Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Ion Popescu -

„CRED ÎN SĂNĂTATEA SPIRITUALĂ A POPORULUI ROMÂN”

 

ION POPESCU, DECANUL FACULTĂŢII DE TEOLOGIE „SFÂNTA MUCENIŢĂ FILOTEIA” DIN PITEŞTI, DOCTOR ÎN TEOLOGIE ŞI FILOSOFIE

 

Dialoguri privilegiate, Maria Diana POPESCU, Agero

 

 

MDP: Părinte Ion Popescu, filosoful Aldous Huxley descria civilizaţia ca pe un  vapor de cartofi care se încarcă într-o parte a globului spre a fi descărcată în cealaltă parte. S-a întâmplat cumva de-a lungul veacurilor şi cu poporul nostru? Turcii, ruşii, mai nou americanii? S-au descărcat în românism corăbii cu influenţe străine?

 

ION POPESCU: De-a lungul istoriei, cultura română a beneficiat de multe împrumuturi străine, cele mai multe fiind pozitive. Adevărat, în ultima vreme am împrumutat/au fost aduse de peste graniţă sărbători/obiceiuri. Unele vor fi asimilate, altele respinse. Eu cred în continuare în sănătatea spirituală a poporului român. Cred în discernământul lui, în puterea de asimilare şi de dezasimilare. Acest popor foarte sănătos va asimila numai ceea ce este constructiv. Afirm cu tărie acest lucru, uitându-mă în urmă, la istoria noastră. Răbdătorul popor român a reuşit să asimileze lucruri bune, debarasându-se la timp de cele nefolositoare. A rămas acea robusteţe a poporului nostru, pe care o privesc ca teolog, din această perspectivă. Niciun atac cultural, nicio influenţă culturală venită de aiurea, din Răsărit, din Sud, din Nord, din Vest  nu a reuşit să se dezvolte, să facă rădăcini, să facă filmul curent sui generis propriu. Poporul român le-a adaptat pe cele bune, care au fost vlăstare altoite pe o rădăcină serioasă, aşa cum se face altoirea pomilor, nu? Altoiul a devenit contrupesc cu rădăcina, îndepărtând ce-a fost malefic pentru noi. E adevărat, s-a semnalat un fenomen, o spun cu durere în suflet, nişte manifestări fie de extremă dreaptă, fie de extremă stîngă, dar poporul român a reuşit prin Pronia divină să echilibreze balanţa, să se îndepărteze la timp de ele. Extremele pot fi periculoase pentru orice civilizaţie, cultură, naţie. Agresiunea fie dintr-o parte, fie din cealaltă, se explică tocmai prin faptul că acest popor are „anticorpi”. Mi-aduc aminte că într-o perioadă a apărut  la noi în România o mişcare de extremă dreaptă, născută în sânul intelectualităţii. Aş prezenta-o stilistic ca pe o mişcare specifică Europei, nu numai României. La noi a avut numai un anume sens. Mi-am explicat aceasta tocmai prin prezenţa acestor „anticorpi” care ne-au ajutat să păstrăm linia normală. Se ajunsese atunci la criminalitate, atentate, la tot ceea ce înseamnă extremă dreaptă. A venit comunismul ca o reacţie aşa cum ştiţi.

 

Dumnezeu ne-a ajutat să ne păstrăm echilibrul. Azi sunt alte pericole mai disimulate, mai nuanţate, mai rafinate şi cu atât mai periculoase. Poporul român are în constituţia sa etnică anumite împrumuturi. Ele au prins teren aici datorită disponibilităţilor poporului nostru. Datorită mărinimiei, deschiderii omeneşti şi creştineşti, nişte etnii venite de aiurea în istoria poporului nostru au reuşit să prindă teren. Ceea ce mi se pare nelalocul lui este cînd exponenţii acestor etnii reuşesc să treacă la conducere. Avem destui români capabili, intelectuali desăvârşiţi, discreţi, distanţi, care nu doresc să iasă în faţă, să facă politică. Avem experienţa tristă a unui mare român: Octavian Paler, care spunea în urmă cu şaptesprezece ani că este dezamăgit de ceea ce se întâmplă în ultima vreme cu poporul român. Un om care m-a fascinat prin onestitate, prin cultură, prin talentul şi prin geniul lui. Desigur şi mulţi alţii. Eu cred în continuare în sănătatea, în robusteţea poporului român, pe care o explic în primul rând religios. Cultura vine în principal de la cult. Am ca model creştinul român ortodox. Pe român îl salvează dimensiunea religioasă. În spiritul ortodoxiei universale, în acest spaţiu al ei, ortodoxia românească are un specific al ei. Românul, chiar dacă nu este foarte instruit religios, are ceva ce ţine de matricea poporului român. El simte prezenţa directă şi unidirectă a lui Dumnezeu în viaţa lui, în mintea lui, în inima lui, lângă el. Ştie că este văzut de către Dumnezeu, respectă legile divine, poruncile bisericeşti înaintea celor omeneşti.

 

MDP: Bergson spunea că democraţia este singurul sistem compatibil cu libertatea şi cu demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selecţiune a valorilor...

 

UN EŞEC AL DEMOCRAŢIEI ESTE GLOBALIZAREA

 

ION POPESCU: Mi-amintesc, Petre Ţuţea spunea că democraţia este sistemul cel mai bun dintre toate, dar are, aşa cum spuneaţi, un viciu: cantitatea prevalează asupra calităţii, aspect care o automatizează. Ca teolog, consider ierarhia ca fiind cea mai bună structură de conducere. Dionisie Areopagitul, a cărui operă a fertilizat cultura occidentală, dar mai ales pe cea mistică şi teologică din Răsărit, are două cărţi celebre: „Ierarhia bisericească” şi „Ierarhia cerească”. Le-am citit, le-am predat la studenţi, le-am comentat, de aceea spun că singura, reala formă de conducere rămâne ierarhia. Numai că trebuie înţeleasă drept. Menirea ei este să slujească celor de sus şi celor de jos. Adică nicio existenţă, fie ea pe orice treaptă, nu poate să fie pentru sine, nu poate să confişte treapta, ci să slujească ei. Din nefericire, cei de pe trepte le confiscă de cele mai multe ori pentru ei şi pentru interesele lor. Într-o lume din ce în ce mai secularizată e mai greu să vorbim despre sistemul dionisian care este panbisericist, ecleziast. Acest mare viciu al democraţiei e aproape insolubil şi face din ea un sistem precar, care nu poate asigura egalitate. Se vorbeşte mult despre drepturile omului. N-am auzit nicăieri să se vorbească despre drepturile lui Dumnezeu. Din perspectivă teologică, omul nu poate avea drepturi decât împreună cu ceilalţi. Binele este raţional şi se săvârşeşte numai în comuniune. Ca individ, nu te poţi separa, claustra. Faptul separării în sine este un rău religios, moral. Trebuie vorbit despre drepturile indivizilor, nu despre cele individuale. Acest lucru, într-o relaţie strânsă cu Dumnezeu. Din perspectiva unui teolog, actuala democraţie este una atee, care pecetluieşte celebra afirmaţie a lui Nietzsche: „Dumnezeu a murit, omul i-a luat locul”. Nu ştiu spre „ce” se îndreaptă societatea umană. Postmodernismul este într-o stare de decadenţă. Globalizarea care ne ameninţă va dizolva partea în întreg. Viziunea holistică presupune egalitatea tuturor părţilor. În patrismul spinozist, partea este o manifestare a întregului. Starea actuală a democraţiei este dirijată, cred, dintr-un centru ideologic al totalitarismului, al globalizării de alt tip. Într-o discuţie cu studenţii mei, profesorul Mugur Isărescu a făcut o gafă, spunând că omul, în economia globalizantă, este un înotător în oceanul Pacific, înconjurat de mulţi rechini. O imagine terifiantă, departe de a ne conferi un optimism legat de viitor. Globalizarea distruge democraţia, este un eşec al democraţiei.

 

MDP: S-au intensificat atacurile mediatice asupra Bisericii Ortodoxe şi asupra slujitorilor ei. Din care pricini?

 

ION POPESCU: Sunt orchestrate, au centre de comandă, fiindcă Biserica reprezintă un mare obstacol în calea globalizării. Ortodoxia înseamnă unitate în diversitate. Suntem doritori de unire cu toţi fraţii, dar să se păstreze specificul nostru. Sfântul Apostol Pavel spunea că Biserica este o plenitudine, este trupul tainic al lui Hristos. Un trup cu multe mădulare, fiecare creştin este mădular al trupului Său. Este o viziune comunională, nu doar organicistă. Este o relaţie cristică între capul Bisericii, care este Hristos, şi mădularele ei, care sunt creştinii. Dacă citim la Corinteni, capitolul 12, şi la Romani, capitolul 12, ne luminăm văzând relaţia între parte şi întreg. În măsura în care o ideologie străină vrea să distrugă viziunea de plenitudine a Bisericii, aceasta nu poate să stea în expectativă. Dacă o ideologie vine şi spune: trebuie să vă nivelaţi, să vă egalizaţi, evident principiile pe care funcţionează Biserica, de unitate în diversitate, de unitate monolitică, trebuie să se facă simţite. Mai luăm în calcul aici şi unitatea culturală, teologică, unitatea de stat economică, unitatea naţională.

 

TREBUIE SĂ TRĂIM  ÎN U.E. CA ROMÂNI ŞI SĂ NE PĂSTRĂM UNITATEA ŞI IDENTITATEA

 

         Să ne păstrăm cultura, tradiţia cu frumuseţile ei, cu specificul nostru românesc. Ne unim cu ceilalţi împărtăşind din valorile lor, dar le oferim şi noi din valorile noastre, păstrându-le nealterate. Când există acest schimb de valori, de bunuri materiale şi spirituale, fiecare popor, fiecare biserică poate să crească mai mult. În momentul în care se doreşte un anumit tip de religiozitate numită era nouă, fără bariere de tradiţie, de învăţătură, deja este un atentat puternic împotriva Bisericii. Acest lucru nu se va petrece, Dumnezeu ne poartă de grijă, ortodoxia are geniul ei, are darul de la El. Cred în cuvintele Mântuitorului care spun că Biserica lui Hristos este puternică şi nici porţile iadului n-o pot birui. Ea este păstrătoarea adevăratelor învăţături ale lui Hristos şi a Sfinţilor Părinţi.

 

MDP: Părinte Ian Popescu, ce reprezintă azi un atentat la morala creştină şi la pudoare?

 

UNII ÎŞI DORESC SĂ FIM NIŞTE CIOBURI ALE UNEI OGLINZI SPARTE

 

ION POPESCU: Părerea unora este că ar fi sexualitatea debordantă. Nu este aşa. Mai periculoase sunt aceste atacuri mediatice, filmele porno, manifestările grosolane şi grosiere. Atacul care este dat icoanei este dat dimensiunii imaginarului. Se duce un atac la nivelul imaginii Bisericii. În filosofia creştină, în teologia creştină, cele văzute sunt icoane sau chipuri ale celor nevăzute. Ori acest bombardament care se face prin televiziuni, pe internet, prin tot ce se adresează ochiului şi captează atenţia, este nefast. Tinerii nu prea mai citesc, nu mai merg în natură, sunt prizaţi la imagini bine făcute, care le răpesc timpul de meditaţie, de rugăciune, de contemplaţie. Mântuitorul spunea că luminătorul trupului este ochiul. Dacă ochiul e „rău”, tot trupul e „rău”. Dacă lumina care este în tine este întuneric, întunericul din tine va fi cu atât mai întuneric. Ochiul multora este abătut către o lume a imanenţei, care curge ameţitor şi care nu le mai lasă timp să gândească la Dumnezeu. Mulţi copii buni se lasă furaţi pe calea imaginii. Atacul dat de curând împotriva icoanei din şcoli a fost orchestrat într-o zonă ideologică pentru a i se lua copilului, tânărului, omului, icoana, pe motive de democraţie, de libertate. Adevăratul motiv este dinamitarea transcendenţei. Unii îşi doresc să fim nişte cioburi ale unei oglinzi sparte. Se caută dezbinarea oamenilor prinşi în contemporanitate, în viaţa aceasta ca o alergătură continuă. Cineva spunea odată: „Opriţi pământul, vreau să cobor!” Este o alergare spre nimic, spre neant, este o alergare în cerc, în platitudine, este ca un trup devorat continuu şi imposibil de macerat.

 

MDP: Ce adevăr aţi găsit în cele patru critici ale lui Kant, vizavi de adevărul absolut de care aminteaţi mai devreme?

 

ION POPESCU: Kant rezolvă problema numai antinomic. El are o polaritate, este apodictic. Cele patru antinomii demonstrează că problema absolutului la el este de nerezolvat. El pune cele patru adevăruri la nivel antinomic sau paradoxal. Din ceea ce am citit, ştiu că Emanuel Kant nu neagă existenţa absolutului, acel lumen, acea lume lumenală dincolo de cea fenomenală. Dar neagă posibilitatea lumii de a accede, de a pătrunde, de a cunoaşte adevărul absolut. El neagă existenţa lui Dumnezeu şi din raţiuni sistemice, pentru că el a fost întemeietorul unui mare sistem filosofic. De aceea Îl aşează pe Dumnezeu ca şi cum ar fi la baza sistemului sau în vârful sistemului. Tocmai pentru că el n-a putut să-L demonstreze decât din raţiuni pur sistemice. Problema nemuririi sufletului, problema divinităţii, el le-a rezolvat-o într-un mod ingenios, prin postulatele legii morale. Dumnezeu trebuie să existe, sufletul trebuie să fie nemuritor.  Aşa spune. Trebuie să fie un loc unde păcătoşii vor fi pedepsiţi şi un loc unde drepţii să fie răsplătiţi. Însă din perspectivă teologică, Kant inversează raportul religios şi moral. Pune pe primul loc morala, iar religia pe planul secund. Kant are, de altfel, multe merite.

 

Maria Diana POPESCU, Agero

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com