Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri

 

 

 

”Fără o lege organică clară și concisă, a presei, nu se va reveni la normalitate!”

 

De vorbă cu jurnalista Simona Ela Fica

 

Lucreția Berzintu

 

Lucreția Berzintu: - Vă rog să vă prezentați pentru cititorii noștri! Cine sunteți, stimată doamnă, Simona Ela Fica?

 

Simona Ela Fica: - Simona Ela Fica e doar un om. Nici mai bun dar nici mai rău decât alții. Cu niște mari defecte printre alte o mie: nu Tace! Nu face jocuri! Nu tăinuiește. Dacă faptul că am refuzat să am stapâni înseamnă că sunt o rebelă, ei bine, da, sunt! Dacă faptul că am refuzat să tăinuiesc înalte infracțiuni ale mediului politico - administrativ din România înseamnă că sunt o paria, atunci, ei bine, da, sunt o paria! Simona Ela Fica este un jurnalist oarecare într-o țară de moguli. Ea este însă - și asta e cea mai înaltă distincție cu care a onorat-o destinul - mama unui copil premiant și olimpic la șapte materii, Andrei, acum liceean. Un copil pe cât de sensibil pe atât de puternic, care îi este cititor dar și cel mai consecvent critic: "Mami, la ancheta aia trebuia să zici așa ", "Mami, poate ar fi trebuit să arăți și documentul ăla, nu doar pe ăla" și așa mai departe. Am crescut înr-o familie tradițională, în care sărbătorile sunt ținute cu sfințenie, în care respectul este esențial, iar adevărul SE SPUNE! Îi datorez tatălui meu, în primul rând, felul meu de a fi, încă de când eram copil m-a învățat să nu mint și să nu ascund nimic. Despre tatăl meu ar fi mai multe de spus decât despre mine. În perioada comunistă a fost singurul specialist al carui cuvânt a fost respectat de către mai-marii industriei textile, deși NU ERA MEMBRU DE PARTID! Este cel care a construit, dotat, realizat tot ceea ce a însemnat Industria Textilă în România.

 

 Afirmați că sunteți ”un jurnalist într-o țară de moguli”. Să înțeleg că România e o țară cu peste 20 de milioane de moguli? Mă feresc de generalizări și mă asociez celor spuse de Mark Twain, că ”orice generalizare este falsă inclusiv aceasta”. Cum comentați?

 

Ei, nu, sigur că nu sunt 20 de milioane de români moguli, este o glumă amară de-a mea. Sau, mai degrabă, un mod de a cosmetiza blând o stare de fapt și mai amară. Și anume aceea că, în România, jurnalismul autentic a dispărut cu desăvârșire ca fenomen de masă, iar locul lui a fost luat de o dictatură - îmi asum expresia - a câtorva televiziuni conduse, patronate, de oameni certați cu legea, unii aflați deja în penitenciar - cazul Sorin Ovidiu Vântu, alții - Dan Voiculescu, de exemplu - având pe rol procese penale grave. Actul jurnalistic s-a deteriorat, mass-media funcționează cu nespecialiști, jurnaliștii profesioniști au fost izgoniți, concediați - ori au plecat singuri, nevrând să fie părtași la execuțiile și șantajul mediatic la care erau obligați, de către moguli, să-și supună invitații în emisiuni sau subiecții din ziare. Pentru că, în România, asta se și practică: linșajul mediatic! Piața media a devenit, în fapt, un mare târg unde, pe baza sloganului comunist arhicunoscut “Cine nu-i cu noi, e împotriva noastră”, și folosindu-se grosier - împotriva tuturor legilor, chiar încalcând inclusiv Drepturile Omului - dezinformarea, bârfa, minciuna, atacurile, cleveteala, se vând și se cumpără, la vedere, conștiințe, se distrug vieți, destine, cariere, sunt atacate cu vehemență și fără niciun temei ori dovadă instituțiile statului român, ba chiar și cele europene ori americane. Și toate astea doar pentru că așa comandă mogulii, din varii motive: fie pentru că vor să supună DNA, DIICOT, SRI, Parchetul General, ANAF, Curtea de Conturi, Poliția, ANI, Oficiul de Combatere a Spălării Banilor (adică exact instituțiile cu rol de control al infracționalității și aplicare a legii), fie pentru a-și face diverse jocuri politice, fie pentru a șantaja mediul de afaceri român sau al oamenilor de afaceri străini din România, fie - și asta e și mai grav! - pentru a prelua conducerea faptică a țării, prin îndepărtarea Președintelui ales! În acest context, având în vedere că nimeni nu mai poate opri acest tăvălug fără precedent al falsei mass-media, ea acaparând întreagă piață de consum, înseamnă că mogulii conduc deja România și, ca atare, ne aflăm în țara de moguli…

 

E foarte grav dacă ”jurnalismul autentic din România a dispărut cu desăvârșire”! Sunt mulți jurnaliști români, afiliați la asociații în domeniu - neguvernamentale, care sunt obligați să respecte niște reguli. Astfel, care mai este rolul ”Codului Deontologic al ziaristului”, al Statutului, a Legii Presei și a celorlalte reglementări, naționale și internaționale?

 

Mă întrebați de asociații de jurnalisti, de Codul Deontologic și de Legea Presei în România, iar eu, iertată-mi fie sinceritatea, nu mă pot abține să nu zâmbesc, din păcate zâmbetul este mai amar decât pot arata. În primul rând, trebuie să înțelegeți că jurnaliștii adevărați sunt pe cale de dispariție în țara asta, ei au mai rămas, răzleți, câțiva, pe ici pe colo, și nu în televiziuni ori ziare, ci și-au făcut bloguri, site-uri, în care mai încearcă să atenționeze lumea asupra realităților cotidiene, acele realități bine ascunse sub preș de către moguli, politicieni corupți și infractori. Munca acestor câtorva colegi ai mei este însă un fel de luptă cu morile de vânt, din mai multe considerente: 1. internetul nu acoperă publicul țintă, consumatorul la care trebuie să ajungă informația, televiziunile fiind cele cu audiența multă, incomparabil mai mare. 2. Doar dacă îi întrebați pe acești câțiva jurnaliști despre Codul Deontologic, îl știu, și chiar pe dinafară. Ceilalți, aciuiți prin presa scrisă aservită sau televiziuni, luați de către patroni de nicăieri și de niciunde, nu au auzit în viața lor despre așa ceva, cum atunci să îl respecte? 3. În România - și aici atingem un subiect delicat - nu există o Lege a Presei. Mă refer la o lege organică! România este singura țară din lume care nu are așa ceva! De trei ani am făcut un Proiect de Lege a Presei, cu respectarea tuturor normelor internaționale, metodologice de funcționare și de aplicare a ei, dar niciun parlamentar NU a vrut măcar să o înregistreze la Comisii ca să fie discutată! Și e lesne de înțeles de ce. Așa că am decis să o prezint la CEDO, după modelul Republicii Moldova, care a obținut Legea Presei prin CEDO. Și dacă tot vorbeam și de asociații de jurnaliști care ar trebui să ne apere drepturile, vă dau o veste rea: “faimosul” Club Român de Presă este împânzit tot de moguli. Știți cine face parte din CRP? Patronii de presă! Credeți, așadar, că îmi apără mie drepturile de jurnalist Dan Voiculescu ori Marius Tucă? De capusarea CRP cu patroni și excluderea sistematică a jurnaliștilor este vinovat nimeni altul decât Cristian Tudor Popescu, cel care s-a autoproclamat șef al Clubului Român de Presă după moartea suspectă a lui Dumitru Tinu.

 

Pe site-ul Clubului Român de Presă, ca membri, nu apar, nici Dan Voiculescu, nici Marius Tucă și nici Cristian Tudor Popescu. Președintele CRP, în mandatul 2010 – 2012, a fost Indira Crasnea, redactor - șef adjunct al Agenției de presă MEDIAFAX iar pentru 2013 a fost realeasă pentru un mandat interimar de un an. În 2003, după decesul lui Dumitru Tinu, Cristian Tudor Popescu a fost ales ca președinte iar în noiembrie 2006 a demisionat. În februarie 2007 Cristian Tudor Popescu a candidat din nou pentru aceeași funcție, pentru un an, fiind votat cu 113 voturi, 16 împotrivă și 8 abțineri. Deci, nu ”s-a autoproclamat șef al Clubului Român de Presă”. Care este realitatea, de fapt?

 

Ceea ce scrie pe un site poate fi real sau nu, iar site-ul Clubului Român de Presă nu face excepţie de la regulă. În fapt, tocmai Cristian Tudor Popescu este cel care, de fiecare dată când este invitat în televiziuni, nu uită să spună, public, că are “calitatea de şef al CRP”. Aşa că, la această întrebare vă voi răspunde prin… întrebări: CRP ce activitate mai are, că nu-mi amintesc, de exemplu, să ia atitudine, ca şi garant al Codului Deontologic ori al Satutului Jurnalistului, împotriva atrocităţilor care se petrec în televiziunile şi ziarele aservite unora sau altora? Pe doamna despre care site-ul CRP arată că ar fi “șefă” a acestui Club, ce a împiedicat-o sau ce o împiedică să ia atitudine publică chiar împotriva lui Cristian Tudor Popescu când acesta, cu o ură bine sesizată – şi condamnată! - de către public, îşi “producea” elucubraţiile despre “instabilitatea psihică” a lui Traian Băsescu? Ura, frustrarile, slugărnicia faţă de câte un patron de presă, folosirea unor expresii triviale, denigrarea celor care nu convin, au devenit cumva repere pe care le impune Cristian Tudor Popescu în CRP? Dacă funcţiona, Clubul Român de Presă l-ar fi sancţionat. Nu-i aşa???

 

Codul Deontologic interzice ca ziaristul să fie membru al unui partid politic însă jurnalista Simona Ela Fica a afirmat la RTV, 6 martie 2013, citez: "Sunt în PDL de foarte mult timp, din anul 2002". Ce părere aveți?

 

Codul Deontologic al Jurnalistului nu specifică faptul că ziaristul să nu fie membru al unui partid politic, ci, prin articolul 2.5.3., doar “recomandă SEPARAREA activităţilor editoriale ale jurnalistului de cele politice şi economice”. Lucru pe care, în decursul activităţii mele l-am şi făcut, cunoscut fiind faptul că, în ziarul propriu, Exploziv-News, înfiinţat în urmă cu cinci ani, am dezvăluit, cu dovezi, infracţiuni săvârşite inclusiv de politicieni din staff-ul Partidului Democrat Liberal, în frunte cu preşedintele Vasile Blaga şi “locotenenţii” săi: Cezar Preda, Costică Canacheu etc. Nici prin cap nu mi-a trecut, descoperindu-le infracţiunile, să-i “acopăr”, tocmai pentru că am responsabilitatea respectării Codului Deontologic al Jurnalistului, care Cod îmi cere să prezint, ca fiind de interes public, “orice chestiune care afectează viaţa comunităţii şi aceasta nu se rezumă numai la aspectele politice, ci include orice altă împrejurare care prezintă interese pentru comunitate”. Ori încălcările Legii, indiferent de către care politician, reprezintă un interes public major. Chiar şi fiind membru al unui partid politic, dacă eu, ca jurnalist, nu prezint cititorilor şi instituţiilor Statului Român abaterile penale grave ale unui politician, indiferent cine sau de la ce partid este acesta - şi nu fac excepţie de la această regulă pentru PDL! - aş încălca nu doar Codul Deontologic al Jurnalistului, dar mai ales Codul Penal al României, fiind pasibilă de infracţiunea de tăinuire. Iar tăinuind, aş deveni complice la dezvoltarea corupţiei şi a crimei organizate! Cu atât mai mult cu cât ziarul meu nu este un ziar comercial, nu se autofinanţează şi un este finanţat – tocmai pentru a evita speculaţii – de nimeni, Exploziv-News este un organ de presă unic în spaţiul media românesc pentru că el are ca public ţintă dar şi ca parteneri srategici doar instituţiile statului român! Adică el are rolul de a sesiza direct Parchetul General, DNA, DIICOT, CSAT despre infracţiunile ORICĂRUI demnitar public ori politician, fie că e de la putere, fie că e din opoziţie. Ca atare, nu am încălcat în niciun fel rigorile Codului Deontologic al Jurnalistului, ci le-am aplicat ad literam. Şi, în altă ordine de idei, ziaristul Sorin Rosca Stanescu de exemplu, nu doar că face parte dintr-un partid politic, dar este chiar senator în Parlamentul României, la fel şi ziaristul Tudor Barbu. Un caz real de incompatibilitate mi se pare cel al lui Sebastián Ghiţă – dacă tot aţi adus vorba despre RTV – care este şi patron al postului de televiziune amintit, şi membru în Comisia de Apărare şi Siguranţă Naţională din Parlamentul României, adică o comisie ce are pe mână multe dintre secretele Statului Român, inclusiv posibilitatea de control al ofiţerilor Serviciului Român de Informaţii, şi mi-e groază să mă gândesc câte dosare secrete ar putea “sifona” Ghiţă către propriul lui post de televiziune şi la ce se vor folosi acestea prin studiouri şi nu numai

 

În răspunsul dumneavoastră ați citat din articolul 2.5.3. al Codului Deontologic elaborat de Convenția Organizațiilor Media, la Sinaia, în perioda 9 – 11 iulie 2004. Dar, în Codul Deontologic al Clubului Român de Presă (înființat în 1998), la articolul 8, scrie următoarele: ”Pentru a evita conflictele de interese, se recomandă ca ziaristul să nu fie membru al vreunui partid politic și să nu fie angajat ca informator sau ofițer acoperit al unui serviciu secret”. De asemeni, în Codul Deontologic al Asociației Jurnaliștilor din România (lansată la 17.12.2007), la articolul 8, paragraful 2, scrie: ”Pentru a evita conflictele de interese, se interzice ca ziaristul să fie membru al unui partid politic și/sau să fie angajat ca informator sau ofițer acoperit al unui serviciu secret”. Se înțelege că jurnalistul care aparține unei asociații media va respecta Codul Deontologic al asociației respective. Jurnalistul independent, care nu aparține unei asociații, ce Cod Deontologic va respecta?

 

Revin cu exemplul a doi jurnalişti foarte cunoscuţi - Sorin Roşca Stănescu şi Tudor Barbu - care se pare că nu au încălcat niciun cod din moment ce sunt în prezent parlamentari, şi amândoi fac parte din partide politice, iar primul a fost dovedit, de către CNSAS, şi ca fiind informator al fostului DSS şi a şi recunoscut public acest fapt. Spre deosebire de ei care sunt, iată, demnitari ai Statului dar continua să îşi exercite şi meseria de jurnalist, eu în PDL sunt un simplu membru, ba chiar unul marginalizat tocmai datorită faptului că îmi exercit, în primul rând, profesia pe care o iubesc atât de mult...

 

Vis-a-vis de exemplele negative, arătate mai sus, aveți și exemple pozitive în jurnalismul românesc?

 

Da, există exemple pozitive în jurnalismul românesc, foarte puține. Însă și ele sunt, la rândul lor, marginalizate ori li se încalcă drepturile, sau sunt atacați mediatic. Asistăm, așa cum spuneam anterior, la o acțiune de punere a pumnului în gură fără precedent și, dacă e să compar cu o perioadă de timp din istorie, ne aflăm nu în comunismul lui Ceaușescu, ci în plin stalinism, se folosesc strict aceleași practici. În privința exemplelor de jurnaliști consacrați și care nu și-au vândut conștiințele și au continuat să prezinte adevărul opiniei publice, îi enumăr pe: Dana Fodor-Mateescu și Răzvan Mateescu, Radu Moraru, Peter Czompa, Tiberiu Lovin, Adrian Cristea. Faptul că ei există, chiar dacă suntem împrăștiați care încotro, îmi dă un vag sentiment de siguranță la gândul că dacă eu, de exemplu, aș fi eliminată fizic, ei ar scrie, ar reacționa, și eu aș face la fel pentru ei. Să vă spun ceva: îi prețuiesc pentru că au rezistat. Dana și Răzvan au întreagă mea considerație pentru modul în care prezintă România Reală, România Adevărată, acea Românie cu valori, cu frumuseți, cu comori ascunse în oameni, cu tradiții. De fapt, când au decis să plece de la un mare ziar național, exact din cauza faptului că nu erau lăsați să își practice profesia în care cred, au făcut un site în care promovează toate acele valori expuse mai sus, un site (www.edituramateescu.ro) care pe mine personal mă fascinează, colegii mei având un har aparte în a scrie reportaje despre români și despre România. Subiecte vaste, pe care niciodată media mogulă nu le-ar prezenta tocmai pentru că ele ar trezi în acest popor credința, curajul, identitatea. Un alt coleg pe care îl dau ca exemplu la superlativ în profesia noastră este Radu Moraru. Cunoscut că producător și moderator al emisiunii “Nașul” de la B1TV, “șochează” prin felul direct în care prezintă adevăruri pe care nimeni nu a îndrăznit să le spună public. Faptul că este un jurnalist profesionist cu vastă experiență, deci contrar “produselor” din televiziuni, băieței și fetițe ce nu stăpânesc bine nici limba română, darămite jurnalismul, a condus la îndepărtarea sa din B1TV, cu riscul asumat de patron că, după plecarea lui Radu, B1TV să scadă în audiențe. Nici nu-l interesa pe George Constantin Păunescu să se facă PRESĂ autentică la acel post de televiziune, ci doar comerțul la tarabă, de care aminteam anterior, cu conștiințe, vieți, dosare, șantaj. Ori Radu nu corespundea unui asemenea fenotip, de jurnalist căruia să i se comande ce să spună, de cine să spună și, mai ales, fără probarea acuzațiilor pe care, conform comenzilor venite de la patron, trebuia să le arunce în capul vreunui invitat. Așa că Radu a plecat din B1TV și îl admir pentru asta. Și-a făcut propria televiziune în care acționari sunt foștii lui telespectatori de pe vremea când avea emisiunea la B1TV. Astfel, Nașul TV a devenit SINGURA televiziune din România condusă de către un jurnalist. Să nu credeți însă că a fost “iertat” pentru imprudenta de a spune NU genului de presă pe care îl practică celelalte televiziuni: el a fost pedepsit prin nedifuzarea Nașului TV de către rețeaua de cablu RDS-RCS, în ciuda faptului că a obținut Hotărâri, inclusiv de la CNA, pentru a trece pe RDS. În prezent, acoperirea națională a RDS este de 80%, pe când a Digi-Romtelecom (rețeaua care-l difuzează) este de 20%. Așadar, iată un exemplu de punere a pumnului în gură mai subtil, Radu neputând fi vizionat decât de către o mică parte din țara. Aceasta înseamnă nu doar încălcarea dreptului constituțional al lui Radu de a se exprima liber, de a informa, ci se încalcă flagrant și dreptul fiecărui cetățean al României de a fi informat!

 

Apropo de jurnalistul apreciat de noi,Radu Moraru… a fost singurul care l-a invitat pe poetul Cezar Ivănescu la B1TV Nașul, în 6 februarie 2008, după ce ieșise din greva foamei. În urma unui linșaj mediatic, fără motive reale, poetul Cezar Ivănscu a fost nevoit să intre în greva foamei pentru adevăr și dreptate. Poate cunoașteți acest caz, nu?

 

Este adevărat, Radu Moraru este singurul jurnalist care a stat de vorbă şi l-a invitat pe Cezar Ivănescu în emisiune, aşa cum a făcut-o cu mulţi dintre cei linşati de către alte televiziuni, prezentându-le imparţial cazurile. Dar, deoarece au existat suspiciuni că scriitorul a fost asasinat la comandă politică – pentru că în România se practică şi aşa ceva – vom vorbi despre Cezar Ivănescu mai pe larg, in contextul unei anchete de presă mai vaste.

 

Care ar fi soluțiile de revenire la o normalitate jurnalistică in România?

 

Fără o lege organică clară și concisă, a presei, nu se va reveni la normalitate! Putem vorbi despre normalitate în prezent atâta timp cât Antena3 , RTV, B1TV (le-am enumerat pe cele cu cea mai mare audiență) practică prostituția jurnalistică, săvârșesc infracțiunile de; șantaj, subminare a puterii judecătorești, instigare explicită la violentă, nesupunere civică, maltratarea psihică a celor pe care îi atacă, murdărirea imaginii și profesiei unui om, dezinformarea în toate formele ei, tentativă de uzurpare a Statului, ba chiar și încălcarea Siguranței Naționale? Putem vorbi despre normalitate într-o țară în care nonvalori, fără vreo pregătire în domeniu, fără vreo experiență în jurnalism, angajați pe post de moderatori de televiziuni, promovează la rândul lor nonvalorile, corupția, fac presiuni asupra instituțiilor pe care le atacă de-a valma? Putem vorbi despre normalitate în televiziuni care prezintă câte o săptămâna întreagă modul în care se poate sinucide un adolescent, cu ce, în ce dozaj? Sau ce normalitate e aceea când aceste televiziuni își denigrează țara, explicit, ba, prin parteneriatele pe care le au - de exemplu, Antena3 a fost acceptată partener al CNN - mai dezinformează și media publică internațională, fără ca CNN să știe că informațiile venite via Antena3 sunt cele mai crase minciuni din istoria jurnalismului? Vă dau și un exemplu de linșaj mediatic: nu mai departe de acum câteva săptămâni, chiar Antena3, îl prezenta pe merituosul magistrat CSM, judecătorul Cristi Danilet, ca fiind “racolator” de copii și “pedofil”, filmându-l pe stradă cu o copilă pe care o ținea de mânuță. Ei bine, au dezinformat cu nerușinare, pentru că acea copilă este chiar fiica judecătorului, cu care mergea la cumpărături. Scopul pentru care au înscenat cei de la televiziunea securistului dovedit în instanță, Dan Voiculescu, această mizerie - iertată-mi fie expresia, dar asta a fost, o mare mizerie! Scopul a fost simplu: Voiculescu - cel acuzat și de lovitura de stat dată anul trecut în România, împreună cu alții - dorea revocarea din Consiliul Superior al Magistraturii a incoruptibilului judecător Danilet. Pentru că judecătorul Danilet era incomod, fiind ultima redută în CSM pe care mogulul nu o putea cuceri. Așa că a ordonat angajaților din televiziune execuția socială, căci ce altceva a fost, a magistratului. Am avut imaginea unei haite de lupi năpustindu-se asupra unui singur om, călcând în picioare totul, doar pentru că judecătorul Danilet să nu mai fie în CSM. Și, din păcate, le-a și ieșit!...

 

Faceți afirmații foarte curajoase despre așa-zișii moguli. Nu vă este teamă?

 

Nu, nu-mi este teamă! De-a lungul timpului am deconspirat şi dat pe mâna autorităţilor reţele de terorişti arabi, reţele PKK în România, am scris despre implicarea oamenilor de la vârful Serviciilor Secrete Române în contrabanda cu arme în zone supuse embargoului ONU, am arătat locurile în care se ascundeau o parte din membrii grupării mafiei ruse numită “Krovavyy oslov” – deci cum să-mi fie frică de moguli? Am învăţat de-a lungul carierei că infractorilor trebuie să le fie frică de mine, nu mie de ei! Oricum, în afară de linşajul mediatic pe care îl practică împotriva tuturor celor care îi incomodează şi pe care l-au folosit cu sârg şi impotriva mea, ce ar putea să îmi facă mogulii? NIMIC!

 

Ce formă de jurnalism vă place să practicați mai mult?

 

Jurnalismul de investigaţie. Ador reportajul de presă, însă îl practic foarte rar, doar atunci când ceva mă impresionează atât de tare încât simt nevoia să-l împărtăşesc cu cititorii. Dar, din păcate, situaţia în care se află, în acest moment, România, nu îmi mai permite luxul să scriu reportaje, nu e timp de reportaje, s-au strâns prea multe gunoaie sub preş ca să nu facem curăţenie, iar curăţenia nu se poate face altfel decât prin anchetă de presă, prin investigaţii...

 

Știu că v-ați ocupat și de cazul ”Sorin Crivăț”, ofițerul care a murit în Penitenciarul Codlea. Sunteți mulțumită de rezultatul anchetei?

 

Da, m-am ocupat de cazul Crivăţ şi a fost dureros deoarece eu pe acel om l-am cunoscut personal, ne-am intersectat, la un moment dat, activităţile, am colaborat din punct de vedere profesional. A fost greu, a fost cumplit să răscolesc acea crimă oribilă, pentru că a fost o crimă şi-mi asum această declaraţie. Nu, nu sunt mulţumită de rezultatul anchetei şi doresc să o luăm de la capăt. Până ce asasinul, atât cel moral cât şi cei faptici vor fi încarceraţi. Sorin Crivaț, un tânăr de excepţie, a fost asasinat la ordin politic. A fost cel mai capabil şi pregătit ofiţer acoperit.

 

Câte cazuri investigate de către dumneavoastră au avut finalul scontat?

 

Prea puţine față de câte am scris! Au fost arestaţi şi condamnaţi, ori demişi din funcţii, doar cei ce constituiau baza din josul reţelelor de crimă organizată dezvăluite de mine, şi foarte rar rechinii. Dar nu e timpul trecut. Un caz aparte îl constituie cazul Radu BERCEANU, despre care, în anul 2007, am descoperit, cu probe ce-au ajuns şi pe masa Bruxelles-ului, că a săvârşit infracţiunea de spionaj militar şi industrial la Uzina de Avioane Craiova. M-am lupat cu el şi cu instituţiile care îl protejeau - plus că era, la vremea aceea, şi ministru - cinci ani. Până la urmă am reuşit să îl dobor în partid, în PDL, acum fiind "exilat" pe undeva prin Craiova. Dar asta nu mă încălzeşte. Ca şi Vasile Blaga, care a dezvoltat în ministerul de Interne, o reală reţea de crimă organizată, sau ca Radu Mazăre, care, la fel, a împânzit Constanța cu reţele de contrabandişti, vreau ca Berceanu să fie pedepsit conform Codului Penal. Ceea ce, până la urmă se va întâmpla, pentru că LEGEA TREBUIE RESPECTATĂ, iar vinovaţii de încălcarea ei, trebuie să fie aduşi în fața instanţelor de judecată. Şi mă voi lupta în continuare pentru asta!

 

În ziarul ”Exploziv News” apar informații și despre teroriști căutați de servicii secrete internaționale, ca de exemplu cazul Bilal Hedroj, Makki Mohamed… Cum s-a finalizat acest caz?

 

În urmă cu doi ani, serviciile secrete ale Suediei trimiteau către SRI, SIE şi celelalte instituţii ale statului român o informare conform căreia mai mulţi cetăţeni de origine arabă, unul cu cetăţenie suedeză, trecuţi pe lista internaţională a CIA şi FBI pentru terorism, contrabandă cu arme şi finanţarea AL-QAEDA şi HEZBOLLAH, realizaseră celule islamiste în România, prin care îşi desfăşurau activitatea specifică. Informarea – secret special de importantă deosebită – a ajuns la serviciile secrete române şi, aşa cum era firesc, şi la Direcţia Generală de Combatere a Terorismului din Ministerul de Interne. Greşeala suedezilor a fost aceea că solicitarea lor (venită în urma sesizărilor FBI şi CIA, dar şi MOSSAD) a trecut pe la urechile celebrului complice la contrabandă cu armament Ţigareta 2, fostul procuror militar Mihai POPOV, ajuns... ataşat român de Interne în Suedia. Strâns legat de afaceri cu arme de fostul procuror Ciprian Nastasiu, care îşi pusese fânul, ca sabotor de nădejde, în fruntea BCCOA Timiş, adică exact în zona unde se află aceste nuclee, Popov a stopat toate dosarele lucrate de ofiţerii de la Crimă Organizată şi SRI pe subiectele țintă, toţi aceştia fiind îndepărtaţi din sistem. Suedezilor li s-a servit o dulcegărie gen: „avem situaţia sub control, dar vă informăm că în România nu există nuclee teroriste”. Adică "nu existau", dar Bilal are firme ce au împânzit Bucureştiul şi zona de Vest a ţării. A trebuit să monitorizez reţeaua, şi aşa am furnizat informaţii utile celor care îi căutau: BILAL HEDROJ, născut la data de 13.11.1977, cetăţean suedez de naţionalitate libaneză, utilizator al postului telefonic: 0729.381.047 (cartela pre-paid). A fost prezent pe teritoriul României în următoarele perioade: 25.03.2008 - 31.03.2008, 13.06.2008 - 19.06.2008 (a fost cazat la hotel ”Cina” din Timişoara), 26.08.2008 - 27.08.2008 (a fost cazat la hotel „Continental” Timişoara). În data de 25.03.2008, Bilal Hedroj, a intrat în ţară prin PTF Cenad, însoţit de GABAY ZION (cetățean israelian, născut la data de 24.06.1971, posesor al paşapoartelor cu numerele: 666167, 866167), autoturismul folosit de către aceştia fiind marca Mercedes, cu nr.înmatriculare: MJT 329. Ieşirea din ţară s-a efectuat de către aceştia în data de 31.03.2008, cu auto având acelaşi nr.de înmatriculare.PERSOANELE CU CARE BILAL HEDROJ A INTRAT ÎN CONTACT TELEFONIC: MAKKI MOHAMED - Utilizator al postului 0744.620.620, care aparţine firmei LI-RO IMPORT EXPORT SRL cu sediul: STR. LIVIU REBREANU nr. 37/A. Practic, am deconspirat toată reţeaua lui Bilal. Urmarea a fost căderea de sus a unora din Ministerul de Interne, dar fără prea mult tam-tam că nu dădea bine, nu-i aşa, şi reţinerea unora dintre terorişti. Bilal nu a mai intrat de atunci în Romania deci ce s-a întâmplat cu el în afara ţării nu ştiu.

 

Ați avut cazuri investigate de terorism cu legături în Orientul Mijlociu și, în special, cu legături în Iran?

 

Sigur! Chiar în reţeaua firmelor din România ale lui Bilal apar ca acţionari, printre cetăţeni romani, şi iranieni. Unul dintre ei, cetăţean iranian, culmea, m-a ameninţat că mă dă în judecată pentru că i-am menţionat numele şi datele de identificare în ancheta "EMERGENCY: Internaţional Terrorists Mahmoud Bilal and Ahmad Mahoud Hedroj hiding în România!". N-a mai apucat, pentru că, în urma anchetei mele a fost monitorizat de către SRI şi, în final, a fost reţinut de către procurori DICOT.

 

Ce ziare de investigații se află în România?

 

Sunt câteva, dar atâta vreme cât conducerea lor foloseşte investigaţiile în scopul şantajării unora sau altora, şi nu în scopul de a informa corect cititorii, la ce bun să le enumăr? Din punctul meu de vedere, un adevărat ziar de investigaţii, unde se prezintă ciittorului anchete şi dovezi despre infracţiunile demnitarilor, este doar ziarul JUSTIŢIARUL, de la Sibiu.

 

Să revenim la începutul dialogului nostru. Informația despre tatăl dumneavoastră m-a făcut curioasă. Vă rog să ne spuneți mai multe despre el.

 

Vorbesc cu plăcere despre părinţii mei. Dacă am amintit la începutul interviului doar despre tatăl meu, asta nu înseamnă că nu-mi iubesc mama, dimpotrivă, o ador. Este acel gen de femeie care rămâne frumoasă, indiferent de anii care trec peste ea. Însă tata are un loc aparte pentru că mi-a marcat modul direct de a fi! De o corectitudine exemplară şi care foloseşte şi acum, în fiecare frază pe care o spune, cuvântul "lege". Un bărbat frumos, înalt, sobru, elegant, impunător, căruia oamenii, chiar pe vremea lui Ceauşescu, nu i se adresau cu "tovarăşe" ci cu "domnul". Cunoscuţii îi spuneau "Marais" din cauza asemănării izbitoare cu celebrul actor francez. Spun că mi-a marcat personalitatea pentru că mi-a fost model. Eram micuţă şi-mi amintesc că, întrebată ce vreau să mă fac când voi fi mare, răspundeam: "vreau să fiu ca tata, să nu-mi fie frică de nimeni!". Tata a fost, până în '89, şeful Departamentului de Investiţii din Centrala Industriei Uşoare a României. Aşa cum am menţionat anterior, el a construit, la propriu, industria textilă, şi a dezvoltat piaţa de desfacere externă a României nu doar în ţările comuniste, estice, ci şi în Occident. Având funcţie de conducere, i se impunea să fie membru PCR. A spus NU şi a fost atât de hotărât încât a ameninţat-o pe ministrul Industriei de la acea vreme - Lina Ciobanu - că îşi dă demisia şi lasă baltă totul. Şi de atunci nu l-au mai deranjat cu insistenţele de a-l face membru de partid! Am să vă povesesc o întâmplare hazlie dar care vă poate face să vi-l imaginaţi: obişnuia, când termina treaba la Minister, să-mi cumpere câte ceva de la Casa de Modă Venus - avea o ambiţie: să am ceea ce alte fete nu aveau, eram liceeană pe atunci, şi tatăl meu este un om al bunului gust vestimentar. Într-o zi, intra în Casa de Modă Venus şi ocheşte un palton roşu pentru mine. Mai era cu doi colegi de serviciu. În timp ce se îndreaptă spre el, o tânără - însoţită şi ea de cineva - i-o ia înainte, şi ia paltonul de pe umeraş, cu gândul să-l probeze. Tata se repede la tânără, iar oamenii din jur amuţesc. Pentru că tânăra era Zoe, fiica lui Ceauşescu. Fără să îi pese, tata zice: "Domnişoară, ia mâna de pe paltonul ăla!". Vă închipuiţi şocul celor din jur. "De ce?" întreabă, calmă, fiica fostului preşedinte. "Pentru că puştoaicei mele îi va sta mai bine cu el, decât fiicei lui tac-tu!" a tunat tata. Zoe a râs şi i-a înmânat paltonul. Tata, galant, i-a sărutat mâna, iar eu m-am pricopsit cu un palton pentru care tata, dacă fiica lui Ceauşescu nu ar fi avut umor, îşi risca viaţa. Acesta este tatăl meu, iar această înmplare a circulat cu iuţeala vântului peste tot şi poate fi confirmată de către martorii ei. Anii au trecut, dar tata şi acum, când vorbeşte despre mine, spune tot "puştoaica mea". La început, nici mama şi nici tata nu au fost de acord să fac presă. Dar nici nu mi-au interzis, pentru că, în familia noastră fiecare este lăsat să-şi asume alegerile. Apoi, mi-au ințeles alegerea şi activitatea. De multe ori, la telefon, tata îmi spune: "Fă cum crezi că e bine, şi dacă trebuie să te baţi pentru adevăr, bată-te! Doar un singur lucru te rog: să nu-mi vii în sicriu acasă!"...

 

Cum reușiți să aveți un fiu olimpic, având în vedere munca jurnalistică deosebită, pe care o practicați cu atâta dăruire și seriozitate? Felicitări!

 

Andrei este olimpic pentru că învaţă şi pentru că îi place competiţia. Este pe deplin meritul lui, şi nu are legătură cu faptul că activitatea mea nu-mi lăsa timp să fim împreună. Nu i-am îngrădit niciodată alegerile, nici nu l-am îndemnat să înveţe. O face el, prin deciziile lui, şi o face cu uşurinţă şi cu plăcere. Evident, i se asigură un climat propice dezvoltării continue a personalităţii, şi acest lucru îl fac în primul rând bunicii lui - părinţii mei - care-l adoră. Şi care, de ce să nu recunoaştem, îl răsfaţă peste măsură, dar meriat!

 

De unde această plăcere pentru jurnalism?

 

La început a fost plăcere. Plăcerea de a cerceta, de a investiga, de a afla, de a scrie. Repede, foarte repede însă, plăcerea asta s-a transformat în viaţă, în mod de a fi, de a gândi, de a acţiona şi de a decide. Da, jurnalismul, acest tip de jurnalism pe care-l practic şi pentru care am fost blamată şi marginalizată, este viaţa mea, mi-a intrat în sânge şi mă bucur că s-a întâmplat aşa. Nu regret nimic din această alegere şi, dacă ar fi să mă întorc în timp, exact acelaşi lucru aş alege să îl fac, cu aceleaşi riscuri. A spune adevărul când toţi vor să îţi închidă gura prin orice mijloace, este mai mult decât o plăcere: este o putere!

 

Cum vedeți jurnalismul românesc în viitorul apropiat?

 

Dacă nu se promulgă urgent o Lege a Presei organică, în Parlament, nu văd un viitor sumbru al mass-media în viitorul apropiat, dar nu îl mai văd DELOC! Suntem, statistic, țara cu cele mai multe ziare din Europa. Acest lucru nu ar fi rău dacă ele şi-ar exercita menirea normală într-un stat de drept, şi nu ar fi folosite ca unelte de şantaj ori - s-a întâmplat şi aşa - ca modalitate de e evaziona statul. Acum însă am o speranţă: la propunerea domnului colonel Dumitru Prichici, autorul, părintele Noii Legi a Siguranţei Naţionale, proiectul meu de Lege a Presei a fost încorporat ca anexă principală la Legea Siguranţei Naţionale, mass-media putând deveni, în acest fel, un garant nu doar al bunei desfăşurări a instituţiilor statului, dar şi partener al acestora în bună funcţionare a României în raport cu cetăţenii ei, dar şi în raport cu celelalte state. Chiar azi am primit, de la Comisia de Apărare Şi Siguranţa Naţională a Camerei Deputaţilor, înştiinţarea (înregistrată cu nr. 32/118/2013) că Legea Siguranţei Naţionale, cu tot cu anexele sale, deci şi cu proiectul meu de Lege, au fost analizate de către Comisie şi aprobate pentru introducerea pe ordinea de zi a Parlamentului.

 

Modele de jurnaliști aveți?

 

Sigur! Am mai multe modele: Dana Fodor Mateescu, Răzvan Mateescu, Tiberiu Lovin, Peter Czompa, Costantin Preda, Radu Moraru, Andi Radiu, Alfred Rossenberg, Adrian Cristea, Marius Albin Marinescu. Sunt mai mulţi. Din cei curajoşi şi profesionişti. Cu care se poate reconstrui presa din temelii. Oameni curaţi, experimentaţi şi cu har. Presa nu este fabrică de producţie, chiar dacă realizează produse de consum. Presa înseamnă dăruire, sacrificiu, asumare şi, de multe ori, ea înseamnă şi renunţare la viaţa personală în beneficiul binelui comunităţii.

 

Aveți vreun hobby?

 

- Hobby ? O, am mai multe şi, în ciuda "aglomeraţiei" din activitatea mea, îmi fac timp pentru toate: să pictez, să-mi scriu cărţile sau să le citesc pe ale altora, şi, mai ales, îmi fac timp să vorbesc cu oamenii. Iubesc să comunic, să dialoghez, şi o fac într-una, chiar şi atunci când îmi scriu anchetele. Oamenii au uitat cât de important este să-şi vorbească. Să se privească în ochi. Să îşi dăruiască atenţie reciprocă. Nu sunt un om cu măşti, sunt un om care râde din toată inima în faţa lumii când e fericit şi care plânge în faţa întregii lumi când suferă. De aceea, glumind desigur, pot spune că cel mai drag hobby al meu este să fiu eu însămi, fără cosmetizări de imagine ori stare...

 

Vă mulțumesc pentru acest interviu și vă doresc mult succes în munca jurnalistică!

 

Lucreția Berzintu

21 Martie 2013

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUȚII - Inserați un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea), care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 


Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)