Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

“Copilul minune al anilor ‘60”

Carmen-Daniela Gililov (n.15.10.1951) - pianistă, compozitoare şi pedagog

 

Interviu de Corina Ungureanu-Kiss

 

 

         S-a născut la Făgăraş, în Judeţul Braşov, mama a fost medic iar tatăl doctor în ştiinţe economice. Nici unul din părinţi nu aveau legături speciale cu muzica. La scurt timp familia se mută la Sibiu. „În casa unde locuiam, pe strada Constituţiei nr. 5 era un pian cu coadă, care îi aparţinea gazdei. La vârsta de doi ani aceasta era jucăria mea preferată! În afără de acest pian nu aveam decât un căţeluş de plastic care ţiuia şi sticluţe de penicilină de la mama mea. Afară mai aveam o capră, pe care o numisem Ciucurel.“

         La vârsta de trei ani ia primele lecţii de pian, unde nu învaţă decât câteva cântecele pentru copii ca: Hänchen-Klein, Cucu-cucu, Vulpe tu mi-ai furat gâsca, etc. După doi ani se mută din nou, de data aceasta la Călimăneşti, unde mama ei este detaşată ca medic balnear.

         Există oameni, în cultura universală, care s-au manifestat spontan, uneori spectaculos deja din copilărie, cu noi opţiuni. Ceea ce a singularizat personalitatea artistei Carmen Daniela Gililov (Chiciu) a fost că la vârsta de 5 ani a fost descoperită ca un „copil minune“ la Călimăneşti de compozitorul Marţian Negrea (pacient fiind) şi mai apoi la Bucureşti de Alfred Mendelsohn, iar la numai 16 ani părăseşte România în urma obţinerii unei burse de studiu, pian şi compoziţie la Viena. Din 1975 devine studentă, mai întâi la Conservatorul din Viena, iar cu doi ani mai târziu şi la Berlin. Absolvă cele două conservatoare cum lauda devenind profesoară de pian universitară la Köln şi Düsseldorf.

         Carmen-Daniela Gililov nu se opreşte numai la cariera concertistică ci se dezvoltă în ansambluri camerale alături de artişti renumiţi ca: Viktor Tretjakov, Ramon Jaffe, Veronica Kraneis. Din 1981 face cursuri de măiestrie în întregă Europă şi Coreea.

         Talentul şi pasiunea pentru muzică au constituit trăsăturile predominante ale structurii sufleteşti şi temperamentale ale artistei. Aşa se explică dezinvoltura şi generozitatea  sentimentelor exprimate în interpretare, compoziţie şi pedagogie, elocvenţa şi profunzimea, densitatea discursurilor pedagogice, chiar şi atunci când forma desfăşurării uimeşte prin simplitate.

 

Corina Kiss: Ce gânduri te-au împins să compui în copilărie?

Carmen-Daniela Gililov: Când mama lucra ca medic la Călimăneşti, eu eram mult timp singură. De multe ori culegeam floricele în faţa clinicii şi cântam arii din opere, ca de exemplu Lakme de Léo Delibes şi multe melodioare pe care le născoceam din cap. Marţian Negrea care m-a auzit şi m-a observat i-a spus mamei că sunt un copil extrem de talentat „un copil minune“ şi trebuie să iau neaparat ore la o şcoala de muzică.

De atunci, Marţian Negrea a ţinut o relaţie foarte apropiată cu familia mea şi a dorit ca personal să mă îndrume, cândva, pe drumul muzicii.

  

Poţi să descri câteva amintiri elocvente din copilăria petrecută la Călimăneşti?

Îmi amintesc că, la Călimăneşti era forte greu să faci ceva special sau mai bine spus, să faci muzică. Mergeam de 2 ori pe săptămână cu autobuzul la Râmnicu Vâlcea, la Şcoala de muzică, după cum ne-a indicat domnul Marţian Negrea. Acasă nu aveam pian şi nu exista nici un pian în acest orăşel, singurul pian din împrejurimi se afla la cineva în Căciulata, acolo studiam. Dar pe atunci nu exista nici un mijloc de transport între aceste două localităţi, aşa că mergeam o oră pe jos ca să pot studia.

 

Când v-aţi reântors în Judeţul Braşov, la Braşov?

La Braşov ne-am mutat când aveam 7 ani. Acolo a fost mai simplu, luam lecţii de pian de la directoarea Liceului de Muzică, numele nu mi-l mai amintesc, dar ştiu că avea părul roşcat. Ceea ce a fost nostim era că, până să încep eu ora de pian trebuia să aştept cam o oră şi eu adormeam pe canapeaua din sala de pian!

  

La Braşov ai reuşit să ai un pian pe care să studiezi?

Din păcate nu! Însă mama se ocupa mereu de această problemă, aşa că a găsit o profesoară de pian, Rita Eiwen care avea o pianină unde puteam să mă duc să studiez. Această profesoară mă ajuta din când în când să-mi învăţ piesele pentru ora de pian şi tot ea a fost cea care m-a îndrumat la compoziţiile mele. Devenise ca o mamă pentru mine, mama mea lucra toată ziua.

 

Ştiu că ai fost elevă şi la unul din liceele de muzică din Bucureşti, de unde ai obţinut o bursă de studii la Viena. Cum s-a realizat această etapă?

Din nou mama a fost detaşată ca medic, de data aceasta la Bucureşti. La 9 ani m-a înscris la Liceul de Muzică nr.1 (astăzi se numeşte „Dinu Lipatti“). Alfred Mendelsohn a venit la Liceul de Muzică să aleagă un elev pentru emisiunea lui muzicală de la televiziune, aşa că am fost aleasă să particip la una din emisiunile lui. Dar colaborarea noastră nu s-a oprit aici, ci am participat la toate emisiunile lui următoare şi s-a decis să-mi predea lecţii de compoziţie particular. Nu a vrut să ia niciodată bani, probabil datorită talentului meu.

După patru ani am trimis o serie de compoziţii la un concurs de la Viena. Au fost văzute de mulţi specialişti şi la scurt timp mi-au trimis o bursă de studiu. Aşa că în anul următor, în 1968, aveam să plec singură într-o lume pe care nu o cunoşteam pentru a studia compoziţie şi pian.

 

Cum a fost adolescenţa ta la Viena? Cum ţi s-a părut atunci schimbarea: România cu Austria?

La început a fost foarte greu, deoarece înafară de cântecelele de copii învăţate la Sibiu nu ştiam deloc germana. Însă în jurul meu am avut oameni buni. Îmi amintesc că, colegele de la cămin îmi desenau diferite obiecte şi-mi spuneau denumirea lor în germană. Apoi mai era o altă problemă, nu ştiam să gătesc deloc. La cămin aveam posibilitatea să ne gătim şi nu ştiam nici un ou ochi să fac. Am încercat totuşi dar a fost un eşec total, pusesem mai întâi oul spart în tigaie şi la scurt timp margarina. Aşa că mâncam numai pâine cu margarină! Desigur, nu numai pentru că nu ştiam să gătesc, ci şi pentru că nu aveam bani. Nu aveam bani nici de tramvai, aşa că mergeam mereu pe jos! Dar a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa.

 

Cum s-a derulat succesul tău la Viena?

Prof. Dr. Kurt Rapf era atunci directorul Culturii de la Viena, la care m-am dus în audienţă (la numai 16 ani) pentru a obţine concerte. Mi-a spus că mai întâi trebuie să susţin un recital la sala Palais Palffy, unde să mă audă şi unde vin toţi redactorii de la ziare, iar dacă recitalul v-a face impresie bună o să-mi acorde concerte şi recitaluri oficiale. Zis şi făcut! Însă sala trebuia să o obţin singură. Am închiriat sala şi am vândut bilete peste tot: pe stradă, la staţiile de metro, la magazine, etc.  şi am umplut sala. În felul acesta mi-am putut plăti sala. Presa a scris a doua zi foarte frumos şi glorios despre recitalul meu pianistic. Domnul Prof. Dr. Kurt Rapf a fost foarte încântat şi s-a ţinut de cuvânt, m-a programat la toate evenimentele ce urmau: Festwochen, Musikalische Sommer la Viena, ocaziile importante de la Primăria Vienei şi pentru Cancelarul Austriei Bruno Kreisky.

Din acest moment am făcut parte şi din organizaţia româno-austriacă participând la toate manifestările culturale din toată Austria pe care le organiza Ambasada Română de la Viena. Aşa am avut noroc să cânt alături de nume importante din România: Ileana Cotrubaş, Ilie Baciu, Ladislau Konja etc. şi nume de prestigiu internaţional ca: Viola Thern (profesoara lui Brendel, Skoda, Demus), etc. în toate sălile importante din Austria.

 

Găseşti că pentru dezvoltarea pasiunii muzicale şi înţelegerea artei sunetelor au fost profesori cărora le poţi fi recunoscătoare?

Atât în România cât şi în străinătate am întâlnit oameni buni care s-au ocupat de mine independent de câştig! Marţian Negrea, Alferd Mendelsohn, Rita Eiwen, Zoe Şarpe (prof. de pian de la Bucureşti), Constantin Ionescu (prof. de teorie şi solfegiu, care preda la Liceul şi Conservatorul din Bucureşti), Viola Thern, Claudio Arrau, Paul Budura-Skoda, Jörg Demus, Roland Raupenstrauch, Gerhard Puchelt şi Helmut Riebensahm.

Toţi aceştia au fost profesorii cu care am lucrat. De la renumita profesoară Viola Thern am “moştenit” nu numai o tehnică deosebită care învingea cu uşurinţă toate pasajele dificile, dar şi multe partituri rare.

 

Ce traiectorie au urmat studiile tale de pian de la Viena şi Berlin?

Între anii 1975-78 am studiat în paralel, la Viena şi Berlin fără ca să ştie un Conservator de altul. Motivul pentru care făcem acestă „navetă“ era să cunosc mai multe tehnici pianistice. Însă mi-am dat sema că o tehnică desăvârşită nu există, chiar dacă lucrezi cu Viola Then care este o descendenta şcolii lui Liszt, sau cu Claudio Arrau. Când cânţi în faţa publicului trebuie să şti că nimic nu trebuie să deranjeze, ci să impresioneze! Şi niciodată nu poţi impresiona cu tehnica (aceasta rămâne numai un mijloc), ci cu esenţa muzicii (acesta este scopul).

La Viena mi-am susţinut toate examenele pianistice, şi asta se făcea atunci ca şi acum, în public la săli importante. Eu am fost prima studentă a Conservatorului din Viena care a reuşt să cântate în sălile cele mai importante:  Sala Brahams – în clădirea Musikverein şi Sala Mozart – la Konzerthaus.

 

Ai fost totdeauna atrasă de muzica clasică?

Da şi nu. În anul 1977 am avut o tendinţă către muzica pop, evergreens şi ceva jazz. Îl cunoscusem pe managerul formaţiei King Singers, Lord Knuth şi am fost foarte atrasă de aceste genuri. Însă eram prea prinsă cu muzica clasică urmând cele două conservatoare şi am renunţat.

 

După terminarea studiilor ai continuat să concertezi devenind cunoscută în întreaga Europă, dar mai ales în Germania. Cum ai început această carieră?

În ultimul an de studii la Berlin, l-am cunoscut pe soţul meu Pavel Gililov; şi el student la pian. Am format un Duo pianistic: două piane şi patru mâini. Pianul şi muzica au fost cele care ne-au unit foarte mult de la început şi până astăzi. Am concertat mult împreună, unde am lăsat o impresie de excepţie, apoi am fost invitaţi la multe festivaluri importante. Mai apoi fiecare a avut angajamente diferite ca şi solist, dar acel „Duo“ de la început nu a încetat niciodată!

 

Ai devenit una din pedagogii de elită, fiind cunoscută chiar şi prin cursurile de măiestrie, cum ar fi: „Interpretarea lui Haydn“, „Bach – Händel – Scarlatti“, „Paul Constatinescu şi Joseph Haydn“, etc. Ce te-a făcut să deschizi această „şină“ pedagogică?

Cu pedagogia m-am ocupat de la vârsta 16 ani, defapt de când am plecat din România. Numai cu lecţii de pian am putut să-mi asigur existenţa la Viena. Însă în timpul studenţiei, în anul 1972, am devenit preparator la Conservatorul din Viena, iar în 1978 mi-am prezentat o metodă de pian la televiziunea din Austria, după care mi-au acordat o diplomă specială din partea oraşului Viena. Anii de preparator m-au ajutat să-mi deschid această latură pedagogică şi chiar să mă perfecţionez, devenind cu timpul o dorinţă de a mea să aduc mulţi tineri aproape de muzică şi să le deschid drumul către muzică. Aceasta este şi explicaţia pentru care mi-am „croit“ drumul spre cursurile de măiestrie mai sus meţionate în întrebare, devenind în zona nord-vest a Germaniei singura muziciană Expert în cultură, titlu acordat de Ministerul Culturii.

 

Care a fost defapt primul Mastercurs cu care ai început?

În 1981 împreună cu pianistul prof. Andor Foldes (ungur-american) am organizat în oraşul Gelsenkirchen, cu care am avut mare succes, fapt ce a făcut să fiu propusă pentru anul următor să conduc singură un curs şi seminar pedagogic. Aces curs l-am numit “Interprearea lui Haydn”! Pe lângă cursurile zilnice (10 zile), tot în fiecare zi am dat recitale cu sonate şi piese compunese de Haydn. La acest curs am avut 100 de participaţi ceea ce a făcut dezvoltarea cursurilor de vară pe mai departe.

 

Eşti cunoscută ca şi „haydiana“, cea mai bună interpretă de Haydn. Ce te-a apropiat atât de  mult de acest compozitor?

Trebuie să mărturisesc că în timpul studenţiei mele la Viena m-am apropiat foarte mult de compozitorii clasici vienezi. Cel care m-a atras cel mai mult a fost şi a rămas Joseph Haydn. El este compozitorul care a câştigat în mine forme interesante. Prin el s-a maturizat atât tehnica mea, cât şi construcţia interioară. Haydn este singurul compozitor prin care se poate demonstra sonata de pian de la perioada barocă până la cea romantică şi chiar impresionistă. Consider că fară Haydn nu ar fi existat Mozart şi nici Beethoven.

 

Care este definiţia muzicii în viziunea ta?

Pentru mine muzica este o absolută necesitate umană! Este hrana sufletului, a psihicului şi a echilibrului.

 

Ce trebuie să ştie un pianist care aspiră la o carieră deosebită?

Un pianist profesionist are nevoie mai întâi de mult suflet, apoi de multă muncă, cel mai adesea de oameni care-l sprijină şi nu în ultimul rând de mult noroc.

 

Adesea oamenii sunt singuri cu munca şi grijile lor. Şi la tine este valabilă aceasta?

Griji au între-adevăr toţi oameni, secretul este să le împarţi cu cei din jur. Eu am publicul, prietenii şi familia cu cei doi copii minunaţi.

 

Ne aflăm în criză mondială, cum se salvează muzica în perioadele de criză?

Sunt convinsă că mulţi oameni ca şi mine îşi dau silinţa să menţină tradiţia culturală. Deşi în Germania s-a privatizat mult prea mult cultura muzicală din lipsa mijloacelor financiare, prin diverse proiecte încerc să contribui şi eu la unirea muzicii şi a muzicienilor din întreaga lume! Amintesc aici ultimele proiecte: Masterclass pentru pianişti şi profesori în Germania, Austria, Finlanda, Elveţia, Istrael, Rusia, Siria, Corea de sud, Tailanda, Japonia;  Masterclass la Cluj (în august 2009), Prezentarea culturii muzicale româneşti în Europa şi Canada (în 28.noembrie 2009 voi cânta cu filarmonica din Calgary – Canada, concertul lui Paul Constatinescu), etc..

Prin acestea sper ca toţi muzicienii de pretutindeni să înţeleagă că numai uniţi se poate treace prin orice criză, fie ea chiar financiară. Cred în zicala: „unul petrnu toţi şi toţi pentru unul!“

 

Mulţumesc pentru interviu şi să sperăm că atât canadieni din Calgary, Edmonton, Toronto cât şi românii de acolo vor fi prezenţi (28.11.2009) în sala Filarmonicii pentru a asculta un compozitor român, în interpretarea unei pianiste-compozitoare românce!

 

24.07.2009 Germania

Dr. Corina Ungureanu-Kiss

 

.............................................................................................................

 

 

Corina Ungureanu-Kiss la pian*Corina Ungureanu-Kiss (foto stânga, la pian), nascută cu numele de Ungureanu, pianist, teoretician si muzicolog român din Germania.

Născută în Câmpina-Prahova, educaţia muzicală primind-o  de la tatăl său (clarinetist-saxofonist la Teatrul din Ploiesti), mai apoi în 1969 de la pianistul concertist al României Sturza Bulandra (fratele actriţei Lucia Bulandra). Din 1970, familia se mută definitiv la Braşov, (părinţii Gheorghe si Vasilica Ungureanu), Corina Ungureanu urmând clasele I -VIII, la Liceul de Artă la specialitatea PIAN, liceul termanându-l la "G. Enescu" din Bucureşti şi Conservatorul-Bucuresti, cu specialitatea pedagogie instrumentală-pian. Actualmente în curs de terminare a titlului de Doctor în Muzică, cu specialitatea muzicologie. Din anul 1997 trăieşte în Germania-Düsseldorf, activează ca profesoară de pian şi teorie la Volkshochschule - Düsseldorf. Susţine recitale si concerte de pian, scrie articole despre muzicieni români care trăiesc în străinătate (ex. Mihaela Ungureanu, - Austria, Mirela Beiser -U.S.A, Christian Beldi, -Germania; etc.). Din 2006 este coloboratoare la revista "aLtitudini" din Bucureşti, iar din ianuarie 2007 este membră a Uniunii Compozitorilor din Germania (GEMA), compunând piese pentru pian, cum ar fi: Tristeţe (Traurigkeit), Roata (Das Rad), Amintire (Erinnerung), Melancolie (Melancholie), etc. Captată de filozofie, literatură şi istoria muzicii, scriind paralelisme între aceste specialităţi, cu care a participat la comunicări ştiinţifice şi concursuri (numeroase premii).

In anul 2008 Premiul 2 la Concursul de Compozitie "Familien musizieren" din Siegburg -Germania. Corina Ungureanu-Kiss a dat recitale în Europa: România, Ungaria, Austria, Luxemburg, Italia, Spania,  Germania şi in SUA la Chicago si St. Louis.

 

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com