Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

INTERVIU CU ALA MÎNDÎCANU

PREŞEDINTA COMUNITĂŢII MOLDOVENILOR

DIN QUEBEC, CANADA

 

Lucreţia BERZINTU, Israel

 

 

 Cine este Ala?

 

Este femeia - model, aşa cum am cunoscut-o în anul 1990, în perioada trăirii evenimentelor revoluţionare. Au fost trăiri de mare sensibilitate, între românii din România şi cei din Basarabia! Am continuat colaborarea culturală cu Gaudeamus” din Iaşi, ea cu ABC dava” din Chişinău, pentru o anumită perioadă. Ala a intrat apoi în activitatea politică din Republica Moldova, luptând pentru libertate şi democraţie în scopul unei vieţi mai bune pentru poporul basarabean, continuând cu alte activităţi de mare înălţime. Zilele trecute, întâmplător, am aflat că a emigrat în Canada. Am contactat-o imediat, şi, considerând că are multe de spus, i-am solicitat un interviu, ea acceptând cu amabilitate.

 

Pentru ca cititorii s-o cunoască mai bine, iată un CV:

 

·         Data şi locul naşterii: 14 decembrie 1954, satul Balatina, raionul Glodeni.

·         Studii: Facultatea de Jurnalism, Universitatea de Stat din R. Moldova (1972-1977), masteratul în Relaţii Externe, Academia de Administrare Publică (1994-1997), doctoratul în management, Academia de Studii Economice din Moldova (1997-2000);

 

·         Starea civilă: căsătorită, două fete, trei nepoţi;

·         Performanţe în carieră: Director Ştiinţific al Centrului Lingvistic ABC dava” (1989-1994); deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1994 – 1998; 1998 – 2001); redactor-şef al săptămânalului Democraţia” (2001-2004); Şef de catedră, decan al Facultăţii de Jurnalism şi Comunicare Publică, ULIM (2004 – iunie 2008); În prezent, Preşedinta Comunităţii Moldovenilor din Quebec.

·         Limbi străine: engleza, franceza, rusa.

·         Hobbies: cântecul popular, muzica rock, lecturile, comunicarea eficientă.

·         Mai multe date la: http://www.miscareaeuropeana.ro/moldova/view.article.php?5

 

O caracterizare cum nu se poate mai realistă i-a făcut-o scriitorul Nicolae Dabija, apărută pe coperta cărţii Alei Mîndîcanu Dor de Libertate”, Chişinău, editura ULIM, Elan Poligraf, SRL, 2008. Citez: Dacă mi-aş imagina ipostaza feminină a lui Mahatma Ghandi, aceasta ar semăna cu cea a Alei Mîndîcanu din perioada marilor frământări de stradă de la sfârşitul anilor 80 când le împărţea soldaţilor încrâncenaţi, cu degetul pe trăgaci, gata să tragă, garoafe... Buchetul ei de garoafe era mereu tricolor, drapelul de mai târziu al Republicii Moldova, nerecunoscut pe atunci de oficialităţi... Aşa îmi va rămâne Ala Mîndicanu pentru totdeauna în memorie...        Curajul ei contamina bărbaţii. Discursurile ei înflăcărau mulţimile. Ala Mîndîcanu n-a fost doar martoră a istoriei, ea a făcut istorie; umăr la umăr cu Leonida Lari şi Lidia Istrati dânsa şi-a împlinit destinul cu cel al poporului ei care se ridică din genunchi... Dor de libertate... Cred că nici o îmbinare de cuvinte n-ar exprima mai reuşit flacăra lăuntrică a acestui neam, pe care Ala Mîndîcanu a pus-o titlu de carte... Ideile o definesc şi o fac să fie contemporană cu sine...”

 

***

 

Lucreţia Berzintu: Dragă Ala, este o surpriză plăcută pentru mine să te descopăr acum în Canada! Ne-am întâlnit prima oara în perioada revelaţiei Podului de flori de peste Prut”, continuând cu celelalte evenimente cultural - patriotice din România şi Basarabia. Peste puţin timp, la 6 mai 2009, se împlinesc 19 ani de atunci, de când romanii din Basarabia s-au îmbrăţişat cu fraţii din România. Ce a însemnat pentru tine, atunci, acest eveniment de mare importanta istorica şi de o profunda trăire sufleteasca, şi, ce înseamnă astăzi?

 

Ala Mîndîcanu: Şi eu m-am bucurat enorm când mi-ai scris. Ne-am cunoscut într-o perioadă de mari schimbări, când totul părea posibil. Perioada 1988-1991 a fost cea mai fericită pentru familia noastră, pentru mii de concetăţeni de-ai mei, pentru participanţii la Marea Adunare Naţională – libertatea şi democraţia păreau a fi atât de aproape şi atât de reale... Am fost şi eu la Podul de Flori, am plâns de bucurie şi de emoţie, crezând ca visul de a ne vedea neamul reunit şi de a trăi în normalitate este pe cale de a deveni realitate… Astăzi, înţeleg că evenimentele s-au derulat conform unei logici fireşti – nu-i poţi cere unei societăţi să se transforme peste noapte din una totalitară în una democratică.

 

L. B.: Grigore Vieru spunea că „Ţara nu este un ram pe care sa-l tai în două fără să ucizi şi viaţa lui!”. Crezi că atunci la Podul de flori de peste Prut”, s-a pierdut primul tren pentru Unirea României cu Basarabia, sau era mai uşor de realizat? Ce crezi, va mai sosi un tren?

 

A. M.: Am avut mai multe şanse ratate. Dar speranţa mea e că odată cu integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană care, după mine, este inevitabilă, ne vom vedea reuniţi…

 

L. B.: A urmat sărbătoarea Limbii Romane, în 1990, când familia Mîndîcanu şi-a adus o contribuţie deosebită. Cum a fost?

 

A. M.: Toata familia Mîndîcanu, şi părinţii soţului, Valentin şi Iulia, şi noi, adică eu cu Emil, ne-am implicat plenar, chiar din prima clipă, în Mişcarea de eliberare naţională. Valentin Mîndîcanu, Tata, cum ii spunem cu drag, a scris celebrul articol „Veşmântul fiinţei noastre” care a declanşat în mare parte revoluţia din Basarabia. Articolul, publicat în numărul din aprilie 1988 al revistei „Nistru”, spunea tranşant că suntem români, vorbim româneşte şi că trebuie sa revenim la grafia latină. Dumitru Matcovschi, redactorul-şef al revistei, şi-a asumat riscul acceptând articolul spre publicare. În scurt timp după aceasta a fost grav rănit într-un accident suspect. Articolul a jucat rolul său „detonator”, declanşând procesul trezirii conştiinţei naţionale.

 

Soţul meu, Emil, alături de prietenii săi, Viorel Ciubotaru şi Vlad Pohilă, a fost unul din iniţiatorii „Scrisorii celor 66” în sprijinul limbii române şi alfabetului latin, care s-a transformat într-o mişcare populară de nestăvilit pentru „limbă şi alfabet”. Emil a fost şi primul care a pus problema decretării limbii noastre drept limbă de stat.

 

Între timp eu am iniţiat cursuri de limba română pentru alolingvi şi m-am încadrat în executivul Mişcării Democratice. La cursuri, am cultivat respectul pentru limba romănă şi am predat limba, alături de colegi, unui număr de peste 15 mii de vorbitori de rusofoni. Mai bine să învăţ limba română decât «Kalaşnikov», se spunea atunci la Chişinău. E o temă aparte de ce nu s-a continuat acest proces de «alfabetizare» a alolingvilor… În 1988-1991, am participat la toate mitingurile Mişcării Democratice, am vorbit în faţa a mii de oameni, chemându-i la luptă pentru democraţie şi libertate.

 

În toamna lui 1988 mi s-a intentat şi un proces administrativ pentru pichetarea Comitetului Central al PCM, la care am participat alături de Ion Hadârcă, Iurie Roşca, Sergiu Burcă, Vasile Năstase şi scriitorul evreu de limbă rusă, un om deosebit, Alexandr Brodschi. Ceream atunci publicarea Programului Mişcării Democratice în presă. Am fost achitaţi din motivul că legislaţia de atunci nu conţinea noţiunea de pichet si, respectiv, nu avea prevăzute metode de penalizare a pichetanţilor. A fost frumos, amintirile acelei perioade ar putea constitui tema unui volum întreg de memorii…

 

L. B.: Ce speranţe sunt la alegerile din R. Moldova, ce vor avea loc la 5 aprilie 2009?

 

A. M.: Speranţa schimbării… După informaţiile din presa basarabeană, în regiunea transnistreană au domiciliul peste 220.000 de cetăţeni cu drept de vot, şi, secţii de votare vor fi doar 10, ceea ce ar însemna peste 22.000 pentru fiecare secţie. Dar, legislaţia electorală prevede ca numărul alegătorilor la o secţie, să nu depăşească 3.000 de persoane.

 

L. B.: Crezi că votanţii vor reuşi -şi exercite acest drept? Principiul democratic există în regiune?

 

A. M.: Este adevărat că orice vot contează la alegeri. Dar, sincer, nu cred ca la 5 aprilie se va schimba ceva în stânga Nistrului. Şi până acum în satele de acolo care sunt sub jurisdicţia Chişinăului se încercă organizarea alegerilor, însă fără prea mare impact asupra rezultatului general. Nici de data aceasta nu va fi altfel… Problema Transnistriei este una prea dureroasa, până la alegeri libere acolo mai e mult.

 

L. B.: Care a fost contribuţia ta, ca deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în cele două legislaturi?

 

A. M.: Eu am fost preşedinta Ligii Creştin Democrate a Femeilor şi activitatea mea din parlament a fost dedicată drepturilor omului şi drepturilor femeii. Ca vicepreşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, am propus şi am obţinut mai multe amendamente la legislaţie, cum ar fi art. 9 al Legii partidelor („partidele respectă principiul egalităţii genurilor în organele lor decizionale la toate nivelurile”), am creat Subcomisia oportunităţilor egale, prin care am pregătit un proiect al Legii egalităţii. Din păcate, în 2001 subcomisia a fost lichidată...

 

L. B.: Dar ca Expert ONU, ce poţi sa ne spui?

 

A. M.: Am fost la ONU în câteva rânduri. În 2000 am prezentat la New-York un raport despre respectarea de către Republica Moldova a prevederilor Convenţiei privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei (CEDAW). Ulterior, în 2005, am fost invitată de către Comisia ONU la întrunirea experţilor de gen în Etiopia, unde am elaborat recomandări pentru Adunarea Generala a ONU la tema egalităţii dintre bărbaţi şi femei. În 2007 am trecut un curs de pregătire în domeniul convenţiilor privind drepturile omului la ONU, Geneva.

 

Revenind, am colaborat strâns cu delegaţia UNIFEM din Moldova, contribuind la elaborarea unui Ghid în domeniu pentru jurnalişti. Şi aici aş avea multe de povestit, egalitatea de gen reprezentând pentru mine un barometru al stării democraţiei în orice stat. Cu cât mai puţin sunt respectate drepturile femeii, cu atât mai nedemocratic este statul, indiferent de declaraţiile oficialilor. Ce folos că Republica Moldova a adoptat în 2006 Legea Egalităţii? Pînă azi nu sunt elaborate şi declanşate mecanismele de implementare a legii, bugetul de stat nu prevede niciun ban pentru asigurarea respectării ei, iar codul administrativ sau cel penal nu prevăd nicio pedeapsa pentru încălcarea prevederilor sale. Ca un cunoscător al Convenţiilor internaţionale din domeniu, dau o bilă neagră Republicii Moldova la capitolul drepturile omului” în general şi la cel al drepturilor femeii în particular.

 

L. B.: Ştiu ca ti-ai adus un aport deosebit în promovarea femeilor la posturi decizionale în R. Moldova. Legat de acest subiect, ce ne poti spune, daca te referi la femeia de pe Tera?

 

A. M.: Sunt convinsă ca femeilor le aparţine viitorul în gestionarea vieţii sociale, economice şi politice la nivel global. Am şi argumente, numai ca spaţiul restrâns al acestui interviu nu-mi permite sa spun mai multe.

 

L. B.: În 1990 ai vizitat Israelul…

 

A. M.: Am avut marele noroc să particip, alături de alţi 130 de concetăţeni, la o croazieră pe Marea Mediterană în 1990. Una din cele 7 ţări vizitate a fost Israelul. M-a impresionat nespus Ierusalimul, Haifa, Tel-Avivul, oraşe curate, moderne, civilizate. Acolo am văzut pentru prima oara instalaţii de irigare repartizând apa la fiecare arbore, la fiecare floare conform unui grafic special. La Tel-Aviv am vizitat o familie de prieteni moscoviţi, emigraţi din Rusia, Zahar şi Rimma Sherman. Am rămas prieteni şi azi, le-am şi făcut o vizită la Toronto, căci sunt stabiliţi de câţiva ani în Canada.

 

L. B.: Despre evreii din Basarabia, ce ne poţi spune? Dar despre cei din Canada?

 

A. M.: Tradiţional, basarabenii au avut relaţii bune cu evreii. Sovieticii au încercat să schimbe această optică, promovând, neoficial, discriminarea evreilor. Ţin minte povestirile tatălui meu, familia căruia avea mai multe hectare de pământ între cele două războaie. El îmi spunea : „Familia noastră avea o relaţie foarte bună cu evreii din Balatina. Noi le vindeam producţia agricolă, iar ei aduceau în sat diferite bunătăţuri – banane, scrumbie de Dunăre, măsline, fructe exotice… În anii 50, sub conducerea directorului Mark Shor, şcoala medie din satul nostru era una dintre cele mai bune în raion. Niciodată nu a mai avut şcoala din Balatina un director ca el. Printre familiile de prieteni ai părinţilor mei era şi Polina şi Naum Shvartzman. Fiul lor, Mark, sau Marik, cum îi spuneam eu, îmi era tovarăş de joacă pe când aveam 2-3 ani. Anii au trecut, politica statului sovietic nu a fost niciodată prietenoasă faţă de evrei, de aceea astăzi sunt mai puţini în Basarabia. Sunt totuşi activi, au un fond „Dor le dor”, un ziar al comunităţii evreieşti, „Evreiskoe Mestechko”. Prin intermediul acestui ziar l-am şi găsit pe Marik, prietenul din copilărie, după aproape 50 de ani. Este acum în… Brazilia. Corespondăm şi sper sa ne vedem intr-o zi. Este căsătorit, are o fabrică de haine pentru copii şi mai ţine minte limba rusă.

 

Am o colaborare frumoasă cu evreii şi în Canada. Anume organizaţia evreiască „Mada” condusă de Barak Nissim Hetsroni a ajutat comunitatea noastră cu mobilier şi echipament. Îi considerăm drept parteneri (vedeţi www.moldovaquebec.ca).

 

L. B.: O întrebare care, probabil şi-o pune fiecare: de ce ai părăsit Basarabia pentru Canada, având în vedere că, sub aspect economic, familia ta nu suferea?

 

A. M.: După 20 de ani de luptă am constatat că ne-am pomenit exact în punctul de unde am pornit. Şi ne-am zis că trebuie să schimbăm ceva în viaţa noastră. Am spus cândva că plecarea înseamnă renunţare. Astăzi vad lucrurile altfel. Câte odată de departe poţi face mai multe decât din interior. După aproape un an, pot să spun că îmi place sistemul canadian, că mă simt bine aici şi multe lucruri în Republica Moldova ar trebui făcute după modelul canadian. Stând permanent acasă, nu poţi vedea lucrurile în perspectivă, ochiul işi pierde din prospeţime, nu mai realizează peisajul general. În 2004 nu aveam cum sa ştiu acest lucru…

 

L. B.: Ce şanse sunt ca Republica Moldova să se integreze în Uniunea Europeana?

 

A. M.: Integrarea europeană nu are alternativă. Nu pot, însă, numi data integrării. Să sperăm că alegerile din 5 aprilie vor apropia această zi şi că partidele democratice PLDM, PL şi AMN vor înscrie un scor suficient de frumos pentru a produce schimbarea…

 

L. B.: Recent, la 27 martie 2009, s-au împlinit 91 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Mulţi turişti din România care voiau sa meargă în Basarabia cu diverse probleme, au fost întorşi de la hotar, fără nicio explicaţie. Comentează, te rog.

 

A. M.: Nu prea am ce comenta – guvernarea se teme de impactul tineretului cu simţire românească, dornic de schimbare, asupra alegerilor. „Frica păzeşte bostănăria”, spune o vorba din popor. Anume frica de a pierde alegerile determina oficialităţile să încalce brutal convenţiile şi legile. Numai că efectul unui atare comportament poate fi invers proporţional aşteptărilor…

 

L. B.: Ai un model de lider politic, din fostul lagăr comunist european care sa fie un exemplu de urmat?

 

A. M.: Da, este Vaclav Havel, o autoritate morală incontestabilă în politica globală. Chiar şi acum, după retragerea sa din politica, cuvântul său cântăreşte greu. Chiar zilele astea citeam pe net un interviu de-al sau în care afirma: „În politică, pragmatismul fără moralitate înseamnă marxism”. Cum poţi sa-l contrazici?

 

L. B.: Oare, dragostea, prietenia, compasiunea şi iertarea si-au pierdut sensul lor adânc, aşa cum a spus Vaclav Havel, citat de tine intr-un articol?

 

A. M.: Nu ştiu, eu vreau să cred că omenirea mai are şansa să se salveze, poate într-o zi binele din noi va birui răul şi atunci în lume vor fi mai puţini oameni nefericiţi, bântuiţi de dorinţe nesăbuite. Răul nu este în afară, în altă parte, răul este în noi. Fiecare trebuie să-şi înfăptuiască propria „revoluţie” şi atunci lumea va deveni mai bună pentru fiecare.

 

L. B.: (foto stânga) Ai vreun mesaj de transmis publicului cititor?

 

A. M.: Le doresc tuturor sănatate, să fie liberi şi să trăiască în pace cu ei înşişi şi cu lumea înconjurătoare! Şi încă ceva. În curând plec la Chisinau, sper să găsesc schimbarea în ochii, minţile şi inimile concetăţenilor mei cărora le duc dorul si pe care visez să-i văd liberi şi fericiţi…

 

Un Paste Fericit tuturor!

 

 

Lucreţia BERZINTU

2 aprilie 2009 Israel

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com