HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

FLORENTIN SMARANDACHE – VALENŢE MULTIPLE

Mircea Şelariu

 

Prof. univ. dr. Florentin Smarandache este un polivalent - este autorul, co-autorul, editorul şi co-editorul a 139 de cărţi şi a peste 175 lucrări ştiinţifice şi pe data de 10 decembrie 2010 el va aniversa 56 de ani de existenţă. De fapt dumnealui este un om al renaşterii pentru că a publicat în foarte multe domenii: matematică (teoria numerelor, statistică, geometrie non-Euclidiană), computere (inteligenţă artificială, fuziunea informaţiei), fizică (fizica cuantică, fizica particulelor), economie (economie culturală, teoria poly-emporium), filosofie (neutrosofie – o generalizare a dialecticii, logica neutrosofică – o generalizare a logicii fuzzy intuiţioniste), literatură (poezie, proză, roman, eseuri, nuvele, drame, teatru pentru copii, traduceri), artă (desene experimentale, colaje, pictură de avangardă). Cărţile sale pot fi găsite în: Amazon.com, Amazon Kindle, Google Book Search, Library of Congress (Washington D. C.), şi în multe biblioteci din lume.

În baza internaţională de date ştiintifice menţinută de Universitatea Cornell, arXiv.org  domnia sa are circa 140 de lucrări ştiinţifice.

 

Prof. univ. dr. Florentin Smarandache este creatorul teoriei Dezert-Smarandache în Fuziunea Informaţiei (matematică aplicată) împreună cu Dr. J. Dezert din Franţa. Această teorie este cunoscută pe plan internaţional şi este folosită în robotică, medicină, armată, cibernetică. În fiecare an, începand din 2003, el a fost invitat ca să prezinte conferinţe şi lucrări ştiinţifice despre acest subiect la Conferinţe Internaţionale de Fuziune a Informatiei (Australia – 2003; Suedia – 2004; SUA – 2005, 2009; Italia – 2006; Canada -2007; Germania – 2008; sau la Seminarele de Apărare Militară „Marcus Evans” (Spania – 2006; Belgia - 2007), sau la alte Universităţi (Indonezia - 2006).

 

Dr. Smarandache a fost invitat ca lector, fiind sponsorizat de NASA în 2004 şi de NATO în 2005. Multe teze de doctorat au fost susţinute la universităţi din Franţa, Canada, Italia, şi o teză de Masterat la Universitatea din Teheran, Iran. Vezi situl DSmT conceput şi menţinut de dumnealui la http://fs.gallup.unm.edu//DSmT.htm. În Structurile Algebrice Smarandache, precum monoid, semigrup, spatiu vectorial, algebră lineară, etc., studenţi de la IIT (Institutul Indian de Tehnologie) din Chennai, Tamil Nadu, India, au susţinut şi continuă să susţină teze de doctorat sub conducerea Dr. W. B. Vasantha Kandasamy, care este una dintre colaboratorii săi în acest domeniu (vezi http://fs.gallup.unm.edu//algebra.htm). Noţiunile Smarandache în Teoria Numerelor sunt cunoscute pe plan internaţional: şirurile Smarandache, funcţiile Smarandache, constantele Smarandache (care sunt incluse în prestigioasa “CRC Encyclopedia of Mathematics” de E. Weinstein, publicată de CRC Press în Florida, SUA, 1998; vezi http://mathworld.wolfram.com/).

 

Noţiunile de funcţii Smarandache sunt incluse si în “Handbook of Number Theory” de Jozsef Sandor, Springer-Verlag, 2006. Iar numere Smarandache-Wellin şi numere prime Smarandache-Wellin sunt de asemenea tratate în cartea lui R. Crandall şi C. Pomerance (foarte cunoscuţi în teoria numerelor) intitulată “Prime Numbers. A Computational Perspective”, ediţia a doua, New York: Springer-Verlag, 2005.

 

În Teoria Numerelor a avut loc în 1997 o Conferinţă Internaţională despre Noţiunile Smarandache în Teoria Numerelor, ţinută de Universitatea din Craiova, România (unde dumnealui a absolvit ca sef de promotie în 1979), şi organizată de Dr. C. Dumitrescu şi Dr. V. Seleacu (vezi: http://fs.gallup.unm.edu/ProgramConf1SmNot.pdf ). Această conferinţă este menţionată în prestigiosul jurnal “Notices of the American Mathematical Society”, Providence, NJ, USA, Vol. 48, No. 8, p. 903, 2001.

 

În China au fost organizate patru „International Conferences on Number Theory and Smarandache Problems” în 2005, 2006, 2007, şi în 2008.

 

Dr. Zhang Wenpeng şi studenţii săi de la Universitatea de Nordvest din Xi’an, China, au editat un jurnal internaţional numit „Scientia Magna” în care au fost publicate mai multe lucrări despre noţiunile Smarandache din teoria numerelor. Anunturi despre acestea au fost incluse în jurnalul „Notices of the American Mathematical Society”. Vezi, de exemplu, desfăşurarea conferinţei internaţionale din 2008 pe situl http://fs.gallup.unm.edu//ScientiaMagna4no1.pdf. Alte lucrări ale Prof. univ. dr. Florentin Smarandache în teoria numerelor şi combinatorică precum problemele deschise şi conjuncturile sale formează subiectele unor lucrări de cercetare publicate de Universitatea Xi’an din China în jurnalul lor internaţional “Scientia Magna” (vezi numărul de pe situl: http://fs.gallup.unm.edu//ScientiaMagna4no3.pdf) şi de Academia de Stiinţe Chineză din Beijing în “International Journal of Mathematical Combinatorics” (vezi numărul de pe situl: http://fs.gallup.unm.edu//IJMC-3-2008.pdf).

 

Logica/Multimea/Probabilitatea neutrosofică  sunt generalizări ale logicii fuzzy (în special a logicii fuzzy intuiţionistice), multimii fuzzy (în special a multimii fuzzy intuiţionistice), şi respectiv a probabilitatii imprecisă. Cu aceste noţiuni au fost susţinute două teze de doctorat: una la Universitatea de Stat din Georgia, Atlanta, SUA, şi una la Universitatea Queensland din Australia (vezi http://fs.gallup.unm.edu//neutrosophy.htm). Dr. Florentin Smarandache a fost invitat să vorbească despre logica şi multimea neutrosofica la Universitatea din Berkley în decembrie 2003, in India (2004), Indonezia (2006), Egipt (2007). Dr. Smarandache este editor asociat al jurnalului internaţional “Progress in Physics”, care este tipărit şi editat de UNM-Gallup, cu contribuţii şi sponsorizări internaţionale de la diferite institute de cercetare nucleară din toată lumea. Vezi de pildă ediţia din situl: http://fs.gallup.unm.edu//PP-03-2008.pdf. În fizică el a creat noţiunea de “nematerie” (unmatter), a descoperit câteva paradoxuri cuantice Sorites, a folosit logica neutrosofică (care este o logica multivalentă) ca să extindă spaţiile fizice. Împreună cu V. Christianto a extins ecuaţiile lor differenţiale de la forma de cuaternion la forma de bicuaternion, vezi „Smarandache-Christianto potential”  (http://fs.gallup.unm.edu//physics.htm). În economie a scris împreună cu V. Christianto despre economia culturală ca o alternativă pentru ţările subdezvoltate, şi a propus o teorie poly-emporium (http://fs.gallup.unm.edu//economics.htm). În filosofie a făcut o sinteză a multiplelor idei şi şcoli de gândiri filosofice contradictorii, extinzând dialectica lui Hegel la neutrosofie, care înseamnă analiza nu numai a opozitelor, ci şi a neutralităţilor care interacţionează cu ele  http://fs.gallup.unm.edu//neutrosophy.htm). În domeniul umanistic, Dr. Smarandache, este considerat părintele “paradoxismului” în literatură, care este o mişcare de avangarda bazată pe utilizarea extensivă în creaţii a antitezelor, oximoronilor, contradicţiilor, paradoxurilor. El a publicat cinci Antologii Paradoxiste Internaţionale la care au contribuit sute de autori din intreaga lumea http://fs.gallup.unm.edu//a/Paradoxism.htm). El a scris drama anti dictatorială „Patria de Animale” – o dramă fără cuvinte! Ea a fost jucată la Festivalul Internaţional al Studenţilor de Teatru, la Casablanca (Maroc), 1-21 septembrie, 1995. A fost pusă în scenă de teatrul Thespis (regizor fiind Diogene V. Bihoi), şi jucată de trei ori, primit premiul special al juriului. A fost pusă în scenă de asemenea în Karlsruhe (Germania) la 29 Septembrie 1995. Piesa lui de teatru pentru copii „Păcală, Ursul şi Balaurul” a fost pusă în scenă la Teatrul Naţional Dramatic „I. D. Sârbu” din Petroşani, România, în septembrie 1997 de regizorul Dumitru Velea;

http://fs.gallup.unm.edu//a/theatre.htm).

     

Dr. Smarandache a făcut şi artă electronică (folosind programe pe calculatoare), artă experimentală [aut-artă (outer-art)] şi a pledat pentru unificarea teoriilor în artă (http://fs.gallup.unm.edu//a/oUTER-aRT.htm). Universitatea de Stat din Arizona, Librăria Hayden, în Tempe, Arizona, SUA,  găzduieşte o colecţie specială numită „The Florentin Smarandache Papers” care se întinde pe o lungime de peste 30 m.l., cu cărţi, jurnale, manuscrise, documente, CD-uri, DVD-uri ale sale, sau despre lucrările sale.O altă collecţie specială „The Florentin Smarandache Papers” se află la Universitatea Texas din Austin la Arhivele Matematicii Americane (în cadrul Centrului de Istorie Americană). Popularitatea D-lui Smarandache în jurul lumii a crescut foarte mult şi datorită faptului că situl său profesional http://fs.gallup.unm.edu// are aproximativ un sfert de million de vizitatori pe lună din peste 110 ţări, conform statisticilor oficiale ale universităţii. Acesta este cel mai mare şi cel mai vizitat site la UNM-Gallup.  În acest site se află Biblioteca sa Digitală de Artă şi Literatură („Digital Library of Arts & Letters”, http://fs.gallup.unm.edu//eBooksLiterature.htm), care conţine multe cărţi de literatură, cărţi de artă şi albume, sau carti despre creaţiile sale literare şi artistice, este vizitată de peste 100 de vizitatori pe zi, iar Biblioteca sa Digitală de Ştiinţe („Digital Library of Science”, http://fs.gallup.unm.edu//eBooks-otherformats.htm), unde se gasesc publicate cărţile sale ştiinţifice şi de asemenea cărţi şi jurnale ale altor autori despre creaţia sa ştiinţifică, înregistrează peste 1.000 de vizitatori pe zi.

 

Mircea Şelariu

August 2010

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Vizualizare comfortabilă cu diacritice:  Bara de sus - clic pe Vizualizare - clic pe Codare caractere - apoi pe Detecatre automata - ultima optiune: Universala

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com