Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Hram la Valea Mare

Sărbătoarea Naşterii Sf. Ioan Botezătorul - Drăgaica

Gabriel Fomino

 

 

Am publicat ceva vreme în urmă un reportaj despre Sfânta Mânăstire cu hramul Sf. Ioan Botezătorul de la Valea Mare - Întorsura Buzăului din judeţul Covasna, la revista Agero Stuttgart şi aflând despre acesta de la organizatoarea pelerinajelor de la Biserica Pogorârea sf. Duh din cartierul Titan – doamna Ana Neacşu, sfinţia sa Părintele Gheorghe stareţul acestui lăcaş de lumină cerească, a binevoit a mă invita anul acesta la hramul Mânăstirii.

 

 

Foto 1: Corul Manastirii din Valea Mare                                           Foto 2: Sobor de preoţi la Valea Mare

 

Abia întors dintr-un binefăcător concediu cu scop curativ la sanatoriul Techirghiol, ocazie cu care l-am revăzut pe Prea Sfinţia Sa Părintele Arsenie Papacioc, m-am "înarmat" cu aparatul foto şi am plecat în pelerinaj la Valea Mare. Era duminică, 24.06.2007. Nu pot să nu pomenesc aici că am trecut în drumul nostru pe la Episcopia Buzăului, unde am primit binecuvâtarea unui părinte ce ne-a dat date trebuincioase despre istoricul acelui sfânt lăcaş.

 

Tot sfinţia sa ne-a îndrumat să poposim şi la Sf. Mân. Barbu pe care am fost foarte bucuros, să o revăd după câţiva ani consolidată, căci prima dată cănd am fost aici biserica era foarte afectată de mişcările telurice din zonă. Am fost bucuroşi să lăsăm acolo câteva acatiste. Pentru că Bunul Dumnezeu şi Sf. Ilie au rânduit să ne încerce credinţa noastră şi să vadă dacă putem să mergem în drumul nostru, fără a ne speria de ploaia torenţială ce s-a dezlănţuit pe traseu, noi nici măcar nu ne-am gândit măcar să facem cale întoarsă şi am ajuns la Ciolanu, unde am poposit câteva minute şi am spus toţi că acestea sunt "încercări", pe care cu bucurie le trecem!

 

Şi nu numai ploaia torenţială a fost una din probe, căci la o răscruce de drumuri, în loc să pornim pe drumul corect, spre mânăstire, am luat-p pe un drum greşit, ajungând într-o mică comună, în care intenţia noastră finală a fost aceea a face noi cumpărături - prinoase pentru Sf. Mânăstire de la Valea Mare.

 

 

Foto 3: Imagine din Valea Mare                                                   Foto 4: Rugăciunea "Tatăl nostru"

 

Cu bunăvoinţa lui Dumnezeu şi a sătenilor, am aflat calea cea bună şi ne-am întors pentru a ajunge pe drumul ce ducea spre Mânăstire.

Aşa cum ne aşteptam, Părintele Gheorghe ne-a întâmpinat cu braţele deschise şi binecuvătare, invitându-ne la masă. Trebuie să spun că Sfinţia Sa nu avea clipă de răgaz, alergând tot timpul în stânga şi în dreapta, pentru a pune la punct tot ce trebuie pentru sărbătoare.

Am fost găzduiţi toţi ori în mânastire, ori în satul Valea Mare, la nişte oameni foarte calzi, bucuroşi că le onorăm casele în aceste momente de sărbătoare.

 

În funcţie de găzduire, am luat parte fiecare la slujba de maslu ce s-a săvârşit de dimineaţă, iar apoi am urmărit şi luat parte la Marea Sărbătoare de Hram, slujbă ce a fost condusă cu multă bunăvoinţă şi bucurie de prea sfinţitul Părinte Ioan Sălăjean. Întâmpinat de câţiva părinţi sosiţi aici ca să ajute la buna desfăşurare a slujbei, cât şi de un mare număr de credincioşi cu urări de "LA MULŢI ANI!", părintele Sălăjean a ajuns pe platforma pregătită special pentru slujbă, şi a dat binecuvântări credincioşilor aflaţi aici pentru sărbătoare şi bucuroşi să-l vadă pe sfinţia sa.

 

A fost un moment măreţ, plin de dragoste pentru toţi cei sosiţi aici, plin de lumină spirituală, ce a fost încununat de o predică pe măsură ţinută de prea sfinţitul părinte. Discuţia liberă cu credincioşii, întrebările sfinţiei sale şi răspunsurile primite pentru ce nu ştiam noi, au fost deopotrivă înălţătoare şi pline de căldură. Sfaturile sale de a nu uita pe cei ce nu se pot deplasa la biserică pentru a primi sf. Maslu, şi a chema un părinte la aceştia pentru a primi acest dar ceresc, sfatul de a-i trece pe aceştia pe acatistele alături de rudele noastre, au fost unele din cele mai preţioase.

 

Unul din momentele impresionante a fost sfinţirea florilor de Sânziene, flori despre care se spune ca ajută la îmbunătăţirea sănătăţii.

În final am primit darul botezului, fiind stropiţi cu apă sfinţită. Şi pentru a încununa acest moment cu cele mai frumoase laude, părintele Gheorghe, a invitat pe toţi credincioşii să ia parte la masa festivă, bine pusă la punct de sfinţia sa ca şi de cei pe care îi conduce cu multă bunăvoinţă. Cu această ocazie am constatat o foarte bună înaintare a lucrărilor de construcţie a sfântului lăcaş. Îmi este greu să trec peste faptul că această sărbătoare a fost onorată cu multă cinste de un sobor de preoţi sosiţi din mai multe zone ale ţării, şi aş putea spune că unul dintre aceştia a fost de peste Prut. Şi spun că asta s-a putut observa după puternicul accent moldovenesc. Întăriţi cu forţe proaspete în cele sfinte, am plecat spre casă. Pe drum ne-am abătut totuşi şi pe la alt sfânt lăcaş, lângă Ploieşti, la Ghighiu. Am avut timp să mai facem iar cumpărături pentru măicuţele de acolo, ca să le arătăm că nu le-am dat uitării.

 

Am ajuns acasă bucuroşi, că totul a mers bine şi că am avut parte de binecuvăntări peste tot, şi aş putea spune că nimeni nu s-a simţit obosit după acest pelerinaj minunat. Coborând în faţa bisericii noastre, i-am mulţumit Bunului Dumnezeu pentru toate, inclusiv pentru "Încercările Sale" şi am spus la toate "Amin" !

 

Gabriel FOMINO

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)