Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri

 

 

Dialoguri privilegiate

 

Avocat Liviu Ardeiaș, Germania -

Părintele Oscar-urilor româneşti

 

Maria Diana Popescu, Agero

 

MDP: Stimate domnule av. Liviu Ardeiaş, fiţi binevenit la revista Agero! Care ar fi greşelile fecunde ale timpului pe care îl trăim, gîndindu-ne la Jules Henri Poincare, matematicianul care, vrînd să elimine o greşeală, a creat ştiinţa haosului?

 

Av. Liviu Ardeiaş:  Mulţumesc pentru invitaţia la dialog! Sintagma „greşelile fecunde ale timpului pe care îl trăim” depăşeşte provocarea unui silogism cu premiză falsă şi induce problema filosofică a tragicului opţiunii, într-o dezbatere moştenită de la protopărinţii noştri, şi care nu se poate încheia într-un simplu dialog deoarece angajează însăşi condiţia umană. De la Aristotel citire, o întrebare inteligentă e jumătate de răspuns, astfel că Dv. deja semnalaţi că ceea ce este failibil nu e tranşant negativ, irevocabil pierdut.  Ideea de „greşeli fecunde’’ defineşte grandoarea fiinţei umane în care însuşi Creatorul universului s-a întrupat spre a-i reafirma existenţa plină de valoare şi sens, întrucât Căderea în păcat declanşase funcţionarea maşinăriei infernale numită de fizicieni a doua  lege a termodinamicii. Dacă ideea de „greşeli” involvă păcatul originar, ca status uman ontogenetic (definind natura umană ce se afirmă pe sine prin negarea Creatorului, cu consecinţa deturnării tuturor rosturilor prin creşterea dezordinii sistemelor de organizare a lumii), perspectiva „fecundă„ deschide spre orizonturi de recuperare a ordinii, prin proclamarea caracterului istoric al legii entropiei, adică al sfârşitului Răului. Domnul Isus Hristos vorbeşte despre „naşterea din nou„ (Ioan 3,3), Dumnezeu postulează o nouă Creaţie (Isaia 65,17,  2 Petru 3,13, Apocalipsa 21,1) pentru că, intervenind în lumea materială „a prefăcut blestemul în binecuvântare” (Neemia 13,2 u.p.). Deoarece „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8,28), apostolul Pavel include rezultanta „fecundă” în ecuaţia greşelilor proprii ca expresie a unei interacţiunii metafizice cu ordinea fizică. În această paradigmă, „greşelile’’ cunoscute (recunoscute, acceptate, asumate) devin „fecunde”, urmare graţiei divine.  Sublim!

Referitor la partea secundă a întrebării Dv., este adevărat că pe la începul sec.XX Henri Poincare încerca modelări matematice ale instabilităţii sistemelor  complexe aflate în permanentă mişcare şi aparent dezordonate, dar teoria haosului îl are ca părinte pe meteorologul Edward Lorentz, care, în 1961 a observat că mici ajustări ale valorilor de intrare în modele de calculator ale situaţiei meteo (ex. de la 0,345676 la 0,345)  au generat scenarii total diferite faţă de cazul păstrării valorilor iniţiale, cu concluzia fundamentală privind sistemele haotice că, la variaţii multiple a valorilor de intrare sunt favorizate anumite modele pentru rezultatele finale. Nu puteam considera aceasta chiar o „greşeală fecundă”. Însă, prin alte situaţii de considerare a importanţei colosale a valorilor infinitezimale ştiinţa a dovedit că în organizarea Universului nu există nici întâmplare, nici „greşeli”. Una din acestea este fuzionarea a doi atomi Hidrogen cu masa atomică 1,0079 pentru producerea Heliului (He2), cu masa atomică de 4,00260; diferenţa de 0,029 unităţi până la masa de 1,0079x4 = 4,0316 deşi apare ca un calcul matematic greşit, în fizica relativistă se transformă în energie după formula e = mc2, bomba cu Hidrogen!   Mai mult, ca Universul să existe e nevoie de tansformarea masei de Hidrogen în Heliu  într-o proporţie de  doar 0,007; dacă proporţia ar fi mai mică, Universul ar fi alcătuit exclusiv din Hidrogen, deoarece nu s-ar petrece fusiunea, elementele nu s-ar transforma, şi nu ar fi posibilă viaţa, iar dacă ar fi mai mare, frenezia proliferării fuziunii ar fi epuizat de mult Hidrogenul,  Universul încetând să mai existe aşa cum îl cunoaştem.

Pentru că Dv. aţi avansat generic ideea de „greşeală” am asociat-o naturii umane raportată la standardul etic pretins de Dumnezeu. Se numeşte „păcat”, şi cuprinde totalitatea inadecvărilor umane la funcţionarea optimă a ansamblului organic-anorganic al universului. Parabola lui Hristos cu sămânţa aparent pierdută prin aruncare sub brazdă este ilustrare cotidiană de „greşeli fecunde„: un singur bob de grâu „înfrăţeşte„ în 240 lujere ce rodesc 18.000 boabe! În lumina Sfântei Scripturi conservatorismul servirii de sine este socotit ca pierdere, iar servirea semenilor este considerat veritabil câştig (Iov 22,24-30, Eclesiastul 11,1 etc.etc.); experienţa personală a fiecărui creştin consacră dăruirea pentru celălalt ca singura investiţie profitabilă. Rezumând neexhaustiv : Tot ce excede egoismului este „greşală fecundă„!

Antonimele „greşelile fecunde’’ ale ’’timpului pe care îl trăim’’ exced gramaticii şi transcend în gigantica hologramă a fenomenologiei realului. Observându-se că prin acţiunea legii entropiei, genele umane au devenit patogene, formele logice fundamentale (noţiune / judecată / raţionament) solicitând funcţional doar 4-5% din creier (geniile ajungând doar la 7-8%) NASA studiază recuperator de peste cinci decenii inteligenţa prenoţională a copiilor. Logica formală a succesivităţii este depăşită de logica polivalentă a simultaneităţii şi comunicării non-locale a fizicii cuantice. Paradoxurile lumii cuantice relevă ca probabil „fecund” ceea ce în fizica clasică era imposibil, adică sigur „greşit”. Fizica clasică şi cea relativistă demonstrase că Universul este infinitezimal calibrat prin echilibrul de puteri şi raze de acţiune al forţei tari (10/38),forţei slabe (10/25),electromagnetismului (10/36) şi gravitaţiei (1) într-un model absolut determinist al lumii, însă fizica cuantică dovedeşte că la nivelul subpaticulelor elementare aceiaşi realitate este nedeterminată.  Ce este ’’greşit’’ şi ce este „fecund”?   De aproape trei decenii, în zadar teoria stringurilor a propus o soluţie conciliatoare, pentru că nu e verificabilă.

Dar în Iunie 2013, la Seattle, în cartea Surpriză: Acordul dintre fizica cuantică, relativitate și Biblie. Știința Modernă și Biblia susțin același lucru”, avocatul Mark Hicks a realizat o conexiune incredibilă între Biblie și fizica cuantică, susținând că atunci când privim fizica dintr-o perspectivă spirituală, totul capătă sens: „Fizicienii de astăzi confirmă de fapt ceea ce Biblia afirmă despre natura lui Dumnezeu, a creației Lui și a realității”. Savanţi ca Albert Einstein, Neils Bohr și Heisenberg (cu beneficii ce includ televiziunea, telefonia mobilă, computerele) au transformat lumea noastră. Descoperirea centrală a relativității este că lumina (și nu spațiul sau timpul) reprezintă singura constantă din Univers. Dar Biblia spune că Dumnezeu este Lumină, singura constantă în Univers. Fizica cuantică afirmă că lumina este mecanismul prin care totul există. Fiecare atom emite sau absoarbe lumină şi fiecare gând, cuvânt, faptă sau obiect se manifestă prin intermediul aceluiași proces.Totul este energie, fundamentul elementar a universului este pur potențial. Biblia este în acord cu această idee, declarând că lumina este mijlocul prin care Dumnezeu a creat Universul și prin care El continuă să țină toate lucrurile laolaltă. Fizica cuantică a descoperit că atomii există într-o stare semi-reală, pur potențială și virtuală până când cineva îi privește cu o expectativă. Această expectativă, sau așteptare a privitorului, determină natura lor „reală" din acel moment. Tot așa, afirmă Biblia, credința - adică ceea ce observatorul crede și se așteaptă să vadă - determină natura realității.  DECI, ’’în timpul pe care îl trăim’’, viziunea incompletă asupra lumii, „greşelile”  fizicii clasice, fizicii relativiste, fizicii cuantice şi teoriei haosului au fost ’’fecundate’’ de lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

 

MDP: Sînteţi Părintele „Oscar-urilor româneşti pentru excelenţă”. Cum şi cînd a luat fiinţă iniţiativa şi la ce bornă kilometrică se află acum?
Av. Liviu Ardeiaş:  Vizitarea site-ului www.premiulromanescpentruexcelenta.ro  oferă motivaţia acestui original trofeu creştin şi explică privilegiul de a fi român.  LISTA DE ONOARE a celor 90 personalităţi plus 60 laureaţi desemnaţi de societatea civilă din superelitele româneşti în viaţă, istoricul celor 15 ediţii consumate anual sub genericul Oscar Românesc Pentru Excelenţă şi zeci de comentarii din Feedback vorbesc de la sine despre importanţa unicat a acestei iniţiative. Urmare şi a solicitării premianţilor de a adecva denumirea şi conţinutul acţiunii la realitatea ei faptică, s-a ajuns la un veritabil salt cuantic în promovarea valorilor româneşti de către chiar elitele consacrate, aceasta realizându-se prin prezenţa şi prezentarea din LISTA DE ONOARE, care este ipso facto un premiu. Este singura evaluare în lumina Cuvântului lui Dumnezeu a unor contemporani atât de valoroşi şi importanţi.  

 

MDP: Cui se datorează eroarea sistemică de a privi prin lentile opace educaţia şi cultura, pierzînd din vedere ansamblul şi consecinţele asupra generaţiilor viitoare?

Av. Liviu Ardeiaş: Totul porneşte de la considerarea omului ca marfă, resursă, forţă de producţie,  rezultat al unor programe, obiect al unor politici. Omul nu a fost tratat ca semen creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Fiinţa umană, ca proprietate a Sa, fiu al Său şi frate al Domnului Isus Hristos, destinat autonom, liber, este persoană, nu obiect Toate statele totalitare au negat individualitatea umană, promovând făţarnic cultul personalităţii spre a-şi aservi populaţia. Alianţa Bisericii cu Statul, atât în sistemul strict ierarhic catolic cu control radiant de sus în jos, cât şi în organizarea autocefală în ţările ortodoxiei, cu puternic accent descentralizat, a păstrat pentru cler monopolul studiului şi interpretării Bibliei. Reforma protestantă a permis accesul individual la Cuvântul lui Dumnezeu, cu efect în explozia creativă a omului în economie, ştiinţă, artă, viaţa socială. Aşa s-au dezvoltat Olanda, Germania, Anglia, Franţa, Elveţia, ţările scandinave, iar în urma contrareformei prigonitoare, America a devenit leagăn al libertăţii muncii şi creaţiei. Fizionomia societăţilor europene a conservat astfel dominaţia statului asupra individului, stratificând privilegii, în vreme ce peste ocean cetăţeanul controla statul promovând libertăţi. Cauzele victoriei aliaţilor în ambele războaie mondiale trebuie căutate în preţuirea omului vs.dispreţuirea lui. Este explicaţia nivelurilor inegale de dezvoltare socială şi progres tehnologic dintre statele lumii. Expresia cea mai acută a aprecierii unui om după simpla calitate de conaţional o găsim în Statul Israel: în 2011, în schimbul soldatului Gilad Shalit capturat timp de 5 ani de către gruparea islamistă Hamas, a eliberat 1.027 arabi, (majoritatea fiind condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru crime) cu motivaţia că valoarea unui evreu este incomparabilă. La polul opus, exprimarea fără echivoc a desconsideraţiunii faţă de concetăţeni de către Statul Român aparţine Parchetului General, care, la bilanţul pentru acelaşi an 2011 anunţa cu mândrie instrumentarea a 1.750.000 dosare penale la o populaţie efectivă de 18,5 milioane,adică  fiecare al zecelea român este urmărit penal!  „Eroarea” de care vorbiţi duhneşte a crimă şi este numită de istorici „terorism de stat”!  Mă rog Domnului să nu fim nevoiţi a evalua „consecinţele asupra generaţiilor viitoare”.

 

 

MDP: Dacă priviţi în trecut şi în prezent, găsiţi cumva că România suferă de o criză a elitelor, o criză a performanţei? Dacă nu, atunci de ce Ţara este percepută ca o cenuşăreasă pe plan internaţional?

Av. Liviu Ardeiaş: Este dovedit că dezvoltarea socio-economică şi culturală a unei ţări depinde direct de investiţiile în educaţie şi cultură. Procentul celor aflaţi în topul curbei Gauss a elitelor populaţiei lumii este de 5-10%. La acest criteriu, România e cotată cu dublul nivelului mondial. Unul din  patru tineri români are IQ peste 130. La nivel planetar, se nasc azi de cca 100 de ori mai mulţi copii cu un coeficient ridicat de inteligenţă faţă de acum 10 ani. „România nu suferă de o criză a elitelor, ci de o criză a valorizării elitelor” –  declara Dan Puric la primirea Oscarului Românesc. Dacă rata pierderii elitelor prin neintegrare sistemică educativă, economică, managerială este în SUA de 50%, în România depăşeşte 80%. De parcă această uriaşă pagubă nu ar fi de ajuns, din ceilalţi 20% încurajaţi să se dezvolte, 80% (peste 50.000) emigrează în ţări ce oferă şansa reuşitei. Faţă de provocarea complexităţii şi dinamicii imprevizibile impuse de criza mondială, România promovează mediocritatea şi risipeşte inteligenţa. Topul mondial al inovaţiei realizat de Universitatea Cornell din SUA şi WIPO (Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale) pe 84 de indicatori, în special calitatea universităţillor este dominat de Elveţia, SUA, Anglia, Suedia şi Olanda, iar România ocupă locul 48 din 142 ţări. În clasamentele mondiale a investiţiilor în cercetare şi a eficienţei în domeniul cercetării (dominate de Germania şi Franţa) România lipseşte cu desăvârşire.  Nici în topul celor mai valoroase 500 universităţi din lume nu figurează vreun institut de învăţământ superior din Ţară.

În site-ul PREMIUL ROMÂNESC PENTRU EXCELENŢĂ apar detaliile unui eveniment semnificativ: la ediţia 41 (din Aprilie 2013) a Salonului de Invenţii de la Geneva, firma MBT condusă de Mircea Tudor (căreia îi acord din 2010 asistenţă juridică pe proiect) a obţinut Marele Premiu prin sufragiul unanim al 82 de savanţi judecători (pentru produsul Roboscan Aeria-2 M destinat scanării aeronavelor) în concurs cu 750 proiecte din 46 ţări, deşi ANCS (Autoritatea Naţională de Cercetare Ştiinţifică) clasase proiectul pe locul 12 din 15 competitori!!!   Precum în multe alte domenii, şi la acest nivel algoritmul politic a substituit competenţa, fiind notoriu că România nu supravieţuieşte prin sistemul mediocrităţii instituţionalizate, ci prin strălucite eforturi şi performanţe individuale. Mai mult, în ultima vreme asistăm la veritabile campanii de defăimare a elitelor româneşti orchestrate politic: cazul Nadiei Comăneci, laureată şi ea a Oscarului Românesc.   Şi dacă tu însuţi nu doar că nu te preţuieşti, dar te şi defăimezi, nu e de mirare ca alţii să te imite.

 

MDP: Şantajul exercitat de puterile politice şi financiar-bancare ale lumii asupra unor state a tîrît în mod controlat omenirea într-un haos fără seamăn… de fapt o  alchimie necesară marilor puteri. De unde ar veni salvarea omenirii?

Av. Liviu Ardeiaş: Sumbrul tablou zugrăvit de Dv. este real şi se plasează într-o succesiune de alte episoade tragice pe care istoria le-a consemnat, paralel cu căutarea de soluţii de salvagrdare. Toate au fost anticipate de Cuvântul lui Dumnezeu într-un cadru mai vast. Dincolo de cauza de fond, se observă semnificaţia unor grupe de evenimente. La nivelul esenţei: ’’Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,dar n-au putut birui; şi locul lor nu s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. … Vai de voi, pământ şi mare, ! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.’’ (Apocalipsa 12,7-9,12)    Cantonaţi în scleroza gândirii materialiste cei mai mulţi oameni ignoră că sensul real al istoriei este lupta dintre Hristos şi Satana, şi  vectorul ei dă conţinut tuturor faptelor omeneşti. Cursul istoriei a fost anticipat de profetul Daniel cu şase secole înainte de Hristos, prin tălmăcirea visului lui Nabucodonosor: succesiunea a patru împărăţii mondiale, Babilonia, Medo-Pesria, Greco-Macedonia şi Roma, apoi eşecul tuturor formelor de dominaţie globală, inclusiv UE, în pragul revenirii în slavă a lui Hristos.  Faza finală a „alchimiei marilor puteri” - cum ziceţi Dv., a fost profetizată de Daniel (cap.2,41-43): „Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămânea ceva de tăria fierului, tocmai aşa cum ai văzul fierul amestecat cu lutul. Şi după cum degetele de la picioare erau parte de fier şi parte de lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpândă. Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omeneşti de căsătorie, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum fierul nu se poate lipi cu lutul.”   În capitolul 2,36-40, profeţia împărţea istoria lumii în cinci epoci ilustrate prin degradarea valorică a aurului în argint, bronz, fier şi fier amenstecat cu lut.

Împlinirea efectivă a fost semnalată în Evul Mediu de  Machiaveli prin identificarea celor zece regate în vremea cărora Dumnezeu va instaura glorioasa Sa Împărăţie indestructibilă şi eternă. Roma a căzut în anul 476. Biserica Catolică a avut mereu ambiţia refacerii Imperului roman, dar neavând forţa armelor s-a folosit mai întâi de Carol  cel Mare, fondator al primului Reich (anul 800), apoi de Carol Quintul (sec.XVI). Napoleon Bonaparte desfiinţează Reichul în 1806, însă Imperiul francez se destramă după Waterloo. După ce al doilea Reich al kaiserului Wilhelm II dispare în primul război mondial, Hilter inaugurează al treilea Reich în 1933 şi încheie Concordatul cu Papa, ratificând interesul Romei de a-şi lovi letal duşmanii. Proiectul lui Hitler viza nu dominaţia mondială a Germaniei, ci unirea Europei împotriva evreilor din SUA şi bolşevicilor ruşi. Goebels şi Goering vorbeau de „crearea unei noi oridini europene, o uniune a Europei într-un organism supranaţional unic, o unitate economică rezultantă a unei unităţi politice … chiar dacă Germania va pierde războiul” – citat din vol. „Ultimele zile ale fascismului în Europa” pag.78. (aceasta este şi filosofia tratatului de la Maastricht privind UE!). În epoca postbelică a democraţiilor parlamentare, interesele Vaticanului (lupta împotriva sectelor religioase succesoare a Reformaţiunii şi a democraţiilor moderne inspirate de Revoluţia franceză) au fost promovate nu cu tankul şi mitraliera, ci prin partidele democrat-creştine. Premierii Schumann, Adenauer şi Gaspari, lideri CD, au semnat în 1953 Protocolul de la Roma de înfiinţarea CE ca o unitate creştină în care s-au robat cele zece state desprinse din Imperiul roman. Toate aceste evenimente au o semnificaţie profetică clară, frapând paralelismul eforturilor de creare a Statelor Unite ale Europei cu al Statelor Sovietice Unite ale Europei (program lansat de Troţki în 1923) într-un ideal de întemeiere a unui al cincilea imperiu mondial, contrar profeţiei biblice.

La 21 ani de la înfiinţare, UE nu a devenit o structură unitară şi omogenă aptă de aplicare egală a politicii economice, rămânând o simplă alianţă în care valurile crizelor financiare scot la iveală interese divergente, etici diferite ale muncii şi lipsa de voinţă a finanţării de către statele din nord a uriaşelor deficite a statelor din sud. Deşi preşedintele UE Hermann van Rompuy a declarat că ’’era naţiunilor a luat sfârşit, ideea că ţările pot suptavieţui singure este o iluzie şi o minciună’’,  profeţia spune că fierul nu se poate lipi cu lutul. UE va colapsa deşi va încerca în final şi terapia unirii religiilor sub un lider unic, marcând astfel zădărnicia oricărei intreprinderi omeneşti care ignoră faptul că Dumnezeu e Cel ce-Şi permite planuri cu creaturile Sale, nicidecum invers. În haosul planetar ce se instalează ireversibil prin creşterea maximă a entropiei (degradarea până la epuizare a fundamentelor terestre ale vieţii, şi a vieţii însăşi), Dumnezeu a anunţat soluţia salvării (Matei 26,64), conform Crezului: „Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece vii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”.  Reiterând referinţele biblice privind o nouă Creaţie (din răspunsul la prima întrebare), cu textele din Daniel 2,34-35 şi Apocalipsa 21,1-5, ştim că  Timpul nu va mai avea răbdare.

     

 

 

MDP: Platon vorbea despre democraţie ca despre o formă de guvernare degenerată. Aristotel spunea ca este sistemul social în care fiecare face ce vrea, iar Petre Ţuţea definea democraţia ca fiind „sufragiul turmei”.  Dumneavoastră?

Av. Liviu Ardeiaş: De la Hegel ştim că „părerea este un gând neorganizat”. Ilustrele personalităţi invocate de Dv. au murit demult, iar soluţiile lor s-au dovedit failibile.  Pentru că „soarta omului  nu este în puterea lui’’ (Ieremia 10,23) Dumnezeu s-a descoperit conştiinţei fiecărui om (Romani 1,19),  şi, spune lămurit în Cuvântul Său că El” stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi-o dă cui vrea”, că „El face ce vrea cu locuitorii pământului…”(Daniel 4,25,35). Când israeliţii au cerut o formă de guvernământ după modelul neamurilor (1 Samuel 8,7), Domnul a zis: „Ascultă glasul poporului … pe Mine mă leapădă”. Magnitudinea ordinii cosmice include intervenţia Creatorului în istorie şi în vieţile oamenilor, excluzând opinia oricărui muritor.

 

MDP: Carboner, marele sociolog francez, considera că cea mai bună definiţie a dreptului este aceea de coexistenţă a drepturilor şi libertăţilor. Cum comentaţi afirmaţia, raportată la contextul intern?  

Av. Liviu Ardeiaş: Baruch Spinoza spunea că „fiecare are atâta drept câtă putere are”. Idealul coexistenţei drepturilor şi libertăţilor este substituit în România de dura realitate a libertăţilor doar pentru cei ce au drepturi, corelativ cu obligaţii pentru cei ce doresc drepturi. Situaţia din România reflectă pe deplin dialectica aserţiunii filosofului olandez.

 

MDP: Consideraţi că există diferenţe valorice între cultura juridică din România şi a celorlalte state europene?

Av. Liviu Ardeiaş: Alinierea la aquisul comunitar s-a făcut şi cu practicieni ai regimului totalitar şi cu cei formaţi de aceştia. Pe stradă se spune: „ce naşte din pisică...” Cele peste 300.000 cereri adresate anual de cetăţenii României la CEDO, în raport de câteva sute sau mii de petiţii din statele west-europene marchează o diferenţă de mentalitate ce provine din sfera dispreţului omului faţă de om, foarte ciudată pentru o ţară ai cărei locuitori s-au declarat 97% creştini la ultimul recensământ.  Codul Penal este în vigoare de aproape 50 ani, iar Codul de Procedură Penală păstrează fundamente staliniste. MCV impus de UE e interpretat ca obligaţie de a face politică penală, de aici practica totalitaristă de fabrica cu orice preţ dosare, ca „să dea bine” la statistică. În România, statistica a este mai importantă decât fiinţa umană. Deşi se jură pe Biblie, principiul proclamat de Domnul Isus Hristos: „legea a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru lege’’ este ignorat. Transformarea instituţiilor de învăţământ superior în chioşcuri de diplome a dus la o inflaţie de semidocţi, care au infestat şi justiţia. Informarea publicului despre repetatele rezultate catastrofale la examenele din magistratură a determinat presiuni politice asupra mass-media. Promovarea pe criterii politice în înalte funcţii din justiţie a unor persoane mediocre, unele cu eşecuri profesionale notorii, a sporit neîncrederea cetăţenilor în autoritatea statului. Abuzul de mandate pentru interceptarea convorbirilor telefonice sub pretext de „siguranţă naţională” a abolit prezumţia de nevinovăţie. Gafe umane şi procedurale de proporţii (ex. anchetarea oamenilor în biserici şi pe stradă după referendumul din Iulie 2012) au certificat existenţa unui veritabil război al unui grup politic cu populaţia Ţării.  Neadoptarea legii răspunderii magistraţilor pentru soluţiile evident ilegale, amplifică deficitul bugetar al Ţării în urma unor repetate sentinţe CEDO. Constatarea lui Titu Maiorescu în urmă cu  130 ani privind importul de forme fără fond, poate fi răspuns la întrebarea Dv.

 

MDP: Care ar fi cea mai mare extindere de jurisdicţie suverană  pe care a obţinut-o România după `89?

Av. Liviu Ardeiaş: Schimbările legislative în materie comercială timp de un deceniu s-au produs în regim de suveranitate, apoi totul a fost modificat pro domo, în perspectiva unui mariaj cu UE. După aderarea în UE, noile reglementări au fost impuse, iar mult trâmbiţata integrare se dovedeşte a nu fi nici măcar „coabitare”.   Între „a realiza” şi „a obţine” e o prăpastie de netrecut.

 

MDP: Pe  mîinile cui a încăput România după lovitura de stat din 1989?

Av. Liviu Ardeiaş: Înainte de decembrie 1989, fie nu mi s-ar fi adresat întrebările din acest interviu, fie ar fi făcut-o doar redactorii de la „Europa Liberă” întrucât regimul politic era radical diferit. Ori schimbarea lui s-a făcut cu violenţă şi din temelii. Am participat activ şi mi-am riscat viaţa în acele evenimente, oameni au pierit lângă mine. Dincolo de toate scenariile, ieşirea masivă a populaţiei în stradă, cei peste 3.000 morţi şi 4.000 răniţi, plus distrugerile materiale, sentimentul general că oamenii obişnuiţi au schimbat roata istoriei, sunt fapte ce se circumscriu definiţiei de dicţionar a Revoluţiei. Contextul internaţional al demolării cortinei de fier şi al prăbuşirii regimurilor comuniste justifică acest calificativ istoric. Bastilia a căzut prin sacrificii mai puţine, dar nimeni nu demonetizează Revoluţia franceză. Au urmat alegeri libere (o spun ca membru al mai multor comisii electorale), iar schimbările legislative au adus vremuri de tranziţie în care dinamica factorilor interni şi externi a configurat situaţia actuală din România. Cine lecturează publicaţia Dv. află răspunsuri adecvate la interogaţia  „pe mâinile cui?”

 

MDP: Disciplina dreptului e capabilă în contextul actual să înlăture prăpastia dintre îmbogăţiţii care devastat România şi meseria de a trăi a poporul român, condamnat parcă la umilire şi mizerie veşnică?

Av. Liviu Ardeiaş: Niciodată disciplina dreptului nu a fost capabilă să înlăture prăpastia dintre oameni în general şi în special dintre bogaţi şi săraci. Dpmnul Isus Hristos semnalase că, „pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi” (Matei 26,11).   „Devastarea” de resursele de materie primă a unei ţări este un efect firesc al cuplării la circuite economice calibrate diferit, iar România încă nu e devastată. Este un target apetisant pentru multe grupuri de interes, iar gazeta Dv. militează tocmai ca să nu se ajungă la acest marasm. Umilirea unui popor depăşeşte polaritatea materialistă „bogăţie-sărăcie” ţine de spiritualitatea sa. Chiar dacă unii politicieni români se târăsc pe la diferite cancelarii şi porţi, deşi datoria istorică de aproape 80 miliarde Euro impune economiei o presiune insuportabilă împingând la amanetarea viitorului, în ciuda terorii cvasiinstituţionalizate a mediocrităţilor împotriva elitelor autentice ce escaladează cotidian, e dovedit că în vremuri de criză, neamul nostru a reacţionat. Privind retrospectiv, putem conchide că cel mai mare act de eroism al poporului român a fost supravieţuirea sa la scară istorică pentru că a ştiut să convertească inteligenţa în înţelepciune. Pentru că a strigat la Dumnezeu după ajutor, a crezut şi a nădăjduit în intervenţia divină. Vizitaţi mausoleul eroilor de la Mărăşeşti, lecturaţi textele biblice inscripţionate în cripte, tavane, cruci şi obeliscuri şi vă veţi umple de fiorul  priceperii că ‚ „.. întunerecul nu va împărăţi veşnic pe pământul pe care acum este necaz” (Isaia 9,1), deoarece „Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, şi prin suferinţă îl înştiinţează” (Iov 36,11).

 

MDP: Război, sclavie, sărăcie, crime împotriva umanităţii, noua ordine mondială, speranţă, Dumnezeu… Dacă ar fi să sintetizaţi aceste relaţii?

Av. Liviu Ardeiaş: Faptele oferă răspuns. „Amprenta ecologică” (ecological footprint) e indexul ce măsoară presiunea exercitată de omenire asupra ecosistemelor. Raportând suprafața Planetei la numărul de locuitori, rezultă suprafața de care este nevoie, pentru asigurarea necesarului de resurse și neutralizarea deşeurilor generate de consum. Pǎmântul are cca 13.6 miliarde ha teren şi apă, apte să furnizeze resurse pentru hranǎ, îmbrǎcǎminte, energie, locuințe şi să absoarbă emisiile de carbon şi alte noxe. Întrucât populaţia globului depăşeşte 7 miliarde, numai 1.8 hectare revin fiecǎruia pentru acoperirea nevoilor zilnice. Necesarul mediu al Europei  (hectare agricole/locuitor, ex.în cifre: Suedia =7 , Danemarca =6,4 , Norvegia =6,2 , Franţa =5,8 , Marea Britanie =5,4 , Germania =4,8 , România =2,7) este mai mult decât dublu faţă de biocapacitatea continentală şi, de opt ori mai mare decât cea a unor ţări precum Pakistan sau Vietnam. Dacă toată lumea ar consuma ca locuitorii din SUA, Canada, Australia, Emirate, am avea nevoie de mai mult de 4,5 planete Pământ pentru a ne asigura necesarul de resurse. Conform celui mai nou Raport WWF (World Wide Fund for Nature) - Planeta Vie 2012, consumul mondial de resurse depăşeşte cu 50% capacitatea de susținere a Terrei. În total, amprenta ecologică s-a dublat din 1966 până acum. Asta înseamnă că Pământul nevoie de un an şi jumătate pentru a produce resursele consumate într-un an. În acest ritm, până în 2025 omul va ajunge să epuizeze resursele naturale a două planete!  Conform ONU,  în prezent criza de apa dulce afectează viata oamenilor, animalelor si plantelor din 71 de ţări, iar până în 2025 va afecta 2/3 din populaţia lumii. Dar se epuizează galopant şi celelalte resurse esenţiale, hrana, energia, materiile prime.  În sinteză, capacitatea de regenerare a planetei e depăşită total de stilul de viaţă al societăţii globale.

    Referinţa Dv. la război, sărăcie, crime împotriva umanităţii, noua ordine mondială, descrie cauze şi efecte ce închid un cerc vicios din care nu se poate ieşi. După ce omenirea a intrat în criză prin Căderea în păcat, aceasta s-a amplificat exponenţial prin crima lui Cain (primul om născut) împotriva fratelui său Abel. „Vria” actuală a omenirii este de natură morală şi ea a generat criza financiară şi economică ca o ruletă rusească pe scenariu Malthus ce târăşte în colaps deopotrivă „creditori şi debitori ecologici”. Epilogul a fost anticipat în urmă cu două milenii de apostolul Ioan în Apocalipsa 11,18: „Neamurile se mâniaseră, dar … a venit vremea … să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!”

 

MDP: Ce capete de acuzare aţi formula împotriva celor care au regizat rezultatele telegenice ale celor douăzeci de ani de capitalism barbar, evident , cu consecinţe pe termen lung…pentru că nu mai avem industrie, agricultură, populaţia a scăzut drastic, sărăcia umple uriaşe distanţe, iar viitorul Ţării este amanetat organismelor internaţionale.

Av. Liviu Ardeiaş: Evanghelia  lui Matei prezintă învăţătura Domnului Isus Hristos şi pentru astfel de situaţii: „... iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (cap.5,44,45). „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura’’ (cap.7,1,2).  „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre’’ (cap.6,14).   Aşa să ne ajute Dumnezeu!

 

MDP: Se aude că sintagma „precum în America aşa şi pe pămînt” începe să-şi piardă din puteri. Deşi privit cu scepticism, încă din 2005, filosoful şi sociologul american Immanuel Wallerstein vorbea într-o carte despre declinul puterii americane. Contextul îi dă dreptate acum. După America potopul?, sau ce? Mutarea de azimut se va săvîrşi inevitabil, care va fi noul centru al lumii? China? Sau se întoarce comunismul pe conducta de gaz? 

Av. Liviu Ardeiaş: Domnul Isus Hristos avertiza: „Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să credeţi.” Ioan 14:29. Conform profeţiilor din Apocalipsa 13, la sfârşitul timpului vor exista numai două supraputeri: SUA şi papalitatea. America va deveni o putere persecutoare care îi va sili pe oameni să acţioneze împotriva conştiinţei lor, aşa cum a prcedat Roma papală  şi vor conduce naţiunile lumii în a sili închinarea faţă de papa. America va alia guvernul civil şi protestantismul apostaziat într-o „căsătorie” care va sprijini papalitatea. Va influenţa toate naţiunile lumii să-i urmeze exemplul, ca papalitatea să câştige sprijinul lumii întregi. Ca lider al acestei coaliţii mondiale, va influenţa naţiunile lumii să impună un decret de moarte universal asupra celor care refuză să se închine fiarei sau chipului ei. Cei care vor refuza să se conformeze, vor fi consideraţi radicali fără de Dumnezeu. Isus Hristos numeşte America protestantă din timpul sfârşitului „prooroc mincinos” (Apocalipsa 19:20 20:10), deoarece va părea demnă de încredere şi spirituală dar în schimb va fi satanică în purtarea ei.
    SUA e considerată puterea militară şi centrul de infuenţă numărul unu din lume. Declaraţii: „Singura supraputere care mai rămâne pe planetă este America.” -The U.N.Obsession Time,9 mai 1994,p.86.   Yassir Arafat a numit America „noua Romă” deoarece, aşa cum vechea Romă era supraputerea veacului ei, America este acum numărul unu. - Newsweek,12 aug.1991,p.33.    „Puterea Americii va determina acum toate evenimentele majore de pe glob.” - Jim Hoagland, The Washington Post,21 aug.1991,p.23.   Când Boris Ielţîn a devenit preşedinte al noii Rusii independente, a vizitat mai întâi America. Fostul preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov s-a întors spre America, atunci când a fost în criză. Când Kuwait a fost invadat, guvernul lui a cerut ajutor Americii. Războiul condus de SUA împotriva Iraqului şi Al Quaeda a reunit sprijinul întregii planete.  Radioului Public Naţional  l-a numit pe preşedintele american „preşedintele lumii.” „Avem acum o structură mondială foarte neobişnuită cu o singură putere, SUA, în vârful sistemului internaţional.” - Krauthammer,The New Republic,p.23. Scandalurile Edward Snowden, Bradley Manning si Julian Assange (WikiLeaks) , au dezvăluit că în epoca terorismului global şi a războiului cibernetic, sistemele de interceptare  ECHELON şi PRISM asigură hegemonia informatică a Americii asupra întregii lumi.

 

MDP: Vă rog, încercaţi un exerciţiu de vizionarism. Cum va arăta România anului 2030? Dar omenirea anilor 2050, ideatic vorbind, nu tehnologic? Putem vorbi de o nouă putere hegemonică? De o altă „depăşire şi subminare”, cum Pascal, cel dintîi cartezian, autentic şi profund, pretindea a-l depăşi pe Descartes?

Av. Liviu Ardeiaş: În descoperirile sale, genialul matematician şi fizician Blaise Pascal l-a „depăşit” pe Descartes şi l-a „subminat”, profesând superioritatea  credinţei asupra raţiunii.   Păstrând spiritul speranţei sale în iminenta revenire în glorie a Domnului Hristos, încredinţaţi în ineranţa Sfintei Scripturi, cunoscând că nu suntem stăpâni decât pe ziua de azi,  şi rememorând răspunsurile anterioare, cine-şi poate permite oare astfel de exerciţii de vizionarism fără a coliziona cu Dumnezeu, singurul care ştie ce va fi mâine?

 

MDP: Ce nu v-am întrebat şi aţi dori să faceţi cunoscut? Formulaţi o întrebare şi răspundeţi, vă rog…

Av.Liviu Ardeiaş: Poetul Costache Ioanid întreba retoric pe fiul risipitor: Şi când e fără seamăn Tatăl tău,  /  Poţi să mai fii cu viaţa ta călău?”

 

MDP: Stimate domnule Av. Liviu Ardeiaş, vă mulţumesc pentru onoarea şi bucuria dialogului

 

Maria Diana Popescu

în dialog cu avocatul Liviu Ardeiaş, părintele „Oscar Românesc Pentru Excelenţe româneşti”, ajuns la a cinsprezecea ediţie

www.agero-stuttgart.de 

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 


Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)