Reclama Dvs.

  Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri





 

Doru Dinu Glăvan - O călătorie pe unde sonore

Daniela Gîfu

 

Sunt, cred, puţini dintre cei trecuţi de 40 de ani care să nu fi auzit de sloganul „Radio Reşiţa, Dragostea Mea!”. Un post public regional de radio, dintre cele mai ascultate şi cunoscute nu doar prin aria de acoperire, cât mai ales prin diversitatea programelor, care a reuşit să se remarce prin vocea inconfundabilă a lui Doru Dinu Glăvan. Mărturie rămâne spunerea, adresată în pragul pensionării colegilor săi reşiţeni, după 44 de ani de activitate la Postul regional Radio Reşiţa, al cărui fondator rămâne: „Este greu să te desparţi de această meserie extraordinar de frumoasă pe care am purtat-o cu onestitate şi decenţă şi am primit înapoi, prin intermediului radioului public, o binemeritată recunoştinţă din partea ascultătorilor. Deşi mă pensionez, voi rămâne o persoană activă, permanent cu sufletul şi gândul la radio”.

 

Aveam să-l cunosc în urmă cu trei ani la Bucureşti, când m-a invitat să particip la prima (10 decembrie 2013, la teatrul Mignon din Bucureşti) dintre acum tradiţionalele serate „Eminescu, jurnalistul” pe care Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) le organizează lunar. S-a jucat atunci piesa de teatru „Interviu cu Mihai Eminescu” aparţinând scriitorului şi jurnalistului Miron Manega. Era startul unor întâlniri şi dezbateri publice în care articolele eminesciene din ziarul „Timpul” şi opera sa per ansamblu continuă să suscite polemici şi astăzi.

 

Cu o ţinută atletică, extrem de implicat în organizare, politicos, decent în spaţiul public, aş spune fermecător, preşedintele UZPR m-a impresionat din prima clipă. Începusem să comunicăm de parcă ne cunoşteam de când lumea. Firesc, UZPR avea să devină curând şi familia mea, iar Doru Dinu Glăvan un minunat prieten. De atunci, avem un dialog constant, iar proiectele comune nu au întârziat să apară. Regretul meu, în acest moment, este faptul că nu am reuşit să-i pun în braţe darul pe care-l merita: un volum aniversar. Fiindcă există oameni care merită să fie omagiaţi. Un act de cinstire, un gest simbolic, un buchet de garofiţe în pragul lunii Cireşar…

 

Minunat Om, reputat jurnalist, îndrăzneţ lider, spirit întreprinzător, manager abil, Doru Dinu Glăvan fascinează la fel şi la cei 70 de ani pe care-i împlineşte pe 7 iunie (n. 7 iunie 1946 la Timişoara). Un excelent prilej de a ne bucura de prezenţa unui om de radio cu o carieră impresionantă. Peste 50 de ani, fiindcă nu uităm şi cei 6 ani de activitate la Radio Timişoara. Original prin cutezanţa viziunii, reuşeşte să îmbine cu uşurinţă şi profesionalism pasiunea pentru radio cu cea pentru sport. S-a dedicat prioritar disciplinelor olimpice - atletism, gimnastică, nataţie -, comentând pentru români de la campionatele naţionale (copii, juniori şi seniori), Jocurile Balcanice, Campionatele Europene şi Mondiale, până la Jocurile Olimpice. A servit, cu aceeaşi dăruire şi pricepere, presa scrisă şi cea audiovizuală, fiind recunoscut ca un frenetic şi entuziast jurnalist, preţuind viaţa şi oamenii.

 

Într-un apogeu al carierei a fost ales preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, dovedindu-şi cu prisosinţă atașamentul și grija față de colegii de breaslă. După patru ani de mandat reușește, în sfârşit, să aducă jurnalismului recunoaşterea, de către autorităţi, a calităţii de creaţie. Un lucru fundamental pentru întreaga breaslă, apreciată ca atare. De-a lungul impresionantei sale activități a fost distins cu zeci de premii şi diplome individuale și colective, rămânând o voce distinctă în jurnalismul românesc.

 

La mulţi ani, maestre!

La mulţi ani, drag prieten!

 

Daniela GÎFU

Iaşi, sfârşit de mai 2016 

 

 

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 

 

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)