Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Dialog cu Dl. Iuliu WINKLER, europarlamentar

 

Invitatul meu de onoare

Eugen EVU

 

1. Dragă Iuliu, familiarismul meu este sinceritatea pe care ştiu că o apreciezi: îmi eşti cititor şi în timp ai vădit o vibrantă sensibilitate pentru artă şi cultură, lucru rar la omul pragmatic, de formaţie tehnocratică. Calităţile pe care ţi le cunosc sunt : perseverenţa în cunoaştere şi practică, cultul familiei - deci al iubirii, echilibrul în tot ce faci, simţul diplomatic… Care îţi sunt defectele ?

Eugen, îţi mulţumesc pentru că m-ai invitat la simpozionul tău virtual. Mi-e greu să-ţi spun care îmi sunt defectele. Ar trebui voi, cei care mă cunoaşteţi, să spuneţi care sunt. Mi-ai înşirat câteva calităţi pe care sper, într-adevăr, să le am. Ai, poate, cuvinte chiar prea frumoase despre mine.

 

Cred că perseverenţa, câteodată, poate să devină un defect. Poate sunt un pic perfecţionist şi poate că sunt de multe ori exigent mai ales cu cei care îmi sunt aproape şi care, de multe ori, sunt convins, simt ca o povară munca alături de mine. Sper că am căpătat câteva dintre caracteristicile unui bun diplomat, dar, bineînţeles, că greşesc şi mi-aş dori să fiu mai atent cu cei care sunt aproape de mine. Dar, în general, cu toţi cei cu care intru interacţionez. Cea mai mare parte a vieţii mele se petrece în spaţiul public şi datoria de a fi atent cu toţi cu cei care intri în contact devine, de multe ori, o povară.

 

Mi-aş dori să am o memorie mai bună, inclusiv memorie vizuală. Este un lucru important. Nu ştiu dacă lipsa memoriei este un defect, Cred că mai degrabă este o slăbiciune, care, adesea, îmi provoacă momente dificile.

 

După cum vezi, nu pot să-mi depăşesc subiectivitatea. Nu ştiu pe cine ar trebui să întrebi care îmi sunt defectele!?  Poate ar trebui eu să îi întreb pe oamenii care mă cunosc bine şi care, eventual, ar fi suficient de sinceri să-mi spună care sunt adevăratele mele defecte ca să pot să-ţi răspund la întrebare.

2.    Am dreptul unei consideraţii contopind subiectivitatea, cu obiectivitatea rece a exigenţei de scriitor : te consider cel mai important politician de sorginte hunedoreană, din ultimii 20 de ani. Care îţi e cheia succesului ?

Este o întrebare bună pentru un simpozion, dar răspunsul pe care ţi-l voi da este unul absolut banal. Munca este cheia succesului meu atât cât l-am avut până acum în cei 12 ani de carieră publică. Munca şi consecvenţa. Chiar vorbeam cu colegi, oameni de litere sau oameni de presă, care m-au cunoscut în toţi aceşti ani despre faptul că eu cred că poate fi luată oricare dintre declaraţiile mele publice din acest răstimp şi nu se va constata că m-am contrazis vreodată sau că aş fi abandonat consecvenţa. Cred că acest lucru este foarte important şi el vine dintr-o sinceritate a abordării.

 

Mai cred însă că fiecare politician trebuie să aibă un sens al mandatului pe care îl are de îndeplinit. Dacă mandatul tău se coagulează având la bază nişte principii, un set de valori proprii de la care nu eşti dispus să abdici indiferent de posibilele avantaje pe care ai putea să le câştigi în plan personal, atunci, sensul împlinirii acestui mandat poate să producă şi o viziune asupra lucrurilor, a fenomenelor, a societăţii în ansamblul ei. Ca şi politician, cred că este important să ai viziune. Mandatul, consecvenţa şi sensul viziunii îţi dau consistenţă şi un fir conducător în toată activitatea, în toată cariera.

3.      Ca europarlamentar, ce poţi împărtăşi ca român despre percepţia occidentului european în elitele Europei ?

De multe ori după 1 ianuarie 2007, după momentul aderării noastre la Uniunea Europeană (UE), am avut senzaţia că pentru noi, românii, Europa a reprezentat mai mult un spaţiu virtual, înzestrat cu mult prea multe calităţi şi căruia nu am vrut să îi observăm şi defectele. Societatea românească în întregul ei a fost motivată, până în momentul aderării, de însăşi aceasta ca obiectiv. Am văzut şi înainte şi după acest moment strădania multor politicieni, a multor partide de a-şi asuma meritele pentru aderare. Fals. A fost un efort al societăţii, un obiectiv al societăţii întregi. Cred că acum, la nivelul societăţii româneşti, se manifestă o nouă criză, provocată de aceea Europă ideală despre care noi credeam că ne aşteaptă cu braţele deschise, să vină să ne rezolve problemele, să vină să lucreze în locul nostru, să vină să construiască drumuri sau să ne modernizez e oraşele, să vină să ne creeze locuri de muncă. Or, nimic din toate acestea nu se întâmplă. UE, ca spaţiu real, este un club bazat al celor puternici, un club birocratic, care se bazează pe nişte reguli. În UE ca şi club al celor puternici, cei mai mici, aceia care sunt începători, care nu cunosc regulile jocului şi care nu şi-au însuşit arta de a aplica aceste reguli, dar şi de a le ocoli atunci când trebuie, au de pierdut. Deci clubul este al celor puternici, regulile sunt ale lor. Noi putem să ne smiorcăim despre faptul că nu este întotdeauna drept ce ni se întâmplă, dar asta nu ne ajută cu nimic. Trebuie să învăţăm aceste reguli, trebuie să stăpânim la perfecţie arta acestui joc înainte de a ne propune să modificăm regulile. UE nu îşi va modifica regulile din cauza smiorcăielilor noastre sau de dragul ideii de a crea beneficii României. Trebuie să stăpânim jocul pentru ca apoi să-i modificăm regulile, fie să aplicăm regulile în beneficiul nostru.

 

Este importantă percepţia elitelor, dar cred că este mult mai importantă percepţia fiecăruia dintre noi şi convingerea fiecăruia dintre noi că avem în faţă o şansă. Ea este şansa de a fi cetăţean european, dar nimeni nu va avea idei în locul nostru, nimeni nu va munci în locul nostru, nimeni nu-şi va asuma riscuri în locul nostru. Şansa noastră este aceea de a ne asuma riscuri, de a munci, de a fi mai buni decât alţii şi atunci vom avea mai mult decât alţii, vom împlini ceea ce noi, politicienii, spuneam înainte de aderare şi anume să devenim câştigătorii aderării la UE. Cred că oricât de generos pare să vorbim despre România întreagă şi despre toţi cei 20 de milioane de români, ar trebui, însă, să ne lăsăm conduşi de apartenenţa locală, comunitară. Cred că este necesar să ne gândim la România întreagă, dar putem să facem acest lucru gândindu-ne la oraşul nostru, al meleagurile fiecăruia, şi, înţelegând că o Românie bogată şi demnă în UE este acea Românie în care oraşele noastre sunt înfloritoare, în care oamenii înţeleg să devină câştigători în noua situaţie şi în care ne păstrăm individualitatea de a fi  ardeleni, hunedoreni, moţi sau pădureni, fiind în acelaşi timp cu toţii români.

4.    Dacă ştii, te rog să ne spui care e situaţia reală a disputelor de la Bruxelles şi a demersurilor privitoare la Mittal şi siderurgia hunedoreană ? Ce alte noutăţi şi ce prognoze economice- politice ne poţi mărturisi ?

Privitor la siderurgia hunedoreană, cred că lucrurile trebuie puse într-un context mai larg, cel al economiei globale. Există în UE, în principal, două abordări şi două mari grupări de interese. Şi anume cea a statelor cu economii bazate pe servicii şi comerţ şi grupul statelor în care producţia industrială rămâne importantă. În acest sens, chiar dacă tradiţional, şi aproape obligatoriu, noi ne considerăm francofoni, în mai multe rânduri, în mod public, am atras atenţia că Germania din punct de vedere economic, al industriei, al agriculturii, ne este foarte des aliat mai apropiat şi un aliat firesc în comparaţie Franţa, care este, economic vorbind, mult diferită de România.

 

Siderurgia hunedoreană ar trebui să aibă un viitor, dacă ne gândim la oamenii ei, la specialiştii care au construit Galaţiul şi Călăraşul. Din păcate, emoţiile şi tradiţiile au mai puţin de spus într-o economie globală, în care presiunile fluxurilor economice globale ţin prea puţin cont de elemente subiective. Va depinde de noi, de hunedoreni, să ne găsim un viitor industrial, să continuăm o anumită menire industrială legată de siderurgie sau de alte industrii prelucrătoare cu valoare adăugată mai mare, deoarece dacă ne lăsăm conduşi doar de interesele economice ale marilor concerne multinaţionale, atunci Hunedoara va dispărea în mai puţin de un deceniu de pe harta siderurgiei mondiale.

5.    Blamatul şi vidatul de conţinut „ patriotism local” – în fond cea mai omenească empatie pentru locul naşterii şi „ paradisul copilăriei” – te mai face să tresari ?

Patriotismul local este pentru mine o sintagmă, chiar dacă puţin într-o limbă de lemn, care acoperă un sentiment puternic. Nu ştiu cum aş putea să-l definesc altfel. Iubirea de locurile natale, de munţii mei, de geografia în care mă simt acasă. Împreună cu familia mea am ales să trăim în continuare în Hunedoara. Ne leagă firele de prietenie,  ne leagă de rudenie atât pe mine, cât şi pe soţia mea de acest loc.

Paradisul copilăriei este, probabil, un paradis pierdut pentru fiecare dintre noi, însă, el cred că poate fi retrăit prin copii şi sigur că fiecare dintre părinţi încearcă să facă mai frumos acest paradis al memoriei pentru cel care îl va continua.

Iubirea faţă de locul natal nu cred că poate să-şi piardă din intensitate doar pentru că valoarea ta ca om politic creşte în Capitală. Până la urmă, cred că, tocmai, asumarea acestui sentiment, a acestei atitudini faţă de locul natal, poate să contribuie la consistenţa şi credibilitatea discursului tău ca om politic care îşi reprezintă comunitatea natală. E vorba de consistenţa şi credibilitatea pe care le ai atunci când îţi asumi responsabilitatea de a întreprinde un demers sau susţii o opinie, dar şi de momentul în care ştii că mergând pe stradă te întâlneşti cu oameni cu care te-ai întâlnit mai mereu în ultimii 40 de ani. Ei s-ar putea să fie mai atenţi decât ne închipuim noi, politicienii, la ceea ce reprezentăm, la cea ce facem noi, la opiniile pe care le exprimăm.

6.    Ce anume distruge în om şi ce anume înalţă prin sentimentul puterii ?

 

Mă provoci să îţi dau încă un răspuns banal. M-am convins prin exerciţiu, dar şi urmărindu-i pe alţii, că adevărata încercare a caracterului uman se face în situaţia în care omului îi este dată puterea. Exerciţiul puterii poate să corupă, să te rupă de valorile pe care le ai. Este un adevăr. M-am străduit să exercit puterea, câtă mi-a fost dată, cu umilinţă,. umilinţă în sensul biblic. Am considerat, întotdeauna. posesia puterii ca pe o situaţie tranzitorie şi m-am străduit să fac bine atunci când am putut. Niciodată cu bună ştiinţă nu am făcut rău, deşi este mult mai uşor să faci rău exercitând puterea, decât să faci bine. 

7.  Ai complexe de etnicism ? De ce ai rămas…hunedorean, spre deosebire de alţii care au preferat capitala ?

Suntem cu toţii plini de complexe, inclusiv noi, oamenii politici. Suntem copleşiţi de multe ori de complexe. Există două categorii de oameni, cei care nu recunosc sau nu îşi recunosc aceste complexe sau cei care le recunosc, recunosc că le au şi încearcă să le trateze într-un mod firesc.

 

A rămâne hunedorean pentru mine nu este un complex. În ultimii opt ani, Bucureştiul a fost pentru mine doar un loc de muncă, iar Hunedoara a fost mereu acasă. Am rămas hunedorean pentru că aşa am simţit şi cred că în mare parte consecvenţa despre care îţi vorbeam, ca valoare fundamentală a mea în viaţă şi în politică, s-a alimentat din această dorinţă de a rămâne hunedorean. Aşa cum nu mi-am dorit să devin bucureştean, nu îmi doresc să devin nici bruxellez. Hunedorean pentru mine înseamnă oraşul, înseamnă oamenii oraşului, dar şi comunitatea mea maghiară din Hunedoara, cea a Bisericii Reformate din Hunedoara, cea în care am fost botezat, cununat şi mi-am botezat copilul. E o biserică suficient de veche -  monument istoric - ca să inspire, după cum comunitatea multietnică din Hunedoara este purtătoare a suficient de multă istorie ca să te facă să fii responsabil ca om politic.

 

     8. Primeşti o propunere de lege ce ar merita a fi promovată din partea unui cetăţean votant ? Iată : la 64 de ani, am sentimentul că România are nevoie de o lege electorală fără precedent, impusă de istoria imediată : avansarea vârstei limită de vot de la 18 ani, la 16 ani. Considerentele sunt deductibile. Populaţia ţării se prognozează a scădea dramatic în următorii ani, spre cifra de 16 milioane. La noi se pare că stăruie nociv GERONTOCRAŢIA. Cred că noua generaţie are dreptul de a se implica mai de timpăuriu în deciderea propriului destin „ A stagna „ conservator „ pe limita actuală este DISCRIMINATORIU ! Ce ai zice de o „ Lege Winkler” în acest sens ?

 

Nu ştiu dacă m-aş ralia unei propuneri care să scadă vârsta majoratului la 16 ani. M-aş ralia, însă, oricând, eforturilor de a determina un interes mai mare pentru participare la viaţa cetăţii în rândul tinerilor. Nu cred că problema dezinteresului faţă de viaţa publică se rezolvă prin scăderea vârstei de participare la vot, ci, dimpotrivă, prin atragerea categoriei de vârstă cuprinsă între 18 şi 25 de ani la vot. Votul este exercitarea dreptului democratic la decizie, iar această categorie de vârstă este cea mai reluctantă la a folosi orice fel şansă de a îşi spune părerea, de a interveni în viaţa societăţii.

 

Spun toate acestea conştient fiind că, pe de altă parte, există un întreg univers, care este universul comunicării prin internet, care aparţine în măsură covârşitoare acestei categorii de vârstă. Cred că nu există punţile spre societatea definită în termenii clasici şi această nouă manifestare societăţii. Cred că provocarea următorilor ani va fi tocmai a alega aceste două universuri pe măsură ce aceia care sunt socializaţi în comunicarea electronică impersonală avansează în vârstă şi vor reprezenta segmente din ce în ce mai importante ale populaţiei. 

 

Da, gerontocraţia stăruie în România. Dar cred că trebuie să vedem şi noua formă a gerontocraţiei, care se manifestă printr-o serie întreagă de politicieni tineri ca vârstă biologică, dar care nu sunt decât clone în ediţie întinerită a unor politicieni  pe care şi eu, cu plăcere, i-aş vedea  retraşi într-o pensie definitivă.

9.    Numele soţiei Gyongyi ( dacă scriu corect ! ) cum se traduce ? Când eram copil, furam lăcrimioare din grădina lui tanti Şari din Peştiş …

Numele soţiei este Gyöngyi Ibolya şi care se traduce, cum bine, ştii în Lăcrămioara şi Viorica. Florile sunt frumoase şi cred că le iubim cu toţii. Anotimpul meu preferat este primăvara şi evident că iubesc florile.

10. Ce ai spune de un big Festival  de poezie şi muzică preclasică la Castelul Corvinilor – cu genericul „ Nu s-a stins lumina lumii” ( parafrază  la cea  a scris – cu veneraţie - la moartea marelui  Ioan de Hunedoara  venerabilul veneţian Johanes de Capistrano)… un festival anual  în Septembrie , cu finanţare europeană  căruia să îi fii director ? Aş promite că aduc aici cel puţin 20 de mari scriitori contemporani  din lume !

M-aş bucura să pot participa în limita posibilităţilor pe care le am la orice iniţiativă culturală legată de una dintre cele mai mari  bogaţii ale noastre, ale hunedorenilor, care este Castelul. Nu mi-aş asuma răspunderea de a fi directorul unui asemenea festival din simplul motiv că nu mă pricep la managementul cultural. Cred că am ajuns în punctul de a spune o banalitate, dar ideea omului potrivit la locul potrivit este una foarte importantă pentru mine şi cred că nu trebuie să ne ferim de a spune lucruri simple atunci când ele provin din bunul simţ.

11.  Dar de „ Fiii Hunedoarei din lume- ţara de acas㔄 unde am o listă de cel puţin 15 hunedoreni tineri  emigraţi după 1989 , ce se afirmă superior în diaspora occidentală din Europa, Canada, S.U.A şi Australia?

Cred că fac pare dintr-o generaţie care a avut de luat o decizie fundamentală imediat după 1989, şi anume aceea de a pleca sau de a rămâne. Cei care au ales să plece vor rămâne întotdeauna cu un semn de întrebare adânc, în interior, legat de ce s-ar fi întâmplat cu propria lor viaţă, carieră, dacă ar fi rămas. Iar noi, cei care am decis să să stăm, vom rămâne la fel, probabil, toată viaţa, cu un semn de întrebare, ascuns, legat de ce s-ar fi întâmplat cu noi ca indivizi dacă alegeam să plecăm. Exemplul unora dintre ţările europene, care au trecut prin acelaşi val de emigraţie prin care trece România azi, ne-ar face să fim încrezători în reîntoarcerea tuturor sau a celor mai mulţi care au ales să plece mai devreme sau mai târziu din ţară. Mă gândesc la Spania, mă gândesc la Irlanda, dar şi la alte ţări. rămâne ca anii care vin să dovedească dacă apartenenţa românilor la propria naţiune şi la propriul popor este suficient de puternică pentru a-i readuce pe cei plecaţi într-o Românie modernă ca aceea care se conturează acum.

 

  1. Îţi mulţumesc!

                                                

Dialog din Oct. 2008

Eugen EVU

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)