Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Cora DumitrescuLa 85 de ani, debordând de optimism şi vitalitate

Dialog despre generaţii, cu Cora Dumitrescu

Ioana Ţigan

 

 

Cora Dumitrescu (foto) este cea mai în vârstă cosmeticiană din Oradea. Are 85 de ani, vârstă la care, contrar aşteptărilor, debordează de vitalitate şi luciditate şi încă mai nutreşte planuri de viitor menite să dezvolte afacerea pe care prin muncă neobosită a construit-o. Plină de bunăvoinţă, Cora Dumitrescu povesteşte despre viaţa ei cu atât de mult suflet încât face ascultătorul părtaş la acele vremuri, pentru noi, demult apuse. Viaţa nu a ţinut-o niciodată în palmă, nu i-a oferit nimic fără trudă şi nu a cruţat-o nici de problemele sufleteşti. Cine îi trece pragul casei are necondiţionat senzaţia unei călătorii în timp deoarece nimic nu pare a ţine pasul cu epoca modernă, întreg decorul fiind parcă desprins din vremuri străvechi şi fiece obiect de mobilier gata să povestească istorioara sa şi... a Corei.

 - Care este, pe scurt, povestea cosmeticienei Cora Dumitrescu?
 - Cum am ajuns cosmeticiană... greu de explicat! După terminarea liceului mă gândeam să studiez dreptul şi nu pot să-mi dau seama şi nu-mi aduc aminte cum mi-am îndreptat paşii spre cosmetică. Am făcut cosmetica la Bucureşti după care m-am întors în Oradea, în 1947, unde am cumpărat apartamentul în care locuiesc şi astăzi şi unde a funcţionat vreme de aproape 55 de ani cabinetul meu de cosmetică, adică din 1948 şi până în iulie 2003 cand am mutat cabinetul la actualul sediu. Din clipa în care am pornit această afacere mi-a mers, profesional, bine. E drept că am muncit extraordinar de mult... în plus, în perioada comunistă eram oarecum retrasă, nu aveam firmă la poartă - o luasem jos “ca să nu supăr” autorităţile comuniste de a căror cooperativizare scăpasem deoarece sufeream de tiroidă - şi clientele veneau mai mult prin recomandare. Cu toate acestea lucram zilnic de dimineaţa pana seara. Am avut parte de bucurii şi necazuri deopotrivă. Când a murit primul meu soţ eram foarte tânără. Nici nu ştiu dacă am realizat ce mi s-a întâmplat. Dar ştiu că am realizat că trebuie să iau viaţa în piept. Şi nu a fost uşor. Ulterior m-am recăsătorit, dar întâmplarea sau destinul au făcut că am divorţat... Aşa e viaţa...
 

   -- Ce diferente sunt intre cosmetica de acum aproape 50 de ani si cea din zilele noastre?

 - Când am învăţat eu meserie nu se învăţa cum se învaţă acum. Atunci recunoaşterea substanţelor cu proprietăţile lor era o disciplină aparte. Acum, nu mai sunt bune produsele în forma în care se făceau atunci. Aşa cum nu mai e bună nici pălinca făcută de ţărani. Paradoxul este că cei care spun că pălinca noastră nu e omologată, nu se pot sătura de ea când vin în ţară. Acum sunt bune produsele de serie mare preparate în laboratoare de serie mare.

- Ce credeţi că v-a ajutat cel mai mult în meseria dumneavoastră, în relaţiile cu clientele care vă treceau pragul?
- Cât timp am lucrat efectiv am avut mereu un contact direct cu clientele. Acum însă păstrez efectiv contactul doar cu vechea mea clientelă. Când vin cliente noi ne rezumăm doar la aspecte profesionale. Cred că am avut un dar pe care mi l-a dat Dumnezeu de a putea realiza contactul psihic şi a-mi putea astfel câştiga mult mai bine existenţa. Niciodată nu am minţit, nu am făcut promisiuni cărora nu le puteam face faţă şi pentru asta am avut un credit moral. Şi asta se datorează şi faptului că am primit o educaţie spirituală încă din liceu. La vremea aceea mie şi altor fete ca şi mine ni se părea că este o corvoadă. Dar timpul a dovedit că acele exercitii au acţionat asupra caracterului nostru. La sfârşitul anului şcolar, timp de două săptămâni ne plimbam prin grădina şcolii şi meditam. Nu aveam voie să vorbim între noi doar să medităm şi să participăm la slujbe religioase. În acest timp venea episcopul Ioan Suciu şi ne ţinea diverse predici...

-  Femeile erau preocupate de aspectul lor exterior şi în vremea comunismului?
- Când a venit regimul comunist la putere, multe cunoştinţe îmi spuneau: “Păi tu nu o să ai nici pernă sub cap! Cine o să meargă în comunism la cosmetică?”.Ei, în comunism la cosmetică au venit cele care au avut nevoie. Şi asta pentru că ori le era pielea uscată, ori aveau acnee, ori au avut pete, ori pur şi simplu au avut dorinţa de a arăta mai bine. Nu a fost o problemă. Spre exemplu când a venit stabilizarea, am avut emoţii că aş putea rămâne fără clientelă. În această perioadă a venit o clientă care mi-a spus “Doamna Cora, daţi-mi puţină cremă, că fără pâine pot trăi dar, fără cremă, nu!”. Atunci mi-am dat seama că atâta vreme cât există această mentalitate nu trebuie să îi fie teamă unei cosmeticiene că nu va avea ce mânca.

- Dar în prezent? Mentalitatea este, oare, aceeaşi?
- Acum este cu totul şi cu totul o altă mentalitate. Atunci veneau femeile de peste 40 de ani la cosmetică. Acum vine tineretul. Dacă fac o statistică pentru fiecare zi, mai puţin vin cele de 40 de ani, dar tinere vin în fiecare zi. Sunt mai cochete, mai îngrijite şi pun mai mult preţ pe aspectul lor fizic. O mamă prefera ca fiica ei să beneficieze de un tratament cosmetic decât să beneficieze ea, şi asta deoarece la ora actuală veniturile într-o familie nu sunt de aşa natură ca amândouă să îşi poată permite acest lucru. Sunt şi cazuri care îşi pot permite. Dar mult mai puţine. Eu rămân de multe ori surprinsă pentru că vin mamele şi cu băieţii. Nu au efectiv probleme cu tenul. Cel mult o piele seboreică dar nu le place şi vor să arate şi ei, băieţii, mai bine. Ce am mai observat acum? Că vin tineri la pensat de sprâncene şi la epilat. Eu am fost în Italia şi am văzut travestiţii. Nu aveau păr pe picioare şi nici pe piept. La noi nu e chiar aşa, tinerii renunţă doar la părul de pe picioare şi îşi pensează sprâncenele. S-a schimbat foarte mult societatea...

- Care sunt cauzele pentru care o femeie ajunge la cosmeticiană?
- Distrugerea tenului se datorează în principal unor creme şi farduri de proastă calitate. Fetele tinere le sfătuiesc mereu mai bine să nu folosească nimic, decât să uzeze de produse sintetice. Eu am spus mereu că multe fete nu şi-ar aduce niciodată aminte să meargă la cosmeticiană dacă nu ar fi folosit înainte nişte creme care să le distrugă faţa. Cei care vin din occident sunt foarte buni manageri dar calitatea produselor lor este îndoielnică. Dacă un produs are faţă comercială, dacă are un parfum plăcut omul e tentat să cumpere. Ce îl mai interesează pe producător dacă acel parfum la 10 persoane va provoca alergie şi la alte 10 nu? Şi asta pentru că omul prima dată miroase un produs. Şi eu ştiu toate aceste lucruri. Dar nu am folosit niciodatş parfum în produsele pe care le prepar.

- Ce îşi doreşte de acum înainte Cora Dumitrescu?
- Toată filosofia vieţii este cuprinsă în proverbele ţărăneşti. Ce zice ţăranul? Cât trăiesc să fiu sănătos şi când mor, să mor uşor. Cât este de trist ca un om să fie bolnav, să nu se poată spăla sau hrăni singur. Deci ce poate fi mai de preţ în viaţă decât sănătatea? Îmi doresc sănătate, îmi doresc să pot deschide la subsolul cabinetului o galerie de artă şi o casă de licitaţie pentru obiecte de artă. Şi... cel mai de preţ lucru pe care mi-l doresc este ca ceea ce am construit să nu se destrame după moartea mea şi să pot găsi persoana potrivită să ducă mai departe ceea ce am început.

- Ce sfat le-aţi da femeilor care citesc aceste rânduri şi au, la rândul lor, deja, o profesie?
- Părerea mea este că dacă vrei să ai o profesie în adevăratul sens al cuvântului trebuie sî îţi dai silinţa ca ceea ce faci să faci cât mai bine. La baza oricărei profesii trebuie să stea principiul moral. Dacă am avea principii morale şi în baza lor ne-am exercita profesiunea am fi scutiţi de foarte multe dezamăgiri.

 

A consemnat pentru revista AGERO

          Ioana Ţigan

 

Comentarii de la cititori

-------------------------------------------

-- Formular: Părerea

-------------------------------------------

 

1. Ce doriti sa ne transmiteti?: ''

2. Tema / articolul / autorul::Ioana TIGAN

3. Numele si prenumele Dvs.:Angelica HERAC

4. Adresa Dvs. E-mail: angy_herac2006@yahoo.com

5. Numarul Dvs. de telefon (fix):

6. Numarul Dvs de telefon (mobil):

7. Textul mesajului Dvs.:Material fundamental!Sa scrii despre oameni si locuri - menirea jurnalismului;e deosebit de impresionant faptul ca meritele oamenilor sunt recunoscute si in timpul vietii ( a evoluat mentalitatea romaneasca, mare lucru!).Lupta cu existenta, forta personajului d-voastra, d-na Ioana, este demn de toata consideratia generatiilor actuale.Felicitari pentru stradania de a reda prin scris pretuirea!


Prof. Angelica HERAC

Centrul Judetean de Cultura Traditionala Caras-Severin / Resita

 


 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)