Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Interviu cu Constantin FROSIN

Angela BACIU-MOISE

 

Interviuri cu artişti şi personalităţi româneşti din ţară şi din străinătate

 

 

- Domnule Constantin FROSIN, trebuie să recunosc stupoarea cu care am citit titlul articolului din "Viaţa Liberă" privitor la decorarea Dvs. cu Ordinul Meritul Cultural, uimire şi stupefacţie temperate oarecum de articolul publicat în "Opinia", nr. 1 / aprilie 2004. Şi totuşi, cred că ar mai fi întrebări la care nu aţi dat încă răspuns, sau aspecte ce ar merita clarificate - legate de acest eveniment. Vă rog să încercaţi să elucidaţi petele albe din această poveste, care pendulează între nostimadă şi bizarerieFoto (de la stânga la dreapta): Angela Baciu-Moise, Constantin Frosin, F. Zaharia.

- Bizar este faptul - la o distanţă apreciabilă în timp, că cineva s-a gândit, şi în România, că este momentul ca anumite activităţi ale mele să fie remarcate şi aduse în atenţia opiniei publice, prin acordarea unei recompense acordate de cea mai înaltă autoritate a României – Preşedintele ţării.

Nostim este că, după Medalia Parlamentului European, pe care am primit-o alături de domnii Eugen SIMION – Preşedintele Academiei Române şi răposatul, dar nemuritorul prin operă MARIN SORESCU, cu ocazia Bienalei Mitteleuropa din 1995, după  Medalia Răspândirii Culturale acordate de "Renaşterea Franceză", patronată de Preşedinţia Franţei, după Ordinul Naţional al Artelor şi Literelor al Republicii Franceze, în România primesc doar un ordin pe domenii de activitate, nicidecum un ordin naţional, şi acela în cel mai mic grad…

            - Cum vă explicaţi această ciudăţenie?!

            -  Presupun că cineva m-a propus pe o listă, poate pentru un alt ordin şi un alt grad, dar altcineva – culmea este că nu-mi pot imagina cine este autorul moral al acestei distincţii – a considerat că nu merit mai mult de atât, şi m-a propus pentru cel mai mic ordin, în cel mai mic grad posibil, sperând – probabil, să-mi înfrâneze, astfel, elanul sau să-mi dea o lecţie de umilinţă, care nu ştiu cui foloseşte…

            - Consideraţi că aţi fost nedreptăţit sau că este rodul invidiei şi nestrămutatei pizme româneşti ?

            - Personal, am mai spus-o, sunt onorat de faptul că am fost decorat de Preşedintele României, dat fiind faptul că este prima mea recunoaştere în această ţară. Cum însă, eu reprezint o mişcare francofonă deosebit de activă, sub egida Academiei Francofone, al cărei membru sunt din 1991, iar acest statut a făcut din mine nu doar o persoană publică în Galaţi şi în România, dar o personalitate europeană – fiind şi membru al Academiei Europene, iar România aspiră să se (re-)integreze în Europa, consider că ar fi trebuit respectate criteriile europene de valorizare a meritelor, de acordare a distincţiilor, arătând, astfel, Europei că România nu sfidează şi nici nu dispreţuieşte valorile europene…

            Nu exclud nici rolul pizmei, aşa cum plastic vă exprimaţi. Înclin, însă, să cred că este mai probabil, vorba de o ignorare a anumitor reguli, de neglijenţă în serviciu, cum se spunea înainte, considerată delict şi infracţiune concomitent, şi pedepsită aspru! Este curios că nimeni nu întocmeşte liste pe domenii de activitate cu personalităţile româneşti care şi-au făcut un nume şi-un renume peste hotare! Sau, dacă astfel de liste există, este şi mai grav faptul că cei puşi să se ocupe de acest domeniu nu ţin cont de ele şi întocmesc clasamente după ureche… Ignorând, cu bună sau rea ştiinţă, regulile scrise şi nescrise – mai ales – acele cutume internaţionale, a căror încălcare este o dovadă de lipsă de seriozitate…

            - Înţeleg, din amărăciunea Dvs., că acuzaţi pe cineva anume, sau că îi purtaţi pică

            - Nicidecum, este ceva personal şi nu ţin rigoare nimănui, dar nu pot pierde din vedere faptul că asta mai înseamnă o bilă neagră pentru România… Un pas mic înainte pentru mine, un pas mare înapoi pentru ţară, cu alte cuvinte… În concertul naţiunilor, astfel de distorsiuni ale conduitei civilizate, ale cutumelor încetăţenite în naţiunile civilizate şi civilizatoare, sunt taxate foarte sever, iar preţul se va plăti mai târziu…

            Ce mă afectează însă, este faptul că, prin acordarea unui premiu non naţional, deci a unuia minor, pe domenii de activitate, Francofonia şi Europa vor deduce că, în această ţară, valorile europene sunt destul de puţin apreciate, marile distincţii, ordine şi medalii acordându-se, cum s-a văzut şi din presă, pe cu totul alte criterii. Consecinţa acestei gafe a nu ştiu cui, este faptul că cei care fac destinele Europei – printre care Franţa joacă un rol extrem de important – vor crede că nu am susţinere naţională pentru ceea ce întreprind în plan internaţional! Ceea ce este grav şi riscă să afecteze demersurile mele viitoare - de promovare la o scară şi mai mare, a valorilor culturii, artei şi spiritualităţii româneşti!...   

            - Şi totuşi, nu pot să cred că nu aveţi prieteni în România, că nu sunteţi apreciat la anumite nivele

            - Prieteniile mele literare nu sunt foarte numeroase, dar atâtea câte sunt, sunt solide şi de lungă durată. Printre marile nume, aş cita pe dl Eugen SIMION, Preşedintele celui mai înalt for cultural-ştiinţific din România – Academia Română, alţi câţiva colaboratori tot din zona Academiei Române, dl Eugen URICARU – Preşedintele USR, dl Ioan FLORA, Secretar al USR, etc. În Galaţi, îmi place să cred că sunt prieten cu toţi scriitorii urbei şi zonei, că nu am inamiciţii literare de nici un fel. Chiar dacă mai sunt purtători de vorbe ai propriilor lor complexe şi frustrări, ca inconstantul K… Care, s-a întrebat, extrem de indignat, de ce am fost premiat împreună cu scriitorii, căci eu nu sunt scriitor, doar traducător, împărtăşind, astfel, spre surprinderea mea, punctul identic de vedere al altui poet gălăţean, bun amic, de altfel, care vede în mine doar un traducător.

            - Chiar aşa, domnule Constantin FROSIN, ştiu că aţi avut ceva probleme până aţi obţinut statutul de scriitor şi în România. Puteţi detalia ?

            - După ce am fost primit membru cu drepturi depline, încă din 1991, al ADELF – Asociaţia Scriitorilor de Expresie Franceză, al SPAF – Societatea Poeţilor şi Artiştilor Franţei, al SPF – Societatea Poeţilor Francezi, al PEN CLUB: secţiunile franceză şi belgiană, am avut mari probleme cu intrarea în USR. Concret, din 1996 am depus în fiecare an dosar pentru primirea în Uniune, dar abia în anul de graţie 2000 am reuşit să devin scriitor român, e drept, prin secţia de Traducători, unde am intrat cu dreptul, am activat şi reuşit să mă impun cu brio, astfel că, în 2002, am primit Premiul pentru Traduceri din limba română în limbi străine al USR, un premiu extrem de onorant, care dovedeşte cu prisosinţă faptul că nu sunt un membru de rând al USR… Aştept ca puţinii mei detractori să primească şi ei premii ale USR!

            Fapt este că am publicat – până în momentul în care vă acord acest interviu, 16 (şaisprezece) volume de poezie, din care doar şase sau şapte în ţară, toate de expresie franceză, din care multe dintre ele au fost foarte bine primite de critică sau premiate la diverse nivele. Astfel, pentru ştiinţa lui K şi a lui SV, am primit Premiul Parlamentului European pentru întreaga mea activitate, inclusiv şi mai ales literară în plan francofon, Premiul Institutului Italian de Cultură din Neapole şi al celebrei reviste NUOVE LETTERE pentru Opera Literară în 1998, Premiul European de Poezie "POESIAS" în 2003. Se uită, însă un lucru elementar şi de bun simţ: un mare traducător de literatură într-o limbă străină trebuie să fie el însuşi scriitor în limba respectivă! Iar eu am debutat ca Poet de expresie franceză în 1992 în Belgia şi abia în 1994 în România, publicând prima traducere de proporţii în 1995, cu ocazia Centenarului ION BARBU – opera completă în limba franceză! La lansarea care a avut loc la Târgul de Carte de la Teatrul Naţional, Academicianul Eugen SIMION a vorbit 45 de minute despre subsemnatul, afirmând că traducerea respectivă merita cel puţin un doctorat, deci un titlu de doctor în ştiinţa şi arta traducerii, reamintind faptul că doar un bun poet poate traduce un Mare Poet !

            Cât despre recunoaşterea dinlăuntrul ţării, ar fi ceva premii şi distincţii (nu puţine), care, însă, nu prezintă relevanţă în plan european şi francofon, unde doar Ordinele Naţionale sunt luate în consideraţie… Am primit, încă din 1994, diverse Premii sau Premii de excelenţă, cei care îmi cunosc CV -ul ştiu despre ce este vorba – ar ocupa prea mult loc înşiruirea lor. Singurele care pot conta, însă, la un moment dat, sunt Premiul USR pentru Traduceri şi titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Galaţi, dar şi acestea cu anumite rezerve, căci pentru străini, ele nu înseamnă mare lucru…

            - Aţi afirmat că v-a apărut a şaisprezecea carte de literatură – e vorba doar de volume de poezie ?

            - Da, şi sper că acest răspuns nu-i va face să sufere pe cei amintiţi mai înainte… Sunt, însă, ca universitar, şi autorul a cincisprezece lucrări cu caracter mai mult sau mai puţin ştiinţific sau didactico-pedagogic, dintre care trei sunt volume de eseuri, foarte apreciate, marele critic belgian Paul VAN MELLE considerându-mă un Maestru al genului ! Dacă ne gândim că poetul şi universitarul Samuel BREJAR, Directorul revistei Rimbaud Revue consideră că am (impus) un stil doar al meu în poezia franceză actuală, că mari nume ale literaturii şi criticii franceze contemporane mă consideră un bun poet, iar inegalabilul Roland LE CORDIER, Preşedintele de Onoare al Poeţilor Francezi, îşi încheie cronica despre traducerea subsemnatului în franceză a LUCEAFĂRULUI lui MIHAI EMINESCU cu cuvintele: Gloire ŕ Mihai Eminescu! Et ŕ son Traducteur !, înseamnă că gândurile şi clevetirile unora şi altora dintre eventualii mei detractori sunt gratuite şi fără acoperire !

            Ca orice scriitor, am şi eu proiecte, dar, pentru moment, are prioritate opera universitarului, scriitorul trebuind să mai aştepte. Este vorba de şase cursuri universitare în primă urgenţă, de câteva apariţii în marile edituri: Nuvele şi Povestiri de IL Caragiale la Cartea Românească, de un volum de poeme de Lucian Blaga la faimoasa deja editură Augusta, de un proiect mai mare, nu-l dezvălui acum, cu editura Eminescu, de o reluare a colaborării cu editura Nemira – o reeditare a Dicţionarului de Argou Francez-Român, şi nu numai, etc. Sper să pot publica anul acesta şi o plachetă de haiku -uri, jumătate din volum fiind gata… Şi depinde ce alte proiecte vor mai apărea pe parcurs…

            - Aţi publicat ceva până acum, în acest an 2004 ?! Ştiu că lucraţi – şi publicaţi – într-un ritm infernal !... Ştiu, de exemplu, că marele Traducător Andrei BANTAŞ a tradus şi publicat cca 140 lucrări în cursul activităţii sale de traducător (din şi în limba engleză) şi universitar de peste 40 ani. Dvs. aţi debutat ca traducător în 1995 (în volum), deci anul acesta s-ar împlini 10 (zece) ani de activitate în domeniul traducerilor şi ştiu că aţi tradus şi publicat peste 120 volume din toate genurile. Este extraordinar, va felicit şi nu pot să nu vă întreb cum este posibil ?!

            - Voi încerca să le iau pe rând. Întâi de toate, comparaţia cu marele Andrei Bantaş mă onorează peste măsură (am avut privilegiul de a ne întâlni şi de face conversaţie în mai multe rânduri, timp de multe ceasuri - cultul prieteniei pe care îl avea acest Traducător de excepţie determinându-l să mă numere printre prietenii săi – mă considera un foarte mare traducător de limba franceză şi mă aprecia pentru acest lucru, în ciuda vârstei şi a gradului meu didactic din acei ani, adresându-mi-se cu "Dragă Coleg şi Prieten"… Tocmai de aceea v-aş ruga să amintim că, în cadrul comparaţiei Dvs., doresc să menţionez, cât se poate de apăsat: păstrând proporţiile

            În acest an, numărul total al lucrărilor mele va trece de 150 volume, operă proprie şi traduceri. În acest an, până azi, 15 mai, am publicat un volum de povestiri a scriitoarei germane de origine română Laura HEPP la editura pariziană Le Brontosaure, al 16 -lea volum de versuri proprii - despre care v-am vorbit, un volum de traduceri din Joel CONTE, un volum al poetului vrâncean Valeriu ANGHEL, unul al poetului gălăţean Paul SÂN-PETRU, voi mai publica în scurt timp, la aceeaşi editură pariziană un volum al amintitei Laura HEPP. Ar fi, deci, până acum, 6 volume în cinci luni, la care se vor adăuga, în curând, un număr de 6 cursuri universitare, parţial redactate, în diverse faze. La care trebuie adăugat Blaga de la editura Augusta şi Caragiale de la Cartea Românească şi volumul meu de haiku. Dacă nu apar alte propuneri, vor fi deci 15 titluri. Oricum, din experienţa altor ani, acest număr va fi cu totul altul la sfârşitul anului 2004… Anul trecut, de exemplu, am publicat 18 sau 19 titluri, din care 7 sau 8 în edituri străine. Revistele în care am publicat în acest an (până acum, deci în intervalul ianuarie-mai 2004) sunt 2 în Franţa şi 6 în România.

            - Un bilanţ impresionant, căci au trecut doar cinci luni de zile, de fapt, suntem doar la jumătatea lunii mai, ca să fim foarte corecţi! Tot nu mi-aţi dat o explicaţie pentru performanţa dvs. de a traduce şi publica într-un ritm atât de neobişnuit.

            - Cu titlu de anecdotă, vă voi spune că omul de cultură ieşean Dan PETRESCU (celebru şi pentru disidenţa sa), uitându-se în agenda de editor al editurii Nemira, şi văzând că de la lansarea comenzii sale până la data depunerii manuscrisului traducerii din CELINE: Moarte pe credit trecuseră doar trei săptămâni (timp în care am tradus, dactilografiat şi făcut două corecturi la această carte care, culeasă în formatul economic al ediţiilor de poche, număra 628 pagini - în româneşte erau peste 640 pagini în format A4 la un rând şi jumătate! -  a exclamat: Este un record demn de Guiness Book! Aţi bătut toate recordurile în materie!

            - Şi totuşi, cum vă explicaţi acest ritm ieşit din comun ?

            - Pasiunea, dăruirea şi dorinţa de a lăsa ceva durabil în urmă, de a schimba ceva din mentalităţile Occidentului faţă de România, de a aduce un plus de imagine ţării, de care noi şi copiii noştri, ca şi generaţiile viitoare au atâta nevoie! Acestea sunt cuvintele cheie. În rest, un dram de talent şi un car de muncă, mai exact, multe ore zilnic (uneori, chiar 16-18 ore zilnic!) şi multe nopţi nedormite! Dar ce mai contează când vrei să faci un lucru de calitate…

            - Am înţeles că succesele Dvs. ca traducător sunt datorate, în mare parte, faptului că sunteţi scriitor în limba în care traduceţi. Pe de altă parte, cum este privită literatura română prin prisma traducerilor ? Aveţi satisfacţia lucrului bine făcut ? Simţiţi vreo schimbare la nivelele contactelor Dvs.?

            - Ceea ce nu s-a înţeles încă la noi, este faptul că reacţia străinătăţii este datorată informaţiilor pe care le primeşte prin intermediul Ambasadelor din România, care au servicii specializate de despuiere a presei, care întocmesc rapoarte de sinteză şi liste cu nume de personalităţi foarte des întâlnite în presa românească. Ori, din nefericire, din comoditate sau din complexul de superioritate al Capitalei faţă de provincie, în presa literară apar cam aceleaşi nume, iar al meu, de exemplu – cu referinţe despre activităţile mele – apare destul de rar, deşi am publicat şi public aproape în toate revistele româneşti, centrale şi din provincie. În momentul în care vrei să te impui pe piaţa occidentală a cărţii ca autor sau traducător, se face apel la listele oficiale şi, dacă nu figurezi pe acestea, eşti pierdut.

            Pe de altă parte, aş vrea să vă dau un exemplu de neglijenţă sau de lipsă de orientare: am tradus ION BARBU pentru editura Eminescu, şeful editurii a plecat la Târgul de Carte de la Paris şi a luat doar două exemplare din această lucrare ! Cei două sute de cursanţi ai Lectoratului de limba română de la Paris au dorit să achiziţioneze 200 exemplare, dar acel domn a refuzat să vândă vreun exemplar, motivând că un exemplar este al lui, personal, iar celălalt trebuie să rămână în vitrină, în cadrul Târgului! Interesant este că la Torino, unde am avut o bursă Tempus în 1998, m-am întâlnit cu traducătorul lui Ion Barbu în italiană, care mi-a mărturisit că a reuşit traducerea sa – de care era foarte mândru, căci a fost considerată o capodoperă - pe baza traducerii mele în limba franceză!

            Iată cum, prin efortul parcă uneori conjugat (sic!) al Ministerului Culturii - care nu finanţează traducerea marilor opere româneşti (sau o face preferenţial, nu selectiv), a editurilor care pleacă la Târguri de carte cu unu-două exemplare, a traducătorilor diletanţi, dar amatori de celebritate peste noapte şi de plimbări peste hotare, literatura română rămâne încă o necunoscută pentru cititorul occidental, în ciuda unor traduceri de excepţie apărute în ultimii ani! Iar snobismul celor din Vest – şi nu sunt puţini, cei care nu cred până nu văd cu ochii lor că eşti considerat scriitor în ţara ta!, contribuie şi el la conul nostru de umbră…                   Ceea ce nu mă împiedică să acord prioritate, în continuare, traducerilor în defavoarea propriei opere, căci mi se pare mai important să-ţi legi numele de EMINESCU ori CARAGIALE, etc., decât să-ţi publici propriile creaţii, care nu se vor ridica, probabil, niciodată la înălţimea celor deja citaţi. Vă rog să remarcaţi că am publicat în volum doar 8 sau 9 scriitori francofoni, numărul volumelor din română în franceză fiind, deja, de peste 110…  

            - În încheiere, aş dori să citaţi o mare personalitate francofonă, care face referinţă la Dvs. ca scriitor şi francofon, care să vă justifice eventual afirmaţiile. Alegerea vă aparţine.

            - Aş prefera să nu dau cuvântul unui confrate scriitor, nici unui critic, care ar putea fi subiectivi, măcar din solidaritate, şi nici marilor personalităţi de tipul dlui Jacques CHIRAC sau miniştrii francezi, care v-ar oferi o imagine oficială şi protocolară, oarecum rigidă. Voi cita din discursul rostit de Prof. univ. dr. Jacques BARRAT, Directorul Serviciilor Culturale Franceze, cu ocazia decernării titlului de Cavaler al Ordinului Naţional Francez al Artelor şi Literelor, la Ambasada Franţei, în ziua de 6 decembrie 2000:

" Domnule Constantin FROSIN, sunteţi azi aici pentru că ţara mea, Franţa, vă înmânează prin mine însemnele de Cavaler al Ordinului Naţional al Artelor şi Literelor. Dar, înainte de a face acest lucru, voi vorbi despre strălucita Dvs. carieră, ceea ce face să meritaţi decernarea acestor însemne în numele Ministrului Culturii din Franţa. (…) Voi spune că sunteţi trei oameni într-unul: sunteţi mai întâi, un intelectual şi un umanist, apoi un Traducător şi un Profesor universitar, ceea ce v-a ocazionat accesul la un Cursus Honorum extrem de onorant, care m-a obligat să îmbrac astăzi toga de ceremonie pentru a vă primi în sânul Ordinului. Sunteţi un umanist, un mondialist, un universalist, dar şi un cercetător cu o listă de publicaţii, aş spune, considerabilă. (…) Ceea ce face din Constantin FROSIN o legătură din cele mai importante între cele două culturi latine surori, şi totuşi, atât de diferite: cea franceză şi cea română! Sunteţi un apărător al civilizaţiei europene, sunteţi, mai ales, un european, căci corespundeţi criteriilor de selecţie ale culturii occidentale, iar noi trebuie să fim mândri de acest lucru ! Ceea ce face din Dvs. un occidental, este şi faptul că sunteţi cartezian şi ştiţi că civilizaţie înseamnă cultură şi că cultura înseamnă civilizaţie! Într-o ţară care se pregăteşte să se occidentalizeze definitiv, să privească definitiv spre Vest, Dvs. sunteţi tipic unul din cei care au făcut acest lucru de timpuriu. Fie şi numai pentru asta vreau să vă mulţumesc, mai întâi pentru că sunteţi un umanist, apoi un universalist, un francofon, un român mândru că este român ! (…) Excepţia culturală este ceva la care noi, francezii, ţinem foarte mult, şi sunt sigur că veţi fi un bun apărător al excepţiei culturale româneşti, în sânul unei Europe din care sper din toată inima că veţi face parte."   

            - Este impresionant ce spune acest domn despre Dvs.! Sunt de-a dreptul încântată, ba chiar onorată că am avut privilegiul de a vă intervieva. Nu mi-aş fi iertat-o niciodată, dacă nu aş fi făcut acest interviu superb, care va revela publicului cititor faţetele neştiute ale lui Constantin FROSIN. Voi încheia, urându-vă cât mai multe succese şi cărţi publicate şi, de ce nu, îmi urez şi mie să fiu tradusă de Dvs. într-o bună zi, în limba franceză!

            - Cu mare plăcere, stimată Angela BACIU, şi aştept deja manuscrisul Dvs. Şi eu vă mulţumesc, cu menţiunea că plăcerea (şi onoarea)  de a fi intervievat de Poeta Angela BACIU a fost mai mare de partea mea.  

 

A consemnat

Angela Baciu-Moise

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)