Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

In memoriam:

Prof. Dr. Mircea SABĂU

 

MEMBRU EMERITUS AL ACADEMIEI ROMÂNO-AMERICANE

 

George ROCA, Agero

Grafica de Roca (Agero)

 

 

Luni, 15 iunie 2009, s-a înalţat spre ceruri prof. Dr. Mircea Sabău, colegul nostru de la Academia Româno-Americană, născut la 24 August, 1934, la Turda, din parinţi ardeleni din Ţara Moţilor. Iată ce ne relatează soţia sa Dr. Carmen Sabău şi fiica acestuia, prof. Dr. Isabella Sabău:

 

„Şcoala primară şi studiile liceale le-a urmat la Turda, de unde a plecat apoi la Bucureşti, pentru a urma, între 1952-1957, cursurile Facultăţii de Fizică a Universităţii C.I. Parhon. Încă de copil s-a dovedit curajos, integru şi demn, cu o voinţă de fier, iubind şi căutând adevărul peste tot. În timpul anilor de liceu şi cei de facultate a suferit nedreptăţile şi cruzimea regimului comunist, care l-a pedepsit, precum pe atâtea milioane de români, pentru faptul că a avut în familie oameni dintr-o bucată, doi unchi, unul - preot greco-catolic, care a refuzat să treacă la ortodoxism, răspunzând la provocări prin „eu vreau să mor în religia în care m-am născut!”. Pentru afirmarea si respectarea acestei dorinte, acest unchi a fost închis 17 ani, după care restul vieţii şi l-a petrecut cu „domiciliu forţat”, în creierul Munţilor Apuseni, unde se născuse. Al doilea unchi, a fost găsit „vinovat” pentrucă era „jurnalist” care propovaduia adevărul şi dreptatea. Şi el a fost închis mulţi ani. Iar nepotul, a suferit pentrucă avea doi unchi în inchisorile comuniste! Lanţul slăbiciunilor....

 

Pasiunea cea mai mare a „Omului” Mircea Sabău era cititul, studiul, cultura, fapt pentru care şi-a ales cu multă grijă profesiunea, considerând că ştiinţa îl va ajuta să descopere Adevarul şi Dreptatea. Dar şi pentru această pasiune a lui a avut de suferit, pentru că citea tot ce a creat mai bun mintea omenească şi căuta să înţeleagă istoria, filozofia, sursele şi cauzele nedreptăţii în lume, iar când a adunat un bagaj mare de cunoştiinţe, devenind o adevarată enciclopedie, şi a înţeles ce inseamnă Adevărul, Dreptatea, Libertatea şi Democraţia, a devenit un anticomunist înfocat.

 

După ce şi-a luat licenţa în Fizică Nucleară (1957), a lucrat timp de optsprezece ani la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti, la început în Secţia de Reactori Nucleari, iar dupa ce s’a pus la punct „fizica reactorului”, a început să studieze şi „fizica energiilor înalte”, transferându-se la secţia respectivă şi luându-şi doctoratul în acest nou domeniu (1970). Datorită specializării superioare obţinute a fost trimes să lucreze pentru o perioadă de cinci ani la Institutul Unificat de Fizică Nucleară dela Dubna, URSS, in cadrul colaborarii dintre cele doua institute.

 

În cele din urmă, dragostea lui pentru Libertate şi Democraţie a învins! Dictatura şi teroarea comunistă nu l-au îndoit, ci i-au dat putere să lupte din ce în ce mai îndârjit să scape de ele, de controalele din ce în ce mai umilitoare şi greu de suportat... până şi a „gândurilor”! Şi-a dat seama că 30 de ani de comunism au fost mai mult decât suficienţi pentru a-l face să înţeleagă că numai plecând spre Libertate, va putea să-şi ajute ţara pe care o iubea atât de mult!

 

În 1975 s-a refugiat împreună cu familia în Apus, unde a început imediat să lupte cu armele lui – creionul şi hârtia – arătând lumii ce înseamnă tirania şi dictatura. În drum spre Statele Unite, a lucrat impreună cu soţia sa – chimista - un an în Germania, la Institutul de Cercetări Nucleare din Karlsruhe.

 

În noua sa patrie, următorul loc de muncă a fost la prestigiosul Laborator Naţional dela Argonne – Chicago, unde a fost angajat pentru o perioadă de timp la Secţia de Fizică a Energiilor Înalte. Când aceasta a devenit un domeniu „prea costisitor” (chiar şi pentru americani!), laboratoare similare închizându-se pe rând, sau  reprofilându-se pe alte domenii de activitate, a început să înveţe din nou o altă meserie, reprofilându-se pe Fizica Medicală, domeniu pe care şi l-a însuşit temeinic, cu seriozitate şi cu pasiunea-i caracteristică. După ce şi-a completat studiile în acestă specialitate, dand toate examenele cerute, a lucrat timp de optsprezece ani la University of Chicago, ca profesor de Fizică Medicală, având şi responsabilitatea echipamentelor complexe şi noi ale Spitalului Universităţii. Au urmat apoi alţi patru ani la Baylor Medical Center al  Universităţii din Dallas, – ca profesor de Fizică Medicală, având şi sarcina organizării Laboratorului de Echipamente pentru Diagnoză şi Tratament. În toţi aceşti ani a publicat peste 150 de lucrări ştiintifice în jurnalele de specialitate şi a prezentat aproximativ cincizeci de lucrări la conferinţe şi congrese internaţionale.

 

Toată viaţa sa, prof. Dr. Mircea Sabău a fost un exemplu de cinste, integritate şi respect pentru demnitatea Omului. Curajul şi voinţa cu care a luptat cu necruţătoarea boală, calmul şi liniştea cu care a îndurat durerile atroce şi suferinţele cumplite, i-au inspirat şi umplut de admiratie pe cei din jurul lui. Platon şi Socrates au fost filozofii lui cei mai iubiţi, după care s-a condus cu conştiinciozitate, principiile lui de bază fiind: căutarea şi promovarea Binelui şi al Adevărului, Integritatea, Demnitatea, Respectul şi Consideraţia pentru Om. El a fost „făclia” noastră, care ne-a ajutat să rezistăm şi să progresăm… dar care acum s-a stins...  Oare vom fi in stare s-o ducem noi două mai departe?”.

 

În 1998, profesorul universitar Dr. Mircea Sabău a ieşit la pensie, dedicându-se cu dragoste şi pasiune - împreună cu soţia sa, Dr. Carmen Sabău - culturii româneşti, pe care, tot cu armele dumnealor „creionul şi hârtia”, începuseră să o promoveze în lumea apuseană cu douăzeci de ani în urmă. În acest scop, şi-au adus aportul la bunul mers al unor asociaţii de prestigiu unde erau membri, precum ARA (Academia Româno-Americană de Arte şi Ştiinte, din 1978) şi RMMLA (Rocky Mountain Modern Language Association, din 2003) - o societate care promoveaza culturile etnice. In cadrul acesteia, au creat împreună cu alte membre, o secţie română, în care, mai bine de şapte ani au activat toţi cei din familia Sabău - părinţii şi fiica prezentand lucrări de cultură românească. N-au scăpat nicio ocazie de a prezenta conferinţe despre România şi cultura acestei ţări la diferite evenimente, „seri culturale” sau sărbători ale unor grupuri etnice de pe teritoriul american. De-asemenea, timp de zece ani, au reprezentat un DPI-NGO (Department of Public Information – Non-Government Organisation)  din Romania la ONU, la „Lucrările Comisiei pentru Drepturile Omului”.

 

Prof. Dr. Mircea Sabău, a fost membru al Biroului Director şi Raportor la ONU al Consiliului Mondial Român. Împreună cu soţia sa, au contribuit la compunerea şi iscalirea a zeci de documente, scrisori şi petiţii, menite să apere Drepturile Omului şi şi-au adus un mare aport la recunoaşterea prestigiului românesc în afara perimetrului naţional, la cunoaşterea pozitivă a ţării din care proveneau, România.

 

Requiscat in Pace !

 

George ROCA

Membru ARA

27 iunie, 2009

..................................................................................................................................

 

 

ÎN LOC DE POST-SCRIPTUM

 

De curând am primit o veste îmbucurătoare de la conducerea Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe, prin persoana preşedintelui acesteia, dl. prof. Dr. Ion Paraschivoiu. Domnia Sa propune instituirea unui premiu anual numit „MIRCEA SABĂU ARA AWARD” în cinstea marelui dispărut. Iată textul mesajului care a fost făcut cunoscut membrilor ARA:

 

2009/6/26 Ion Paraschivoiu <i...@p....ca>

Montreal, Canada

 

... Acum, când aud această ştire tristă, nu îmi vine să cred că Academia Româno-Americană de Arte şi Ştiinţe este lipsită de un alt om de seamă, MIRCEA SABĂU, membru Emeritus ARA, după ce recent i-am pierdut pe George Emil Palade şi Virgil N. Constantinescu, membrii de onoare ARA...

 

... Consider că Academia Româno-Americană de Arte şi Ştiinte poate cinsti memoria celui care a servit-o cu devotament şi profesionalism prin instituirea unui premiu numit „MIRCEA SABĂU ARA AWARD”  acordat celei mai valoroase  lucrări ştiintifice, prezentată la Congresul Anual ARA, din domeniul Ştiinţelor
Inginereşti, Fizică, Chimie, etc.


Sunt convins ca această propunere a mea va găsi un ecou pozitiv la toate categoriile de membri precum şi la Comitetul Executiv ARA.


În numele meu şi în numele Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe (ARA) cu profundă durere transmit familiei sincere condoleanţe!


Ion Paraschivoiu

ARA President

http://www.meca.polymtl.ca/ion/ARA-AS/

 

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com