Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri

 

 

 

Doi frați muzicieni: Liviu și Ovidiu Marinescu

Ileana Costea, SUA

 

Romania s-a afirmat in domeniul muzicii clasice incepand cu secolul XIX, dar a daruit culturii Europene mari maestri abia de la inceputul secolului XX. Cu totii stim despre George Enescu si Dinu Lipatti – cunoscuti peste hotare mai mult in Franta, sau despre dirijorii Celibidache si Ionel Perlea, care s-au afirmat atat in Europa cat si in America. Dar acestia sunt din generatia “clasicilor”. Exista astazi compozitori si interpreti romani cunoscuti pe toate meridianele lumii, multi dintre ei apartinand unei generatii de exceptie, despartita de tara imediat dupa revolutie. Printre ei se numara Liviu si Ovidiu Marinescu (foto).

Acesti doi frati au caracteristici commune: ambii au studiat la Academia de Muzica din Bucuresti, ambii au emigrat in Statele Unite unde au devenit profesori universitari si ambii au deschidere spre muzica moderna. Ovidiu este violoncelist si dirijor, conferentiar la West Chester University, Pennsylvania, iar Liviu este profesor universitar si directorul catedrei de compozitie si teoria muzicii la California State University, Northridge.

Pe Liviu il cunosc mai bine, caci este profesor la aceeasi universitate unde predau si eu. Este mai “tanar” decat mine sub doua aspecte: s-a nascut cu multi ani dupa mine, si apoi, a emigrat in Statele Unite in 1994, deci cu 21 ani mai tarziu decat mine. Am avut ocazia sa ascult muzica compusa de Liviu de mai multe ori, la spectacole organizate la CSU Northridge, si mai recent in concerte sustinute de ansamblul cameral Nimbus, dirijat de Young Riddle. In Los Angeles bisericile au sali mari cu acustica buna, motiv pentru care dirijorul Young Riddle le foloseste adesea. Liviu recunoaste intr-un recent interviu gasit pe YouTube ca are o singura religie: muzica.

Iata-ma deci participand la trei concerte deosebite in care muzica lui Liviu a fost excelent prezentata, la biserica Whilshire United Methodist in 2008, apoi in Westwood in aprilie 2011 si mai recent in februarie 2013 la “doi pasi” masurati in sapte minute cu masina de unde locuiesc, in cartierul Encino. Acest recent concert a avut loc intr-o cladire spectaculoasa a bisericii presbiteriene, asezata pe coasta unui deal cu vedere panoramica spre uriasul “cartier dormitor” al Los Angeles-ului, Valea San Fernado. Primul lucru care m-a surprins intrand in aceasta biserica a fost “bateria” de difuzoare mari instalate pe plafonul salii, in dreptul scenei. Primul meu gand a fost cat de important trebuie sa fie pentru enoriasi atat predica preotului, cat si concertele prezentate ocazional dupa slujba. Nu mi-am imaginat ca de fapt aceste difuzoare ii vor servi compozitiei exotice a lui Liviu: “Echoes” (“Ecouri”) – o piesa pentru flaut solist si sunete pre-inregistrate. In acelasi recent interviu, Liviu descrie contextul acestei lucrari: “Traim un moment foarte incitant dar si foarte dificil pentru compozitori; noi compunem de cateva sute de ani pentru aceleasi instrumente, precum pianul, vioara, sau flautul. Daca aceste instrumente au functionat bine pentru compozitori clasici ca Mozart si Beethoven, sunetele prezentului s-au schimbat. Technologia trebuie sa joace un rol important in viata unui compozitor contemporan, motiv pentru care am dorit sa explorez noi teritorii, compunand o piesa pentru flaut solist, acompaniat de multe alte flaute inregistrate si prelucrate cu ajutorul calculatorului. Am inclus astfel aproape toata gama de instrumente a familiei: flautul piccolo, flautul normal, flautul alto, si flautul bas, care ar fi greu de adus pe scena in acelasi timp.”

Pe mine, ascultator neavizat, sunetele neasteptate ale piesei “Echoes” m-au implicat (asa cum spune compozitorul, ca orice muzica buna trebuie sa-l stimuleze pe ascultator) ele potrivindu-se cu sutele de lumini care se vedeau flicarind in uriasa vale San Fernando. Lumini miscatoare, in lumea masinilor, unde sunetele naturii prin numeroasele “pasari flaut” mi-au amintit de traditiile indepartatei Romanii din care ma trag.

Compozitia lui Liviu interpretata in 2011 la biserica Westwood United Methodist se numeste “Harmonic Fields” (“Campuri Armonice”) si este bazata pe seria armonicelor superioare ale sunetului “Do”. Majoritatea structurii prezinta aceste armonice intr-o ierarhie distorsionata, nepotrivita, pana in momentul final, unde ele se ordoneaza dupa principiile acustice ale rezonantei naturale a sunetului. Aceasta lucrare se aproprie de curentul muzicii spectrale. Spectralismul este o directie muzicala dezvoltata de francezi in anii 70, dar care are si reprezentanti romani, precum Horatiu Radulescu si Octavian Nemescu.

Liviu Marinescu (foto)a fost invitat in 2011 sa tina o conferinta despre muzica lui Horatiu Radulescu la Conservatorul Santa Cecilia din Roma, in cadrul unui grup de muzicologi specializati in studiul muzicii spectrale. In contextul muzicii lui Horatiu Radulescu, Liviu a prezentat ritualurile si traditiile ancestrale din Muntii Carpati, unde muzicienii si artistii inca pastreaza o relatie mistica cu natura. Pentru muzicienii satului romanesc ca si pentru Radulescu, spune Liviu, “energia sunetului acesta de tip primordial, necizelat, traieste si ‘curge’ vesnic, indiferent de mode sau influente exterioare”. Mie muzica lui Liviu mi se pare ca preia aceasta relatie mistica cu natura, atat in piesa “Harmonic Fields” cat si in cea numita “Echoes”. In acelasi timp, la traditia carpatica se adauga modernismul impregnat de sunetele orasului ingerilor si technologia secolului XXI. Cele doua compozitii creaza senzatii sonore surprinzatoare, la care ascultatorul nu se asteapta. Liviu mi-a marturisit ca a invatat acest lucru ascultandu-l pe Beethoven: “Trebuie sa-l satisfacem pe ascultator, dar sa-l si surprindem.”

Recent, Daniel Kessner, fost profesor de muzica la CSU Northridge spunea despre Liviu: “muzica lui este imaginativa, bine organizata, si plina de culoare; ea te implica adesea incluzand un subtil simt al umorului. Rar stii la ceea ce sa te astepti.”  Intr-adevar, Liviu are un umor pe care l-am gustat adesea din povesti la un pahar de vorbe, si care se simte si in muzica lui atat serioasa cat si jucausa. Si daca nu mi-a fost dat sa cunosc direct umorul fratelui lui Liviu, din sclipirea ochilor caprui in timp ce “ciupea” cu iscutime corzile violoncelui, simt ca i-am ghicit si lui Ovidiu  aceeasi nota de umor.

Pe Ovidiu am avut ocazia sa il ascult la un recital de muzica la CSU Northridge in martie 2013, intr-un spectacol in care a cantat Bach si muzica de compozitori rusi. Naturaletea cu care si-a stapanit instrumentul, tehnica impecabila, si capacitatea de a comunica prin intermediul muzicii au fost impresionante. Voluptatea sonora a instrumentului a taiat adesea respiratia publicului, in majoritate profund cunoscator al muzicii, evenimentul fiind organizat de departamenul de muzica. Ceea ce Ron Emery exprima despre concertele fratelui lui Liviu in ziarul Times Union din Albany, New York se aplica perfect la ce am simtit eu in acea seara la Northridge: “Ovidiu Marinescu a cantat poetic si cu perfectiune, combinand miscari lente cu miscari rapide, transmitand cand un sentiment de tristete, cand o vioiciune deosebita.”

Ovidiu adesea extinde repertoriul de violoncel trascriind opere cum ar fi concertul pentru vioara si orchestra de Mozart dar si prezentand in prima auditie lucrari noi, printre care in 2006 s-a aflat si piesa “Ostinato” scrisa de Liviu pentru “Orchestra 2001” in Philadelphia. In Centrul Annenberg din Philadelphia, un program multi-media l-a prezentat pe Ovidiu interpretand piese solo pentru violoncel, alaturi de muzica de film sau lucrari electro-acustice create de compozitori si cineasti locali.

Ambii frati Marinescu sunt apreciati in SUA si in Europa, dar s-au bucurat de-a lungul anilor si de succes in Romania: piesa “A-Gain” a lui Liviu a fost interpretata la Festivalul Enescu de la Bucuresti in 2007, pe langa multe alte concerte sustinute de ansambluri si orchestre din Romania in ultimii 20 de ani care i-au interpretat compozitiile. Ovidiu a fost invitat sa prezinte concerte in diverse orase, cum ar fi Bucuresti, Iasi, Brasov, Craiova iar in 2012 a fost invitat atat ca dirijor cat si ca solist pentru un concert cu Orchestra Nationala de Camera Radio din Bucuresti.

M-am intrebat adesea care a fost povestea de inceput a acestor frati. Cum au devenit amandoi muzicieni? Am primit raspunsul intr-un recent dialog cu Liviu: “Muzica a devenit o traditie a familiei incepand cu anii 70. Atat eu cat si Ovidiu, apoi doi veri, Camil si Ciprian, unul dirijor si celelalt violonist am inceput studiile la scoala de muzica, continuate apoi la Academia de Muzica din Bucuresti. Fratele meu a fost primul, atunci cand la scoala generala unde studia a venit un profesor de muzica pentru a cauta elevi. El s-a inscris la violoncel, dupa care am continuat toti. Parintii nostri au fost pasionati de muzica clasica, insa nici unul nu a fost muzician profesionist. In cazul meu, noi am avut pian in casa de cand eu eram la gradinita, asa ca a fost usor de ales. Continui sa cant la pian astazi, insa preocuparile mele prioritare sunt in domeniul compozitiei.”

Doi frati, doi muzicieni talentati si dascali apreciati, a caror piese compuse sau cantate la violoncel au fost publicate de case de editura alaturi de muzicieni contemporani celebri.  Departe de Carpati, Liviu si Ovidiu Marinescu s-au afirmat prin talentul lor pe numeroase scene europene si americane, devenind astfel amabasadori de exceptie ai culturii si muzicii romanesti.

 

Ileana Costea

California State University Northridge

17 Iulie 2013, Los Angeles

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 


Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)