Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Interviu cu Cezar IVĂNESCU (2)

Din noul volum de interviuri - Mărturii dintre milenii (coperta jos)

Angela Baciu-Moise

 

 

MOTTO: „Regret TOTUL, pentru ca astăzi aş şti să mă port mai înţelept, mai bun, mai diplomat.” „Când eşti tânăr ai impresia că prilejurile vor fi nenumărate în viaţă.” „Prieteniile, abia după ce au trecut, sau au dispărut, începi să le descoperi adevăratul gust, şi adevărata valoare: unicitatea.” „Cu Marin Preda consider că am realizat marea prietenie literară a vieţii mele... Preda era un maestru al literaturii române, impus, recunoscut ca atare şi a putut să-mi ofere cam ceea ce a oferit Sadoveanu lui Labiş, adică o mare protecţie literară si... autoritate.” „Cu Nichita Stănescu am eşuat, trebuie să spun, am ratat, nu mi-a ieşit această prietenie literară.”

 

 Domnule Cezar Ivănescu, mă bucur să ne revedem aici, la Galaţi, la „Zilele de Poezie Antares”, moment în care aţi primit şi un impresionant premiu. Ce reprezintă?

 

Şi eu mă bucur să vă revăd, dragă Angela Baciu, şi va felicit pentru tot ceea ce faceţi. Este o mare onoare pentru mine să fiu încununat cu această „Medalie a Cavalerilor Danubieni în Rangul de Comandor al Literelor”, pentru că este o distincţie foarte bine găsită, străveche, împleteşte un trecut al unei civilizaţii, şi vine ca să facă o acoladă cu eforturile noastre actuale pentru a reîntemeia civilizaţia noastră românească. Sigur că eforturile celor de aici, de la Galaţi, au fost foarte mari, au primit asemenea distincţii şi alţi prieteni de-ai mei, Premiul „Opera Omnia” lui D.R. Popescu, şi în această conjunctură m-am simţit fericit şi onorat să mă reîntâlnesc cu vechi colegi de literatură: Adam Puslojić, George Astaloş, dar şi cu gălăţenii Corneliu Antoniu, Sterian Vicol, până la colegii mai tineri, mulţi privegheaţi de mine în debuturile lor, până la prietena Angela Baciu.

 

Astăzi a fost o zi a evocărilor, amintiri, prietenii, regrete.

 

Da, evocările de astăzi au fost excepţionale, cu totul peste nivelul obişnuit. Acestea sunt momente unice în viata, şi e bine că dumneavoastră nu le lăsaţi să treacă, ca poet şi publicist le aşterneţi pe hârtie, le înregistraţi, adunaţi în cărţi, nici nu ştiţi ce lucru bun faceţi, aceste evocări inedite şi frumoase nu trebuie să dispară, trebuie să le adunaţi pentru literatură.

Atunci când sunt personalităţi puternice laolaltă, probabil aţi observat acest lucru, undeva se cam ciocnesc între ele şi scor scântei, dar toate aceste fapte produc un climat propice dezvăluirii fondului profund în scriitori, şi nu cel de suprafaţă, care uneori poate fi neinteresant şi atunci dialogurile sunt ceva mai aprige, mai scânteietoare, unghiurile de vedere sunt ceva mai variate, mai deosebite decât la comunicările sau întâlnirile plicticoase şi comune.

 

În amintirile dumneavoastră, despre relaţia specială Preda – Nichita – Ivănescu, ce regretaţi foarte mult astăzi? Vă simţiţi un om norocos?

 

Multe lucruri le regret. Ce regret foarte tare, cum zicea celebra cântăreaţa Edith Piaf, regret totul.

 

De ce?

 

Pentru ca astăzi aş şti să mă port mai înţelept, mai bun, mai diplomat, să nu mai privesc totul atât de simplu, de cunoscător, cu aerul că se întâmplă des în viaţă relaţiile apropiate cu unii oameni privilegiaţi. Când eşti tânăr ai impresia că prilejurile vor fi nenumărate în viaţă, cum crezi şi despre femeile pe care le întâlneşti şi le iubeşti, că vor fi nenumărate, care mai de care mai frumoase şi mai deştepte, şi până la urmă descoperi că tot primul amor, prima femeie iubită, aceea rămâne alături de tine. Aşa se întâmplă şi cu prieteniile...

Prieteniile, abia după ce au trecut sau au dispărut, începi să le descoperi adevăratul gust şi adevărata valoare, unicitatea. Recunosc, într-o viaţă am avut printre colegii mei literaţi şanse nenumărate, zeci, sute, puteam să am mulţi prieteni, până la urmă s-au redus la câteva persoane, cu unele, recunosc, am ratat această prietenie, cu altele am reuşit-o, dar numai pe segmente foarte reduse de timp, asta a fost.

Cu Marin Preda consider că am realizat marea prietenie literară a vieţii mele, şi alianţa literară a întregii mele cariere, pentru că am avut cinci ani desăvârşiţi, adică ultimii din viata lui Preda.

Pentru că firile noastre erau foarte puternice şi tari, Marin Preda era un adevărat maestru al literaturii romane, impus, recunoscut ca atare şi a putut să-mi ofere cam ceea ce a oferit Sadoveanu lui Labiş, adică o mare protecţie literară şi autoritate.

Am putut, în umbra lui Preda, la o perioadă când eram foarte fragil şi mai ales foarte slab pentru cei din jurul meu, să-mi protejez şi mai ales să-mi dezvolt adevărata personalitate până în clipa în care a făcut actul suprem ca orice maestru, şi... mi-a tipărit o carte de poeme de 500 de pagini în anul de graţie 1979, „La Baad”, prima ediţie.

Şi, ca să vă răspund complet la întrebare, da, pot să mă consider un mare norocos, pentru că sunt unii care trec prin literatura română şi nu ştiu ce este aceea o mare prietenie literară şi gustul acestei relaţii. E mare păcat!

 

Dar cu Nichita cum a fost?

 

Cu Nichita, cu tristeţe spun, am eşuat, am ratat, nu mi-a ieşit această prietenie literară, dar nu l-am învinovăţit niciodată pe el. niciodată.

 

Angela Baciu-MoiseAstăzi ştiţi de ce? V-aţi redescoperit?

 

După moartea lui Nichita Stănescu, abia atunci, am descoperit unicitatea. Astăzi, aş prefera un sfert de oră de conversaţie cu Nichita, decât săptămâni întregi de coabitare cu un alt coleg antipatic, de la care nu ai ce învăţa şi nu-ţi poate oferi nimic.

Nichita avea o generozitate imensă, şi chiar dacă uneori, să spunem, mai cădea şi el în lucruri mărunte, meschine, insignifiante, reuşea apoi printr-o vorbă frumoasă, printr-un gest special să-şi răscumpere puţinele momente de mediocritate.

Din nefericire, şi vreau să subliniez acest lucru, aşa suntem noi oamenii, descoperim şi regretăm valoarea cuiva abia după ce dispare şi... lasă un gol imens lângă noi, dar mai ales în noi...

 

A consemnat ANGELA BACIU-MOISE (foto)

 

partea I- a interviului cu Cezar IVĂNESCU aici >>

 

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)