la Arad un disc compact la studioul fratelui meu, un alt frate, Constantin Fenig. El locuieşte tot în Germania, la Heilbronn, însă a revenit acasă, măcar printr-un studio de înregistrări, foarte modern, pe care l-a făcut la Arad. Înainte am scos un alt disc compact, cu muzică compusă de mine, pe textele mele şi ale lui Daniel Renon. Acum mă pregătesc să scot încă un disc compact, tot pentru copii, cu 14 melodii şi tot la studioul de înregistrări din Arad al fratelui meu. Cântă o fetiţă în vârstă de numai zece ani, Anca Manea, şi ea arădeancă.
- Proiecte?
- A treia carte deja am început-o, se numeşte "Cămaşa purpurie".
- Ardelenii sunt greu de pornit, dar apoi şi mai greu de oprit...
- Aşa este. Nu sunt eu ardeleancă? "Cămaşa purpurie" e mai degrabă un roman fantastic, fantasticul se va împleti cu aventura. În fond nu a fost toată viaţa mea, cel puţin până acum, o aventură?
- Da, dar o aventură a spiritului...

Nürnberg, septembrie 2005
Liviu Vălenaş
 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]    

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.