Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

George ROTARU –

Lecţie de patriotism şi cultură

Ziua Independenţei, Ziua Europei

 

Maria Diana POPESCU, Agero

 

 

Sīmbătă, pe 9 ale lunii mai, pe la orele amiezii, m-am aflat alături de un public numeros la Casa Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim din Rāmnicu Vālcea, un domeniu cultural relativ nou, al cărui stăpīn este istoricul, cercetătorul, inventatorul şi gīnditorul George Rotaru, īmpreună cu atitudinea de bun arhitect financiar a fratelui, economistul Constantin Rotaru. Doi mărinimoşi intelectuali, cu o carte de vizită impresionantă şi respectată, domnii George Rotaru şi Constantin Rotaru, pentru care istoria nu īnseamnă o noţiune livrescă, desprinsă din sisteme interlocutoare, au aprins de Ziua Independenţei candela cinstirii şi recunoştinţei tuturor celor care dorm eroic īn glia strămoşească. Chiar am avut emoţii, explicabile, pentru că am reīntīlnit pe domnia sa, George Rotaru, un mare dirijor, unul din cei care marchează ştiinţa şi istoria noastră, un nume de prestigiu, pe care īl găsim aruncīndu-ne ochii pe o revistă sau pe un ziar, pe o carte, pe o invenţie, īl auzim, īl vedem, īn media audio şi video, īi simţim bagheta dirijorală īn bunul mers al culturii naţionale, omul instituţie, cum bine spunea acad. Gheorghe Păun, a cărui brevetată invenţie, Calendarul Perpetuu Universal, va măsura poate timpurile viitorimii. Ziua de 9 Mai, zi cufundată īn istorie, a respirat şi a trăit romāneşte īn cetatea culturală a Rāmnicului, marcată de demersuri culturale inedite, menite să īntreţină flacăra spiritualităţii romāneşti.

 

GEORGE ROTARU A MĂSURAT CU ARTĂ VĪNTUL ISTORIC

 

La Casa Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim din Rāmnicu Vālcea pe 9 Mai s-a scris o filă modernă de cultură, s-a auzit vocea istoriei, prin vocea exponentului contemporan, George Rotaru, de la īnălţimea mijloacelor de care dispune acest centru de cultură. Ziua care a deschis drumul spre recunoaşterea internaţională a dreptului naţiunii romāne de a-şi decide singură soarta, Ziua Independenţei trece drept eveniment istoric de importanţă majoră, peste care nu trebuie lăsată să se aşeze devălmăşia postmodernă şi uitarea. La fel şi Ziua Europei, instituită la propunerea Ministrul de Externe al Franţei, Robert Schuman, īn urmă cu 58 de ani, pe 18 aprilie 1951, cīnd Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda au semnat Tratatul de la Paris, ce consfinţea īnfiinţarea Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului (precursoare a Uniunii Europene), a fost stabilită ca sărbătoare a Europei de către Consiliul European de la Milano, īn anul 1985.

 

Deschiderea oficială a Salonului Cărţii şi al Autorilor de Literatură şi Artă, SCALA, ediţia I, stagiunea primăvară-vară, a debutat la orele 14 cu lecţia istoricului George Rotaru. Au urmat: salutul adus celor peste o sută de scriitori şi artişti plastici, reprezentanţi ai unor ONG-uri; vernisajul stampei „5 secole de Istorie a Tiparului şi a cărţii īn spaţiul romānesc, 1508-1512, 2008-2012 - stampografie, George Rotaru: marcarea „Anului Internaţional al Astronomiei”; prezentarea Calendarului Perpetuu Universal, invenţie a istoricului George Rotaru, īnregistrată la OSIM; lansarea cărţilor: „Codul Rotarian”, autor George Rotaru şi romanul filosofului George Baciu, „Tristeţea unei iubiri”. A fost īn atenţia publicului cartea cu un format special, de 50 de kg, „Historia et tempus”, vernisajul expoziţiei de pictură, grafică şi sculptură, sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din Romānia, Filiala Vālcea,  care a reunit nume de prestigiu ale artei romāneşti de pretutindeni, dar şi expoziţia „Deceniul Tricolorului”. Se cuvine să amintim de un program special prezentat de „Asociaţia Aromānilor” din zona Cetăţii Domneşti, dar şi de dansatorii populari ai unui liceu din Rāmnic. Felul cum a fost marcată 9 mai - Ziua Independenţei la centrul Rotarexim, potrivit unor exigenţe culturale, ecoul de după īn presă scrisă, dar şi īn rīndul evenimentelor care cadrează făpturile istorice moderne, vorbesc despre faptul că istoricul-cercetător George Rotaru şi-a ales raţional palma de pămīnt cultural, a cīntărit bine lumina care bate īn fereastră, a măsurat cu artă vīntul istoric, şi a ridicat din temelii, īn leagăn de Rāmnic, o cetatea culturală, ca generaţiile viitoare să guste preacurat ca apa din rostul istoric al locului chibzuit cu cea mai organică psihologie. Noţiunea de civilizaţie a culturii se găseşte īn īntreg ambientul Casei Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim din Rāmnicu Vālcea. Ceea ce nu i se īntīmplă īn fiecare zi căutătorului de frumos, şi te face să te conformezi acestei atmosfere, invitīndu-te la respect.

 

Maria Diana Popescu, Agero

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com