Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Vavila POPOVICI - SUA

FESTIVALUL DE DANS MODERN DIN CAROLINA DE NORD

 

DANSUL – UN MOD DE A EXPRIMA VIAŢA

 

 

Dansul este o geometrie a formei pe care o realizăm cu ajutorul părţilor constituente ale trupului nostru, este un mod de a exprima sentimentele, un mod de a exprima viaţa. Totul în jurul nostru dansează! Vedem frunzele copacilor valsând, vedem florile deschizându-se într-un „adagio”, legănându-se pe tulpina lor firavă, vedem valurile nemişcătoarelor mări şi oceane executând salturi, simţim rafalele de vânt trecând pe lângă noi în piruete şi multe, multe alte mişcări ale naturii, făcute cu graţia care de multe ori scapă atenţiei noastre. Dansul naturii, dansul trupurilor noastre înseamnă mişcare şi mişcarea înseamnă energie şi energia înseamnă viaţă. Dansul ne creează emoţii, ne permite descătuşarea unor simţiri, el înseamnă curaj, iubire de spaţiu, dorul de zbor. El dăruieşte trupului graţie, frumuseţe, sănătate.

Cultura coregrafică trebuie s-o considerăm ca fiind o parte din cultura noastră spirituală. Ca oricare alt gen de artă ea reflectă lumea sub formă de imagine artistică, specificul constând în faptul că sentimentele, gândurile, dispoziţiile omului se transmit prin intermediul mişcărilor, gesturilor, mimicii. Prin mişcările corporale ale dansului omul poate reda atât frumuseţea exterioară - latura fizică a artei, cât şi pe cea interioară - latura spirituală a artei. Limbajul dansului dispune de forţa exprimării sentimentelor şi emoţiilor, de trăirea redată cu mare sinceritate.

    

Încă din cele mai vechi timpuri dansul îngemăna artele prin expresia şi dinamismul său, era un ritual prin care, în majoritatea civilizaţiilor, cei care dansau îşi arătau supunerea şi adoraţia faţă de zeităţile cărora le erau închinate acele  mişcări. Prin mişcări coordonate cu un ritm se exprimau sentimente dintre cele mai variate, de la tristeţe la veselie, de la furie, gelozie, la iubire şi extaz. În mitologia hindusă Shiva era prinţul dansului şi, se spune că el dansa tot timpul. Cândva, minunatul dans Samba a fost descoperit în Brazilia, samba însemnând a te ruga, a invoca propriul Dumnezeu. Ritmurile africane au fost asimilate în muzica latină, cu acelaşi scop iniţial, cel de a invoca diferiţi zei. Apoi grecii au rafinat mult dansurile şi mai târziu romanii au preluat dansurile greceşti şi le-au transformat, adăugându-le salturi şi sărituri; săreau şi se bucurau în jurul altarului zeului Marte. Europenii la început le-au respins, le considerau  o blasfemie. Cu timpul însă chiar Samba a fost adus în sălile de dans europene, la petrecerile organizate la curţile regale. El a fost de asemenea introdus în Statele Unite. A luat denumirea de Carioca şi oamenii în vârstă îşi mai amintesc de Fred Astaire şi Ginger Rogers, dansatori care uimeau lumea la începutul secolului douăzeci. Astăzi exuberantul dans Samba este asimilat în dansul sportiv.

 

În Europa, începând cu secolul XVIII când s-au dezvoltat oraşele şi oamenii au devenit mai bogaţi, au apărut săli de bal în care se practicau dansuri elegante, de palat, la început în grup, apoi perechi, în funcţie de atracţii. Menuetul era un dans elegant şi sugera sentimentul de dragoste. Ritmul era lent, sentimentul dragostei avea eleganţă, reţinere. Valsul însă a unit trupurile partenerilor într-o îmbrăţişare, apoi a urmat polca, tangoul şi alte dansuri minunate, relevând pasiuni din ce în ce mai pregnante, cu mişcări mult mai energice. În acest mod au mai apărut, alături de samba şi dansurile cha-cha-cha, rumba, passo doble, jive, având un ritm alert. Paralel cu aceste dansuri, se practica dansul clasic - baletul, cu mişcări studiate, încadrate într-o formă precisă şi care puneau în evidenţă graţia trupului.

 

Cine îndrăgeşte dansul încearcă cu mintea dar şi cu mâinile - zborul, desprinderea de pământ. Să poţi atinge cât mai puţin pământul, pregătindu-te de sărituri şi piruete…să vrei să cuprinzi lumea în braţe… sau să visezi că dansezi în aer, că te înalţi în spaţiu… să încerci să descoperi verticalitatea, înălţarea spre cer prin dans… Poate fi un sens al vieţii, o dulce, frumoasă nebunie?

 

Denumirea de balet provine, se spune, din cuvântul italian ballare, care înseamnă a dansa. În secolele 13 şi 14 baletul în Italia era o melodie care însoţea un dans, iar în Franţa se adăugau şi  cuvintele scrise pe melodie. Se spune de asemenea că dansul era mimetic şi necesita punerea în scenă. Timpurile s-au schimbat, totul a evoluat datorită perioadei umaniste (poeţi şi muzicieni umanişti) şi dansul ajunge, după o lungă evoluţie, să reunească toate trăsăturile caracteristice unui nou tip de distracţie colectivă, care primeşte denumirea de Balet. Naşterea lui se consemnează a fi în secolul şaisprezece, odată cu  Baletul comic al reginei dansat  la Palatul Bourbon din Paris.

 

De curând am avut prilejul de a vedea festivalul de dans modern care a avut loc în statul Carolina de Nord. De fapt s-a văzut tendinţa dansului modern de unire cu dansul clasic. Mi s-a confirmat părerea că dansul a fost şi este o sumă de gesturi naturale care vin din sinele nostru, un mijloc de exprimare pe care îl folosim în mod sincer şi graţios, a diferitelor stări ale sufletului, tristeţe, bucurie, fericire, venerare, supunere, speranţă. În dans corpul este supus ideii şi tinde spre linia perfect geometrică de arc, jumătate de cerc, elipsă sau linie frântă. S-au căutat îndelung noi căi de exprimare a dansului şi iată că s-a reuşit. Codurile baletului clasic au suferit transformări. Se mimează mult în acest dans modern, se îmbină armonios baletul cu mişcările ritmice şi cele acrobatice, se exprimă cu dezinvoltură sentimentele pe care le încercăm în viaţa noastră. Erosul este cel ce guvernează dansul, căci el, Erosul, a fost unul dintre primele divinităţi, nu este aşa? Universalul Eros! Preţuit, deoarece prin el oamenii dobândesc virtutea şi fericirea în cursul vieţii, dar şi după moarte. Erotismul, sugerat cu fineţe la începuturile dansului, a devenit mai pregnant, duelul amoros fiind reprezentat plin de pasiune, nelipsindu-i însă graţia. Se spune că atunci când iubitorul şi iubitul se întâlnesc într-un gest de iubire formând un singur corp, se dă răspuns iubirii; drumul unuia către celălalt se luminează, ei devin mai înţelepţi, mai buni; unul contribuie la înţelepciunea şi bunătatea celuilalt. Gesturi de unire a trupurilor şi a sufletelor din interiorul acestor trupuri! Perechea! Superb! Ce frig ne cuprinde când suntem singuri sau când ţinem ascunsă dragostea în noi şi ce căldură simţim când o exteriorizăm, când ea se revarsă asupra celui pe care-l iubim! Am văzut şase spectacole de dans ale diverselor companii în cadrul acestui festival: chineză, japoneză, izraeliană, americană, dansuri inspirate de oamenii, religia şi cultura diferitelor ţări. Compania chineză, de exemplu, a avut dansuri inspirate din viaţa Tibetului şi din viaţa Cambogiei. Interesant a fost dansul prezentat de această companie, dans care explorează relaţiile între individ şi comunitate, sugerând diferenţa dintre concepţia de viaţă estică şi cea vestică, înregimentarea spiritului în contrast cu libertatea lui. Au fost folosite sunetele înregistrate direct din junglă şi pasaje din muzica ţărilor respective.

 

Dansul contemporan performant preferă costumaţia sumară, simplă, în locul costumelor sofisticate de altă dată, a devenit mult mai rapid, un fel de antrenament fizic cu multe elemente acrobatice care sugerează ideea zborului, necesare îmbunătăţirii circulaţiei sângelui, intensificării respiraţiei şi care pun în mişcare întreaga musculatură a corpului, compensând în acest mod, sedentarismul vieţii noastre. Putem spune cu convingere că dansul modern a evoluat, având la  bază simţirea, pasiunea, dăruirea totală, expresivitatea; mişcările trupului, ale braţelor, ale picioarelor formează o linie frântă dar continuă, acrobatică, coregrafia este plină de căldură, pasiune, cunoaştere, imaginaţie, spirit, realism. Este secolul în care ne-am dezbrăcat de hainele murdare, de măştile zilnice şi copiem natura aşa cum este ea, simţindu-i deplina forţă, decodându-i mesajele.

 

Am să insist asupra celor două părţi ale spectacolului japonez care m-au impresionat profund: Ritualul Primăverii şi Florile oaselor. Prima parte – Ritualul Primăverii este povestea unei victime a unei crime, la care asistă mai mulţi martori. Simbolul este o victimă a societăţii. Foarte interesantă este senzaţia pe care o încearcă spectatorii (dansatorii) de pe scenă şi senzaţia pe care o încercăm şi noi spectatorii din sală; spectatorii pot ucide victimele societăţii contemporane mult mai agresiv decât chiar făptaşii, neintervenind în cazul unei crime. Tot dansul se desfăşoară pe muzica piesei lui Stravinsky, compozitor, pianist şi dirijor rus stabilit în Franţa şi apoi în Statele Unite, după cel de al doilea război mondial. Nu este desigur o primăvară japoneză cu fluturi şi flori ci una rusească, sălbatică, în care pământul urlă, se despică, este o premoniţie a unei schimbări îngrozitoare… Anxietate, stres, totul învăluit într-o nelinişte spirituală; umanitatea pare cuprinsă de confuzie şi deznădejde. Sfârşitul nu pare indezirabil, ci gândul  că totul se sfârşeşte, vine ca o consolare. Ideea este că societatea contemporană a ajuns la o „Primăvară a secolului 21” şi aceasta ne oferă noi sacrificii, sugerând că victima poate fi oricare dintre noi. Nu putem avea nici o scuză pentru energia incontrolabilă, convulsivă care se adună în corpul nostru şi pentru manifestarea violenţei, declanşarea unui conflict cu cei slabi şi vulnerabili emoţional. Nu putem scuza nici iresponsabilitatea omului de a fi spectatorul unei violenţe mascată sub numele curiozităţii. O temă actuală, crudă dar fundamentală! În aceste momente ale spectacolului de dăm seama de modul în care arta are menirea de a ne muta dintr-o eră a materialismului într-o eră a spiritualului, dansul având rolul său original în acest secol confuz, de a crea spaţii reale, sărbătoreşti, aici trupul dansatorului reprezentând victima, sacrificatul fiind intermediarul în comunicarea inconştientului comun, cu entitatea veşnică pe care umanitatea o numeşte “Dumnezeu.” În opinia coregrafului, aceasta înseamnă a crea un ritual de primăvară modern. Cu certitudine omenirea de azi are nevoie de un idealism care să-i redeştepte conştiinţa păcatului, a legăturilor sale profunde cu universul, cu Dumnezeu, cu lumea superioară a spiritelor de deasupra noastră, conducătoarea destinelor, realităţii văzute şi nevăzute. Nu degeaba se spune că un creator poate transforma o rană într-o lumină!

 

Cel de al doilea dans „Florile oaselor” mă impresionează la maximum. Mesajul: Din oasele uscate ale morţilor, înfloreşte un vis orbitor!  Această piesă ne face să conştientizăm alunecarea din această lume în cea de „dincolo”, căci „va veni ziua în care lumea mă va uita şi mă va îngropa şi va uita de mine…” se spune în prezentarea lucrării. Este o scenă în care mi-am amintit de spusele filosofului : « Murim singuri ». Dansatorii fug de lângă cel mort, ca păsările, în toate direcţiile şi moartea vine nestingherită şi-l ia pe cel de aici – „dincolo”. Zguduitor! Imaginile coregrafice reflectă un moment important al vieţii - sfârşitul şi graţie unei înalte intermedieri şi a emotivităţii ridicate, iată, sunt capabile de a atinge esenţa… În aceste clipe recit în gând versurile scrise cândva: Va fi să fie un loc/ în care-ţi vei înceta zborul…/ Va fi să fie o clipă în care/ vei pierde aripile,/ când nu vei mai putea privi/  tot ce te-a bucurat,/ când nu vei mai putea auzi/ glasurile ce-odinioară te-au înfiorat…/ O, locul acela, clipa aceea, va fi să fie!

 

 Dar spectacolul companiei americane, Iubitul Renegat? Inspirat de poeziile lui Walt Whitman şi pus pe muzica Gloria a lui Francis Poulenc, dansul este impresionant! Are mai multe părţi, prima cu titlul: “Sunt poetul trupului şi sunt poetul sufletului” şi ultima parte : “Mă las moştenire pământului, să cresc din iarba pe care o iubesc şi dacă vrei să mă regăseşti, caută-mă sub ghetele tale. Mi s-a părut un joc al vieţii cu moartea… o îngemănare a artelor, a dansului cu poezia şi cu muzica.

 

Am plecat de fiecare dată mulţumită de trăirea emoţiilor care m-au încărcat cu energie pozitivă şi mi-au creat o stare de bine. Au fost şi zilele unei veri fierbinţi, cu înserări lungi, plăcute şi albastre, cu cerul liniştit adăpostind cu bunăvoinţă păsări, flori şi fluturi, iar acum, în această  ultimă noapte a spectacolelor de dans modern, ieşind din clădire, am întâlnit pe cer un glob imens şi strălucitor, cu stele roind în jurul lui. În aerul cald, mângâitor al serii, ne-am urcat în maşină. Prin parbriz am privit oglinda neagră a cerului care se spărgea în zeci de himere create de luminile jucăuşe ale becurilor şi ale semafoarelor, colorate când în roşu, când în galben, când în verde… Şi totul dansa pe marea scenă… Da, a fost o lume de basm modern! Sau basmul lumii moderne?

 

Vavila Popovici - SUA

 

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com