AnunţuriIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

Prof. univ. dr.  ION POPESCU-SIRETEANU, istoric literar

Unii caută originalitatea siluind limba”

 

Dialoguri privilegiate, Diana Popescu, Agero

 

MDP: Domnule Ion Popescu-Sireteanu,  încotro se îndreaptă literatura prezentului, că de dus nu duce nicăieri, spunea un critic literar?

 

Ion Popescu-Sireteanu: Literatura merge pe un drum care este dintotdeauna al ei. N-o putem dirija, nu-i putem stabili o „ţinută”, o ideologie, nu putem să-i băgăm pe scriitori în uniforme, cum s-a încercat după 1950 cu realismul socialist. Se cunosc eşecurile acelei perioade, începînd cu romanul lui Sadoveanu, „Mitrea Cocor”. Şi dacă un mare scriitor a eşuat, ce putem aştepta de la alţii? Dincolo de jocurile de cuvinte, literatura prezintă viaţa noastră cu izbînzile şi cu păcatele ei, cu oamenii ei buni sau răi. Spre a înţelege  deceniul 2001-2010, ne trebuie o oarecare distanţă. Se ştie că nu vezi destul de bine ceea ce este mult prea aproape. Suntem într-o perioadă în care se fac evaluări cu privire la clasicii secolului al XX-lea, desigur Sadoveanu, Călinescu, Marin Preda, Vasile Voiculescu, Ştefan Augustin Doinaş, Mihai Ursachi, Nichita Stănescu şi poate şi alţii. Dar, pentru vremea noastră, dacă apar cărţi precum „Saga lui Igor Salvache” a lui George Rizescu, suntem pe un drum bun.

 

MDP: Ce s-a întîmplat cu „literatura mare”?

 

Ion Popescu-Sireteanu:  Prin exemplele prezentate mai sus, vedem că literatura mare este în lucru şi cîte ceva din ea chiar în apariţie. Dar nu putem aştepta capodopere an de an, de aceea admitem că este, ca întotdeauna,  şi o literatură de treapta a doua, fără a fi second hand. Publicul se „ospătează” din această literatură, o admite ori o respinge, în funcţie de cultura şi gusturile fiecărui cititor. Literatura mare se coace şi va ieşi la vedere.

 

MDP: Ce părere aveţi despre „maneaua literară”, şi mă refer aici la literatura comercială, care a luat minţile generaţiei tinere?

 

Ion Popescu-Sireteanu: Bine aţi spus „maneaua literară”. Dar, aşa cum şi între manele se pot rătăci  texte bine plivite, însoţită de muzică agreabilă (depinde şi de cine cîntă) , tot aşa şi în literatură. Dintre numeroasele apariţii care s-ar încadra în categoria aceasta, unele, puţine, pot fi scrieri valoroase. Numai timpul triază, dacă nu ne gîndim la maculatură, care cade singură. În vremea lui Nicolae Filimon, autorul romanului „Ciocoii vechi şi noi”, scriau romane, între alţii, Dimitrie Bolintineanu sau Alexandru Pelimon. Cine mai ştie astăzi de proza acestora? Timpul alege fără părtinire şi fără drept de apel. Există o literatură comercială, dar aşa au stat lucrurile şi în secolul trecut. Să ne amintim de „Colecţia 15 lei”, cu romane poliţiste, cu scrieri de aventuri şi mai ales de dragoste. Acestea erau citite de liceeni pe ascuns şi treceau din mînă în mînă. Şi atunci unele cărţi „luau” minţile generaţiei tinere. Mai citeşte cineva „Bucureşti, oraşul prăbuşirilor” de Octav Desilla? Ca să nu mai vorbim de romanele colectivizării. „Grâu înfrăţit” de Ion Istrati, „Temelia” de Eusebiu Camilar, „Pâine albă” de Dumitru Mircea. Maneaua literară ţine de moment şi de un public lipsit de gusturi artistice. Dar un asemenea public a fost dintotdeauna. Mai ştie cineva dintre cei sub 50-60 de ani de poemele lui Dan Deşliu, „Lazăr de la Rusca” şi „Minerii  din Maramureş”? Mai ştim ceva despre Eugen Frunză, Ştefan Iureş, Maria Banuş, Nina Casian? Chiar Mihai Beniuc este în mare măsură uitat. A rămas, însă, Blaga, pe care Beniuc l-a atacat grav în romanul „Pe muchie de cuţit”. Citim cu plăcere poemele Otiliei Cazimir sau ale Magdei Isanos! Scrierile amintite mai sus au ţinut de literatura comercială în mare parte, dar au fost impuse şi în bibliografia şcolară. Statul comunist şi-a răsplătit generos lăudătorii!

 

MDP: Dar „literatura şoc”, al cărei mesaj trivial reprezintă un atentat la morala creştină şi la pudoare?

 

Ion Popescu-Sireteanu: Literatura cu lexic şi mesaj trivial reprezintă, cum spuneţi, „un atentat la morala creştină, dar şi la pudoare”. Sunt scriitori lipsiţi de talent, dar şi de bun simţ, fără o formaţie  artistică severă, care vor să atragă atenţia cititorului prin folosirea unui limbaj netriat, infestat de cuvinte obscene şi scene pe care şi le îngăduie producătorii de filmele porno. Mai citeşte cineva „Sfînta mare neruşinare” de G.M. Zamfirescu? Mihail Sadoveanu a realizat o literatură fără să folosească un lexic referitor la organele sexuale sau înjurături. Literatura la care vă referiţi  în întrebare se autocondamnă la dispariţie. Un scriitor care îşi respectă cititorii nu recurge la trivialităţi. Am citit şi proză şi poezie „împănate” cu lexic obscen şi m-am gîndit la scriitorii care caută cu orice chip  originalitatea.

 

MDP:  Cine vreţi să fiţi pentru cititori?

 

Ion Popescu-Sireteanu: Aş vrea ca scriitorul să mă considere sincer în tot ceea ce scriu, stăpîn al limbii pe care o folosesc şi să ştie că poate învăţa ceva din scrierile mele literare, pentru că despre acestea vorbim.

 

MDP: Despre judecăţile critice şi despre criticii contemporani ce ne puteţi spune?Mai avem nevoie de ei? Şi aşa sînt absenţi şi se vor plătiţi de către scriitori să le recenzeze cărţile...

 

Ion Popescu-Sireteanu: Mihai Beniuc a scris şi versul „Eu sânt în secol o necesitate”. Desigur eu, poetul. Şi criticii sunt o necesitate. Nu ştiu dacă vor să fie plătiţi de către scriitori. Oricum, eu n-am plătit pe nimeni să scrie despre cărţile mele. Totuşi, n-ar ieşi fum dacă n-ar fi foc. Sunt şpăgari în toate mediile. Ştiu, însă, că opera unui critic este mai de folos cititorului, pentru că îl îndeamnă să citească o carte sau îl sfătuieşte s-o ocolească. Cine este la curent cu presa literară, ştie că sunt critici în cuvîntul cărora te poţi încrede.

 

MDP: Dar despre găştile literare formate în jurul revistelor de cultură?

 

Ion Popescu-Sireteanu: În jurul revistelor de cultură s-au închegat întotdeauna grupuri de colaboratori (scriitori, critici, istorici ). În trecut, între cei de la o revistă se creau şi se întreţineau conflicte, ca în ziarele de scandal. Astăzi, lucrurile s-au mai schimbat. S-au creat şi se întreţin relaţii de armonie, de tipul „publică-mă tu, că te public şi eu”.

 

MDP: S-au îndepărtat românii de cultură? Mai are timp omul de citit?

 

Ion Popescu-Sireteanu: S-au petrecut mari schimbări în domeniul culturii. Mulţi au renunţat la preocupări mai vechi şi s-au profilat pe ocupaţii care aduc venituri. Interesul financiar a crescut foarte mult. Cultura nu aduce bani. Îndepărtarea de cultură s-a petrecut în sensul că mulţi tineri nu mai sunt atraşi  spre lumea cărţii. Cu toate acestea, sunt tineri pe care îi preocupă cultura şi este sigur că o vor sluji.

 

MDP: Societatea aceasta, îmbuibată de politică, de manele, de corupţie, ne mai lasă posibilitatea să ne raportăm la cultura secolelor trecute?

 

- Nu toată lumea este „îmbuibată de politică, de manele, de corupţie” în societatea contemporană. Sunt destui oameni care nu fac politică, nu ascultă manele şi nu sunt corupţi. Să ne înţelegem: cine nu ia parte la activităţi ale unor partide politice nu înseamnă că nu are păreri politice, că nu-i judecă pe oamenii politici. Unii au ajuns oameni politici din dorinţa de a se îmbogăţi uşor şi repede. Te învăluie dezgustul, cînd te gîndeşti la astfel de indivizi.

 

MDP: Vi se pare că fenomenul literar al  prezentului trăieşte o stare de normalitate sau de anormalitate? Ce ne puteţi spune despre „obsedaţii de scris”, aşa cum îi numea cineva, şi despre opera lor, de altfel inofensivă, fără valoare.

 

Ion Popescu-Sireteanu: Este un amestec între normalitate şi anormalităţi. Scriitorul vrea să fie original şi este într-o continuă căutare, face experimente. Situaţia se repetă de la o epocă la alta. Aşa s-au născut şcolile şi curentele literare. Amintiţi-vă de dadaism. Multe sunt forme de nebunie literară. Unii caută originalitatea siluind limba, renunţînd la punctuaţie, fără să ştie că limba are legile ei. Din fierberea aceasta de genii necunoscute şi nerecunoscute, se alege, la o vreme scriitorul care poate reprezenta o generaţie, o şcoală, un curent. Acum se aleg şi „obsedaţii de scris”, cum îi numiţi pe cei care nu fac nici un rău, dar nici un bine, autori ai unor scrieri lipsite de vlagă. E drept  că valorile se pun în evidenţă greu, în timp, iar pe scara asta este un fel de du-te vino, o mişcare permanentă. Mustul fierbe, reziduurile se astîmpără, iar esenţele rămîn în prima linie.

 

MDP: Ştiu, aţi scris şi aţi publicat foarte mult. Putem şti despre ce fel de cărţi este vorba şi ce proiect literar aveţi în lucru?

 

Ion Popescu-Sireteanu: Aveţi dreptate. Am scris şi am publicat mult: peste cincizeci de cărţi şi 2-3 broşuri. Pentru că mă întrebaţi despre ce fel de cărţi este vorba, trebuie să vă spun că lucrările publicate de mine în volume se grupează astfel: ediţii, antologii, istorie culturală şi literară, etnologie, lingvistică, beletristică. Mi-am început activitatea ca editor al poeziilor bârlădeanului George Tutoveanu şi ca autor al unei mari antologii, „Poezia ieşeană contemporană”, amîndouă apărute în 1968. Apoi am publicat mai multe volume cu amintiri despre scriitori (documente literare) într-o serie iniţiată şi susţinută de mine la Editura  „Junimea” din Iaşi (Eminescu, Sadoveanu, Ibrăileanu – 2 volume, Maiorescu, Rebreanu, Creangă, Iorga). Am continuat munca de editor cu Ion Heliade Rădulescu, „Scrieri lingvistice”, poeziile lui Iuliu Cezar Săvescu, Nicolae Grămadă, „Toponimia minoră a Bucovinei”, Eugenia Iacob, „oameni şi datini din Rocşanii Sucevei”. În afara istoriei culturale şi literare am publicat volumele „Siretul, vatră de istorie şi cultură românească”, „Oraşul Siret şi împrejurimile”, „Bucovina, oameni şi cărţi”. De etnologie ţin volumele „Limba şi cultura populară” şi „Chestionar păstoresc”. Volumele de lingvistică au avut în atenţie lexicul limbii române, istoria lui: „Cuvinte româneşti fundamentale”, „Memoria limbii române”, vol. I şi II, „Limbă şi istorie românească”, „Vechi nume româneşti”, „Apelative şi nume româneşti vechi”. La aceasta se adaugă „Termeni păstoreşti în limba română”, vol. I al unei mari monografii. Sunt coautor al „Tezaurului toponimic al României. Moldova şi Bucovina”. Am publicat volume de poeme în proză: „Între două veşnicii”, „Cale şi drum”, „Vânturi şi valuri”, „Fabule”, două ediţii, „Păcală şi ai săi”, patru ediţii, „La porţile norocului”, partea I a unui roman rural, „De dragoste”, şi „Oameni şi întîmplări din satul meu”. Am publicat şi cărţi pentru copii: „Şoricelul chiţ”, „Iepuraşul năzdrăvan”, „Poveşti şi povestiri”. La acestea se adaugă studii, articole, cronici, recenzii, note. Lucrez la „Cartea despre cărţi”, care cuprinde cronici, recenzii la cărţi despre lingvistică, folcloristică şi etnologie. Am în lucru „Termeni păstoreşti”, vol. II, „Bucovina. Oameni şi cărţi”, vol. II. Am pregătit un volum de versuri şi o ediţie nouă din „Oameni şi întâmplări din satul meu”. Despre mine sunt unele informaţii în „Emil Satco şi Ioan Pânzar”, „Dicţionar de literatură Bucovina”, Nicolae Busuioc, „Scriitori şi publicişti ieşeni contemporani”, Emil Satco, „Enciclopedia Bucovinei, Iordan Datcu, „Dicţionarul etnologilor români, Vol. III, „Dicţionarul general al literaturii române, vol. V.

 

MDP: Ca profesor universitar, cum evaluaţi starea actuală a învăţămîntului românesc?

 

Ion Popescu-Sireteanu: Nu am păreri pozitive. Normele învăţămîntului nostru se schimbă de la ministru la ministru. La acest minister trebuie continuitate, Dar cu cine? Cu Andronescu? Cu Hârdău? Cu Adomniţei? Ce a făcut Adomniţei pentru şcoala românească? A scris ceva? Singurul ministru bun a fost Ilie Murgulescu, dar pe vremea lui.

 

MDP: Vă consideraţi un scriitor independent din punctul de vedere al surselor literare, un „self made man literar” sau  mai larg, vă consideraţi, ca scriitor, consubstanţial cu un anumit curent literar, sau mai degrabă unei epoci literare?

 

Ion Popescu-Sireteanu: Mă consider cercetător şi scriitor independent. Nu fac parte din găşti sau curente. Ţin de vremea aceasta şi sunt credincios ţării, neamului şi limbii, cele trei mari coordonate ale patriotismului. În literatură, sunt legat de satul românesc, de satul bucovinean, pe care îl cunosc mai bine.

 

MDP: Să lărgim puţin cadrul, vă rog. Vă solicit opinia cu privire la curentele şi tendinţele din literatura română contemporană.

 

Ion Popescu-Sireteanu:  De obicei, curentele şi tendinţele literare se coagulează ca ideologii după stingerea lor. În literatura română de astăzi văd mai ales tineri  (şi nu întotdeauna tineri) care vor să fie originali cu tot dinadinsul şi pentru aceasta forţează limba, o contorsionează, schimbă valorile cuvintelor, schimbă diateza, pedalează pe un lexic vulgar, în loc să meargă la vechile izvoare, să înţeleagă limba, s-o respecte. Dacă ţaţele intră în literatură şi sunt premiate pentru scursorile  lor „literare”, vom putea vorbi despre tarabele literare. Mlaştina literară ar trebui asanată.

 

MDP: Vă vedeţi pe dumneavoastră, ca scriitor de structură tradiţională,  producînd opere pe presupusul model arhitectural pe care dezvoltarea tehnologiei hyperlink o va permite?

 

Ion Popescu-Sireteanu: Dacă prin structura tradiţională înţelegem căutarea şi prezentarea rădăcinilor în lumea satului, e lesne de observat că una din exemple o exclude pe cealaltă, lumea în care trăim fiind cu  necesitate continuarea celei de ieri.

 

Diana Popescu, Agero, Stuttgart,

www.agero-stuttgart.de

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com