Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

DIALOG CU „MIERLA LUNCANĂ”

(MARIANA SUCIU)

Eugen EVU

 

 

„El, Cântecul, este pentru mine

o alinare fără seamăn,

m-a împăcat cu viaţa,

mi-a înfrumuseţat-o întodeauna” 

 

 Mariana Suciu (Neidoni), s-a născut într-o zi de Mărţişor numărată cu două cifre ce însumate, conform ştiinţelor oculte, ascund noroc şi iubire: 22. În Lunca Cernii  de Sus, ca în pădurenime, ghioceii şi brânduşele  încolţesc, dinţi de lapte ai Primăverii, ceva mai târziu decât pe vale-n jos. Fiica cea dintâi a lui Petru şi Anei Neidoni, avea să îşi vădească ceea ce este o chemare, un imbold înnăscut, talentul numit în popor tot zestre, doar că  „lada de zestre” a Marianei Suciu nu e dintre cele tradiţionale, lada de zestre a ei este Inima, iar cea mai de preţ se arată a fi Vocea, modulaţiile ei ce par să sculpteze cumva aerul tare al muntelui şi al apelor, al pădurilor şi al cerului ondulat pe dealuri, ca un imens ştergar de azur şi ultramarin. Glasul şi inteligenţa artistică, autocizelarea permanentă i-au adus recunoaştere şi asta înseamnă pentru pădurenii ei, în primul rând, respect şi dragoste, mândrie şi mulţumire sufletească.

 

Eugen Evu: Doamnă Mariana, de unde vine numele de Neidoni?

 

Mariana Suciu: Are o rezonanţă latină, dar chiar dumneavoastră îmi spuneaţi, în vară, la Lunca  Cernii, că ar suna şi un pic sud-dunărean, ori poate grecesc. Desigur, poetul caută dincolo de nume, răsadurile onomastice, e felul lor de a scotoci lumea! Ceea ce ştiu este că numele de Neidoni este frecvent în zona Pădurenimii, pe Luncă, dar şi pe culmile din jurul nostru.

 

Eugen Evu: Sigur că Neidoni e tulburător, aminteşte fonetic de Eneida, Neidos… În fine, aveţi pare-se o comoară aparte, doi băieţi, i-am cunoscut chiar în sat, veniseră în wekend „ la ţară”.

 

Mariana Suciu: Într-adevăr, avem bucuria a doi feciori, Ionuţ este student la Jurnalism, anul III, la Timişoara, iar Radu-Alexandru elev într-a XII-a,  la  Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”.

 

Eugen Evu: Sunteţi de două ori dăruită, odată prin talent, a doua oară prin familie. Iată că acele două cifre invocate de mine, ale naşterii ( 22 Martie 1961) – pot fi regândite şi oracular.

 

Mariana Suciu: Eu cânt texte culese din zonă, de la bătrâni, am simţul valorii cuvântului, ca tot pădureanul,, scump la vorbă, meditativ, ataşat de relieful deal-vale, de natura şi de meandrele apelor în amonte. De aceea, aluzia dumneavoastră la o eventuală protecţie misterioasă, o primesc şi mă emoţionează!

 

Eugen Evu: Sunteţi beneficiara, tot prin origine, a unui ethos şi etnos ancestral, de aceea  caut să aduc vorba despre ceva „de dincolo”, de fapt, despre ceva din interior, ca oglindă. Sunt sigur că în cuvinte şi semne, se ascunde şi se relevă, ca în  nervurile frunzelor, Pădurea, ca în florile acestea multe, de nu mai au loc frunzele printre ele, vibrează parfumuri ale sâmburilor amari şi dulci ai Sufletului nostru! Vorbiţi-mi un pic despre rostul acestei origini pădureneşti.

 

Mariana Suciu: Am  norocul, prilejul sau privilegiul, să vin dintr-o zonă foarte bogată din punct de vedere folcloric. Satul meu -Lunca Cernii de Sus- este aşezat la poalele Munţilor Poiana Ruscăi, răsfirat pe plaiuri moi, blajine, din care pădureanul locului, desigur, a absorbit, ca fiinţă, o anume asemănare, o comuniune. Satul este înşiruit cu mărgele de case înconjurate de ocoluri, livadă  şi  accesorii specifice zonei, de-a lungul râului Cerna, despletindu-şi cătunele de-a  lungul unor uliţe, ca nişte izvoare de pădure.

 

Eugen Evu: Dealurile astea, sau aş zice Munceluri, pot fi asemănate cu nişte vietăţi mari, care „alăptează” puii satelor, cătunelor, caselor din Luncă. Cântecul mierlei, cu care vă aseamăn metaforic, cum l-aţi învăţat, cum l-aţi deprins?

 

Mariana Suciu: Cântecul l-am descoperit singura, acasă, la joacă, şi atunci când mergeam cu vitele, apoi la şcoală. Mai târziu, îndemnată şi de tata, am început să colind satele, să merg prin cătune ascunse, pe la oameni cu inima prinsă de foc şi jale. Unde-i singurătate mai mare, cântecul  germinează, dă vlăstar, creşte mai din adânc, mai din emoţie, mai din inimă. Oamenii  m-au primit şi  am avut ce învăţa! Cred că am meritul de a-i fi  ascultat şi am preluat ceea ce-au spus, ce-au vrut să comunice. Poate de aceea m-am bucurat de tânără de preţuirea acestora. Dar de la bunica mea Neidoni Măriuca - o vestită cântăreaţă în sat, am învătat cele mai multe cântece. Aduc în cântecele mele foşnetul pădurilor de brad, şipotul izvoarelor, firea oamenilor de pe-aici, hărnicia şi cumpătarea lor aparte.

 

La serbările şcolare eram de neîntrecut, apoi la îndemnul domnului Rusalin Işfănoni, astăzi profesor doctor la Muzeul Satului din Bucureşti, am participat la diferite festivaluri de folclor, intrând în atenţia mai multor specialişti, oameni de folclor, de la care am învăţat foarte multe, eu am conştientizat mai bine ce sunt, ce reprezint, ce pot reprezenta. Astfel de oameni au avut grija să ies în lumina scenei valorii autentice. Afirmarea a fost rapidă, invitată fiind la diverse spectacole organizate în ţară şi străinatate.

 

Eugen Evu: Cum e să cânţi în alte ţări, ca pădureancă?

 

Mariana Suciu: Am avut şansa să fiu invitată în mai multe ţari din Europa, unde cântecul, costumul şi podoabele originale (baltiile, zalele, cheiţele şi inelele de aramă, opincile şi tolobonii - ciorapii, sau ştrimfii din lână specifici zonei) au fost foarte apreciate. Ca urmare a acestor turnee, am avut din nou şansa de a fi printre membrii fondatori ai Organizatiei Internationale de Folclor (IOV) - filiala Romania, cu sediul la Deva, organizaţie ce se ocupă de valorificarea şi promovarea folclorului autentic din intreaga lume. În comuna am făcut parte din ansamblul „Pădureanca” al Căminului Cultural din Lunca Cernii. Alături de acesta am pus în scenă obiceiul folcloric „Măsuratul oilor” cu care am luat diferite premii la concursurile din întrecerile zonale şi naţionale.

 

Eugen Evu: Ştiu că acest străvechi obicei de lucru pastoral, este o relicvă vie a unei alte „măsurări”, aceea a stratelor de adâncime ale fiinţei oamenilor de munte, de fapt, obiceiul a devenit şi ritual, desigur, el este o dovadă a vechimii noastre indo-europene. Măsuratul oilor la Lelese, de pildă, pare spactaculos pentru ţăranii fermieri din Occident, bunăoară am cunoscut opiniile admirative ale belgiencei specialiste în agronomie, Cecile Schalenbourg. Baciul Achim Gheorghe, de aproape 80 de ani, a  oferit o lecţie în domeniu. Reţin o formulare splendidă: „Aicea notăm laptele; îl scriem în lemn… După timpuri, aşa am pomenit”.

 

Mariana Suciu: Într-adevăr, minunată rostire! Sămânţă de metaforă poetică!

 

Eugen Evu: Astfel de obiceiuri, valorificate şi scenic, pot face promovare pentru imperativul unui turism agricol şi pentru investiţii atât de necesare în Pădurenime, în toţi munţii hunedoreni!

 

Mariana Suciu: Am alcătuit  şi un grup vocal, compus din 15 femei, cu care am cucerit  multe locuri I, la Festivalul Naţional „Cântarea României”. Prin repertoriul abordat aduceam în atenţia specialiştilor şi publicului cântece vechi, doine, precum şi cântece legate de diferite momente ale vieţii, într-o interpretare unicat (aşa cum apreciau specialiştii) cu lungirea ultimei silabe din vers, unduirea liniei melodice.

 

Eugen Evu: Cum s-ar spune, o pecete stilistică, un timbru special, al vocii şi inimii tale!

 

Mariana Suciu: Ca o apreciere a specialiştilor, am fost invitată la Institutul de Cercetări Etnologice şi Dialectologice - Bucureşti, unde am înregistrat un număr de 20 de cântece  vechi, care au intrat în Fonotecii de aur a Institutului. Aceste cântece au fost predate ulterior şi postului naţional de radio. Tot în această perioadă am activat la Ansamblul de cântece şi dansuri „Getuzza” al  Casei de Cultură din Deva. Deşi a urmat o perioadă în care am intrerupt contactul cu scena, familia şi existenţa fiind prioritare, sufleteşte nu m-am despărţit de cântec, el fiind pentru mine o alinare fără seamăn, m-a împăcat cu viaţa, mi-a înfrumuseţat-o întotdeauna.

 

Eugen Evu: Foarte frumos spus! Nu sunteţi o sceptică, ci o optimistă cu simţul măsurii!

 

Mariana Suciu: În cantecele mele am cuprins lumea satului, lume din care vin, în care revin, statornicesc şi eu  cu ai mei, ai noştri… şi sper să ajung cu ele la inima celor care le ascultă, poate cântându-le şi ei în gând! Pentru că eu consider că în fiecare dintre noi există un sat, un sat mărunţel, cu case albe pierdute printre meri şi scumpină (liliac), un sat cu poveşti şi decântece, nedei şi şezatori, cântece şi colinde, un sat care nu este neapărat satul copilăriei, satul de asta vară sau satul în care ne-am născut. Poate s-au născut părinţii noştri, poate bunicii, pe firul invers al vremii. Povestea a fost, este şi va fi! Noi suntem în interiorul poveştii, ea se numeşte existenţă, dăinuire, trecere şi amintire, de dorit amintirea frumoasă. Este un sat clădit-zidit în fiinţa noastră, este o Realitate sufletească, o chintesenţă, o dimensiune a transfigurării, a metafizicii. Un contur spiritual închis înnăuntrul nostru, ca într-un hotar tainic.

 

Eugen Evu: Da, doamnă Mariana Suciu, comparaţia e splendid de asociat cu aceste împrejmuiri ale pădurenilor de pe Lunca Cernii, ori de pe culmile Meriei, unde am fost uluit, ca la Cerişor, ori la Curpenul cel din nefericire abandonat din motive economice, culmile fascinante, cu plantaţii şi arături, grădini suspendate către soare, scarate, terasate, aidoma celor din America de Sud, la incaşi, adică la Oamenii Vechi ai Pământului. La Meria am văzut aceste împrejmuiri, de obicei cu tineri mesteceni legănaţi de briza dinspre Retezat. Semănă cu sanctuarele, e ceva sanctuaric, ceva de sacralizare a locului tău pe pământ, chiar şi acolo unde nu ai o casă, dar locul e al tău, în  consideri sfânt, îngenunchezi cu sufletul, îţi faci sufletul frunte şi fruntea genunchi! Mă inspiră cum vedeţi spusele dumneavoastră minunate, sincere şi foarte semnificative. Un spaţiu mirific îşi merită asemenea oameni! Ca preşedintă a ceea ce am numit împreună „Mierea pădureană”, noi, Ion Scorobete şi Eugen Evu, ca făcători de cuvinte anume, vă suntem olaltă şi ştim că despre pădurenii dumneavoastră, oriunde aţi fi, o să spuneţi ceea ce trebuie, în fine, să audă şi Europa! Iertaţi-ne patosul, retorismul motivat, mulţumim pentru „mierea pădureană” a vocii, glasului şi graiului dumneavoastră şi să nu fie cu supărare, vă numim „Mierla Luncană”! Fie ca toate cântecele dumneavoastră, care sunt ale celor de pe Vale şi de pe Culmi, să răsune în lume! Că se vor întoarce mereu acasă, sunt sigur. Vă mulţumim!

 

Dialog consemnat de

Eugen EVU

Lunca Cernii de Sus, 2007

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)