HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

La 97 de ani, a încetat din viață etnomuzicologul Emilia Comișel

”Folclorul constituie o școală de patriotism”

 - interviu cu prof. univ. etnomuzicolog Emilia Comişel -

 

Gabriel ARGEȘEANU

 

 Doamnă Emilia Comişel, în discuțiile colocviale avute despre folclorul din Teleorman, ați abordat în special creația orală din această zonă. Care este particularitatea acesteia?

 

 Nu este o problemă uşoară, dar pentru că lucrez în acest judeţ din 1940, voi puncta câteva elemente. Ţin foarte mult să se ştie că folclorul teleormănean este o realitate spirituală complexă care aparţine tezaurului artistic unitar, specific poporului român. Datorită talentului interpreţilor din diferite zone s-au creat nişte genuri, nişte stiluri regionale. În Teleorman se întâlneşte o bogăţie extraordinară de genuri, putând certifica că în fiecare gen se întâlnesc o multitudine de melodii. În volumul lansat biblioteca judeţeană „Marin Preda” din Alexandria, „Folclor poetico-muzical din Teleorman”, am abordat balada, un gen greu, dar unul din genurile fundamentale ale folclorului românesc. Numai în acest mic spaţiu geografic sunt zeci de teme de balade. Din punct de vedere muzical se păstrează extraordinar de bine stilul local. Melodia unei balade este o îmbinare genială care depinde de interpret, ea nefiind mecanică. Și în Teleorman există creatori-interpreţi, această zonă atrăgând atenţia intelectualilor încă din secolul trecut. Datorită volumul publicat în 1900, intitulat „Materialuri folcloristice” şi având ca autori pe profesorii Ion Ţapu şi Grigore Tocilescu, avem melodii de baladă de peste 100 de ani. Constantin Brăiloiu spunea că Vlaşca şi Teleormanul reprezintă o comoară nepreţuită care trebuie cunoscută. Aici interpretarea este parlanto, adică foarte aproape de vorbire.

 

Spuneaţi despre doină că este o melopee pe care executantul creator o improvizează într-o nesfârşită variaţie pe baza unor formule şi procedee tradiţionale. Sunteţi de aceeaşi părere cu cei care susţin lipsa muzicalităţii la doină?

 

Adevărul este că la început intelectualii s-au îndreptat numai spre texte, deoarece nu aveau educaţie muzicală. A fost necesar ca inspectorii şcolari să ceară, în special la şcolile de fete, să se studieze folclorul. Noi trebuie să ne gândim, istoric, că am fost sărăciţi din cauza lipsei de pregătire muzicală. De aceea eu ţin foarte mult ca folclorul, aşa cum se întâmplă în ţările vecine, şi mai ales în Ungaria, să se studieze de la cele mai mici clase. Dacă urmăriţi manualele din Ungaria sau Franţa veţi vedea câtă importanţă se acordă folclorului, pe când la noi aproape că nu se mai ştie cum se joacă o horă. În trecut, când se făceau taberele mixte, copii din diferite ţări ştiau să joace sau să cânte, pe când românii nu ştiu.

 

Poate considera doina şi balada o frontieră culturală  în satul global?

 

Fără îndoială, mai ales doina tip de dragoste pe care nu o au multe popoare, şi de asemenea mai sunt câteva genuri legate de viaţa familiară, care pot să intre în acest fenomen nou, în care esenţial este să intre şi folclorul teleormănean.

 

Această postmodernitate a  lăutarului mai are a face cu trasmiterea folclorului?

 

Ţăranul a creat şi a cântat din totdeauna, pentru că era vorba despre viaţa lui. Lăutarii au preluat treptat o mare parte din repertoriul ţărănesc, contribuind la amplificarea lui tematică, muzicală şi stilistic-interpretativă. Viaţa se modifică. Schimbările materiale şi spirituale, transformarea satului patriarhal, modernizarea în parte, mutaţiile masive de populaţie, sunt factori care au influenţat parţial şi mentalitatea oamenilor. Constantin Brăiloiu spunea că oricâte modificări ar fi suferit cântecul popular el îşi păstrează rădăcinile. De aceea trebuie să dăm aceste cărţi, şi, susţin eu, însoţite de casete audio, pentru ca cititorul să se familiarizeze şi cu muzicalitatea textului, culoarea vocii, modalitatea de interpretare. Prin modificarea stilului de viaţă s-a dus la dispariţia horelor, plecarea la oraş a instrumentiştilor care aveau un rol important în viaţa sătenilor, dispariţia şezătorilor care erau laboratoare de transmitere şi creaţie a unor obiceiuri din repertoriul lor oral, un fel de jurnal oral pentru informaţie şi cântece. Acolo se plămădea cântecul şi se îmbogăţea.

 

 Se constată o creștere în audiență a ”manelismelor” interpretative, asimilat se spune kitsch-ului muzical, în detrimentul  folclorului autentic. De se simt tot mai mulți români atrași spre această latură?

 

 O explicaţie ar fi că tradiţiile nu se mai transmit în şcoli şi nici în familie. Atragerea spre kitsch poate apărea şi datorită unui oarecare dinamism al acestuia. Eu sunt sigură că prin maturizare cei tineri vor renunţa la ceea ce este nociv.

 

 Dacă vor avea și șansa interacționării cu personalități care să le insufle  sau să le explice ce este nociv. Așa cum s-a întâmplat și în cazul dumneavoastră.

 

Așa este. Eu am avut marea șansă de a cunoaște și lucra cu oameni  de excepție. În primul rând tatăl meu care a fost profesor şi violonist. Apoi Constantin Brăiloiu care a fost profesorul meu şi cu care mai târziu am colaborat. De asemenea Harry Sthal, marele nostru sociolog care s-a îndrăgostit de folclor şi de sociologia ţăranului datorită lui Brăiloiu, aducându-l să asiste la înregistrările noastre. Foarte mult am fost atrasă de Ovid Densusianu. Despre acesta foarte puţini ştiu că la orele lui de filologie vorbea despre baladă. Cum pe atunci oamenii nu ştiau că balada se cântă, Densuianu îl invita pe Brăiloiu la orele lui pentru a oferi spre audiţie asistenţei înregistrările sale, astfel că foarte mulţi români au aflat că balada nu este o simplă poezie ci este o cântare.

 

Același lucru constatase și istoricul Nicolae Iorga, care transcria interpretul ca principal trasmițător a mesajului baladei.

 

Mai mult, Nicolae Iorga a vorbit primul despre aceste balade care depind foarte mult de interpret, acesta trebuind să cunoască tradiţia locului pentru a o putea transmite nealterată mai departe. În zilele noastre lăutarii foarte rar mai cântă folclor sau balade. Eu fac parte şi din Fundaţia ”Mihai Viteazul” şi am căutat balada „Mihai Viteazul”, iar după căutări în diverse zone ale țării unde aveam cunoștințe că mai există, am constatat că doar în județele  Teleorman şi Ilfov se mai păstrează. De aceea consider că atâta timp cât preoţii şi profesorii vor avea o atitudine pozitivă faţă de creaţia populară, atunci lucrurile se vor păstra pe un făgaş normal. Şi aș da Teleormanul ca exemplu de preocupare în acest sens. Îmi vine în minte profesorul Gheorghe I. Neagu cu care am colaborat foarte bine şi care a publicat un articol despre un obicei numit „Barba lui Dumnezeu”. Apoi trebuie amintiţi D. D. Stancu, Iulian Chivu, Romulus Toma, Ştefan Marinescu, Antonică Popescu, care au publicat culegeri şi studii de valoare.

 

Chiar dacă vremea apostolatului a trecut, dumneavoastră spuneți că ar trebui să ne întoarcem către acesta?

 

Aşa este. Mai ales că există şi astăzi oameni care fac apostolat. Un exemplu grăitor este Maria Marin Tănase, şi ca ea mai sunt. Pentru că nu trebuie să uităm că, folclorul constituie o școală de patriotism, din care se poate învăța dragostea de țară, atitudinea morală demnă, pe care a avut-o poporul nostru în clipele cele mai grele din viață.

 

Gabriel ARGEȘEANU

 

Notă:  Duminică 18 aprilie, la 97 de ani, a  încetat din viață prof. dr. etnomuzicolog Emilia Comișel.

Profesoara de notorietate internațională a văzut lumina zilei la 28 februarie 1913.  A fost unul dintre cei șase copii ai renumitului institutor, dirijor și profesor de muzica Gheorghe Comișel.

Studiile muzicale începute împreună cu tatăl sau au fost continuate în Ploiești, la Liceul de fete "Despina Doamna" și apoi la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică – București, printre profesorii săi aflându-se reputații maeștri ai muzicii și pedagogiei muzicale naționale: Ioan D. Chirescu, Alfonso Castaldi, Alfred Alessandrescu, George Breazul, C-tin Brăiloiu, Dimitrie Cuclin, Ștefan Popescu și Paul Jelescu.

Emilia Comișel a întreprins cercetări și culegeri sistematice de folclor muzical toate zonele etnofolclorice, precum și în afara granițelor actuale ale României - unde trăiește populație românească: Bulgaria, Iugoslavia, Albania, Canada și SUA, culegând peste 9.000 de melodii..

Multe din lucrările sale sunt referențiale pentru oricine studiază folclorul românesc, amintind aici: ”Folclorul copiilor”, ”Antologia folclorică din Ținutul pădurenilor”, ”Folclor din Dobrogea”, „Folclor poetico-muzical din Teleorman”,  ”Colinde” ș.a.m.d.

Un interes aparte din partea distinsei doamne Emilia Comișel l-au reprezentat cercetarea și valorizarea etnomuzicologului de talie mondială Constantin Brăiloiu, fondatorul și directorul Arhivei Naționale de Folclor (1928-1943) și al Arhivei Internaționale de la Geneva (1943-1958), din opera căruia a publicat  șase volume.

Cu o vastă activitate știintifică si didactică - timp de peste 30 de ani a fost profesor la catedra de folclor a Universității Naționale de Muzică București, a fost răsplatită cu trei premii de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Premiul "Ciprian Porumbescu" al Academiei Române (1982), cu Ordine și medalii ale statului român. Pe plan internațional a fost aleasă membru în Consiliul Internațional de Folclor Muzical (Londra), în Societatea Internaționala de Muzicologie (Elvetia) și în Societatea Internațională de Antropologie (Paris).

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com