HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

Capetele luminate ale României

Dr. STELIAN BAJUREANU:

„Estetica este ştiinţa despre frumos şi frumuseţe”

Dialoguri privilegiate

 

Maria Diana Popescu, Agero, Stuttgart

 

Autor al unui mare număr de invenţii şi de inovaţii, înregistrate la O.S.I.M., autor a peste şaptezeci de lucrări de specialitate, unul din cei treisprezece membri ai Consiliului Internaţional de Cibernetică, dr. ing. Stelian Bajureanu este membru fondator şi secretar general al Academiei „Ştefan Odobleja” de la Lugano, Elveţia, membru fondator al Academiei Internaţionale de Ştiinţe de la San Marino, membru asociat în Consiliul Ştiinţific al Asociaţiei Internaţionale de Cibernetică de la Namur, Belgia,  participant cu lucrări la Congrese Naţionale de Cibernetică, la seminarii,  la Sesiuni ale Academiei României şi Congrese Internaţionale de Cibernetică etc. Este redactor la revista „OMU”, eseist, prozator, pictor, participant la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale, cu lucrări în colecţii  din România, Italia, Israel, Germania, Belgia, Olanda, Franţa, Statele Unite ale Americii, Spania şi altele.

 

Stelian Bajureanu s-a născut la 4 iunie 1934 în satul Horodiştea (fosta CARSIDAVĂ din Geografia lui Ptolemeu), Comuna Păltiniş din judeţul Botoşani.

Este absolvent al Institutului Politehnic din Iaşi, Facultatea de Electrotehnică, doctor în ingineria electrică cu o teză, care de fapt este prima (1975-2000) cibernetică (din lume!) reală, deterministă, consonantistă,  odoblejiană, modernă, disjunctă.

 

DESCOPERIRI ŞI INVENŢII în inteligenţa artificială de rutină, programabilă, „moartă” (clasică, actuală) şi în cea creativă, autoadaptabilă, „vie” (consonantistă, a viitorului apropiat). A proiectat şi realizat, la scară industrială: termocuple de zonă; indicatoare de sarcină şi apăsare pe sapă (drilometre) pentru sarcina 400 tone la cârlig (8000 metri adâncime), cu perspective de a realiza drilometre pentru sarcini de 600 tone la cârlig (12000 metri adâncime);   standuri de probă, de 1600-2500 danN/cm2, pentru oţeluri folosite la sondele de mare adâncime; membrane de rulare din elastomeri şi metale pentru industria petrolieră. A inventat şi experimentat regulatoare directe tehnologitronice şi regulatoare indirecte consonant reversibile, debitmetre (cu ajutaj „paraşută”) liniare pentru orice fel de fluide inclusiv transportul pneumatic şi noroi de foraj, umidometre pentru gaze, aparatură pentru încercări fizico-mecanice ale polietilenei etc. A descoperit noi criterii de stabilitate şi calitate pentru sistemele automate reale (cu „zestre”) esenţial discontinue, fără autoreglare. A dat definiţia valorii estetice a creaţiilor omeneşti, alături de valoarea lor economică şi a definit  pertinent marea simplitate şi aria de utilizare a creaţiilor noastre. Este cazul formulei abaterii reale,  maxime de reglare bipoziţională a unei bucle directe de stabilizare (vedeţi articolul CRITERII DE CALITATE din dicţionarul de consonantică şi cibernetică consonantistă), pentru care Stelian Bajureanu a cheltuit mai mult timp decât pentru restul creaţiilor sale, formulă la care nu s-ar fi ajuns niciodată fără insistenţele stăruitoare ale profesorului Ion Curievici şi fără întâlnirea lui Stelian Bajureanu cu Ştefan Odobleja şi al său oval al efectelor.

 

MDP: Stimate domnule Stelian Bajureanu, pentru început, vă rog să-mi spuneti cîte ceva despre consonanţă şi consonantică.

 

Dr. Stelian Bajureanu: Consonanţa este un ansamblu al fenomenelor fizice de selectivitate, amplificare, dinamogenie şi fuzionare produsă prin suprapunerea a două mişcări similare sau asemănătoare prin direcţie, frecvenţă şi faza lor. Un fenomen fizic complex în care cauza este sensul, frecvenţa şi asemănarea de fază iar efectele sunt selectivitatea, excitaţia şi fuziunea. Acest fenomen a fost folosit, de către acad. Ştefan Odobleja pentru punerea bazelor Psihologiei consonantiste şi a Logicii sale a rezonanţei.  Consonantica este o psihologie la animal şi maşină. Parte din psihologia consonantistă care se ocupă de maşinizarea omului şi de umanizarea maşinilor.  Este o ştiinţă a ştiinţelor, baza tuturor celorlalte ştiinţe, inclusiv a filozofiei. Este o ştiinţă care se ocupă cu transferul psihologiei animalului  la maşini, combinat cu transferul psihologiei maşinilor la om. Este o sinteză a celor două feluri de psihologii. Pe de o parte este o psihologie tehnică, iar pe de alta o tehnologie psihologică. Ultima o determină pe prima şi invers. Ştiinţă a fenomenelor reale, circulare, cu precădere esenţial discontinui, ciclice, de rezonanţă, dinamogene, de echilibru şi dezechilibru, consonant reversibile etc. O parte comună a tuturor ştiinţelor şi artelor, concepute de Odobleja  ca “pânze vii”, în care urzeala este formată din: descoperiri, invenţii, opere de artă, sinteze spaţiale, materiale, sinteze temporale, de succesiune, energetice etc.

 

Partea comună a tuturor concepţiilor  şi teoriilor este logica: „partea cea mai complexă, subtilă şi superioară, parte a psihologiei; partea mai clară şi precisă, mai uşor de cunoscut din toată psihologia”.  Partea comună a tuturor faptelor este metoda, în sens mai restrâns, metodologia.  Când este vorba numai de transformarea cauzelor în efecte, avem de a face cu tehnologia. Trebuie notat că ştiinţele şi artele nu sunt maşini continue - concepţia modernistă - marxistă -  care înaintează numai pe roate, ci „animale bipede care păşesc înainte sau înapoi, când cu pasul faptelor,  când cu cel al conceptelor”.

 

MDP: Domnule Stelian Bajureanu, ce puteţi spune despre eseul “ARTA ÎNVĂŢĂRII ŞI CREĂRII CONSONANTISTE”?

 

Dr. Stelian Bajureanu: A fost  conceput pe o masă de operaţii la Spitalul Judeţean Piteşti şi l-am adăugat în onoarea actorului nostru Fory Etterle, care m-a introdus în „tainele” acestei metode folosită de marii noştri actori şi a medicilor Mihai Matea şi Flavius  Băjan, care s-au aflat la originea materializării lui şi a tuturor celorlalte persoane care m-au ajutat şi încurajat la extindera şi adâncirea eseului iniţial. Pentru a putea crea ceva nou sau a găsi o soluţie stringentă sub presiunea secundelor sau minutelor, este necesar să posedăm o memorie cât mai mare şi pentru un timp cât mai lung. Pentru aceasta trebuie să memorăm cu o intensitate mai mare de cel puţin 16 ori decât putem memora la prima citire, pentru a ţine minte exact cele invăţate, luni sau ani de zile. Dacă un om a încetat să mai înveţe nu mai poate crea,  inventa sau descoperi ceva.

 

Curba exponenţială a uitării este cunoscută, sigur, cu cel puţin o mie de ani înainte de Hristos. Oamenii acelor timpuri  cunoşteau că dacă astăzi înveţi zece cuvinte noi dintr-o limbă necunoscută, statistic, peste două zile uiţi jumatate din ele. Iar peste cinci zile le uiţi aproape pe toate. Curbele uitării şi ale  învăţării se întâlnesc într un punct „I” care este o caracteristică foarte importantă a proceselor de învăţare şi uitare. Dintotdeauna oamenii au visat ca punctul  “I”, să fie deplasat cât mai mult spre dreapta, pe axa timpului. Adică să uităm jumătate din ceea ce am învăţat nu în două zile, nu în două săptămânii, două luni, doi ani ci, dacă se poate în douăzeci de ani! Dar cum să învăţăm pentru a atinge asemenea performanţe? Actorii au încercat să repete rolurile după două zile de la prima citire. Rezultatul a fost uluitor. Intensitatea memorării a crescut de circa patru ori. Următorul interval de citit, actorii şi muzicienii, l-au stabilit la patru zile de la a doua citire. S-a generalizat metoda. Intervalele dintre două citiri consecutive s-au stabilit la: 2, 4, 8, 16... zile. S-a constatat că trei citiri consecutive, în ziua zero, ziua a doua, de la prima citire şi în ziua a şasea de la prima citire sau ziua a patra de la a doua citire, sunt suficiente pentru a învăţa bine rolurile.  La prima citire apar texte, formule etc., care par extraordinare şi ai tendinţa să te opreşti din citit şi să le notezi. Am fost sfătuit să le marchez doar cu o liniuţă verticală, discretă, trasată uşor cu creionul în dreapta frazelor sau formulelor respective. Există texte care la prima citire apar gri, leşietice şi pe care, totuşi, trebuie să le reţii, să le memorezi. Tot la prima citire, apar texte şi formule pe care nu le înţelegi, deşi te opreşti şi le reciteşti de câteva ori, în speranţa de a le înţelege şi a afla secretele lor. Pui în dreptul lor câte un semn de întrebare sau de mirare şi treci cu lectura mai departe. Ideal ar fi ca între cele trei citiri să poţi apela la o mare bibliotecă sau la cineva care să te ajute să elimini semnele de întrebare, ce au apărut la prima citire şi să nu le dublezi sau triplezi. La a doua citire, se constată că o mare parte din semnele de întrebare îşi pierd importanţa şi valoarea iniţială. În schimb, multe din textele şi formulele leşietice şi anoste de la prima citire, devin „secrete” şi „judecăţi de valoare”. Cel mai neaşteptat fapt a fost că la a doua citire, marea majoritate a semnelor de întrebare le-am lămurit şi le-am şters de pe marginea textelor citite. La a treia citire am făcut ultima reaşezare a liniilor verticale, care indicau importanţa textelor sau a formulelor străjuite de acestea.

 

Majoritatea liniilor verticale de la prima citire au fost şterse. Ele au marcat impactul făcut asupra noastră de noutatea acelor texte şi nu de importanţa şi valoarea lor reală în economia lucrării. Semnele de întrebare, în general, după a doua citire au dispărut aproape în totalitate. Explicaţia fenomenelor descrise mai sus este foarte simplă:  pe durata celor două perioade de două şi, respectiv, de patru  zile, de dinaintea celei de a doua citiri şi după aceasta, cât şi în timpul celor două recitiri în psihicul nostru au loc fenomene de memorare, rememorare a faptelor citite recent, cât şi fenomene de introspecţie care datorită şocurilor repetării citirii, ne transformă memoria noastră logică. Se pun în valoare, se amplifică prin consonanţă peste un prag critic, fapte şi judecăţi vechi,  dar  „uitate”.  Faptele şi judecăţile păstrate în memoria noastră sub formă de „trenuri de unde”, de energii foarte mici, sunt amplificate şi readuse în memoria curentă. Aceste rezultate bune, datorită recitirilor făcute la intervalul de două zile şi la cel de patru zile, nu sunt confirmate de restul termenilor progresiei geometrice 8; 16; 32; 64, progresie sugerată de primii doi termeni: 2 şi 4, folosiţi de actori.

Ulterior am aflat că cei care efectuează muncă intelectuală creativă, consumă o mare cantitate de  „metale”, care se găsesc în conopidă  (în SUA denumită  „hrana creierului”), mere şi alte fructe, spanac, în carnea vieţuitoarelor şi în ierburile de mare. Am ajuns la un moment dat, la un asemenea grad de surmenare, încât nu puteam citi decât maximum o jumătate de oră, după care trebuia să mă culc. O cură de trei zile cu „hrana creierului“ m-a întinerit cu douăzeci de ani şi am citit după cură, şase ore fără să mai apară semne de oboseală, ci numai sentimentul acela dumnezeiesc de împlinire spirituală, când citeşti o carte bună. Unul din secretele învăţării îl reprezintă locul unde învăţăm şi creăm propriu zis. Am ajuns să intru în posesia unui inventar al locurilor şi al caselor unde au învăţat şi creat mari români şi unii străini… Locuri care, nu întâmplător, se află la mare căutare printre creatori. Statistic, orele cele mai propice pentru învăţare sunt: dimineaţa între orele opt şi doisprezece şi după-amiaza între orele cinci şi zece.

 

MDP: Dar despre frumuseţe, frumos şi valoare estetică, sau excelenţa calităţii, ce puteţi spune?

 

Dr. Stelian Bajureanu: Oamenii, faţă de animale, sunt înzestraţi de Dumnezeu cu inteligenţă creativă, autoadaptabilă. Inteligenţa creativă este un rezultat al fenomenelor reversibile şi în anumite proporţii, o posedă toate vieţuitoarele. Dar ceea ce-l separă net pe om, nu numai faţă de animale dar şi de toate celelalte fenomene ale Universului este tonalitatea  fenomenelor sale psihice. În realitate fenomenele consonant reversibile  sunt mult mai complexe, posedă o anumită asimetrie şi sunt mult mai diferite. Inteligenţa creativă şi tonalitatea fac din om un făuritor al lumii, un creator de proprietăţi intelectuale. Deci, cea mai importantă uneltă pentru un creator, care se presupune că are har şi talent, este metoda pe care o foloseşte.Iată de ce adevăraţii creatorii sunt interesaţi să cunoască cea mai nouă şi fertilă metodă verificată de fapte. Ei ştiu că, în general, schimbarea şi în particular, creaţia nu sunt caracteristici esenţiale ale vârstelor. Cauza propăşirii lor este metoda de creaţie. Progresul nu poate fi adus de la sine numai prin înlocuirea bătrânilor cu tineri, nu este o problemă a generaţilor tinere, ci efectul schimbării metodelor de învăţare şi creaţie, care pote aparţine oricui. Dacă ne uităm atenţi la metodele folosite, descoperim că acestea au o vechime de peste 150 de ani şi doar urme de fertilitate. Aceasta este şi una din explicaţiile alergiei ucigătoare - a unora – provocată de numele  Odobleja, care până acum câţiva ani era prohibit. Un adevărat creator nu are convingeri, pentru că ideile şi faptele se înoiesc mereu. Un scriitor american, fondatorul postmodernismului, afirmă în ultimul lui roman „Împotriva lui Mango”, în limba română, afirmă: „Convingeri au numai proştii”. Probabil ceea ce deranjează nu este fondarea inteligenţei artificiale creative, ci dărâmarea „convingerilor” unor respectabili marxişti şi  nu numele de Odobleja. Mai exact Metoda, Logica şi mai ales Estetica sa, concretizate în Psihologia consonantistă, una din replicile cele mai redutabile la adresa marxismului, în realitate, un animism deghizat care a adus mari nenorociri.

 

Estetica sa ivalidează anumite „creaţii”, dă aură şi valoare estetică  altora fără să ţină seamă de cum au fost şi sunt catalogaţi autorii lor şi căror curente şi epoci aparţin. Niciodată oponenţii lui Odobleja n-au luat taurul de coarne ca să dovedească cu fapte afirmaţiile Domniilor Lor prin care l-au aruncat în derizoriu: „Da, Odobleja-i alfa şi omega” sau „Drumurile deschise de Odobleja sunt căi ale unei mediocrităţi active ca cea semnalată de Goethe (ES IS NICHTS SCHRECKLICHER ALS EINE TÄTIGE UNWISSENHEIT; nimic nu este mai înspăimântător ca ignoranţa activă)”.  „Valoarea estetică este un fel de altă calitate a calităţilor; reprezintă afectivitatea estetică, este un derivat social al afectivităţii individuale, dată de frumos şi de frumuseţe, de memorie şi judecata cognitivă. Este vorba de afectivitatea ca teză a inteligenţei cognitive. Inteligenţa creativă propriu zisă, o facultate a analizei de precizie anexată afectivităţii, facultate care ridică obstacole în faţa dorinţelor, ultima perfecţionare a autoconservării, indirectă, de corecţie, homeostazică, rapidă, fină, de lux.

 

Omul cât şi societatea, ca sisteme, sunt construite din combinaţii consonant reversibile, inteligente, creative, de circularităţi directe, grosiere, de stabilizare şi indirecte, de precizie, de rectificare etc. Esenţa fenomenală şi structurală a acestor sisteme este în totalitate diferită de cele învăţate de noi în şcolile oficiale actuale. Cei interesaţi pot afla aceste lucruri din lucrarea „Bajureanu – 2”,  care de fapt este o cibernetică consonantistă, o primă electronică consonantistă, în esenţă, total disjunctă în raport cu cibernetica clasică. Grecii înţelegeau prin aisthetikos ceva „care se referă la percepţie senzorială” sau  sensibil. Ştim că mintea omenească memorează mult mai uşor şi durabil imaginile create cu meşteşug,  cu artă, cele care emoţionează şi pătrund uşor în simţurile noastre mintale şi corporale. Aceste imagini meştejugite, care produc stări emoţionale pot fi benefice elixiruri ale vieţii, când sunt făcute din dragoste, dar pot fi şi inestetice,  malefice, otrăvitoare când sunt făcute din ură. Un demiurg precum BLAGA a reuşit să stăpânească procesul creării imaginilor estetice sub formă de trenuri de unde cât şi procesul transformării lor în gânduri şi simţăminte, înainte de a le traduce în cuvinte sau simboluri. A folosit ceea ce numim astăzi a fi logica rezonanţei sau procesul „de fabricare a gândurilor şi a simţămintelor” fără să fi fost nevoit a privi „trenurile de unde” create prin „geamul opac al vorbirii”.Nu a fost nevoit să apeleze la logica lui Aristotel sau cea a Rugăciunii Domneşti a străbunilor noştri sau la altă logică. Numai imaginile primare (benefice sau otrăvite), care au pătruns în simţurile mintale ca şi judecăţile cognitive sau afective realizate,  pot fi transmise şi primite telepatic. Aceasta-i „inteligenţa (Alexandru Dumas) – creativă – lăsată omului de Dumnezeu ca să-i ajute în sărăcia simţurilor”. Creatorii posedă darul traducerii, transformării,  fixării şi eternizării „lumii miraculoase a trenurilor de unde”, în imagini, „poduri de cuvinte” (Ilarie Hinoveanu), piatră, bronz, oţel, os, lemn, pânze, sunete, case şi maşini, cu mari valori economice şi estetice. Unii au denumit această metodă a lui Blaga, arta de a crea imagini care pot emoţiona, pot activa direct simţurile noastre afective sau cognitive.  Şi Constantin Noica a posedat această artă şi a folosit-o pentru a coborî diferite categorii  din cerurile serafice ale filozofiei în grădinile ştiinţei, care pot fi vizitate şi de muritori. Sf. Ioan Hozevitul spune că faptele, gândurile şi simţămintele noastre, bune sau rele, chiar şi după ce noi nu mai suntem dau naştere la alte fapte, gânduri sau simţăminte care se însutesc întru binele nostru şi al urmaşilor noştri. Dacă sunt rele se înmiesc pentru dispariţia nostră şi a urmaşilor noştri întru zidirea cerurile de pace ale Ierusalimului şi Pământului. 

 

Aşadar, estetica este ştiinţa frumosului şi a sentimentelor pe care le naşte în om. Secretul esteticii este frumosul, frumuseţea şi mecanismele prin care ajung în simţurile mintale (cognitive şi afective) ale memoriei omului. Definiţia consonantistă a esteticii: “Estetica este ştiinţa despre frumos şi frumuseţe. Este ştiinţa funcţionării optime a organismului în general şi al psihicului în special: ştiinţa plăcerii. Higienă a spiritului. O ramură a psihoterapiei şi a terapeuticii. Ştiinţă a echilibrului şi echilibrării psihice. Ştiinţă a reacţiilor intrinsece care se opun exclusivităţii funcţionale,! Frumosul este plăcerea exerciţiului optim al psihicului. Plăcerea unui exerciţiu complementar. Indiciul optimului funcţionării psihice: un fel de termometru psihic, plăcerea jocului psihic. Satisfacere a tendinţei naturale de autoconservare psihică. Plăcerea medicaţiei intrinsece şi fiziologice a psihicului. Plăcerea unei activităţi de utilitate imediată, fiziologică şi intrinsecă. Plăcerea activităţii psihice în sine şi spontane fără un mobil extrinsec; plăcerea fără cauze şi nici scopuri aparente. Plăcerea vieţii proprii a sistemului nervos”.

 

“Frumuseţea este cauza frumosului, determinanta emoţiei estetice. Este facultatea unui obiect fizic sau psihic de a produce asupra noastră efecte estetice şi de a ne procura plăceri estetice”.Dacă nu putem sau nu suntem în stare să creăm imagini estetice în vers alb etc. nu vom fi în stare să facem acest lucru nici în vers metric şi invers!În concluzie estetica este o ştiinţă dintre cele mai exacte, matematice! Toate speciile sale sunt psihologice şi ascultă, în primul rând, de legi specifice şi apoi de legile universale, ale echilibrului, compensării sau refacerii unităţii, reacţiei, reversibilităţii, antrenamentului şi consonanţei, ale consonanticii.

 

Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com