HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Din dragoste pentru pentru Brâncuşi, un dac pleacă la Paris

Nicolae BALINT

 

Craiova - Hobiţa - Austria - Germania - Paris. Un traseu care însumează circa 2500 de kilometri. Laurian Stănchescu îi va parcurge pe jos şi pentru că este foarte optimist, speră să ajungă la Paris la sfârşitul lunii august a.c. Sau cel mai târziu la începutul lunii septembrie. De ce? Pentru că simte că trebuie să împlinească o datorie, pentru că este îndrăgostit de România şi de opera lui Constantin Brâncuşi, omul care a făcut istorie în sculptura mondială.

Iar pe Brâncuşi vrea să-l aducă acasă, aşa cum maestrul şi-a exprimat dorinţa în ultimii săi ani de viaţă. Să fie îngropat în pământul său natal, locul care l-a plămădit şi de unde a plecat apoi în lume zburând ca o Pasăre Măiastră.

 

 

Dincolo de puterea de sugestie a exemplului personal

 

Laurian Stănchescu, omul care s-a bucurat de prietenia lui Nichita Stănescu şi de la care deţine un fond important de manuscrise, este nu numai un poet de mare talent şi cuprindere intelectuală, dar şi un temerar. Un temerar visător, care mai crede că poate schimba ceva prin puterea de sugestie a exemplului său. Vrea să sensibilizeze, deopotrivă, autorităţile române asupra necesităţii reconsiderării culturii naţionale, dar şi pe cele franceze asupra respectării dorinţei maestrului de a fi îngropat în pământul natal. Adevărul este că Laurian Stănchescu are totuşi o anume experienţă. În 2008, a făcut primul său marş, pe jos, de la Bucureşti la Băile Herculane, al doilea în 2010, de la Bucureşti la Curtea de  Argeş, şi tot în 2010 a iniţiat un marş la Drobeta Turnu Severin, în memoria lui Nichita Stănescu. Marşul cel mai dificil a fost însă cel de la Bucureşti la Sarmisegetusa. L-am contactat telefonic pe Laurian Stănchescu în urmă cu trei zile. Mi-a răpuns cât se poate de amabil. „Am sosit azi - 31 mai, n.a. - la Craiova venind de la Hobiţa, mi-a răspuns Laurian Stănchescu. Vineri voi pleca spre Paris unde sper să ajung până la sfârşitul lunii august sau cel mai târziu pănâ la începutul lui septembrie. Drumul îl voi face pe jos, singur. Duc cu mine, printre puţinele lucruri pe care mi-am permis să le iau, şi o traistă cu câţiva pumni de pământ de la Hobiţa. Vreau să-i presar pe mormântul maestrului Brâncuşi. Sper să pot să mă întâlnesc cu autorităţile franceze şi să le pot explica faptul că Brâncuşi trebuie repatriat.” Gestul lui Laurian Stănchescu mi-a adus aminte de gestul altui temerar român, Badea Cârţan, cel care, în secolul al XIX-lea, a plecat la Roma, pe jos, pentru a vedea Columna lui Traian. A dus şi el un pumn de pământ românesc. Dumnezeu să vă ajute domnule Laurian Stănchescu!

     

Nicolae BALINT 

 

CASETĂ

Laurian Stănchescu este născut în 1954, la Strehaia, judeţul Mehedinţi, dar locuieşte în Bucureşti de mai bine de 30 de ani. Este absolvent al Facultăţii de drept, este poet și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este căsătorit, iar fiica sa, Ana Hristeea, născută în 1983, a fost botezată de poetul Nichita Stănescu.

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com